Autor Subiect: darurile Spiritului Sfânt  (Citit de 4789 ori)

Offline calea

  • Bătrân de congregație
  • *******
  • Data Înregistrării: Oct 2011
  • Mesaje postate: 464
    • Calea Crestina
darurile Spiritului Sfânt
« : Octombrie 24, 2011, 12:35:10 pm »
Învăţătura WTS susţine că darurile Spiritului Sfânt au încetat o dată cu moartea apostolilor şi cu încheierea canonului biblic. Susţine Biblia o astfel de învăţătură?
Dacă Biblia nu susţine o astfel de învăţătură însemnă că suntem privaţi de manifestarea şi lucrarea Spiritului Sfânt, însemnă că respingem harul (bunătatea nemeritată) a lui Dumnezeu, căci darurile sunt numite şi daruri ale harului (Romani 12:6).
Conform cu 1Corinteni 13:8-12: "Dragostea nu va pieri niciodată. Prorociile se vor sfârşi; limbile vor înceta; cunoştinţa va avea sfârşit. Căci cunoaştem în parte şi prorocim în parte; dar când va veni ce este desăvârşit, acest „în parte” se va sfârşi. Când eram copil, vorbeam ca un copil, simţeam ca un copil, gândeam ca un copil; când m-am făcut om mare, am lepădat ce era copilăresc. Acum, vedem ca într-o oglindă, în chip întunecos; dar atunci, vom vedea faţă în faţă. Acum, cunosc în parte; dar atunci, voi cunoaşte deplin, aşa cum am fost şi eu cunoscut pe deplin".
Apostolul pavel sub inspiraţia divină ne spune că darurile ca profeţia, limbile şi cunoştinţa se vor sfârşi "când va veni ce este desăvârşit".
Se referă aceasta la desăvârşirea canonului biblic? Nu, Pavel explică la ce se referă când foloseşte ,,teleion” (desăvârşit), care semnifică ceva pe deplin dezvoltat, perfect, complet.
El explică ce însemnă desăvârşit prin fraza: "voi cunoaşte deplin, aşa cum am fost şi eu cunoscut pe deplin".
Au ajuns creştinii la cunoştinţa deplină aşa cum suntem şi noi cunoscuţi de Dumnezeu? Nu.
A încetat cunoştinţa după moartea apostolilor? Nu, în Daniel 12:4 este profeţit: „Tu, însă, Daniele, ţine ascunse aceste cuvinte şi pecetluieşte cartea, până la vremea sfârşitului. Atunci mulţi o vor citi şi cunoştinţa va creşte.”
Doar când cunoştinţa încetează atunci încetează şi limbile şi profeţia. Ele sunt legate una de alta, cunoaştem în parte şi profeţim în parte, când va veni ceea ce este perfect, adică când trupul lui Cristos, adunarea va fi răpită la cer şi dusă în starea de perfecţiune, atunci vom vedea faţă în faţă şi nu vom mai avea nevoie de daruri.
Cum te raportezi tu iubite forumist la darurile Spiritului Sfânt?
A respinge darurile lui Dumnezeu însemnă a respinge pe Dătătorul lor, gândeşte-te şi umblă prin credinţă.
"Nici o minciună nu este din adevăr" - 1Ioan 2:21.

Offline sceptic

  • Administrator
  • Slujitor auxiliar
  • *****
  • Data Înregistrării: Oct 2011
  • Mesaje postate: 372
    • Adevărul despre Martorii lui Iehova
Re: darurile Spiritului Sfânt
« Răspuns #1 : Octombrie 24, 2011, 11:59:55 pm »
Las-o mai moale Aline, că nu-i concurs. ;D

Acesta este un forum de discuții. Mi se pare că postezi prea mult conținut, iar membri de pe forum nu apucă să-ți răspună la toate problemele pe care le ridici. Suntem mai puțini, răspundem mai greu.

