Măi fraților!
Era să mă plictisesc pe acest forum din cauza prea multor bârfe despre WTS. Nici eu nu mai sunt de acord cu WTS, dar am considerat că sunt prea multe bârfe pe cap de vestitor
Am dat însă peste topicul acesta care m-a răcorit efectiv. Așa mai merge. E pentru tipicul meu. Mă bucur că s-a deschis, dar sunt și foarte întristat
că nu s-a găsit nici un Martor al Lui Iehova care să scurteze limba acestor șerpi plini de veninul moștenit de la Newton și Enstein
Infutilitatea (pot să mă exprimez așa Dagothur?) devierii de la subiect este evidentă și mă bucur de ea. Mai ales că am aflat cu această ocazie cine m-a încălzit cu un subiect minunat tratat, și anume Ioan 1:1. Mă refer la Logic. Nu știam cine postează pe acel forum, dar cel puțin acest subiect m-a uns la inimă. De ce? Pentru că și eu gândeam exact la fel doar că nu am reușit o exprimare atât de elegantă ca aceea a lui Logic. Aș dori să intervin și eu cu oareșce păreri despre putința sau neputința de a demonstra existența lui Dumnezeu.
Pentru că este absurd să existe un Dumnezeu care vrea să ne judece, să aplice pedepse, într-un cuvânt să pretindă atitudini conștiente în raporturile cu El dar să nu fie în stare să ne comunice DACĂ E, CINE E și CE ANUME VREA DE LA NOI. În acest mod, a crede în Dumnezeu este un mare păcat. O să mă explic cu timpul de ce fac această afirmație.
Scepticule! Aș vrea să-ți dau o definiție a credinței, așa cum am înțeles-o eu cu mintea mea și cu ajutorul Bibliei:
Apostolul Pavel spune:
Evrei 11:1 Şi credinţa este o încredere neclintită în lucrurile nădăjduite, o puternică încredinţare despre lucrurile care nu se văd.
Deci eu așa înțeleg: Încredințarea despre lucrurile care nu se văd este o încredințare în lucrurile viitoare, care încă nu sunt realizate. Această încredințare este dată de lucrurile care se văd, adică lucrurile realizate, care reprezintă o garanție pentru lucrurile viitoare. Petru, de exemplu, n-a mai trebuit să creadă în existența lui Isus. Pentru el erau lucrurile reale. Pe când Isaia trebuia să creadă în viitoarea existență a lui Mesia. La rândul lui, Petru îl avea pe Isus ca o realitate, însă împărăția lui Israel, cum o numea el și ceilalți apostoli în Fapte 1:6 ținea de domeniul viitorului, deci era de domeniul credinței. Tot timpul evenimentele întâmplate, deci reale, trebuiau să reprezente baza legală pentru credința (sau încredințarea) în lucrurile viitoare promise.
Poate voi reveni cu amănunte. Nu sunt foarte satisfăcut calitatea expunerii a ceea ce am scris mai sus, așa că sigur voi mai reveni asupra textului.