C.A.M.I. – O fabulă cu multe morale
Se’ntâmpla pe Marea cea Mare,
O corabie apare.
Să se ştie cine este,
Ea în faţă şi în spate, purta două steguleţe,
Cu un nume ce-i şi-n acte,
Scria „CAMI”, nu şti frate?
Din senin şi fără vânt, corăbioara s-a frânt,
În două bărcuţe mici.
Şi-au rămas dar fiecare cu un steag.
Naufragiu nu le-ajunge,
Că s-au început la o ceartă:
Care-i CAMI de altă dată?
Morala I. Socotind de und’ s-au rupt,
Care-i CAMI de demult?
Morala II. Spre bărcuţele rivale,
Un vapor iată apare.
De pe margini, din bărcuţe, se tot lasă,
„Duşi de val”, parcă-s în ceaţă,
Şi se-ndreaptă spre vapor,
Ei cred că-i scăparea lor.
Căpitanu-i sclav fidel.
El întruna le arată că-i religia adevărată.
Pe al său steag mai scrie falnic:
„Sunt măreţ! Da! Sunt TITANIC!”
Morala III. Când vaporul se va frânge, în bărcuţe fără număr,
Cine oare le-a da viaţă, celor care sunt în ceaţă?
Morala IV. Dacă viaţă vrei s-apuci, alege arca-n ce te urci!
Nu lua la întâmplare, tot ce scrie: „De salvare”!