Autor Subiect: Comemorarea morţii lui Isus — 2013  (Citit de 11236 ori)

Offline Dorel Caminante

  • Administrator
  • Pionier regular
  • *****
  • Data Înregistrării: Oct 2011
  • Mesaje postate: 211
Comemorarea morţii lui Isus — 2013
« : Februarie 17, 2013, 06:33:15 pm »
Cred că toţi cei care mai au câtuşi de puţine legături cu Martorii lui Iehova ştiu că marţi, 26 martie, după apusul soarelui, peste 18 milioane de Martori ai lui Iehova, vestitori nebotezaţi, persoane interesate, dar şi câţiva apostaţi, excluşi şi dezasociaţi vor fi prezenţi să celebreze Cina Domnului. În fiecare an, sclavul fidel oferă îndrumări concrete cu privire la organizarea acestui eveniment, precum şi o schiţă actualizată a cuvântării ce urmează să fie ţinută în seara cu pricina. Corpurile de bătrâni au fost informate cu privire la schiţa cuvântării de Comemorare de anul acesta, "Să apreciem ceea ce a făcut Cristos pentru noi", încă din vara anului trecut.* Până acum nimic nou.
Partea interesantă vine acum. Datată 5 februarie 2013 există o scrisoare adresată tuturor corpurilor de bătrâni care spune în felul următor:
Citat
Dragi fraţi,

Vă scriem pentru a vă informa că schiţa cuvântării de Comemorare de anul acesta, intitulate „Să apreciem ceea ce a făcut Cristos pentru noi“ (S-31), a fost semnificativ revizuită. Vă oferim alături de scrisoare un exemplar actualizat, datat februarie 2013. Vă rugăm să vă asiguraţi ca bătrânul căruia i s-a repartizat cuvântarea în congregaţia voastră a luat la cunoştinţă această actualizare şi că va folosi ultima versiune în prezentarea sa.

Vă mulţumim că ţineţi cont de această ajustare. Vă transmitem calda noastră iubire creştină.

Fraţii voştri,
Organizaţia Religioasă „Martorii lui Iehova“

Când mă gândesc la revizuiri semnificative îmi vine în minte reeditarea volumului I al cărţii Tinerii se întreabă, aşadar am comparat schiţa din iulie cu cea din februarie. Vă las pe voi să apreciaţi măsura în care aceste modificări sunt sau nu semnificative. Folosesc strikethrough pentru "text eliminat" şi underline pentru "text adăugat"

Citat
SĂ APRECIEM CEEA CE A FĂCUT CRISTOS PENTRU NOI
...
ACEASTA ESTE O OCAZIE DEOSEBITĂ (6 min.)
...
Isus le-a poruncit discipolilor săi să-şi aducă aminte de actul său iubitor o dată pe an printr-o ceremonie simplă, ţinută o dată pe an, ca o comemorare.
...
DE CE AVEM NEVOIE DE ELIBERARE? (7 min.)
...
Ar putea descendenţii lui Adam cu inima sinceră să fie vreodată eliberaţi din starea tristă pe care au moştenit-o?
Da, ar putea, devenind membrii unei alte familii prin intermediul măsurii luate de Dumnezeu, jertfa de răscumpărare a Fiului său, Isus Cristos (Mt 20:28; Ef 1:7)
Descendenţii ascultători ai lui Adam se pot alătura familiei lui Isus Iehova l-a trimis pe Fiul său unic-născut pentru ca oricine manifestă credinţă în el să poată obţine viaţa veşnică (Ioa 3:16)
...
CINE TRAGE FOLOASE DIN JERTFA IUBITOARE A LUI ISUS? (10 min.)
...
Indiferent de speranţa pe care o au, ei pot deveni membri ai familiei lui Dumnezeu
Cei cu speranţa cerească sunt numiţi „fraţii“ lui Cristos (Ev 2.17)
Cei cu speranţa pământească, copiii săi (Is 9:6)

