"Totul" se referea la toată experienţa subiectivă personală. Aceasta este simulată.
Ok, e bine că ţi-ai clarificat asta. Păi, nu sunt de acord nici cu asta. Nici experienţa subiectivă nu poate fi simulată în totalitate. Pentru că ea este într-o legătură
directă cu experienţa obiectivă, cu realitatea. Gândeşte-te, de exemplu, cum experienţa ta subiectivă este bulversată complet când în jurul tău izbucneşte un incendiu şi realitatea obiectivă te arde fără menajamente, indiferent de trăirile tale interioare, indiferent de concepţia ta personală despre lume, indiferent de faptul că tu eşti daltonist sau nu. Aşadar, pentru a putea simula
complet realitatea subiectivă trebuie să simulezi complet şi realitatea obiectivă, căci cele două sunt indisolubil legate împreună, se intercondiţionează reciproc în cele mai mici amănunte.
În cazul meu doar eu exist obiectiv.
Cred că n-am înţeles eu ce vrei să spui. Adică eul tău (care este subiectiv) este obiectiv? Ceva ca să fie obiectiv trebuie să fie perceput şi de alţii. Eu pot percepe eul tău?
Am impresia că, în concepţia ta, obiectivitatea îşi pierde sensul, aria ei se anulează, fiind redusă la nimic, lăsând loc numai subiectivităţii (concepţie idealistă). Cred că tu redefineşti noţiunile de simulare, zeu, obiectivitate, motiv pentru care aş prefera să explicitezi modul în care vezi tu definiţia acestor noţiuni ca să putem să ne înţelegem asupra corectitudinii acestor definiţii.
Nu există conexiune între stările succesive discontinue.
Ok, pot fi de acord cu asta, în măsura în care ar putea fi vorba de discontinuitate. Acuma să vedem dacă este posibilă o asemenea discontinuitate între stările universului (eu zic că nu ar fi posibilă şi voi încerca să-ţi demonstrez asta în cele ce urmează).
Să presupunem, prin absurd, că ar fi posibilă discontinuitatea. Atunci va trebui să-mi explici cum se naşte o stare (din senin, este creată de cineva sau ceva?), cum şi de ce dispare (cum se termină starea?) şi cât durează (de ce durează o secundă şi nu durează o microsecundă?). Mai trebuie să-mi explici ce apare între două stări consecutive, în ce constă pauza lor, cât durează pauza lor şi de ce durează atât şi nu mai mult sau mai puţin. Mai spune-mi cum împăcăm, de exemplu, legea de conservare a energiei cu o asemenea concepţie a golurilor şi plinurilor infinitezimale.
Dacă pornim de la premisa existenţei întâmplării
Păi, tocmai cu asta nu sunt de acord (şi tot repet asta aproape în fiecare mesaj). Consider că
nimic nu este întâmplător. Nu am cum să pornesc de la premisa existenţei întâmplării din moment ce totul în jurul meu îşi manifestă în mod pregnant cauzalitatea, determinismul. Trebuie să pornim de la premise comune, cu care suntem de acord amândoi. Chiar, oare am clarificat cu ce suntem de acord amândoi? Ajută-mă puţin în privinţa aceasta!
Mă refeream că un univers determinabil trebuie să fie descris obligatoriu de funcţii continue definite prin formule, într-unul indeterminabil e vorba de funcţii definite doar prin valori.
Mă gândesc că ar fi o unitate de timp infinitezimal de mică.
Trebuie să recunoşti, în primul rând, că o secundă nu poate fi echivalentă cu o unitate de timp infinitezimală. Mai mult, reducerea de la o secundă la o infinitezimalitate nu-mi clarifică modul în care defineşti tu universul nedeterminist. Aceeaşi nedumerire am explicitat-o şi mai sus când am obiectat privind discontinuitatea. Câte valori defineşti pentru funcţia universului nedeterminist? Sunt ele în număr finit sau infinit? Sunt ele numărabile sau nenumărabile? Care este domeniul de definiţie al funcţiei şi care este codomeniul ei? Fiecare asemenea clarificare ne va ajuta pe amândoi să înţelegem dacă Universul poate sau nu poate fi determinist.
nu afirm nici determinismul, nici indeterminismul.
Iar eu nu tolerez această incertitudine, căci afirm determinismul. Tocmai de aceea îţi provoc argumentele prin întrebările de rigoare.
Deocamdată sunt nevoit să renunţ.
Ok, să facem un minirezumat. Se pare că noi doi discutăm două chestiuni:
-1). Dacă universul (subiectiv sau obiectiv) ar putea fi simulat;
-2). Dacă Universul este determinist sau nedeterminist.
Şi încercăm să integrăm concluziile noastre în obiectivul topicului, acela de a stabili dacă există sau nu există Dumnezeu (un Creator viu şi conştient al Universului care poate interveni după voinţă în desfăşurarea fenomenelor fizice şi psihice).
Într-un asemenea context, consider că
-1). Universul în toată generalitatea sa nu poate fi simulat de nimeni şi pentru nimeni;
-2). Universul este eminamente determinist, făcând posibilă cunoaşterea ştiinţifică a legilor sale şi utilizarea lor cu succes în practică.
Aceste două motive (şi multe altele) fac imposibilă existenţa lui Dumnezeu.
