Anul 1925, vor avea loc învierile credincioşilor din vechime, al lui Avraam, Isac, Iacov, etc. cât şi poate luarea la cer a creştinilor (JV p.78) susţinea Rutherford, în timp ce Russell declara: „Stabilirea Împărăţiei în Palestina va fi probabil prin 1925” (Taina Împlinită p.162).
Al doilea preşedinte al Societăţii, Rutherford, spunea în W 1/9 1922 p.262 (engleză): „Data de 1925 este încă şi mai limpede arătată de Scriptură, deoarece este fixată de legea lui Dumnezeu, dată lui Israel.” Iar în W 1/4 1923 p.106 se preciza: „Crezul nostru este că anul 1925 este în mod clar stabilit în Scriptură.” Pe lângă aceste afirmaţii, în cartea: „Milioane de oameni care trăiesc acum nu vor mai muri niciodată”1 (1920), la p.89,90 se spunea: „după cum am afirmat mai înainte, marele ciclu de jubileu trebuie să înceapă în 1925. În acest timp va fi recunoscută etapă pământească a Regatului. De aceea ne putem aştepta cu încredere că anul 1925 va marca întoarcerea lui Avraam, Isac şi Iacob şi a profeţilor credincioşi din vechime, cei amintiţi de apostol în Evrei 11 la starea de perfecţiune omenească.”