Pentru mine, fericirea provine din realizarea progresiva a unui obiectiv semnificativ. Cand faci ceea ce iubesti cu adevarat, vei gasi cu siguranta o multumire profunda. "Scopul vietii este o viata cu scop"
Eu nu am vazut in mijlocul organizatiei oameni cu hobby-uri si pasiuni adevarate, pentru ca nu doar ca nu sunt incurajate, ci sunt descurajate: "ocupa prea mult timp", "te distrage de la lucrurile cu adevarat mai importante", "ai putea petrece mai mult timp in lucrare", "uita-te la x si y cum isi petrec timpul cu folos si ce bucurosi sunt" etc. Astea sunt replicile si reactiile de care eu am avut parte si de care sunt sigur ca si altii au avut parte. Mereu se gaseste cate cineva care sa ti le readuca aminte in mod metodic.
Cei mai tristi si mai neimpliniti oameni pe care ii cunosc sunt cei din interiorul organizatiei pentru ca mereu amana lucrurile pentru viitorul "foarte apropiat" (aka paradis, lumea noua etc.). Si aici nu vorbesc doar de hobby-uri si pasiuni sau lucruri care iti fac placere in viata, ci si despre intemeierea unei familii sau decizia de a avea copii. Cand ma gandesc ca atatia oameni au decis ca o sa isi caute un partener de viata in "noul sistem" sau ca o sa aiba copii in "noul sistem", mi se face mila de atatea vieti irosite pentru ca vor avea parte de o mare dezamagire mai devreme sau mai tarziu. Si aici nu vorbim de cazuri rarisime, ci in fiecare congregatie veti gasi cel putin cateva cupluri sau cativa celibatari care se simt mandri de decizia lor. Unii sa mai si lauda cu asta si insista ca ce decizie inteleapta e. Si cand te gandesti ca o congregatie are undeva la 70-100 de membri, iti dai seama, de fapt, ce des intalnite is astfel de cazuri.
Acum pot sa vad asta. Asa am fost si eu. Eu niciodata nu am simtit 'bucuria' pe care 'ar fi trebuit' sa o simt in lucrare, de exemplu, ci mereu a fost o corvoada si un chin. Esti invatat ca daca nu simti bucurie, atunci clar problema e la tine. Traiam cu impresia ca doar eu aveam astfel de sentimente si ca ceva e in neregula cu mine. Dar toti se confruntau cu astfel de sentimente atat doar ca martorii se pricep foarte bine sa se prefaca, astfel totul pare perfect la prima vedere. Era totul o mare iluzie.
La ultimul congres al organizatiei la care am participat in viata mea, argumentul suprem adus impotriva studiilor superioare era ca "nu iti asigura 100% un loc de munca mai bun".
Scuzati-ma, eu o sa aleg intotdeauna un 75%, 50%, 25% sau chiar mai putin, atat timp cat numarul este pozitiv. Intotdeauna. Si un interviu mai fals cu o "sora pionera" care a ales sa nu mearga la facultate in urma cu cativa ani, nu cred ca se putea face. Aaa, si mereu cei care dau sfaturi in astfel de privinte, sunt oameni fara studii superioare, cu o instruire mai mult modesta, ca mai toti batranii de congregatie. Logica perfecta, imbatabila!
(brrr...ma trec fiorii cand ma gandesc la cultul in care am crescut)
David, Gabi, va multumesc de cuvinte. Eu as zice ca nu suntem asa de putini cum vor unii sa credem. Eu acum daca stau sa ma gandesc sunt foarte multi pe care i-am cunoscut care in decursul anilor au plecat din organizatie. Despre toti aveam impresia ca au plecat din cele mai ingrozitoare motive. Pentru ca asta se face. Persoana care decide sa nu se mai asocieze cu organizatia, amintirea ei, este ostracizata de membrii ramasi. Atunci cand avem un gol despre o persoana, tindem sa umplem golul respectiv cu propriul scenariu, cu propriile presupuneri si "adevaruri", care sa intareasca iluzia in care traim.