Principiul cognoscibilitatii nu poate fi afirmat, decat in anumite limite (care tin de creier, timp si spatiu.
Cognoscibilitatea lumii ca şi potenţă nu este totuna cu cunoaşterea în act. Altfel spus, nu există limite care să ne împiedice înţelegerea lumii. Dacă vrei, putem înţelege tot ceea ce este logic, iar realitatea este logică, nu ilogică, deci o putem înţelege. Desigur, acest principiu n-a fost încă demonstrat şi a rămas principiu. Dar nimic nu l-a infirmat, iar dacă l-am considera fals, atunci ar trebui să aruncăm la gunoi toată Ştiinţa, căci am putea presupune că Ştiinţa n-a aflat nimic de încredere şi nici nu poate afla vreodată.
Dacă furnicile nu ştiu ce ştim noi, asta nu înseamnă că există vreo barieră logică între ceea ce ştiu ele şi ceea ce ştim noi. Asta spune de fapt principiul cognoscibilităţii lumii. Deci, el nu depinde de creierul nostru sau de alte circumstanţe exterioare lui. Poate că un om are limite, datorită bolii sau inculturii, dar omenirea nu are asemenea limite, ea poate cunoaşte orice, nu îi stă în faţă nicio piedică în calea cunoaşterii.
Omul nu poate cunoaste/intelege nimic dincolo de univers si momentul zero al acestuia (nu poate privi padurea din afara).
Într-adevăr, omul nu poate cunoaşte nimic dincolo de ceea ce există. Dar, din fericire, asta ne ajunge. Ce nu putem cunoaşte, nu există. Nu pierdem nimic dacă credem asta şi nici nu putem fi contrazişi nicicum pentru că nu putem face nicio legătură directă cu ceva aflat „dincolo de ceea ce există”.
Daca totusi are convingeri, e pe teren subiectiv (atat ateul cat si credinciosul).
Din câte ştiu eu, convingerile se bazează pe elemente obiective. De exemplu, am convingerea că 2+2=4 deşi nu am verificat absolut toate posibilităţile, iar asta nu înseamnă că relaţia 2+2=4 ar fi subiectivă.
Cred că ar fi utile niște definiții când vorbim despre existența lui Dumnezeu și asta pentru că mulți oameni de știință folosesc acest termen, referindu-se însă la altceva decât majoritatea oamenilor.
De acord că ne putem juca cu definiţiile lui Dumnezeu. De exemplu, putem numi Dumnezeu tocmai adevărul relaţiei 2+2=4. Atunci, evident, un asemenea Dumnezeu ar exista. Doar că eu cred că trebuie să fim mai selectivi. Nu avem libertatea să înţelegem prin Dumnezeu orice.
În primul rând, ar trebui să înţelegem prin Dumnezeu
o fiinţă. În al doilea rând, ar trebui să înţelegem prin Dumnezeu o fiinţă care
a creat Universul din nimic. Nici vorbă de legi ale naturii sau mai ştiu eu ce alte bălării.
Ei bine, despre un asemenea Dumnezeu spun eu că nu există. Deci, nu există o fiinţă supremă care a creat Universul din nimic.
Dacă ar fi să vorbim despre Dumnezeul bibliei, el poate fi considerat o imposibilitate prin diferite argumente
De acord.
Desigur nimeni nu poate dovedii că un Dumnezeu generic nu există
Sunt dispus să încerc. Depinde ce înţelegi printr-un asemenea Dumnezeu. Un creator?
povara dovezii (în eng. burden of proof) aparține credinciosului.
Exact. Şi până la proba contrarie avem dreptul să nu credem că există.
Omul de știință speră asta, dar nu au deocamdată dovada. Este încă în căutarea acelei Teorii Finale.
Inexistenţa unei teorii finale nu contravine principiului cognoscibilităţii. Acesta este în continuare valabil, cel puţin prin reducere la absurd. Dacă nu ar fi valabil, atunci ar fi posibil orice, s-ar putea produce fenomene oricât de ciudate precum dispariţia Soarelui sau a Galaxiei pentru o zi, apoi reapariţia lor.
Fals. Atat ateii, cat si agnosticii nu e pot pronunta 100% cu privire la originea Universului.
Dacă ei nu se pot pronunţa asupra originii Universului, nu înseamnă că ateii n-ar fi convinşi de inexistenţa lui Dumnezeu. Poate nu ştiu ateii cum a apărut Universul, dar sunt siguri că n-a fost creat de Dumnezeu. Mai precis, ateii sunt convinşi că Universul a apărut pe cale naturală, pe cale logică, pe o cale care poate fi explicată.
Problema e ca modul in care am definit noi Universul e prost. Abia am vazut cateva miliarde de galaxii in jur si ni se pare ca stim deja totul.
Definiţia Universului nu depinde de cât am văzut noi din el, aşa cum nici definiţia infinitului n-a depins de faptul că putem sau nu putem număra până la infinit. Universul este prin definiţie
totul, deci inclusiv Dumnezeu. Restul definiţiilor sunt greşite. Nu există nimic în afara Universului şi nici nu va exista vreodată, oricât de mult va evolua cunoaşterea noastră. Universul trebuie să conţină totul. Asta este definiţia lui.