Martorii lui Iehova explică despre răscumpărarea efectuată lui Cristos următoarele:
"Această eliberare era necesară deoarece strămoşul nostru comun‚ Adam‚ s-a răzvrătit împotriva lui Dumnezeu. Actul său de nelegiuire a făcut din el un păcătos‚ deoarece „păcatul este nelegiuire“ (1 Ioan 3:4; 5:17). Prin urmare el nu mai era demn să primească de la Dumnezeu darul vieţii veşnice (Romani 6:23). În felul acesta el şi-a pierdut dreptul la viaţă umană perfectă în paradis‚ lipsindu-i în acelaşi timp şi pe descendenţii săi de această perspectivă. Dar de ce trebuia să moară şi descendenţii lui Adam‚ de vreme ce numai el singur a păcătuit?
15 Deoarece păcătuind‚ Adam a transmis păcatul şi moartea tuturor copiilor săi‚ dintre care facem parte şi noi (Iov 14:4; Romani 5:12). „Toţi au păcătuit şi sînt lipsiţi de gloria lui Dumnezeu“‚ spune Biblia (Romani 3:23; 1 Regi 8:46). Însuşi David‚ omul temător de Dumnezeu‚ a spus: „În eroare am fost adus pe lume (. . .) şi în păcat m-a conceput mama mea“ (Psalm 51:5). Astfel că noi murim în urma păcatului moştenit de la Adam. Dar cum poate jertfa vieţii lui Isus să-i elibereze pe oameni de păcat şi moarte?
16 Aici este implicat un principiu juridic al legii divine date Israelului‚ şi anume: „Viaţă pentru viaţă“ (Exod 21:23; Deuteronom 19:21). Prin neascultare‚ omul perfect Adam a pierdut viaţa perfectă‚ atît pentru sine cît şi pentru toţi fiii săi. Isus Cristos şi-a dat propria viaţă perfectă pentru a răscumpăra ceea ce a pierdut Adam. Da‚ el „s-a dat pe sine însuşi ca preţ de răscumpărare corespunzător pentru toţi“ (1 Timotei 2:5‚ 6). Deoarece a fost un om perfect ca şi Adam‚ Isus a fost numit „ultimul Adam“ (1 Corinteni 15:45). Nimeni altul de pe pămînt nu ar fi putut să plătească preţul de răscumpărare‚ deoarece ca fiu uman perfect al lui Dumnezeu‚ Isus era singurul egal cu Adam. — Psalm 49:7; Luca 1:32; 3:38.
17 Isus a murit la vîrsta de 33 de ani şi jumătate. A treia zi după moartea sa a fost înviat. Cu patruzeci de zile mai tîrziu s-a ridicat la cer (Fapte 1:3‚ 9–11). Acolo‚ din nou ca persoană spirituală‚ s-a prezentat pentru noi „în faţa persoanei lui Dumnezeu“‚ ducînd cu sine valoarea jertfei sale (Evrei 9:12‚ 24). Preţul de răscumpărare fiind plătit lui Dumnezeu‚ de acum oamenii puteau fi eliberaţi. Dar cînd se vor face simţite binefacerile acestei jertfe?" - "Tu poţi trăi pentru totdeauna pe pământ" p.57-68.
Se ridică întrebarea, răscumpărarea lui Cristos viza răscumpărarea a ceea ce a pierdut Adam? Răscumpărarea implică doar o viaţă oferită în locul vieţii lui Adam?
Răscumpărarea are doar o legătură indirectă cu noi prin Adam şi nu una directă?
Răscumpărarea are legătură cu Adam dar şi cu noi.
Dumnezeu este drept (Deut. 32:4), El nu putea ierta omenirea, pe tine şi pe mine chiar dacă dragostea Lui îi cerea lucrul acesta, dar dreptatea Lui cerea ca noi păcătoşii care am călcat legea lui să fim pedepsiţi. Astfel Dumnezeu a trimis pe singurul Său Fiu să fie pedepsit în locul nostru (Isaia 53:4,5), ca El să i-a păcatul nostru (Ioan 1:29), păcat prin care omenirea era despărţită de Dumnezeu (Isaia 59:2), şi să ne dea în schimb statutul Lui de: drept, sfânt şi perfect (1Corinteni 1:29-31; Evrei 10:10,14), şi să ne curăţească prin sângele Lui de orice păcat (1Corinteni 6:11; 1Petru 1:2).
Astfel omul prin păcat este vrăşmaş cu Dumnezeu, dar prin Cristos, poate avea pace cu Dumnezeu, şi se poată apropia de Sfântul Dumnezeu, devenind copil al Lui (Romani 5:1; Efeseni 2:16-18; Galateni 3:26).
Această persoană care s-a jertfit pentru omenire, este Fiul lui Dumnezeu Isus Cristos, care este singurul care a adus o salvare şi răscumpărare eternă din păcat şi moarte de care poate beneficia toţi oamenii (Fapte 4:12; 1Timotei 2:5,6; 4.10; Tit 2:11; Evrei 9:12;).
Jertfa lui Isus nu mai are nevoie de complectare, perfecţionare, ajustare, ea are puterea să şteargă orice păcat, fiind perfectă (Evrei 10:10,14; 1Petru 1:19); şi completă (Ioan 1:29; Evrei 9:26).