Raportul financiar al Martorilor lui Iehova din România

Offline sceptic

  • Administrator
  • Slujitor auxiliar
  • *****
  • Data Înregistrării: Oct 2011
  • Mesaje postate: 372
    • Adevărul despre Martorii lui Iehova
Raportul financiar al Martorilor lui Iehova din România
« : Decembrie 14, 2011, 09:36:36 pm »
Cu toții știm că religia este o afacere profitabilă, însă întrucât sumele implicate nu sunt întotdeauna disponibile, nu știm exact cât de profitabilă.

Am analizat încasările Organizației Religioase Martorii Lui Iehova din România din ultimul deceniu pentru a vedea care sunt sumele pe care le învârt cei de la Betel și cât de darnici sunt frații.

Puteți consulta aceste sume aici, cautând în București, de exemplu după 'Iehova'.

Am făcut totodată un grafic al încasărilor, cât și al cheltuielilor. Am transformat sumele în euro pentru a face abstracție de devalorizarea leului. Am folosit ca valoare de referință media aritmetică a cursul euro de la începutul anului cu cea de la sfârșitul anului (aceste declarații de venit se depun la sfârșitul anului).


Pe axa X avem anii, iar pe cea Y sumele în milioane de euro.
Se poate observa că martorii încasează din donații în Romania între 2 și 7 milioane de euro în fiecare an. Asta raportat la 40,000 de martori înseamnă aprox. între 50 și 200 de euro pe an.
Este interesant că martorii cheltuie cam atât cât și „câștigă”, probabil deoarece trimit surplusul la „organizația mamă”.
Cum justifică ei cheltuielile de milioane de euro anual, nu știu, dar ar fi interesant de aflat.

În anul 2010, ei au fost pe minus. Cu cheltuieli de 3.9 milioane de euro, era de așteptat.

Este de remarcat că Martorii lui Iehova rivalizează cu edituri ca Polirom și Humanitas, dând lecții în materie de business:
EdituraÎncasări (euro)
Polirom4.2 M
Humanitas3,1 M
Martorii Lui Iehova3,6 M
Curtea Veche3,9 M

În concluzie Martorii Lui Iehova sunt o 'corporație de distribuție a revistelor cu tematică religioasă' cu un model de business bine pus la punct, care aduce profituri pe măsură. Aceasta este doar situația din Romania, în care sunt relativ puțini martori iar populația este săracă.

Vor recunoaște cei din Corpul de Guvernare că se înșală în anumite privințe? Cu asemenea încasări nu au de ce.

PS: În zilele următoare voi face un grafic cu valoarea bunurilor deținute de organizație în timp.
Scepticul nu este cel care pune la îndoială, ci cel care investighează sau cercetează, prin opoziţie cu cu cel care afirmă şi crede că a găsit. - Miguel de Unamuno

Offline maria

  • Slujitor auxiliar
  • ******
  • Data Înregistrării: Oct 2011
  • Mesaje postate: 301
Re: Raportul financiar al Martorilor lui Iehova din România
« Răspuns #1 : Decembrie 14, 2011, 10:09:52 pm »
Stiam ca se invart bani,dar nu aveam idee ca intr-o tara ca Romania se aduna chiar atatia.Se pare ca pe langa avocati foarte buni au si contabili foarte buni.Asa as vrea ca dintre cei care cred atat in organizatie sa vada acest raport!
"Mai bine sa mori in picioare,decat sa traiesti in genunchi." Tacit

Offline GABRIELL

  • Membru al Corpului de Guvernare
  • *************
  • Data Înregistrării: Oct 2011
  • Mesaje postate: 1.604
  • adevarul te va face liber dar intai te va enerva
Re: Raportul financiar al Martorilor lui Iehova din România
« Răspuns #2 : Decembrie 14, 2011, 10:34:06 pm »
Iti dai seama cind cad in plasa pestii GREI, citi bani doneaza AIA..Uite asa mai maninca si ASTIA de la BETEL cite o pulpa pane  ;D sau poate icre negre  :P mai sti? Insa daca nu au ADUNAT destul TRIBUT pentru Big Brother NY.cred ca inghit cam greu. ;)
Cei care au privilegiul de a sti, au datoria de a actiona. (A. Einstein) (eu Gabriel- fost iehovist in congregatia Viilor Baia Mare. Sa se stie ! :D Actualmente ateu si apostat calificat :))