...
CINE TREBUIE SĂ SE ÎMPĂRTĂŞEASCĂ DIN PÂINE ŞI VIN? (4 min.)
...
Totuşi cei cu speranţă pământească nu se împărtăşesc din embleme
De ce nu?
Pentru că pâinea şi vinul reprezintă corpul şi sângele lui Cristos într-un sens deosebit:
Pâinea reprezintă corpul lui Isus dat în folosul celor unşi (w06 15/2, chenar; w85 1/3 10–11)
Vinul reprezintă sângele lui Isus, aplicat celor din noul legământ, cei 144 000
Paharul de vin reprezintă noul legământ (Lu 22:20)

Isus a instituit comemorarea morţii sale cu cei cu care făcuse un legământ pentru Regatul său ceresc, membrii căruia sunt limitaţi la număr de 144 000 (Lu 22:28–30)
Cei care se împărtăşesc în această seară din pâine şi vin trebuie să fie dintre acei puţini care au rămas din acel număr de persoane care vor guverna cu Cristos în cer (rs 77 par. 5 — 78 par. 1)

...


Aştept observaţiile voastre pertinente!

------
* Citatele din materialele confidenţiale au fost retraduse de noi din limba engleză.
Dacă nu există altă indicaţie, citatele biblice sunt din Sfintele Scripturi — Traducerea lumii noi.
Ioan 3:16; 2 Timotei 3:16

Offline valeriu

  • Supraveghetor de district
  • **********
  • Data Înregistrării: Feb 2012
  • Mesaje postate: 761
  • www.ce-spun-proorocii.com
    • www.ce-spun-proorocii.com
Re: Comemorarea morţii lui Isus — 2013
« Răspuns #1 : Februarie 17, 2013, 07:30:49 pm »
Ce aş avea eu de obiectat este:
1.   În Luca 22:28 – 30, Isus nu se referă la cei 144000 ci la cei 11 apostoli.
2.   Împărăţia lui Hristos (Luca 22:30) nu este în ceruri ci pe pământ. Isus domneşte 1000 de ani aici pe pământ (Apoc 5:10; 20:4), după care predă Împărăţia în mâinile Tatălui (1Cor. 15:24)
3.    Conducerea WTS se face că nu ştie că de curând a stârpit unsul (Dan.9:26), tăindu-le dreptul celor 144000 de a face parte din „sclav”. Eu întreb conducerea WTS: în ceruri vor fi vrednici aceştia să domnească cu Hristos dacă aici pe pământ, alături de corpul de guvernare, nu au fost vrednici să stea?
4.   Conducerea WTS ar fi cazul să accepte că nu doar cei 144000 trebuie să se împărtăşească din pâine şi vin, ci toţi cei ce au făcut un legământ cu IEHOVA, în numele Tatălui, a Fiului şi a Duhului Sfânt. Altfel, nicidecum nu avem de a face cu o turmă şi un Păstor, ci eventual cu două turme şi un Păstor.

Offline lamb

  • Global Moderator
  • Pionier regular
  • *****
  • Data Înregistrării: Ian 2012
  • Mesaje postate: 222
Re: Comemorarea morţii lui Isus — 2013
« Răspuns #2 : Februarie 18, 2013, 05:58:27 pm »
In mod sigur acesta este un pas facut in pregatirea unei noi schimbari doctrinare a unei noi "strafulgerari de lumina". :)

Din ce am inteles in noua schita nu se mai foloseste deloc expresia "sclavul fidel si prevazator" ci doar expresia "cei unsi". Deci se pare ca pregatesc o schimbare in aceasta directive, desi e ciudat, pentru ca nu sunt decat cateva luni de cand au publicat noua explicatie conform careia "sclavul fidel" este reprezentat doar de cei din Corpul de Guvernare (vreo 8 sau cati or mai fi acum) si nu de toti "cei unsi".

