Dawkins a spus:
Multe animale sar din creangă în creangă şi uneori cad pe pământ. Mai cu seamă la animalele mici întreaga suprafaţă corporală captează aerul şi ajută saltul sau încetineşte căderea, acţionând ca un deltaplan primitiv.
In regula. Cat timp exista logica, imi place de el.
Orice tendinţă de a creşte raportul suprafaţă corporală/greutate corporală este utilă, de exemplu cutele de piele care cresc în unghiul articulaţiilor.
Da, cu cat raportul suprafata corporala/greutate este mai mare, cu atat e mai bine. Dar pe ce baza se produc modificarile corporale care duc la cresterea raportului? Care este motorul pornirii acestei tendinte de crestere si ce anume intretine tendinta?
De aici începe o serie continuă de gradaţii care duce la aripile de planare şi apoi la aripile batante.
Speculatii fara acoperire!
Evident, există distanţe care nu puteau fi sărite de animalele primitive dotate cu proto-aripi.
Corect ca princpiu. Dar cum au ajuns animalele fara aripi sa fie dotate cu proto-aripi, nu se stie. Asa ca face ce stie el mai bine: speculeaza. Pac, pac animalele deja au proto-aripi.
La fel de evident este că, oricât de mici sau de primitive au fost suprafeţele iniţiale de captare a aerului, trebuie să fi existat o anumită distanţă, oricât de scurtă, care putea fi parcursă în salt cu „aripioare” şi nu putea fi parcursă în salt fără ele.
Corect ca principiu. Numai ca.., din nou, nu se stie cum s-a ajuns la aripioare, si, prin urmare, amesteca un principiu corect cu speculatiile lui. Acel praf in ochi de care am mai pomenit. Tine la aplaudacii evolutionisti.
Sau, dacă prototipul aripilor batante acţiona pentru a frâna căderea animalelor, nu putem spune: „Sub o anumită dimensiune aripile batante sunt inutile.” Repet, nu contează cât de mici şi de ne-aripi au fost primele aripi batante. Trebuie să fi existat o anumită înălţime, să-i spunem h, de la care un animal şi-ar fi rupt gâtul dacă ar fi sărit, şi o înălţime ceva mai mică de la care căzând ar fi supravieţuit.
Sunt nevoit sa ma repet. Corect ca principiu, dar evolutia la primele aripi batante Dawkins n-o poate justifica stiintific, si abordeaza problema ca si cum evolutia ar fi aprioric valabila, adica speculeaza. Si fiindca nu poate, o ia cu fizica, cu logica elementara, unde trebuie sa-l aprobi, fiind chestiuni intelese de oricine. Are stil omul!
În această zonă critică orice îmbunătăţire adusă capacităţii suprafeţei corporale de a capta aerul şi de a frâna căderea, oricât de mică, poate face diferenţa dintre viaţă şi moarte.
Care imbunatatire adusa capacitatii corporale? De unde vine aceasta imbunatatire? Imaginatii evolutioniste.
Selecţia naturală va favoriza prin urmare ceva mai mult aripile batante prototip.
Da. Corect ca principiu. Numai sa demonstreze el cum s-a ajuns pana aici. E usor sa spui ca selectia naturala va favoriza animalele cu aripi batante prototip in defavoarea celorlalte.
Când aceste aripi vor fi devenit regula, înălţimea critică h trebuie să fi crescut puţin. Acum o altă creştere uşoară a suprafeţei aripilor va face diferenţa dintre viaţă şi moarte. Şi tot aşa, până se ajunge la aripi veritabile.
Mda. Aripile devin o regula. Povestea noastra continua, cu cresteri treptate a suprafetei aripilor, care fac diferenta dintre viata si moarte. Si tot asa pana selectia naturala va dota animalele cu aripi veritabile.
Am incalecat pe-o sa...Noapte buna, copii!
Daca sunteti cuminti, data viitoare va spun povestea cu aparitia urechilor sau pe cea cu liliecii care si-au dezvoltat ecolocatia pentru ca au fost obligati sa vaneze noaptea, ca deh, ziua erau altii mai tari decat ei si le luau bucatele.