Offline vio16

  • Slujitor auxiliar
  • ******
  • Data Înregistrării: Dec 2011
  • Mesaje postate: 348
Re: Raportul financiar al Martorilor lui Iehova din România
« Răspuns #3 : Decembrie 15, 2011, 05:39:38 am »
Azi usor se poate gasi ce se invirte ,ce se detine si acumuleaza .Multi intradevar ideie nu au ce exzista in aceasta organizatie si chit de sofisticat si de inteligent este sistemul de conducere,functionare si intretinere;Doar prin aceasta pagina de accesare ve-ti gasi chiteva cifre de investitie si o sa realizati de o mica parte a unor valori;
http://www.brooklynpaper.com/stories/34/32/dtg_bridgeparkdealmain_2011_08_12_bk.html
"Watchtower owns more than 30 properties, but doesn’t pay taxes on any of them under federal laws that exempt religious groups from normal levies.
The religious order will either apply to rezone its properties to residential before selling them, or sell them to developers based on the inflated post-rezoning price. Either way, it’ll mean big bucks for the group.
Havens estimates that one of Watchtower’s most valuable buildings — 25 Columbia Heights, which is part of the group’s administrative offices — could go for $91 million as right now as commercially zoned. It will likely go for at least twice that now that the city is behind the rezoning.
Indeed, One Brooklyn Bridge Park, the former Watchtower property at 360 Furman St., was bought by developer Robert A. Levine for $205 million in 2004."
http://www.brooklyneagle.com/categories/category.php?category_id=5&id=45181
"3 Brooklyn Heights Properties Have Combined Estimated Value of $18.45M'

Si investitiile pot continua cu noile proiecte care se refera la noul loc de marire si modernizare unde se gaseste tipografia noua cu noul sediu de functionare;
http://www.strausnews.com/articles/2010/08/06/warwick_advertiser/news/5.txt
"Warwick - The Watchtower Bible and Tract Society is on schedule to provide the Town of Warwick this fall with plans to develop the 253-acre site of the former International Nickel Company off Long Meadow Road in Warwick.'
Deci investitiile lor  se ridica la sume enorme si proiecte care nu ne demonstreaza ca se crede in "timpul sfirsitului"dupa cum mereu expun subiecte in carti ,reviste si brosuri.



Offline GABRIELL

  • Membru al Corpului de Guvernare
  • *************
  • Data Înregistrării: Oct 2011
  • Mesaje postate: 1.604
  • adevarul te va face liber dar intai te va enerva
Re: Raportul financiar al Martorilor lui Iehova din România
« Răspuns #4 : Decembrie 15, 2011, 08:11:00 am »
Da dar sistemul ASTA inteligent si sofisticat[corporatist ]de organizare al Organizatiei Martorii Lui Iehova,unii  FRATI il considera o Binecuvintare de la  Dumnezeu.Cred ca toti insa trec prinfaza de "FAZANI" cu pene sclipitoare si multicolore si reflectii hipnotice,levitatie, dupa care usor usor ajung pe pamint si realizeaza ca au fost fraieriti.Binecuvintati sint cei ce stapinesc peste multime,caci a lor sint AVERILE strinse cu grija si trudaaa.Produsul lor {VRAJALA} lor este frumos,FRUMOS ambalata,tot asa ca si cadourile de craciun,panglici,fundite,globuri,paiete,pocnitori,tronpete,suzete,versete,sclipiciuri si alti licurici.DACA sintem mintiti frumos,pacaliti...mai face toti banii.Ne plac Congresele,ne place teatru,ne place fastu,facem taraboi sintem eroi,vrem sa salvam LUMEA ,doar noi detinem adevarul.Sintem un popor ales ,sintem mindrii,sintem priviligetiati,sintem vrajiti,sintem infatuati,sintem scolati,sintem trozniti,sintem FERICITI.ASA NE SPUN ei Noi ii credem...sintem  VRAJITI.... :o :o :o :D ;)
Cei care au privilegiul de a sti, au datoria de a actiona. (A. Einstein) (eu Gabriel- fost iehovist in congregatia Viilor Baia Mare. Sa se stie ! :D Actualmente ateu si apostat calificat :))