Legat de „darurile spiritului sfânt”, sunt curios, crezi că ele există astăzi, mă refer la miracole, manifestări supranaturale?
« Ultima Modificare: Octombrie 25, 2011, 12:27:45 am de sceptic »
Scepticul nu este cel care pune la îndoială, ci cel care investighează sau cercetează, prin opoziţie cu cu cel care afirmă şi crede că a găsit. - Miguel de Unamuno

Offline calea

  • Bătrân de congregație
  • *******
  • Data Înregistrării: Oct 2011
  • Mesaje postate: 464
    • Calea Crestina
Re: darurile Spiritului Sfânt
« Răspuns #2 : Octombrie 25, 2011, 08:20:04 am »
Dar dragă sceptic, eu cred că există şi în prezent, pentru că Biblia nu susţine o încetare a darurilor înainte de revenirea lui Cristos, eu personal am avut experienţe în acest sens. Dar baza pentru a susţine că darurile sunt active dacă avem credinţă şi în prezent, sunt afirmaţiile Bibliei.
"Nici o minciună nu este din adevăr" - 1Ioan 2:21.

Offline sceptic

  • Administrator
  • Slujitor auxiliar
  • *****
  • Data Înregistrării: Oct 2011
  • Mesaje postate: 372
    • Adevărul despre Martorii lui Iehova
Re: darurile Spiritului Sfânt
« Răspuns #3 : Octombrie 25, 2011, 10:45:46 pm »
eu personal am avut experienţe în acest sens

Poți să ne spui mai exact în ce au constat și cum pot fi verificate în mod independent?
Nu întreb din rea-voință ci dintr-o curiozitate sinceră.
Scepticul nu este cel care pune la îndoială, ci cel care investighează sau cercetează, prin opoziţie cu cu cel care afirmă şi crede că a găsit. - Miguel de Unamuno

Offline calea

  • Bătrân de congregație
  • *******
  • Data Înregistrării: Oct 2011
  • Mesaje postate: 464
    • Calea Crestina
Re: darurile Spiritului Sfânt
« Răspuns #4 : Octombrie 26, 2011, 06:38:35 pm »
Pot să-ţi împărtăşesc experinţele mele dacă crezi în Biblie că este Cuvântul lui Dumnezeu şi dacă crezi că ea învaţă că darurile Spiritului Sfânt nu au încetat, ci ele vor înceta doar la venirea lui Cristos.
Pentru că dacă nu crezi în Biblie şi afirmaţiile ei, atunci cum poţi crede pe mine!
"Nici o minciună nu este din adevăr" - 1Ioan 2:21.

Offline sceptic

  • Administrator
  • Slujitor auxiliar
  • *****
  • Data Înregistrării: Oct 2011
  • Mesaje postate: 372
    • Adevărul despre Martorii lui Iehova
Re: darurile Spiritului Sfânt
« Răspuns #5 : Octombrie 26, 2011, 09:22:21 pm »
Nu cred că încrederea mea în Biblie sau în Dumnezeu este relevantă, pentru a-mi putea arăta niște manifestări spirituale. Ar trebui să le poți arăta oricui este interesat, chair dacă nu crede în Biblie, fie el ateu, budist, hindus, islamist sau aparținând oricărei alte religii. Dacă este nevoie de credință pentru a putea vedea aceste manifestări, permite-mi să spun că ele nu sunt verificabile, obiective. Nu spun că nu sunt reale, dar că, dacă nu pot fi verificate, îmi este greu să le iau în seamă, cu atât mai mult cu cât zeci de religii, creștine și non-creștine, pretind astfel de „daruri”.
Scepticul nu este cel care pune la îndoială, ci cel care investighează sau cercetează, prin opoziţie cu cu cel care afirmă şi crede că a găsit. - Miguel de Unamuno

