The Light of the World - The Liberated Wailing Wall
Poate pare ciudat să postez un cântec pentru sărbătorile de iarnă....
Iisus Christos a spus: "cât timp sunt în Lume, Eu sunt Lumina Lumii", iar în evanghelia după Ioan 10:22-23 scrie cum a participat la această sărbătoare a Luminilor care îi reprezintă pe îngerii şi candelele din cartea Zaharia despre care scrie şi în Apocalipsa capitolul 2. Iudeii au devenit conştienţi că el este Mesia şi au încercat să-l forţeze să preia conducerea lumească a poporului care era vasal Împeriului Roman şi astfel tensiunile au crescut. Acesta este din cauza că este una din sărbătorile ordinate de Sanhedrin după victoria fraţilor Macabei asupra regelui Egiptului şi asupra regelui Siriei, când îşi aminteau că sunt sub ocupaţie.
Trebuie ţinut seama că multe din cântecele americane pentru crăciun sunt compuse de evrei, cu toate că Decembrie este luna "Diece" a X-a (Kislev) şi Mesia s-a născut în luna a XII-a (Adar I sau Adar II dacă era an bisesct - nu am cercetat încă), şi deci sunt suprapuse două sărbători biblice plus cea păgână a solstiţiului când numa lumină în noapte nu sunt cei din lume.
LUMINA LUMII
© 1982 Stuart Dauermann
Beyond the Jordan in Galilee, a shining Light appeared.
Dincolo de Iordan, în Galileea, o lumină strălucitoare a apărut.
For sickness he brought healing, and joy instead of fear.
Pentru maladie a adus vindecare, şi bucurie în loc de frică.
For bondage He gave freedom, for hatred He gave love.
Pentru robie a dat libertate, pentru ura a dat iubire.
His name is Jesus, the true Light from above.
Numele lui e Iisus, adevărata Lumină de sus.
The people in darkness have seen a holy Light.
Oamenii în întuneric au văzut o Sfântă Lumină.
The gloom has turned to brightness and the blind receive their sight.
Întunericul s-a făcut strălucitor şi orbii îşi primesc vederea.
He's multiplied the nation and added to our joy.
A înmulțit națiunea şi a adăugat la a noastă bucurie.
And we're rejoicing like men dividing spoil.
Și noi ce veselim ca oameni prada împărţind.
--------------------------------------------------------------------------------
Chorus:
Cor:
He's the Light of the World,
El e Lumina lumii,
He's the Light of the World.
El este Lumina lumii.
We stumbled in darkness,
Am bâjbâit în întuneric,
Now we're walking in the light.
Acum păşim în lumină.
He's the Light of the World, He's the Light.
El e Lumina lumii, El e Lumina.
--------------------------------------------------------------------------------
The Lord has called Messiah, yea, even from His birth,
Domnul s-a chemat Mesia, da, chiar de la a Sa naștere,
To gather Jacob's children, from each corner of the earth.
Pentru a aduna copiii lui Iacov, din fiecare colţ al pământului.
His standard is uplifted and His ensign is unfurled,
Standardul lui e înălțat şi drapelul Său pe loc fluturat,
That all might honor Him, the King of all the world.
Ca toţi să-L onorăm, Regele întregii lumi.
His house shall be exalted and in the latter days,
Casa Lui va fi înălţată şi în zilele din urmă,
He'll judge among the nations and He'll teach them of His ways.
El va judeca printre neamuri şi El le va învăţa căile Sale.
Their swords will be refashioned, for peace instead of might,
Săbiile lor vor fi remodelate, pentru pace în loc de puterea,
Come house of Jacob, lets walk in the Light.
Vino casa lui Iacov, să umblăm în Lumină.
--------------------------------------------------------------------------------
Chorus / Cor
--------------------------------------------------------------------------------
The Lord is coming quickly, He's the faithful one and true.
Domnul vine repede, El e cel credincios şi-adevărat.
The Alpha and Omega who'll make all things new.
Alfa şi Omega, care va face toate noi.
And in the New Jerusalem, the city foursquare,
Şi în Noul Ierusalim, oraşul potrivit,
There'll be no Temple, for Jesus will be there.
Nu va fi nici Altar, pentru că Iisus va fi acol.
The saved of all the nations will walk in its light.
Salvaţii de toate neamurile vor umbla în lumina ei.
The kings will bring their glory and their splendor and their might.
Regii vor aduce gloria lor şi splendoarea lor şi puterea lor.
You can live there also, if you're in the Book of Life.
Poţi, şi tu trăi acolo, dacă eşti în Cartea Vieții.
So come receive Him, for Jesus is the Light.
Deci vino primeşte-L, căci Iisus este Lumina.
--------------------------------------------------------------------------------
Chorus / Cor
[youtube]
The Light of the World ~ Tree of Life Davidic Dancers ~ Hanukkah 2011[/youtube]