WTS recunoaşte că această profeţie are împlinirea în zilele noastre (vezi TURNUL DE VEGHE (EDIŢIA DE STUDIU) NOIEMBRIE 2013, Şapte păstori, opt prinţi — pe cine reprezintă ei în prezent? paragraful 16). Da, aşa este, şi nu numai această profeţie se împlineşte în zilele noastre ci şi altele precum Isaia, Daniel, Osea, etc.
Cei din corpul de guvernare au pretenţia că pot apăra poporul de atacul „asirianului” însă fără să ştie cine este acest „asirian” şi motivul pentru care el atacă. „Asirianul” a atacat deja cu mulţi ani în urmă, cum de n-au vegheat bătrânii? Unde au fost oare căpeteniile şi păstorii WTS?
Să vedem mai întâi motivul pentru care atacă „asirianul”: Isaia 8:6 „Pentru că poporul acesta a dispreţuit apele din Siloe care curg lin, şi s-a bucurat de Reţin şi de fiul lui Remalia,
7 iată, Domnul va trimite împotriva lor apele puternice şi mari ale Râului (Eufrat), adică pe împăratul Asiriei cu toată puterea lui; pretutindeni el va ieşi din albia lui, şi se va vărsa peste malurile lui;
8 va pătrunde în Iuda, va da peste maluri, va năvăli, şi va ajunge până la gât. Iar aripele întinse ale oastei lui vor umple întinderea ţării tale, Emanuele!”
Ca să priceapă mai bine cei din corpul de guvernare, căci de ei este vorba, să-l cităm chiar pe proorocul Mica: Mica 3:1 Am zis: „Ascultaţi, căpetenii ale lui Iacov, şi mai mari ai casei lui Israel! Nu este datoria voastră să cunoaşteţi dreptatea?
2 Şi totuşi voi urâţi binele şi iubiţi răul, le jupuiţi pielea şi carnea de pe oase!
3 După ce au mâncat carnea poporului Meu, după ce-i jupoaie pielea, şi-i sfărâmă oasele; îl fac bucăţi; ca ceea ce se fierbe într-o oală, ca şi carnea dintr-un cazan,
4 apoi strigă către Domnul. Dar El nu le răspunde, ci Îşi ascunde Faţa de ei în vremea aceea, pentru că au făcut fapte rele.
5 „Aşa vorbeşte Domnul despre proorocii care rătăcesc pe poporul meu, cari, dacă au de muşcat ceva cu dinţii, vestesc pacea, iar dacă nu li se pune nimic în gură, vestesc războiul Sfânt:
6 „Din pricina aceasta, va veni noaptea peste voi... fără nici o vedenie! Şi întunericul... fără nici o proorocie! Soarele va asfinţi peste aceşti prooroci, şi ziua se va întuneca peste ei!”
Doar în această revistă (noiembrie 2013) se vede cât întuneric este, fără să vorbim de toată doctrina WTS.
Mica 3:12 De aceea, din pricina voastră, Sionul va fi arat ca un ogor, Ierusalimul va ajunge un morman de pietre, şi muntele Templului o înălţime acoperită de păduri.
Mica 6:10 Mai sunt în casa celui rău comori nelegiuite, şi blestemata efă mică?
11 Pot socoti Eu curat pe cel ce are o cumpănă nedreaptă şi greutăţi strâmbe în sac?
12 Pentru că bogaţii lui sunt plini de silnicie, locuitorii lui spun minciuni, şi limba lor este numai înşelătorie în gura lor,
13 de aceea, şi Eu te voi lovi cu suferinţa, te voi pustii pentru păcatele tale.
Mica 7:2 S-a dus omul de bine din ţară, şi nu mai este nici un om cinstit printre oameni; toţi stau la pândă ca să verse sânge, fiecare întinde o cursă fratelui său.
3 mâinile lor sunt îndreptate să facă rău: cârmuitorul cere daruri, judecătorul cere plată, cel mare îşi arată pe faţă ce doreşte cu lăcomie, şi astfel merg mână-n mână.
4 Cel mai bun dintre ei este ca un mărăcine, cel mai cinstit este mai rău decât un tufiş de spini. Ziua vestită de toţi proorocii Tăi, pedeapsa Ta se apropie! Atunci va fi uluiala lor.
Toate aceste versete, nu se aplică la acest popor, adică la religia Martorilor lui Iehova? Eu cred că se aplică!
În capitolul 5, versetul 5, proorocul Mica vorbea deja de un eliberator, „asirianul” atacase deja, de aceea spune că „El va fi pacea noastră!” Abia atunci, adică după ce se va „naşte” eliberatorul (vezi versetul 3 şi 4), nu va mai avea „asirianul” succes şi nu va mai putea ataca, dar asta nu mai pricepe conducerea WTS şi nici nu recunoaşte că a greşit înaintea Domnului. Totuşi, proorocul recunoaşte că poporul a greşit şi ar trebui să o facem şi noi: Mica 7:9 Voi suferi mânia Domnului, căci am păcătuit împotriva Lui, până ce El îmi va apăra pricina şi-mi va face dreptate; El mă va scoate la lumină, şi voi privi dreptatea Lui.
Din cei 7 milioane de martori, doar o mică rămăşiţă se va întoarce cu adevărat la Domnul. Mica 5:7 şi 8. Aceasta ar trebui să priceapă conducerea WTS!
Se poate continua.