Offline calea

  • Bătrân de congregație
  • *******
  • Data Înregistrării: Oct 2011
  • Mesaje postate: 464
    • Calea Crestina
Re: darurile Spiritului Sfânt
« Răspuns #6 : Octombrie 27, 2011, 10:45:46 am »
Dragă Sceptic, doar având o credinţă biblică, vom interpreta corect miracolele, dacă nu credem de pildă în miracole că mai sunt posibile astăzi, vom putea găsi o sumedenie de alte explicaţii şi alte interpretări.
Câţi comentatori ai Bibliei găsesc tot felul de explicaţii "logice" sau "naturale" la miracolele Bibliei. De pildă Dumnezeu prin Moise nu a despărţit Marea roşie ci a trecut prin Marea trestiilor unde era apa mică.
Sau potopul nu este universal doar zonal, şi alte explicaţii care încercă să explice sau interpreteze o minuna ca fiind ceva natural şi nu supranatural.
Noi nu trebuie să vedem un miracol ca să credem că ele există cu adevărat, "noi umblăm prin credinţă nu prin vedere" (2Corinteni 5:7), dacă credem afirmaţiile Bibliei despre faptul că Dumnezeu nu se schimbă, că a dat darurile Sale până la venirea lui Isus, vom crede chiar dacă nu am văzut nici un miracol. Având o credinţă biblică ulterior, mai devreme sau mai târziu vom experimenta şi miracole, care sunt ceva normal în viaţa cuiva care umblă cu un Dumnezeu supranatural.
În plus, pentru omul natural lucrurile spiritului sunt o nebunie.
1Corinteni 2:14: "Dar omul natural nu primeşte lucrurile Duhului lui Dumnezeu, fiindcă sunt nebunie pentru el; nici nu le poate cunoaşte, pentru că ele sunt judecate spiritual" (Biblia Fidelă Cluj).
"Nici o minciună nu este din adevăr" - 1Ioan 2:21.

Offline OryNider

  • Pionier auxiliar
  • ****
  • Data Înregistrării: Oct 2011
  • Mesaje postate: 126
    • Calea Creştină
Re: darurile Spiritului Sfânt
« Răspuns #7 : Octombrie 27, 2011, 11:38:46 am »
Dacă tehnologia modernă permite ca o persoană să fie urmărită la tot pasul, atunci mai e potrivit să facem miracole ? Ar afla tot duşmanul şi dacă nu ar găsi o explicaţie logică alternativă ar zice că suntem periculoşi.

Pe urmă e scris "ferice de cel ce nu vede şi crede", deci dacă cineva care "vede" devine şi din necredincios devine, dacă începe să facă cercetări în exces strică o lucrare, iar dacă se asociază cu încrezuţii ar ajunge să facă planuri cum să-l înfrunte chiar şi pe Fiul Omului atunci când va veni, având cunoştinţă de învăţătura şi puterea Sa, dar amăgindu-se că tot mai tari sunt ei. Deci aici (pe baza Ecclesiatul 12:13) avem versetul:
Citat din: 1 Ioan 2:4
Cel ce zice: L-am cunoscut, dar poruncile Lui nu le păzeşte, mincinos este şi întru el adevărul nu se află.
« Ultima Modificare: Octombrie 27, 2011, 11:40:28 am de OryNider »
אמין אמר אנא לכון דכמא דעבדתון לחד מן הלין אחי זעורא לי הו עבדתון
Amin zic vouă, totatât cât aţi făcut unuia dintr-aceşti fraţi ai Mei, din urmă, Mie Mi-aţi făcut.
Amen I say to you, Inasmuch as you did it unto one of these My least brethren, unto Me you did it. (Etheridge N.T.)

Offline Equilibrium

  • Vestitor botezat
  • ***
  • Data Înregistrării: Oct 2011
  • Mesaje postate: 99
Re: darurile Spiritului Sfânt
« Răspuns #8 : Octombrie 27, 2011, 05:48:35 pm »
Dacă tehnologia modernă permite ca o persoană să fie urmărită la tot pasul, atunci mai e potrivit să facem miracole ?
What... ?!  :o