Oricum, viitorul apropiat se anunta interesant din punct de vedere a noilor "strafulgerari de lumina". Anul viitor se implinesc 100 de ani de la anuntata venire a lui Cristos in 1914. Asteptam cu totii sa vedem cat va mai domni Isus in mod invizibil si doar asupra organizatiei sale, pana va decide sa se faca de cunoscut tuturor oamenilor si sa inlature guvernarile umane. Ca incet, incet, tiptil, tiptil, anii trec si ne trezim ca Isus a domnit invizibil cei 1000 de ani. :)
« Ultima Modificare: Februarie 18, 2013, 06:02:53 pm de lamb »
Noi credem uneori ca lucrurile sunt adevarate, numai fiindca sunt spuse in mod elocvent. (Pacal)

Offline Dorel Caminante

  • Administrator
  • Pionier regular
  • *****
  • Data Înregistrării: Oct 2011
  • Mesaje postate: 211
Re: Comemorarea morţii lui Isus — 2013
« Răspuns #3 : Februarie 18, 2013, 07:22:09 pm »
Pe scurt, ceea ce am observat eu (făcând paralela dintre schiţa trimisă în iulie şi schiţa trimisă în februarie, nu am făcut referire la schiţe din anii precedenţi) e că s-a renunţat la 'familia figurativă', unde cei unşi reprezintă fraţii lui Cristos, iar cei din alte oi sunt copiii săi (conform rolului lui Isus de 'Tată etern' din Isaia 9:6), şi până şi la cuvântul "unşi". Mă gândesc că motivul oficial este acela că persoanele interesate care nu au avut tangenţe cu învăţăturile Martorilor nu vor fi familiarizate cu astfel de detalii tehnice. Dar mă întrebam dacă nu cumva există şi alte motive mai subtile.
Dacă nu există altă indicaţie, citatele biblice sunt din Sfintele Scripturi — Traducerea lumii noi.
Ioan 3:16; 2 Timotei 3:16

Offline Offline

  • Slujitor auxiliar
  • ******
  • Data Înregistrării: Oct 2011
  • Mesaje postate: 394
Re: Comemorarea morţii lui Isus — 2013
« Răspuns #4 : Februarie 18, 2013, 10:11:26 pm »
Lamb, pe mine cel mai mult ma sperie aceste 'strafulgerari de lumina'.
Daca mai vin cu inca vreo cateva cred ca vom orbi de tot...
Si am impresia ca cei care genereaza 'strafulgerarile' astea de lumina lucreaza fara ochelari de protectie.
Eu unul mi-am cumparat de ceva vreme ochelari de protectie.

Offline Alice

  • Pionier auxiliar
  • ****
  • Data Înregistrării: Sep 2012
  • Mesaje postate: 180
Re: Comemorarea morţii lui Isus — 2013
« Răspuns #5 : Februarie 18, 2013, 11:00:43 pm »
Aceste 'strafulgerari de lumina' pe langa ca ne-au orbit de tot , ne-au paralizat si gandirea, am ramas tampiti.
"Ioan 6:53  Isus le-a zis: „Adevărat, adevărat, vă spun, că, dacă nu mâncaţi trupul Fiului omului, şi dacă nu beţi sângele Lui, n-aveţi viaţa în voi înşivă.
54  Cine mănâncă trupul Meu, şi bea sângele Meu, are viaţa veşnică; şi Eu îl voi învia în ziua de apoi." Nimenea nu zice decat ca va avea viata vesnica, dece era nevoie de strafulgerari?  Cred ca, capul acestor indivizi era bolnav rau de tot si acum nu stiu pe unde sa o scoata la capat.
Atat de limpede vorbeste Biblia fara strafulgerarilor unor handicapati. Ma mir pana unde poate merge prostia?
Iov 38:10  când i-am pus hotar, şi când i-am pus zăvoare şi porţi;
11  când am zis: „Până aici să vii, să nu treci mai departe; aici să ţi se oprească mândria valurilor tale?”

Offline calea

  • Bătrân de congregație
  • *******
  • Data Înregistrării: Oct 2011
  • Mesaje postate: 464
    • Calea Crestina
"Nici o minciună nu este din adevăr" - 1Ioan 2:21.

