Reiese evident ca organizatia martorilor nu e nici pe departe ceea ce se pretinde a fi in fata membrilor ei si anume singurul canal de comunicare a lui D-zeu pe pamant, ci doar o alta miscare neoprotestanta in noianul de miscari neoprotestante din crestinatate.
Russell are totusi meritul, ca a sesizat in vremea sa, existenta printre multele miscari religioase de atunci, doctrine care aveau un fundament biblic si altele care fusesera preluate pe parcurs in crestinatate din surse exterioare Bibliei (traditii, paganism, etc.). El poate fi apreciat pentru efortul sincer de a incerca sa separe apele, de a pune bazele unei organizatii care sa pastreze doar doctrinele argumentate pe scripturi (Solo Scrittura - principiul etern al protestantilor) si sa le respinga pe cele care nu isi gaseau locul in acestea.
Din pacate, n-a ramas acolo, ci a crezut ca poate face mai mult de-atat (convins probabil in sinea sa ca e ghidat de divinitate, desi n-a pretins ca ar fi avut viziuni precum Joseph Smith - intemeietorul mormonilor) si a inceput sa dea propriile interpretari (vezi mai ales cele referitoare la cartea Revelatia/Apocalipsa), propriile predictii cronologice bazate pe calcule ciudate, iar toate acestea s-au dovedit in final false. Iar asta este probabil dovada cea mai buna ca el n-a fost nici pe departe inspirat, ales, uns sau cum si-ar mai fi dorit, ci doar un om cu intentii nobile si intr-o masura sincere, dar care in final a cazut in aceeasi capcana a predecesorilor sai - marii reformatori protestanti.
Se pare ca pana in prezent nici un lider religios nu a rezistat tentatiei de a adauga "propria amprenta" ca sa spun asa, la miscarea pe care a nascut-o rupandu-se dintr-o miscare anterioara. Vezi aici exemplele lui Hus, Wycliffe, Waldo, Knox, Luther, Calvin, Tyndale, Zwingli, etc.
