Textul zilei de dimineata l-as inlocui cu o poezie al lui Eminescu.La ora asta sunt poetic,si poestez :
Rugãciunea unui dac
Pe cînd nu era moarte, nimic nemuritor,
Nici sîmburul luminii de viatã dãtãtor,
Nu era azi, nici mîne, nici ieri, nici totdeuna
Cãci unul erau toate si totul era una,
Pe cînd pãmîntul, cerul, vãzduhul, lumea toatã
Erau din rîndul celor ce n-au fost niciodatã,
Pe-atunci erai Tu singur, incît mã-ntreb în sine-mi
Au cine-i zeul cãrui plecãm a noastre inemi?
El singur zeu stãtut-a 'nainte de-a fi zeii
Si din noian de ape puteri a dat scînteii
El zeilor dã suflet si lumii fericire
El este-al omenimei izvor de mîntuire.
Sus inimile voastre, cîntare aduceti-i !
El este moartea mortii si învierea vietii!
Si el îmi dete ochii sã vãd lumina zilei
Si inima-mi împlut-au cu farmecele milei,
Din vuietul de vînturi auzit-am al lui mers
Si-n glas purtat de ape simtii duiosu-i viers
Si tot pe lîng-acestea cersesc înc-un adaos;
Sã-ngãduie întrarea-mi în vesnicul repaos !
Sã blesteme pe-oricine de mîne-o avea milã,
Sã binecuvînteze pe cel ce mã împilã,
S-ãsculte orice gurã ce-ar vrea ca sã mã rîdã,
Puteri sã puie-n bratul ce-ar sta sã mã ucidã,
Si-acela dintre oameni devinã cel întîi
Ce mi-ar rãpi chiar piatra ce-oi pune-o capãtîi.
Gonit de toatã lumea prin anii mei sã trec,
Pîn' ce-oi simti cã ochiu-mi de lacrime e sec,
Cã-n orice om din lume un dusman mi se naste,
C-ajung pe mine însumi a nu mã mai cunoaste
Cã chinul si durerea simtirea-mi a-mpietrit-o --
Cã pot sã-mi blestem mamã, pe care am iubit-o,
Cînd ura cea mai crudã mi s-ar pãrea amor...
Poate-oi uita durerea-mi si voi putea sã mor.
Strãin si fãr' de lege de voi muri, atunce
Nevrednicu-mi cadavru în ulitã l-arunce,
S-aceluiã, Parinte, sã-i dai coroana scumpã,
Ce-o sã amute cîinii cã inima-mi s-o rumpã,
Iar celui ce cu pietre mã vã izbi în fatã,
îndura-te, stãpîne, si dã-i pe veci viatã !
Astfel numai, Pãrinte, eu pot sã-ti multumesc
Cã tu mi-ai dat în lume norocul sã trãiesc.
Sã cer a tale dãruri genunchi si frunte nu plec,
Spre urã si blestemuri as vrea sã te înduplec,
Sã simt cã de suflarea-ti suflarea mea se curmã
Si-n stingerea eternã dispar fãrã de urmã !
(Poezii postume, 1876)