Offline Alice

  • Pionier auxiliar
  • ****
  • Data Înregistrării: Sep 2012
  • Mesaje postate: 180
Re: Comemorarea morţii lui Isus — 2013
« Răspuns #7 : Martie 02, 2013, 10:50:55 pm »
Citat
să se împărtăşească din pâine şi vin, ci toţi cei ce au făcut un legământ cu IEHOVA, în numele Tatălui, a Fiului şi a Duhului Sfânt. Altfel, nicidecum nu avem de a face cu o turmă şi un Păstor, ci eventual cu două turme şi un Păstor.

Asa zice Biblia. De acord.

Ioan 6:53  Isus le-a zis: „Adevărat, adevărat, vă spun, că, dacă nu mâncaţi trupul Fiului omului, şi dacă nu beţi sângele Lui, n-aveţi viaţa în voi înşivă.
6:54  Cine mănâncă trupul Meu, şi bea sângele Meu, are viaţa veşnică; şi Eu îl voi învia în ziua de apoi.
Iov 38:10  când i-am pus hotar, şi când i-am pus zăvoare şi porţi;
11  când am zis: „Până aici să vii, să nu treci mai departe; aici să ţi se oprească mândria valurilor tale?”

Offline Corpul de Guvernare

  • Supraveghetor de zonă
  • ************
  • Data Înregistrării: Oct 2011
  • Mesaje postate: 994
  • băi uacitauăr, v-ați pus cu cine nu trebe!
    • Află adevărul despre Watchtower - în curând
Re: Comemorarea morţii lui Isus — 2013
« Răspuns #8 : Martie 03, 2013, 09:03:10 am »
Sunt curios dacă oligofrenii au curajul anul acesta să mă invite la bălăcăreală... anul trecut au încercat, dar și-au luat-o  8)

CdG
--
Omul nu va fi liber până când ultimul rege va fi spânzurat cu intestinele ultimului preot

Offline GABRIELL

  • Membru al Corpului de Guvernare
  • *************
  • Data Înregistrării: Oct 2011
  • Mesaje postate: 1.607
  • adevarul te va face liber dar intai te va enerva
Re: Comemorarea morţii lui Isus — 2013
« Răspuns #9 : Martie 03, 2013, 09:33:43 am »
  As cam merge si eu la parodia asta   de "sarbatoare",sa le pap pasca si sa le beau vinu :D

Cei care au privilegiul de a sti, au datoria de a actiona. (A. Einstein) (eu Gabriel- fost iehovist in congregatia Viilor Baia Mare. Sa se stie ! :D Actualmente ateu si apostat calificat :))

Offline David

  • Membru al Corpului de Guvernare
  • *************
  • Data Înregistrării: Nov 2011
  • Mesaje postate: 3.370
    • The Dirty Little Secret of Christianity
Re: Comemorarea morţii lui Isus — 2013
« Răspuns #10 : Martie 03, 2013, 05:39:25 pm »
Si cand te gandesti ca exista intelijenti pe forumul asta care mai studiaza turnu de vegheala...
Domnul a fost cu Iuda; şi Iuda a pus stăpînire pe munte, dar n-a putut să izgonească pe locuitorii din cîmpie, pentru că aveau care de fier. - Judecatori 1:19

Offline GABRIELL

  • Membru al Corpului de Guvernare
  • *************
  • Data Înregistrării: Oct 2011
  • Mesaje postate: 1.607
  • adevarul te va face liber dar intai te va enerva
Re: Comemorarea morţii lui Isus — 2013
« Răspuns #11 : Martie 04, 2013, 10:20:13 am »
Cea mai tare telenovela :D pe cind comemorarea prostiei,ignorantei noastre?

Dumnezeul care nu a fost acolo
Cei care au privilegiul de a sti, au datoria de a actiona. (A. Einstein) (eu Gabriel- fost iehovist in congregatia Viilor Baia Mare. Sa se stie ! :D Actualmente ateu si apostat calificat :))

Offline Valer

  • Pionier regular
  • *****
  • Data Înregistrării: Oct 2011
  • Mesaje postate: 212
Re: Comemorarea morţii lui Isus — 2013
« Răspuns #12 : Martie 04, 2013, 07:09:07 pm »
Gabi ...  stai bine cu rabdarea si timpul daca ai urmarit tot filmul ...

