Alice, probabil te referi la asta:
*** jv cap. 8 pag. 104 Anunţaţi fără încetare vestea bună! (1942–1975) ***
„Spune-mi, ce înseamnă acest 1975?“
Martorii aveau de mult timp convingerea că, după 6 000 de ani de istorie umană, va urma Domnia de O Mie de Ani a lui Cristos. Dar când aveau să ia sfârşit cei 6 000 de ani de existenţă umană? Cartea Life Everlasting — In Freedom of the Sons of God (Viaţă veşnică în libertatea fiilor lui Dumnezeu), lansată la seria de congrese de district din 1966, indica anul 1975. Chiar la congres, în timp ce fraţii îi examinau conţinutul, noua carte a suscitat multe discuţii cu privire la anul 1975.
La congresul din Baltimore (Maryland), Frederick Franz a rostit cuvântarea de încheiere. El a început cu cuvintele: „Chiar înainte de a urca pe podium, un tânăr a venit la mine şi m-a întrebat: «Spune-mi, ce înseamnă acest 1975?»“ Fratele Franz s-a referit apoi la numeroasele întrebări care fuseseră puse pentru a afla dacă materialul din noua carte sugera că în 1975 va lua sfârşit Armaghedonul şi Satan va fi legat. În esenţă, el a spus: ‘S-ar putea.
Dar noi nu spunem acest lucru. Totul este posibil la Dumnezeu. Dar noi nu spunem acest lucru. Şi nici unul dintre voi nu ar putea spune în mod concret ce se va întâmpla de acum până în 1975. Însă, dragi fraţi, punctul important al acestei discuţii este următorul: Timpul este scurt. Timpul expiră, despre acest lucru nu încape nici o îndoială’.
În anii care au urmat după 1966, mulţi dintre Martorii lui Iehova au acţionat în armonie cu spiritul acestui sfat.
Totuşi, au fost publicate şi alte declaraţii în legătură cu acest subiect, iar unele dintre ele au fost mai categorice decât ar fi trebuit. Acest lucru a fost recunoscut în Turnul de veghere din 15 martie 1980 (pagina 17), în engleză. Însă Martorii lui Iehova au fost totodată îndemnaţi să se concentreze în principal asupra înfăptuirii voinţei lui Iehova şi să nu fie exagerat de preocupaţi de date şi de perspectivele unei proxime salvări.
Observa cum Franz minte de ingheata apele, si "Proclamatori" recunoaste acest lucru cu juma' de gura ("Totuşi, au fost publicate şi alte declaraţii în legătură cu acest subiect, iar unele dintre ele au fost mai categorice decât ar fi trebuit"). Il citeaza pe Franz dar nu ar cita acele alte declaratii "mai categorice decât ar fi trebuit" nici sa-i pici cu ceara. De rusine evident.
Si daca tot vorbim de cartea asta, uite ce zice referitor la profetiile false vizavi de 1925 si 1975:
*** jv cap. 28 pag. 632-633 Încercări şi cernere din interior ***
În cuvântarea „Milioane de oameni care trăiesc acum nu vor muri niciodată“, ţinută de Joseph Rutherford la 21 martie 1920, pe hipodromul din oraşul New York, atenţia a fost îndreptată asupra anului 1925. Pe ce bază se credea că această dată era importantă? Într-o broşură publicată în acelaşi an, 1920, se afirma că dacă se calculau 70 de jubilee complete de la data considerată a fi momentul intrării Israelului în Ţara Promisă (în loc să se înceapă de la ultimul jubileu tipic dinaintea exilului babilonian şi apoi să se numere până la începutul anului jubiliar de la sfârşitul ciclului al 50-lea) se ajungea la anul 1925. Pe baza acestor afirmaţii, mulţi au sperat că, probabil, cei rămaşi din turma mică aveau să-şi primească recompensa cerească în 1925. În acest an se aştepta, de asemenea, să aibă loc învierea slujitorilor precreştini fideli ai lui Dumnezeu pentru a sluji pe pământ ca reprezentanţi princiari ai Regatului ceresc. Dacă acest lucru era realmente aşa, însemna că omenirea intrase într-o epocă în care moartea nu mai domnea ca stăpân şi că milioane care trăiau atunci puteau avea speranţa de a nu mai muri niciodată. Ce perspectivă fericită! Deşi se înşelau în ce priveşte data, Studenţii în Biblie au împărtăşit cu zel această convingere cu alţii.
Mai târziu, în perioada dintre 1935 şi 1944, o revizuire a întregii cronologii biblice a dezvăluit faptul că traducerea inexactă a Faptelor 13:19, 20 în King James Version, împreună cu alţi câţiva factori, decalase cronologia cu peste un secol.
[nota mea: deci acum avem 2025 in loc de 1925; va sa zica milioane de oameni care trăiesc acum in 2013 nu vor muri niciodată, cei rămaşi din turma mică aveau să-şi primească recompensa cerească în aprox. 2025, si tot atunci are loc învierea slujitorilor precreştini fideli ai lui Dumnezeu pentru a sluji pe pământ ca reprezentanţi princiari ai Regatului ceresc
]Aceasta a dus ulterior la ideea — uneori declarată ca o posibilitate, alteori ca o realitate — că, întrucât cel de-al şaptelea mileniu al istoriei umane începea în 1975, evenimentele asociate cu începutul Domniei Milenare a lui Cristos începeau, probabil, în acest an.