Autor Subiect: Fiara prinsă!  (Citit de 20685 ori)

Offline valeriu

  • Supraveghetor de district
  • **********
  • Data Înregistrării: Feb 2012
  • Mesaje postate: 761
  • www.ce-spun-proorocii.com
    • www.ce-spun-proorocii.com
Fiara prinsă!
« : Noiembrie 01, 2016, 09:26:23 pm »
Apocalipsa 19:20  „Şi fiara a fost prinsă. Şi împreună cu ea, a fost prins proorocul mincinos, care făcuse înaintea ei semnele, cu care amăgise pe cei ce primiseră semnul fiarei, şi se închinaseră icoanei ei. Amândoi aceştia au fost aruncaţi de vii în iazul de foc, care arde cu pucioasă.”

Corpul de guvernare, alias fiara, devine tot mai dispreţuit, şi nu este dispreţuit de către cei din afara organizaţiei ci de  cei din organizaţie. Chiar şi în ţările mai sărace (Nigeria de exemplu), de unde eu nu prea aveam mari aşteptări, fraţii încep să se trezească şi ies de sub jugul de fier pe care „fiara” l-a pus peste ei. Am observat că şi în America  de Sud, India, Malaezia şi altele, fraţii pun la îndoială autoritatea „fiarei” şi dacă ea are sau nu Duhul lui Hristos. Acesta este un semn că versetul din Apoc. 19:20, este cât pe ce să se împlinească, iar cei ce am biruit fiara şi nu ne-am închinat ei, vom putea încurând  exclama: fiara a fost prinsă!
     Poate ne întrebăm: Cum vor fi aceştia aruncaţi de vii în iazul de foc? Răspunsul este simplu: este suficient să ne dăm seama că această fiară care-şi dă ifose de zeu, pentru că şi-au rupt legământul făcut cu IEHOVA, nu vor beneficia de jertfa lui Hristos. În felul acesta, când vor muri vor muri cu moartea a doua, fără vreun drept la viaţă veşnică.
    Cert este că fiara devine tot mai desconsiderată, de aceea Corpul de guvernare ajunge să cerşească stimă (vezi turnul de veghe din februarie 2017, ediţia de studiu). Păi, nu le ajunge că cerşesc încontinuu bani de la fraţi, acum cerşesc stimă! O vor primi în „iazul de foc”!   :)
     

Offline lovelogic

  • Slujitor auxiliar
  • ******
  • Data Înregistrării: Iun 2014
  • Mesaje postate: 377
    • Comuni
Re: Fiara prinsă!
« Răspuns #1 : Noiembrie 07, 2016, 01:05:19 pm »
Ce mai faci Valeriu? Nu te-am mai văzut de mult pe aici.
Din toate enigmele din viața mea, cea mai mare rămâne: cum au învățat șopârlele să zboare?

Offline valeriu

  • Supraveghetor de district
  • **********
  • Data Înregistrării: Feb 2012
  • Mesaje postate: 761
  • www.ce-spun-proorocii.com
    • www.ce-spun-proorocii.com
Re: Fiara prinsă!
« Răspuns #2 : Noiembrie 08, 2016, 09:37:09 pm »
Salutare, Lovelogic! Aştept, cam asta fac. Mi se pare palpitant să trăim zilele în care se împlinesc ultimele  două sau trei file ale Bibliei.
      Tu? Ce mai faci? Ai văzut cum explică wts căderea Babilonului în revista  de pe luna asta, nov. 2016? :)

Offline lovelogic

  • Slujitor auxiliar
  • ******
  • Data Înregistrării: Iun 2014
  • Mesaje postate: 377
    • Comuni
Re: Fiara prinsă!
« Răspuns #3 : Noiembrie 09, 2016, 12:16:09 am »
Nu prea mă omor cu cititu, dar daca zici că este interesant, am să trag o privire...
Din toate enigmele din viața mea, cea mai mare rămâne: cum au învățat șopârlele să zboare?