Offline GABRIELL

  • Membru al Corpului de Guvernare
  • *************
  • Data Înregistrării: Oct 2011
  • Mesaje postate: 1.607
  • adevarul te va face liber dar intai te va enerva
Re: Comemorarea morţii lui Isus — 2013
« Răspuns #13 : Martie 05, 2013, 08:37:15 am »
 Exact cit ai urmari un film obijnuit ,chiar mai putin :)
Problema e, ca va aduce cu picioarele pe pamint :Dsi multi nu va doriti asta.
Chiar si biblia(cred?)sau martorii spun ,ca religia va cadea...(pe ei au uitat sa se includa aici)
Internetul e valul de tunamii care s-a initiat deja...chestie de timp....
Ma bucur de juniorul meu ,ca nu are s-ai F.creierii nimeni cu cretinisme religioase...
DECI REVOLUTIA RATIONALULUI  A INCEPUT!...chiar mai demult ;)
Amaritii de zei au cuvintul :o 8)
Cei care au privilegiul de a sti, au datoria de a actiona. (A. Einstein) (eu Gabriel- fost iehovist in congregatia Viilor Baia Mare. Sa se stie ! :D Actualmente ateu si apostat calificat :))

Offline OryNider

  • Pionier auxiliar
  • ****
  • Data Înregistrării: Oct 2011
  • Mesaje postate: 126
    • Calea Creştină
Re: Comemorarea morţii lui Isus — 2013
« Răspuns #14 : Martie 17, 2013, 04:54:06 pm »
Ce aş avea eu de obiectat este:
1.   În Luca 22:28 – 30, Isus nu se referă la cei 144000 ci la cei 11 apostoli.
Noul Legământ nu a fost încheiat cu întreg poporul, nici nu 12 mii din fiecare trib, ci cu cei 12 ucenici (discipoli) cu care a mâncat Paştile în noaptea când Îngerul lui Dumnezeul a păşit (pasat) pe lângă colibile copiilor lui Israel şi a egiptenilor care aveau uşorii uşilor unse cu sângele mielului. Ceilalţi din popor şi după ziua Penticostei cei dintre neamuri puteau să se adauge numărului ucenicilor şi să intre în Noul Legământ - unde îndreptăţirea este prin Mesia iar poruncile se păzesc din iubire, ori să rămână fie în Legământul cel Vechi cu făgăduinţele care sunt până la Ioan - în care îndreptăţirea este doar prin păzirea Legii şi nu din iubire pentru Dumnezeu şi Cuvântul Lui, fie să rămână în Legământul cu copii lui Noe care constă în două porunci la care au mai adăugat apostolii încă două (Fapte 15, 21) pentru a putea fi primiţi în adunare.

De notat că "Ziua Primului Rod" poruncită în Leviticul 23:9-16 cade Duminică 20 Nisan - 31 Martie, iar după calendarul Fariseic pe 16 Nisan  - Miercuri 27 Martie, iar "Ziua Primelor Roade" încheie Sărbătoarea Săptămânilor pe 10 Sivan, Duminică 19 Mai (Levitic 23:15-21; Fapte 2:1-11) iar fariseic pe 6 Sivan - Miercuri 15 Mai.
   