Offline maria

  • Slujitor auxiliar
  • ******
  • Data Înregistrării: Oct 2011
  • Mesaje postate: 301
Re: Raportul financiar al Martorilor lui Iehova din România
« Răspuns #5 : Decembrie 15, 2011, 08:55:27 am »
Dragi frati care doriti reforma in organizatie,in aceste rapoarte aveti raspunsul de ce nu se va permite o reforma,de ce va fi redus la tacere oricine o sa incerce sa schimbe ceva! >:(
S-a construit un imperiu,functioneaza perfect din punct de vedere al organizarii si finantelor.Nu cred ca exista pret pentru care cei care gestioneaza asemenea sume si proprietati sa renunte.
In afara de religii nimeni nu a reusit sa faca o afacere atat de buna.Cel putin la martori asta functioneaza aproape perfect.Deci este o societate care produce "angajati",angajatii dau bani,angajatii intretin proprietatile-voluntar,niciodata nu sunt platiti!Angajatii intretin toate proprietatile.Singura cheltuiala pe care o face organizatia cu oamenii este ca plateste cu o suma relativ mica pionierii speciali (care sunt putin),si asta pentru ca considera ca merita;acestia sunt cei mai productivi in a aduce alti "supusi".De asemenea betelistii sunt intretinuti de organizatie(si acestia foarte putini),dar tot din banii trimisi de "angajati".Supraveghetorii sunt tinuti tot de la nivel local.Daca intr-o cangregatie se aduna bani pentru a se cumpara o cladire care sa fie sala sau se aduna bani pentru a se construi o sala,cand aceasta se cumpara sau se construieste ea desi este platitia de congregatia locala in proportie de cel putin 90%,ea trece automat in proprietatea organizatiei.Dar totusi cei de la nivel local o intretin desi nu pot dispune in nici un fel de destinatia acesteia.In acest sens avem un exemplu de la Sighet.Exista doua locuri unde se intrunesc martorii;unu intr-o sala noua construita dupa modelul de construire al salilor,unde tin intruniri 3 congregatii,iar una transformata in sala dintr-o casa nationalizata-era cu chirie(in sighet erau 7 congregatii dar 2 s-au desfiintat).Domnii de la filiala le-au sugerat fratilor locali sa faca demersuri pentru ca sa cumpere si cladirea care este folosita de sala.S-au dat anunturi in congregatii,anunturi din alea insistente si repetate cum stim cu totii ,ca trebuie sa se cumpere sala.Cand demersurile au ajuns spre final,cand s-a concretizat fap[tul ca va fi cumparata cladirea supraveghetorii au tinut o intrunire cu batranii si i-au informat ca atunci cand se finalizeaza tranzactia,cladirea va fi vanduta.(deci fratii au fost prostiti sa dea bani pentru a se plati sala,pentru ca apoi sa fie vanduta si banutii sa mearga la  saracii fratiori de sus).A fost prevazuta o noua distribuire a congregatiilor,urmand ca unii frati sa mearga la intruniri in unele sate din apropierea Sighetului.A fost mare fierbere,multi batrani nu au fost de acord,fratii din congregatii murmurau si ziceau ca ei nu vor merge cine stie cati kilometri la intruniri.Unii sunt batrani,nu au masini...
Recent nu mai stiu cum s-a finalizat,dar o perioada filiala a lasat mai lejer situatia.Deocamdata in cladirea respectiva se tin intruniri,deci inca nu e vanduta.Dar nu se stie...
« Ultima Modificare: Decembrie 15, 2011, 09:04:01 am de H Maria »
"Mai bine sa mori in picioare,decat sa traiesti in genunchi." Tacit

Offline Cineştiecine

  • Bătrân de congregație
  • *******
  • Data Înregistrării: Nov 2011
  • Mesaje postate: 448
Re: Raportul financiar al Martorilor lui Iehova din România
« Răspuns #6 : Decembrie 15, 2011, 09:18:57 am »
Maria, îmi place cum spui " domnii de la filială". Mare afacere religia asta. Şi la noi s-a construit recent o sală. Cunosc un frate care a cotizat la greu, pe lângă mulţi alţii, valoarea unui apartament cel puţin. Acum este exclus bietul de el pentru nişte minciuni. Când s-a vrut achiziţionarea unui teren de la sala de congrese pentru a fi transformat în parcare s-au făcut anunţuri peste anunţuri. Fiecare trebuia să dăm o anumită sumă(eu n-am dat-o şi niciodată nu voi da vreun leu pentru ei). dar mi-e milă de unii cu o situaţie materială precară. Luau de la gura copiilor lor să doneze acea sumă. Trist...