Offline valeriu

  • Supraveghetor de district
  • **********
  • Data Înregistrării: Feb 2012
  • Mesaje postate: 761
  • www.ce-spun-proorocii.com
    • www.ce-spun-proorocii.com
Re: Fiara prinsă!
« Răspuns #4 : Noiembrie 25, 2016, 10:32:57 pm »
Un paragraf din  revista: Turnul de veghe Martie 2017:
"ALTE PERSOANE CARE MERITĂ ONOARE
13. Cine merită în mod deosebit onoare și respect și de ce?
13 Cei înrudiți cu noi în credință merită, cu siguranță, onoare și respect. Acest lucru este valabil în special cu privire  la bătrâni, care se află în fruntea noastră. (Citește 1 Timotei 5:17.) Noi le arătăm onoare acestor frați indiferent de naționalitatea, instruirea, poziția socială sau situația lor financiară. Biblia îi numește pe acești oameni „daruri” și arată că au un rol-cheie în satisfacerea necesităților poporului lui Dumnezeu. (Ef. 4:8 )  Să ne gândim la bătrânii de congregație, la supraveghetorii de circumscripție, la membrii comitetelor filialelor și la membrii Corpului de Guvernare. Asemenea creștinilor din secolul I, noi avem un respect profund față de cei numiți în fruntea poporului lui Dumnezeu, dar nu-i idolatrizăm și nici nu-i tratăm ca și cum ar fi îngeri. Cu toate acestea, îi respectăm și îi onorăm pentru munca lor grea și pentru umilința de care dau dovadă. (Citește 2 Corinteni 1:24; Revelația 19:10.)"


Sigur că da, toată „fiara” trebuie onorată, tot numărul „şase – şase – şase”! De la cei de la baza piramidei şi până la cei din vârful ei! Cică, citez: „dar nu-i idolatrizăm şi nu-i tratăm ca şi cum ar fi îngeri.” Ce parşivi mai sunt!! Ce uşor trec în greaua lor muncă de la scriitor la cititor! Sigur că nu se mulţumesc cu tratamentul unor îngeri, că doar ei se cred dumnezei! Apocalipsa 13:15 n-au citat-o, aşa că o fac eu: „I s-a dat putere să dea suflare icoanei fiarei, ca icoana fiarei să vorbească, şi să facă să fie omorâţi toţi cei ce nu se vor închina icoanei fiarei.” Asta fac ei de fapt.  Săracii oameni zişi „daruri”, ia nu le daţi darul două trei  luni  şi vedeţi cum vă vinde sala! Iată că nu vor doar stimă, acum cerşesc onoare!  :)
     

Offline lovelogic

  • Slujitor auxiliar
  • ******
  • Data Înregistrării: Iun 2014
  • Mesaje postate: 377
    • Comuni
Re: Fiara prinsă!
« Răspuns #5 : Noiembrie 25, 2016, 10:54:58 pm »
Valeriu, nu-i mai numi „fiara”. Sunt prea mici pentru un nume așa de mare.
Din toate enigmele din viața mea, cea mai mare rămâne: cum au învățat șopârlele să zboare?

Offline David

  • Membru al Corpului de Guvernare
  • *************
  • Data Înregistrării: Nov 2011
  • Mesaje postate: 3.370
    • The Dirty Little Secret of Christianity
Re: Fiara prinsă!
« Răspuns #6 : Noiembrie 27, 2016, 07:59:39 pm »
Daca-i numește "fiara" se simte si el mai important, esti cam de rahat daca esti doar împotriva unei secte de doi lei.

Cica "aștept". La "sfantu-asteapta" zice românu' înțelept :)
Domnul a fost cu Iuda; şi Iuda a pus stăpînire pe munte, dar n-a putut să izgonească pe locuitorii din cîmpie, pentru că aveau care de fier. - Judecatori 1:19

Offline valeriu

  • Supraveghetor de district
  • **********
  • Data Înregistrării: Feb 2012
  • Mesaje postate: 761
  • www.ce-spun-proorocii.com
    • www.ce-spun-proorocii.com
Re: Fiara prinsă!
« Răspuns #7 : Noiembrie 27, 2016, 08:56:56 pm »
Valeriu, nu-i mai numi „fiara”. Sunt prea mici pentru un nume așa de mare.

Mici dar vicleni.   :)  Li se potrivesc perfect descrierile Bibliei. Tu cine zici că-i fiara? 