Offline GABRIELL

  • Membru al Corpului de Guvernare
  • *************
  • Data Înregistrării: Oct 2011
  • Mesaje postate: 1.607
  • adevarul te va face liber dar intai te va enerva
Re: darurile Spiritului Sfânt
« Răspuns #9 : Octombrie 27, 2011, 06:23:57 pm »
Chiar ce vrea sa spuna cu asta?
Cei care au privilegiul de a sti, au datoria de a actiona. (A. Einstein) (eu Gabriel- fost iehovist in congregatia Viilor Baia Mare. Sa se stie ! :D Actualmente ateu si apostat calificat :))

Offline Dorel Caminante

  • Administrator
  • Pionier regular
  • *****
  • Data Înregistrării: Oct 2011
  • Mesaje postate: 211
Re: darurile Spiritului Sfânt
« Răspuns #10 : Octombrie 27, 2011, 08:29:32 pm »
Cred că Florin voia să sublinieze că nu e nepotrivită existenţa miracolelor astăzi, dar totodată faptul că Satan influenţează oamenii să caute explicaţii logice şi fizice prin care să nege eventuala sursă supranaturală a respectivelor fenomene.
Dacă nu există altă indicaţie, citatele biblice sunt din Sfintele Scripturi — Traducerea lumii noi.
Ioan 3:16; 2 Timotei 3:16

Offline sceptic

  • Administrator
  • Slujitor auxiliar
  • *****
  • Data Înregistrării: Oct 2011
  • Mesaje postate: 372
    • Adevărul despre Martorii lui Iehova
Re: darurile Spiritului Sfânt
« Răspuns #11 : Octombrie 27, 2011, 11:13:42 pm »
Câteva întrebări:
Citat
Satan influenţează oamenii să caute explicaţii logice şi fizice prin care să nege eventuala sursă supranaturală a respectivelor fenomene
1. Cum face Satan asta? Are el dreptul să „intre” în mintea oamenilor? Nu încalcă asta liberul arbitru? Dacă Satan ne influențează prin mijloace nevăzute mai putem fi trași la răspundere de Dumnezeu? Pune aceste întrebări deoarece persoanele care resping miracolele, resping fenomenele supranaturale cu totul, așadar nu practică spiritismul pentru a putea intra în legătură cu Satan.
2. Dacă un fenomen poate fi explicat de legile fizicii, mai este el un miracol?

Citat
Dragă Sceptic, doar având o credinţă biblică, vom interpreta corect miracolele, dacă nu credem de pildă în miracole că mai sunt posibile astăzi, vom putea găsi o sumedenie de alte explicaţii şi alte interpretări.

Dacă o altă religie decât cea creștină face miracole o să susți că ele sunt de la Satan. Membri acelei religii sunțin că miracolele tale sunt de fapt de la un antagonist al zeului pe care îl venerează. Cum poate fi aplant acest conflict?

Nu vorbesc aici de credința mea, ci de un real conflict greu de aplanat între credincioși dacă „faptele de putere” pe care le pretind nu sunt verificabile ci pot fi experimentate doar în anumite condiții, pe care în general le întrunesc doar cei din interiorul religiei care le pretinde.

Citat
Pe urmă e scris "ferice de cel ce nu vede şi crede", deci dacă cineva care "vede" devine şi din necredincios devine, dacă începe să facă cercetări în exces strică o lucrare, iar dacă se asociază cu încrezuţii ar ajunge să facă planuri cum să-l înfrunte chiar şi pe Fiul Omului atunci când va veni, având cunoştinţă de învăţătura şi puterea Sa, dar amăgindu-se că tot mai tari sunt ei.

