Depinde din ce punct de vedere vezi vindecarea. Pentru mine, cel mai important pas pentru vindecare este să renunțe la unicitate. (numai noi vom fi salvați, avem adevărul, facem voința lui Dumnezeu etc.)
Un lucru pe care l-am văzut citind Biblia este că creștinismul nu a fost o religie; mai degrabă un curent.
Faptele 23:6 - Pavel, ca unul care stia ca o parte din adunare erau saduchei, iar alta farisei, a strigat in plin sobor: "Fratilor, eu sunt fariseu, fiu de fariseu; din pricina nadejdii in invierea mortilor sunt dat in judecata."
Pavel a devenit creștin, dar încă era membru al sectei fariseilor.
Faptele 15:5 - Atunci unii din partida fariseilor, care crezusera, s-au ridicat si au zis ca Neamurile trebuie sa fie taiate imprejur si sa li se ceara sa pazeasca Legea lui Moise.
Și alți creștini erau dintre farisei.
Romani 14:21, 22 - Bine este sa nu mananci carne, sa nu bei vin si sa te feresti de orice lucru care poate fi pentru fratele tau un prilej de cadere, de pacatuire sau de slabire.
22. Incredintarea pe care o ai, pastreaz-o pentru tine, inaintea lui Dumnezeu. Ferice de cel ce nu se osandeste singur in ce gaseste bine.
Încredințarea - este redată în NW cu ”ceea ce crezi”, sau aș zice eu, doctrina pe care o ai. Deci creștinismul cuprindea oameni care aveau doctrine diferite, care se acceptau unii pe alții. Vor ajunge martorii aici? Nu știu.