Offline David

  • Membru al Corpului de Guvernare
  • *************
  • Data Înregistrării: Nov 2011
  • Mesaje postate: 3.370
    • The Dirty Little Secret of Christianity
Re: Fiara prinsă!
« Răspuns #8 : Noiembrie 27, 2016, 09:56:25 pm »
Descrierile mitice ale biblie nu valorează nici cât o ceapă degerată :)
Domnul a fost cu Iuda; şi Iuda a pus stăpînire pe munte, dar n-a putut să izgonească pe locuitorii din cîmpie, pentru că aveau care de fier. - Judecatori 1:19

Offline lovelogic

  • Slujitor auxiliar
  • ******
  • Data Înregistrării: Iun 2014
  • Mesaje postate: 377
    • Comuni
Re: Fiara prinsă!
« Răspuns #9 : Noiembrie 27, 2016, 11:02:54 pm »
Dacă te uiți la Apocalipsa 13:1-7 se vorbește la trecut. De la versetul 9 până la sfârșit se vorbește la prezent. Deci el vorbea de o „fiară” din acel timp. Eu cred că s-a referit la Nero
Din toate enigmele din viața mea, cea mai mare rămâne: cum au învățat șopârlele să zboare?

Offline valeriu

  • Supraveghetor de district
  • **********
  • Data Înregistrării: Feb 2012
  • Mesaje postate: 761
  • www.ce-spun-proorocii.com
    • www.ce-spun-proorocii.com
Re: Fiara prinsă!
« Răspuns #10 : Noiembrie 29, 2016, 12:15:35 pm »
 Lovelogic! Nu cred că se vorbea de o fiară din acel timp deoarece ni se spune că apostolul a fost transplantat (în duhul) într-o perioadă de timp numită în Scripturi „ziua Domnului” (Apoc 1:10), spus pe înţelesul tuturor, lui Ioan i s-au arătat nişte întâmplări care urmau să aibă loc în „Ziua Domnului”, nişte lucruri care urmau să se întâmple cu poporul Domnului şi transmise tocmai acestui popor (Apoc 1:1). Ţinând cont de aceste puncte principale, aria cercetărilor se restrânge foarte mult, atât în ce priveşte timpul cât şi în ce privesc personajele implicate. Din cercetările pe care le-am făcut, tocmai trăim în acea perioadă de timp, în ziua Domnului, ori fiara trebuie să fie o parte din poporul care se cheamă cu Numele lui Dumnezeu, deci, când spun „fiară” îmi fuge gândul la cei ce se află acum în fruntea acestui popor, corpul de guvernare, culmea interpretării că fiara are tocmai 7 capete şi unul pare rănit de moarte dar s-a vindecat.

Un singur aspect dacă-l iei în considerare, îţi vei da seama că fiara nu are cum să fie Nero: De ce l-ar  fi interesat pe Nero că biruitorii fiarei (Apoc. 15:2), adică ai lui, cântau Cântarea lui Moise (Deutr. 32), cântare care ne spune că la un anumit timp poporul lui IEHOVA va deveni necredincios şi se va închina la dumnezei străini?

În înţelegerea Apocalipsei au fost multe necunoscute, dar unele au devenit cunoscute. De exempu, acum ştim cu exactitate cine este „Babilonul” şi într-adevăr, el a căzut tocmai de mâna fiarei şi a celor 10 coarne (Apoc. 17:16). Ştim cu toţii că WTBS a eliminat toate învăţăturile profetice pe care le-a avut, şi bine au făcut că tot nu erau adevărate, de fapt erau nişte explicaţii ”babilonice”, adică încurcate şi le dădea multă bătaie de cap căci se contraziceau, aşa că le-au eliminat. Din această acţiune a fiarei putem învăţa ceva: ţinând cont că „Babilonul” a picat în urmă cu câteva luni (nu mai ştiu exact dar se poate găsi cu uşurinţă), şi că fiara are putere să lucreze 42 de luni (13:5), asta înseamnă că trăim din plin timpul în care fiara are putere să lucreze. Pe semne, după cum arată Scripturile, fiara va face (pentru puţin timp) un transfer de putere către cele 10 coarne (Apoc. 17:12). Nu ştiu cine sunt „cele 10 coarne”, dar analizez în continuare, poate mă ajutaţi voi careva! Nu cumva ne găsim tocmai în ultimul „ceas” al fiarei şi de aceea scriitorii turnului de veghe (cele 10 coarne) vorbesc despre corpul de guvernare la persoana a treia?  (vezi răspunsul #4)
     

Offline lovelogic

  • Slujitor auxiliar
  • ******
  • Data Înregistrării: Iun 2014
  • Mesaje postate: 377
    • Comuni
Re: Fiara prinsă!
« Răspuns #11 : Decembrie 01, 2016, 07:49:12 pm »
Valeriu, nu te mai înșela singur!
Din toate enigmele din viața mea, cea mai mare rămâne: cum au învățat șopârlele să zboare?