Interesant că acest raționament este aplicat de majoritatea religiilor, dar cu privire la doctrina lor.
« Ultima Modificare: Octombrie 27, 2011, 11:16:01 pm de sceptic »
Scepticul nu este cel care pune la îndoială, ci cel care investighează sau cercetează, prin opoziţie cu cu cel care afirmă şi crede că a găsit. - Miguel de Unamuno

Offline calea

  • Bătrân de congregație
  • *******
  • Data Înregistrării: Oct 2011
  • Mesaje postate: 464
    • Calea Crestina
Re: darurile Spiritului Sfânt
« Răspuns #12 : Octombrie 28, 2011, 12:49:24 pm »
Dragă septic atât Dumnezeu cât şi Diavolul ne poate influenţa mintea şi gândirea, dar depinde de noi de cine ne lăsăm influenţaţi.
Da şi alte religii fac miracole, dar când două religii sunt puse faţă în faţă, doar şarpele lui Moise va mânca şerpii magicienilor egiptului, ca să mă refer la un exemplu biblic.
Dumnezeul creştin dacă este Atotputernic şi Creatorul, va fi totdeauna superior altor dumnezei sau altor spirite.
Aceste lupte nu trebuie să le provocăm, sau să le căutăm în mod intenţionat, dar uneori ele sunt ievitabile, aşa cum a fost cazul în Egipt.
"Nici o minciună nu este din adevăr" - 1Ioan 2:21.

Offline calea

  • Bătrân de congregație
  • *******
  • Data Înregistrării: Oct 2011
  • Mesaje postate: 464
    • Calea Crestina
Re: darurile Spiritului Sfânt
« Răspuns #13 : Octombrie 28, 2011, 01:38:52 pm »
Dragă Sceptic, crezi în miracolele descrise în Biblie?
Crezi că martori oculari au minţit, exagerat, sau ai pur şi simplu o altă explicaţie la aceste miracole?
"Nici o minciună nu este din adevăr" - 1Ioan 2:21.

Offline sceptic

  • Administrator
  • Slujitor auxiliar
  • *****
  • Data Înregistrării: Oct 2011
  • Mesaje postate: 372
    • Adevărul despre Martorii lui Iehova
Re: darurile Spiritului Sfânt
« Răspuns #14 : Octombrie 28, 2011, 11:53:58 pm »
Citat
Dragă septic atât Dumnezeu cât şi Diavolul ne poate influenţa mintea şi gândirea, dar depinde de noi de cine ne lăsăm influenţaţi.
În mod exact cum? Nu s-a răspuns la întrebările mele:

Citat
Are el dreptul să „intre” în mintea oamenilor? Nu încalcă asta liberul arbitru? Dacă Satan ne influențează prin mijloace nevăzute mai putem fi trași la răspundere de Dumnezeu? Pune aceste întrebări deoarece persoanele care resping miracolele, resping fenomenele supranaturale cu totul, așadar nu practică spiritismul pentru a putea intra în legătură cu Satan.

Citat
Aceste lupte nu trebuie să le provocăm, sau să le căutăm în mod intenţionat, dar uneori ele sunt ievitabile, aşa cum a fost cazul în Egipt.

Nu vorbeam de o provocare, ci de cum am putea diferenția „adevărul” de „minciună”.

Citat
Dragă Sceptic, crezi în miracolele descrise în Biblie?
Crezi că martori oculari au minţit, exagerat, sau ai pur şi simplu o altă explicaţie la aceste miracole?

Sunt sceptic cu privire la miracolele prezentate în Biblie așa cum sunt sceptic cu privire la miracolele prezentate în Coran.
Poate s-au întâmplat cu adevărat, dar în lipsa unor dovezi extrabiblice înclin să cred că nu au avut loc. Bănuiesc că tu crezi același lucru despre miracolele Coranului. Prin simplul fapt că te-ai născut în Romania și ai fost educat/ai avut acces la învățătura Bibliei, tu accepți automat tot ce spunea ea. Dacă te nășteai în Emiratele Arabe Unite, astăzi erai un musulman devotat, dacă te nășteai în India erai un hindus, dacă te nășteai în Cambogia erai un budist. Religia are o puternică corelație cu locul geografic în care ne-am născut cât și cu ce am fost învățați de părinți. Din această cauză permite-mi să fie sceptic cu privire la toate religile lumii si să cred doar lucrurile acoperite de dovezi incontestabile.
Scepticul nu este cel care pune la îndoială, ci cel care investighează sau cercetează, prin opoziţie cu cu cel care afirmă şi crede că a găsit. - Miguel de Unamuno