Buna, ma numesc Corina, am 22 de ani, sunt din Cluj, doresc sa va impartasesc cateva trairi prin care am trecut inca de mica. Am fost crescuta intr-o familie de martori, cu bunici martori. Fiind singura la parinti evident ca parintii imi doreau ce era mai bine iar inca de mica eram purtata pe la intruniri, congrese si lucrare de predicare. Familia mea era multumita de mine, mai ales ca la 14 ani dupa incurajarile batranilor si a familiei m-am botezat. M-au socat cum chestiunile de botez erau ca o intrecere in congregatie, fiind destul de multi tineri, parca faceau concurs ca de exemplu daca se boteaza ''x'' si ''y'', ''z'' nu trebuie sa se lase mai prejos si se va boteza si el. Astfel am fost si eu botezata pe baza unor indemnuri. Va dati seama ca la 14 ani eram destul de mica ca sa imi dau seama ce se intampla de fapt. La 18 ani am inceput sa fac pionierat auxiliar aproape 2 ani.
Practic eram o sclava a organizatiei, si acum mi-e mila cu ce mi-am ratat eu anii copilariei: cu asa-zisa veste buna. De asemenea imi dau seama ca am fost spalata pe creier si manipulata de ei. Viata mea de atunci era ingradita, de asemenea si dreptul la libertate era restrictionat. Am suferit foarte mult de la 18 ani prin simplul fapt ca eram mereu verificata. Cred ca din motivul acesta am inceput pionieratul auxiliar ca sa fiu mai acceptata de parinti. Dupa ceva timp, pe la 20 de ani am inceput sa citesc pe internet despre martori, lucru care stiti ca e interzis. Am inceput sa inteleg multe lucruri in cateva saptamani, ma simteam mult mai libera. Am inceput sa devin din ce in ce mai inactiva. Parintii ma tratau din ce in ce mai rau. Au stabilit sa vina batranii sa ma viziteze sa vada ce s-a intamplat cu mine. In momentele acelea m-am descarcat in fata lor si le-am zis multe lucruri, de exemplu de unde a scos sclavul data de 607 deoarece nu era in nicio istorie sau legat de profetiile false ale organizatiei etc. Parintii mei erau socati in tot acest timp. Batranii(erau 2 care erau cei mai influenti din congregatie) au zis ca se vede ca nu mai vin pe la intruniri, si ca, credinta mea a slabit, ba chiar mi-au zis: ''nu ne vine sa credem ca o fata asa tanara si spirituala a inceput sa gandeasca ca si apostatii''. La care eu am izbucnit in plans si le-am zis ca cred in Dumnezeu, Biblie dar nu mai pot crede in organizatie. Pur si simplu am zis asta deoarece nu gaseam nicio explicatie la intrebarile puse de mine.
Dupa ziua aceea parintii se comportau urat cu mine, rece. Am avut tot la doua sau trei zile vizite din partea ''prietenelor'' din congregatie care ma incurajau sa vin din nou la intruniri. De asemenea am avut parte de mai multe vizite de la batrani in care imi tot ziceau ca sclavul e pus de Iehova si trebuie sa avem incredere in el.
Acum sunt inactiva, separata de parintii mei, de prieteni. Incerc sa imi revin. Aceste intamplari le privesc ca pe niste experiente de viata din care am ce invata.