Offline valeriu

  • Supraveghetor de district
  • **********
  • Data Înregistrării: Feb 2012
  • Mesaje postate: 761
  • www.ce-spun-proorocii.com
    • www.ce-spun-proorocii.com
Re: Fiara prinsă!
« Răspuns #12 : Decembrie 02, 2016, 08:05:44 pm »
Nu mă înşel!  :) De bine de rău, ţi-am adus mai multe dovezi biblice cu care-mi susţin punctul de vedere, fără să mai vorbim cât de bine potrivesc descrierile Bibliei despre fiară cu acest corp de guvernare al WTS. Păi, dacă ar fi să cred că Apocalipsa s-a împlinit în secolul I cu Nero şi cu alţii de pe vremea lui, cred c-aş fi mult mai înşelat.  Şi dacă m-aş înşela, ce aş avea de pierdut? Nimic! Şi dacă tu ai avea dreptate, nu mai foloseşte nimănui nişte întâmplări care au apus acum 2000 de ani.  Dar în cazul în care eu am dreptate, şti ce câştigi sau  ce ai de pierdut?  ;)
 Dovedeşte-mi că mă înşel.
     

Offline lovelogic

  • Slujitor auxiliar
  • ******
  • Data Înregistrării: Iun 2014
  • Mesaje postate: 377
    • Comuni
Re: Fiara prinsă!
« Răspuns #13 : Decembrie 03, 2016, 12:51:24 am »
Nu mi-ai adus nicio dovadă. Mi-ai spus că ziua Domnului din Apocalipsa 1:10 este acum, dar nu ai adus nicio dovadă. Dacă citești și versetul 11, ai să vezi că ziua Domnului avea legătură cu cele 7 biserici, deci era în acea perioadă.
Citat
nişte lucruri care urmau să se întâmple cu poporul Domnului şi transmise tocmai acestui popor (Apoc 1:1)
Acolo se spune doar lucrurile care urmau să se întâmple în curând, dar nu cu poporul lui Dumnezeu.
Citat
De ce l-ar  fi interesat pe Nero că biruitorii fiarei (Apoc. 15:2),
Chiar, de ce l-ar interesa?
Citat
„Babilonul” a picat în urmă cu câteva luni
Cum mi-a scăpat asta?
Citat
adică ai lui, cântau Cântarea lui Moise (Deutr. 32),
Mai este o cântare a lui Mouse la Exodul 15:1
Citat
Şi dacă m-aş înşela, ce aş avea de pierdut? Nimic! Şi dacă tu ai avea dreptate, nu mai foloseşte nimănui nişte întâmplări care au apus acum 2000 de ani.  Dar în cazul în care eu am dreptate, şti ce câştigi sau  ce ai de pierdut?  ;)
Asta era și logica mea când eram Martor. Îmi amintesc că i-am spus unui ortodox: „Tu crezi că și noi și voi vom fi salvați. Eu cred că numai noi vom fi salvați. Deci, dacă vrei sigur să fii salvat trebuie să devii Martor”.
Din toate enigmele din viața mea, cea mai mare rămâne: cum au învățat șopârlele să zboare?

Offline David

  • Membru al Corpului de Guvernare
  • *************
  • Data Înregistrării: Nov 2011
  • Mesaje postate: 3.370
    • The Dirty Little Secret of Christianity
Re: Fiara prinsă!
« Răspuns #14 : Decembrie 03, 2016, 04:31:33 pm »
Ce dovada ti-ar putea ajunge cineva care s-a autodovedit a fi un profet fals? ;D
Domnul a fost cu Iuda; şi Iuda a pus stăpînire pe munte, dar n-a putut să izgonească pe locuitorii din cîmpie, pentru că aveau care de fier. - Judecatori 1:19