Offline maria

  • Slujitor auxiliar
  • ******
  • Data Înregistrării: Oct 2011
  • Mesaje postate: 301
Re: Raportul financiar al Martorilor lui Iehova din România
« Răspuns #7 : Decembrie 15, 2011, 10:46:09 am »
Da,asta-i sistemul de lucru;atata insista in fiecate ocazie de intrunire!Si la noi faceau sugestii cum sa faca cei cu bani mai putini sa poata dona.Sa vanda nu stiu cati litri de tuica,sa creasca un purcel in plus cu scopul de-al vinde si de-a face donatie,sa vanda pui,gaini.A fost la un congres o experienta cum o batrana care nu avea bani a vandut lapte si a dat banii de pe lapte.Venise prin congregatii cu teme cand s-a construit sala de la negresti unu din judetul Satu Mare,Farcas sau Farcut-ceva in genu asta.Este cunoscut si in afaceri MLM.A tinut cuvantari de parca era un demonizat.Urla prin sala,si pe la tara.Zicea cineva care nu era martor si a asistat la o asemenea cuvantare ca aprobe iti baga mana in buzunar si-ti lua banii!
« Ultima Modificare: Decembrie 15, 2011, 10:50:56 am de H Maria »
"Mai bine sa mori in picioare,decat sa traiesti in genunchi." Tacit

Offline GABRIELL

  • Membru al Corpului de Guvernare
  • *************
  • Data Înregistrării: Oct 2011
  • Mesaje postate: 1.604
  • adevarul te va face liber dar intai te va enerva
Re: Raportul financiar al Martorilor lui Iehova din România
« Răspuns #8 : Decembrie 15, 2011, 11:05:42 am »
Ultimu banut,ca si vaduvaaa.Ii mai ajuta si biblia in unele chestii...dar mai mult interpretarea eronata a  EI.Si apoi Dumnezeu cu mila...astepti sa-ti fie aruncate friptane din cer ::) ::) ;) :-* :'(  Daca nu ai din ce trai TU ESTI DE VINA ca esti LENES. :-*
Cei care au privilegiul de a sti, au datoria de a actiona. (A. Einstein) (eu Gabriel- fost iehovist in congregatia Viilor Baia Mare. Sa se stie ! :D Actualmente ateu si apostat calificat :))

Offline maria

  • Slujitor auxiliar
  • ******
  • Data Înregistrării: Oct 2011
  • Mesaje postate: 301
Re: Raportul financiar al Martorilor lui Iehova din România
« Răspuns #9 : Decembrie 15, 2011, 12:55:48 pm »
Ma gandesc ce naivi eram!Sotul meu in repetate randuri era revoltat cum unii martori,batrani chiar,"lucreaza la negru",fara firma,fara sa plateasca impozite.Chiar si cei care au firme nu dau facturi si nu dau taxe la stat,sau dau foarte putin.A zis si unor supraveghetori ca asta este o problema,ca noi suntem crestini si crestinii nu trebuie sa procedeze asa.Cand te gandesti ca de fapt organizatia este cea mai buna in a fenta statele,in a nu plati taxe!Ei orice suma acumuleaza nu platesc impozite,nimeni nu-i ia la rost cu modul in care au cheltuit banii...Macar pe astia de la guvernare,pe politicieni ii mai gaseste presa uneori ,mai scoate in evidenta cum deturneaza fonduri prin unele cheltuieli nerusinate pe care le aloca unor proiecte fantoma.Aici nimeni nu-i trage la raspundere.Conform statisticilor,in 2010 au fost pe pierdere!Cui dau ei socoteala cum s-au cheltuit banii pe care saracii oameni i-au pus in cutii?Nimanui!!!!Ia sa indrazneasca cineva sa intrebe  ???...
Cum am mai spus,este cea mai buna afacere:altii pun banii,tu ii gestionezi,tot tu spui ce sa faca si celor ce platesc si ii mai iei si la raspundere de nu-ti convine ceva.Iar de cumva se trezeste unu' sa aiba vreo parere,poti sa dispui de persoana aia cum doresti:s-o distrugi,s-o denigrezi chiar daca si-a dedicat tie toata viata.Nimeni nu te va intreba DE CE???
« Ultima Modificare: Decembrie 15, 2011, 01:07:16 pm de H Maria »
"Mai bine sa mori in picioare,decat sa traiesti in genunchi." Tacit