2.   Împărăţia lui Hristos (Luca 22:30) nu este în ceruri ci pe pământ. Isus domneşte 1000 de ani aici pe pământ (Apoc 5:10; 20:4), după care predă Împărăţia în mâinile Tatălui (1Cor. 15:24)
Cei care umblă în haine albe înaintea Tronului lui Dumnezeu, atât cei 12 mii din fiecare seminţie cât şi mulţimea cea mare, sunt răscumpăraţi, din strâmtorarea cea mare,  înainte ca Fiul Omului să vină împreună cu toţi sfinţii lui pe norii cerului, venire când va fi întâia înviere şi când va fi ca în ziua ieşirii lui Lot din Sodoma: unul va fi luat iar altul lăsat.
3.    Conducerea WTS se face că nu ştie că de curând a stârpit unsul (Dan.9:26), tăindu-le dreptul celor 144000 de a face parte din „sclav”. Eu întreb conducerea WTS: în ceruri vor fi vrednici aceştia să domnească cu Hristos dacă aici pe pământ, alături de corpul de guvernare, nu au fost vrednici să stea?
Nu scrie despre făgăduinţele celor 12 mii din fiecare seminţie decât că vor umbla în haine albe şi că vor fi virguni (feciorelnici) pentru că nu s-au întinat cu femei. Eu cred că făgăduinţele lor sunt ca a celor 12 mii pe care ia ales Iosua ca străjerii când a întărit cu ziduri cetăţile lui Iuda. Fireşte că în Cetatea cea zidită de Dumnezeu, pe portalele căreia scrie numele celor 12 triburi, făgăduinţă care se împlineşte în ei care vor activa toate cele 12 porţi pentru prima dată, ca să poată intra marea mulţime cu ramuri de finici, din orice neam, limbă şi etnie.
4.   Conducerea WTS ar fi cazul să accepte că nu doar cei 144000 trebuie să se împărtăşească din pâine şi vin, ci toţi cei ce au făcut un legământ cu IEHOVA, în numele Tatălui, a Fiului şi a Duhului Sfânt. Altfel, nicidecum nu avem de a face cu o turmă şi un Păstor, ci eventual cu două turme şi un Păstor.
Nu există nici un exemplu biblic de legământ în Numele Tatălui, a Fiului şi a Duhului Sfânt, ci după cei care s-au suit la Ierusalim pentru ziua Penticostei apostolul celor tăiaţi împrejur a poruncit ca martorii oculari la darea făgăduinţei Tatălui să se pocăiască de greşeala părinţilor noştri care au omorât întâi pe profeţi iar apoi pe Mesia ca semn că cred în făgăduinţe şi ca fiecare să fie botezaţi în Numele
lui Mesia (Iisus Christos). La fel a poruncit şi în casa lui Corneliu când a poruncit ca cei care au primit Duh Sfânt ca şi ucenicii, să fie botezaţi în Numele lui Iisus Christos. deci există doar un singur nou Legământ şi un singur botez atât pentru copii lui Israel cât şi pentru cei dintre neamuri.

Cu privire la dată nu am prea multe de comentat, din cauza că în calendarul Iulian avem an bisect (Adar Beta) dar în calendarul Gregorian aveam doar anul viitor bisect, pe de o parte.
O altă observaţie este că anul trecut martorii au prăznuit Cina Comemorativă pe 13 Nisan în calendarul ebraic cu o seară înainte de seara zilei cu lună nouă, iar acum e rocada pentru că ţin pe 15 Nisan în seara zilei cu lună plină. Dacă, deci, ar mânca miel cu paşti şi cu ierburi amare până în zori încă ar mai fi luna plină.

În Israel, Iudeea şi Samaria, se mănâncă fie cu o zi înainte adică 13 Nisan ca samaritenii, fie cu o zi după pe 15 Nisan, dar majoritatea ţine prima seară Luni 25 Martie, 14 Nisan, şi a doua seară, pe 15 Nisan, când încă se mai mănâncă ierburi amare din cauza paştilor (zilelor cu pască) şi cărnii de miel care nu se digeră într-o zi. Sunt curios să urmăresc dacă la Casa Albă cele două seri cad la fel...
Calendar Mesianic: http://mesianic.uv.ro/
Link direct: https://www.box.com/shared/c613rk66fbxhb45jchgx
Link generare Calendar Iudaic
De notat că în Calendarul de pe hebcal 14 Nisan ţine de Luni de la 6:34pm până Marţi 6:54pm şi poate fi adoptat liniştit şi pentru Marţi-Miercuri.
« Ultima Modificare: Martie 17, 2013, 06:18:14 pm de Dorel Caminante »
אמין אמר אנא לכון דכמא דעבדתון לחד מן הלין אחי זעורא לי הו עבדתון
Amin zic vouă, totatât cât aţi făcut unuia dintr-aceşti fraţi ai Mei, din urmă, Mie Mi-aţi făcut.
Amen I say to you, Inasmuch as you did it unto one of these My least brethren, unto Me you did it. (Etheridge N.T.)