General > Convingeri personale

CONVINGERILE MELE LEGATE DE DUHUL SFÂNT

(1/3) > >>

ConstantinStancu:
Cercetând cu atenția de care sunt capabil Scripturile mi-am format și eu o idee despre anumite aspecte mai puțin comentate despre Duhul Sfânt. Ca să nu mai scriu încă o dată textul am considerat că este mai potrivit să dau un link:

http://tinutinu.wordpress.com/2012/01/29/de-ce-este-universul-asa-cum-este/

sceptic:
Cred că subiectul în discuție este mai degrabă „De ce este univerul așa cum este?”.

Pe scurt tu susții că universul este violent, nemilos pentru că Dumnezeu și-a retras „duhul sfânt” din creație. Aceasta implică că universul a devenit așa doar după păcatul adamic (acum 6000 de ani), însă observațiile stiințifice contrazic această idee. De exemplu, oamenii de știință observă explozii de stele, supernove, aflat la milioane de ani lumină față de noi. Asta înseamnă ca explozile respective au avut loc în urmă cu milioane de ani, însă noi abia acuma obvervăm explozia, fiindcă informația legată de explozie nu poate circula mai repede decât viteza luminii.

Există și alte detalii care pun probleme explicației tale.
Cutremurele, de exemplu sunt o consecință a designului pământului - plăcle tectonice. Dacă acest design are nevoie de o forță non-fizică care să-l împiedice să creze distrugeri, acest design este imperfect, deci contrar cu personalitea lui Dumnezeu.
Există nenumărate cratere rezultate în urma impactului diverșilor asteroizi cu Pământul mai vechi de 6000 de ani. Vezi aici.
Etc.

Este nevoie așadar de o altă explicație.

Dagothur:
În sensul că, dacă un corp ceresc, o planetă, un asteroid, un meteorit, se apropie de un alt corp ceresc de masă mult mai mare decât a lui evident că, pentru un echilibru fizic, corpul de masă mai mică va fi atras de către cel care are masa mai mare.

Conform legii atracției universale, cele două corpuri se atrag reciproc cu o forță direct proporțională cu produsul maselor lor și invers proporțională cu pătratul distanței la care se află unul față de celălalt. Adică cel mai greu nu va sta pe loc, ci se va îndrepta și el spre cel ușor, în condiții ideale.

Acum, dacă DUHUL SFÂNT a fost retras de la oameni, evidența faptelor și a dovezilor din jur ne arată că DUHUL SFÂNT a fost retras și din univers, temporar nemaifiind necesar în această zonă.

E ca și cum ai spune că din moment ce marea e albastră, evidența faptelor arată că și cerul e albastru deoarece marea se reflectă în bolta lui, nemaifiind roz ca la început.

calea:
Mai este un topic legat de Duhul Sfânt:

http://forum.martorii-lui-iehova.ro/index.php/topic,20.0.html

ConstantinStancu:
Scepticule,


--- Citat ---Există și alte detalii care pun probleme explicației tale.
Cutremurele, de exemplu sunt o consecință a designului pământului - plăcle tectonice. Dacă acest design are nevoie de o forță non-fizică care să-l împiedice să creze distrugeri, acest design este imperfect, deci contrar cu personalitea lui Dumnezeu.
Există nenumărate cratere rezultate în urma impactului diverșilor asteroizi cu Pământul mai vechi de 6000 de ani. Vezi aici.
Etc.
Este nevoie așadar de o altă explicație.
--- Terminare citat ---