Offline Cineştiecine

  • Bătrân de congregație
  • *******
  • Data Înregistrării: Nov 2011
  • Mesaje postate: 448
Re: Raportul financiar al Martorilor lui Iehova din România
« Răspuns #10 : Decembrie 15, 2011, 01:17:30 pm »
Păi secretarul congregaţiei urmează să dea un raport şi mai şi adaugă la urmă: " dacă cineva doreşte detalii să mă contacteze..." .
Dar vă înteb eu: Oare a întrebat cineva vreodată în particular ce s-a întâmplat cu banii donaţi?
Oricum. eu na-m făcut exces de zel în domeniul acesta, îmi pare rău doar că atât cât am dat nu i-am direcţionat în altă parte. Cât priveşte munca la negru şi la noi în congregaţie sunt afaceri murdare într-o veselie. Cumpără maşini de dincolo, le vâd aici. Cumpără diferite produse dincolo şi le vând aici. Au magazine diferite şi nu emit bon fiscal pentru marfa eliberată sau cunosc bătrâni cu diferite ateliere care nu dau bon fiscal pentru munca efectuată.
 Atunci să nu ne lăudăm că suntem buni plătitori de impozite .
 

Offline ilie

  • Pionier special
  • ********
  • Data Înregistrării: Nov 2011
  • Mesaje postate: 540
Re: Raportul financiar al Martorilor lui Iehova din România
« Răspuns #11 : Decembrie 15, 2011, 02:28:23 pm »
La mihai viteazul, linga turda, un martor a facut o sala.(fiind patron)apoi atrecut-o pe numele organizatiei.dupa un timp a fost exclus de batrani.respectivul martor si-a pierdut cumpatul ,a luat un bat,si ainceput sa-i loveasca pe batrani.au sarit pe geam ca sa scape!toata congregatia a aflat si s-a amuzat teribil!!strict autentic!

Eli

  • Vizitator
Re: Raportul financiar al Martorilor lui Iehova din România
« Răspuns #12 : Decembrie 15, 2011, 02:44:53 pm »
Tare asta cu sala de la Mihai Viteza , si cum s-o terminat?

Offline ilie

  • Pionier special
  • ********
  • Data Înregistrării: Nov 2011
  • Mesaje postate: 540
Re: Raportul financiar al Martorilor lui Iehova din România
« Răspuns #13 : Decembrie 15, 2011, 02:53:44 pm »
 AU VENIT DE LA FILIALA SI SITUATIA A FOST INGROPATA!!!A FOST REPRIMIT DESI ARE ANUMITE ABATERI! ACOLO AU FOST SESIZATE SI ABATERI GRAVE!(EX.ADULTERE)DAR NU SUNT REZOLVATE PT. CA FRATII SE TEM SI RECLAMA NUMAI ANONIM.!!!

Offline Corpul de Guvernare

  • Supraveghetor de zonă
  • ************
  • Data Înregistrării: Oct 2011
  • Mesaje postate: 994
  • băi uacitauăr, v-ați pus cu cine nu trebe!
    • Află adevărul despre Watchtower - în curând
Re: Raportul financiar al Martorilor lui Iehova din România
« Răspuns #14 : Decembrie 15, 2011, 03:13:17 pm »
Se tem de cine ilie?

CdG
--
Omul nu va fi liber până când ultimul rege va fi spânzurat cu intestinele ultimului preot