   Probabil nu m-am exprimat complet. Nu am vrut să spun că evenimentele violente nu au existat în univers! Ceea ce am vrut să se înțeleagă este faptul că, este posibil ca, dacă omul a fost creat în modul în care se spune în cartea Geneza, să fi fost necesară și o forță, activitate, putere, persoană!!!, zi-i cum vrei, care să se manifeste într-un mod protector din cauza vulnerabilității omului, în special față de factori de natură mecanică și chimică.
   Așa cum este nevoie de frână (adică o forță care să se opună tuturor forțelor de înaintare sistemului numit mașină, care a fost de fapt proiectată în primul rând pentru a crește sau a menține viteza de deplasare) la o mașină pentru anumite situații speciale: pantă, intersecții, trafic mai mult sau mai puțin intens etc..., tot așa, din cauza faptului că există în univers rapoarte și proporții fizice, chimice, mecanice etc... care uneori diferă cu multe, chiar foarte multe ordine de mărime, este nevoie a tempera unele acțiuni în funcție de însușirile, capacitățile și proprietățile obiectului asupra căruia se manifestă acțiunile respective, mai ales în situațiile în care obiectele ar interacționa direct. Este foarte normal a se folosi buldozerul pentru a muta o masă mare de pământ dintr-un loc și a o stoca într-un mod îngrijit în alt loc dar nu este deloc normal, și nici nu cred că poate fi realizabil, a se aranja obiecte de porțelan sau sticlă pe vitrinele unui magazin tot cu buldozerul!
   Tot așa este și cu situația descrisă de mine în legătură cu Spiritul Sfânt! El ar putea fi o forță care să fie necesar să se manifeste cu foarte multă vigoare în protejarea ființei umane a cărei forță și vulnerabilitate, raportat la forțele care iau naștere în timpul fenomenului de echilibrare mecanică a plăcilor tectonice diferă cu multe, foarte multe ordine de mărime!
   Deci unele acțiuni, forțe, trebuie să fie foarte mari (scuze, termenul “foarte mari” este relativ, dar pe moment nu am altul disponibil), așa cum am spus, pentru a proteja ființa minunată dar fragilă în raport cu natura, omul!
Asta înseamnă că, înainte de crearea omului, nu a fost neapărat necesară această activitate de protejare. Evident, nu avea sens pentru că nu avea ce proteja! Dar, odată cu apariția ființei umane a fost imediat necesară și forța care să o protejeze de manifestările ostile ale mediului. Și repet din nou pentru unii, în acest studiu nu are nici o importanță dacă Spiritul Sfânt este persoană, forță, activitate sau putere! Oricum le-ai spune, are același rezultat!
   Apoi, dacă este adevărată Scriptura, sau măcar ceea ce au făcut Hristos și apostolii pe pământ este măcar parțial adevărat, atunci suntem informați de faptul că atât Hristosul cât și apostolii au făcut minuni și au efectuat vindecări miraculoase! Asta înseamnă că ei, prin puterea lui Dumnezeu interveneau în lumea fizică cu forțe non-fizice! Asta înseamnă că nu este un lucru ieșit din comun să acționezi într-o lume fizică cu o forțe non-fizice!
   Ceea ce trebuie să nu pierdem din vedere este faptul că, dacă într-adevăr această putere, forță numită Spiritul Sfânt, posibil a fost retrasă de pe pământ:

Geneza 6:3 Atunci Domnul a zis: "Duhul Meu nu va rămânea pururea în om, căci şi omul nu este decât carne păcătoasă: totuşi zilele lui vor fi de o sută douăzeci de ani."

   Atunci este foarte posibil ca natura, așa cum o vedem acum să nu fie cea adevărată, așa cum era atunci, pe vremea lui Adam! Din acest motiv, este foarte posibil ca să nu avem toate datele pentru a putea stabili o lege unitară, unificatoare, a tuturor forțelor din univers, apropos de faptul că această chestiune se discută intens la ora actuală! Însă din cauza faptului că omul este iscoditor nativ, e clar că simte nevoia descifrării tainelor universului. Acest lucru nu este un lucru rău pentru om, dar ar trebui să aibă în vedere faptul că nu dispune deocamdată de toate datele oricâte eforturi ar depune. Desigur că în procesul cercetării omul va modela natura, o va teoretiza, însă va face acest lucru folosindu-se de datele de care dispune în momentul cercetării. Deci dacă nu avem toate datele, modelul va reflecta realitatea circumstanțială dar ar trebui măcar să ne gândim că în felul acesta există relația:

DATE INCOMPLETE !   ======>   MODEL INCOMPLET !
Există în Scriptură și o confirmare a ceea ce am spus mai sus:

1Corinteni 13:12 Acum, vedem ca într-o oglindă, în chip întunecos; dar atunci, vom vedea faţă în faţă. Acum, cunosc în parte; dar atunci, voi cunoaşte deplin, aşa cum am fost şi eu cunoscut pe deplin.

Sigur, s-ar putea teoretiza mult, dar vorba românului:

De urat am mai ura,
Dar ne-e teamă c-o-nsera,
Că noi suntem mititei!
Și ne mâncă lupii răi!

Navigare

[0] Indexul de Mesaje

[#] Pagina următoare

Du-te la versiunea completă