Forum Martorii lui Iehova
General => Discuții libere => Subiect creat de: Myself00 din Mai 09, 2013, 11:18:35 am
-
Materialele care urmeaza sa fie postate sub genericul „Studii de doctrina” reprezinta rodul unor studii biblice personale legate de diferite subiecte de doctrina.
Mi-au fost de mare ajutor lucrari ca: “Manualul Doctrinelor Biblice A. Z. S.” de Vilhelm Moldovan, “Doctrine Biblice “ de Alonso Werner, de asemenea participarea la o serie de cursuri organizate de I.I.S.C ( Institutul International de Slujire Crestina ), dar si o multime de predici, seminare, articole si alte materiale pe care le-am avut la dispozitie.
Am inceput acest proiect motivat de interesul pe care oamenii il acorda diferitelor teme de doctrina biblica, de intrebarile pe care le pun pe internet, dar si de necesitatea de a-mi verifica temelia credintei pe care o marturisesc.
Doresc ca binecuvantarea lui Dumnezeu sa-i insoteasca pe toti cei care cauta adevarul, pe toti cei care doresc sa-l urmeze si pe toti cei care lucreaza, intr-un domeniu sau altul, la raspandirea adevarului.
„Nu e greu sa gasesti adevarul; e greu sa ai dorinta de a-l gasi.” Nicolae Iorga
„Cercetati Scripturile pentru ca socotiti ca in ele aveti viata vesnica. Dar tocmai ele marturisesc despre Mine.” Ioan 5, 39
-
Diferente
Intre crestinism si celelalte religii exista o diferenta fundamentala. Crestinismul nu a aparut pentru ca cineva si-ar fi propus sa dea nastere unei religii noi. El nu a aparut nici pentru ca altcineva, suparat pe biserica sau religia lui si nemultumit de anumite aspecte ale inchinarii, si-ar fi propus sa faca o reforma religioasa profunda ( vezi exemple ca Budha, Mahomed, Confucius, Akhenaton, Zoroastru, etc. ). Nimic din toate acestea.
Crestinismul a aparut pentru ca Dumnezeu S-a descoperit pe Sine omenirii pe diferite cai, facand din religia crestina o religie revelata. Suntem crestini nu pentru ca noi L-am cautat pe Dumnezeu si L-am descoperit, ci pentru ca El ne-a cautat si S-a descoperit omenirii. Acest fapt este subliniat in nenumarate texte ale Scripturii:
- “Dupa ce a vorbit in vechime parintilor nostri prin prooroci, in multe randuri si in multe chipuri, Dumnezeu, la sfarsitul acestor zile , ne-a vorbit prin Fiul, pe care L-a pus mostenitor al tuturor lucrurilor, si prin care a facut si veacurile…” Evrei 1, 1-2
- Adresandu-Se ucenicilor Sai, Mantuitorul spunea: “Nu va mai numesc robi, pentru ca robul nu stie ce face stapanul sau, ci v-am numit prieteni, pentru ca v-am facut cunoscut tot ce am auzit de la Tatal Meu.” Ioan 15, 15
- Referindu-se la mantuirea omului pacatos, apostolul Pavel se intreaba retoric: “Cum vom scapa noi, daca stam nepasatori fata de o mantuire asa de mare care, dupa ce a fost vestita intai de Domnul, ne-a fost adeverita de cei ce au auzit-o…?” Evrei 2, 3
Probabil ca una din cele mai incurajatoare afirmatii ale Bibliei se afla in titulatura sub care este prezentat Dumnezeu in Cartea Apocalipsei: “Cel ce este, Cel ce era si Cel ce vine” ( Apocalipsa 1, 4 ). Daca Ioan, autorul Apocalipsei, ar fi urmat logica gramaticala, el ar fi trebuit sa scrie : “Cel ce este, Cel ce era si Cel ce va fi”. Insa, intentionat, inspiratia a ales aceasta formula, tocmai pentru a ne ajuta pe noi, oamenii, sa intelegem ca Dumnezeu este intotdeauna Cel care vine in intampinarea omului, descoperindu-Se la timpul potrivit si in modul cel mai potrivit.
Contrar ideii sustinute de Lucian Blaga cu privire la Marele Anonim ( numele dat de poet lui Dumnezeu ) – o divinitate retrasa in dosul unei perdele transcendentale, neinteresata de soarta omenirii si imposibil de contactat de catre creaturile Sale, crestinismul este o religie revelata, un rezultat al cautarii omului de catre Dumnezeu, nu invers.
Definitie
Conform Micului Dictionar Enciclopedic, revelatia inseamna “dezvaluire, descoperire ( neasteptata ) a unui fapt, a unui adevar ascuns” Acelasi dictionar completeaza definitia afirmand ca revelatia este, de asemenea, “o notiune teologica prin care se desemneaza actul prin care Dumnezeu Si-ar dezvalui natura si vointa Sa unor persoane dotate cu facultati suprarationale.”
Prima parte a definitiei este corecta. Avand in vedere natura pacatoasa a omului si spiritul sau de razvratire impotriva Creatorului, ne surprinde faptul ca Dumnezeu a ales sa ni se descopere. Daca El nu ar fi avut bunavointa si initiativa de a se descoperi omului pacatos, caracterul Sau, natura Sa si planurile sale ar fi ramas pentru totdeauna ascunse noua.
A doua parte a definitiei este insa incorecta. Dumnezeu nu S-a descoperit unor oameni supradotati, ci unor oameni cu aceleasi limite si slabiciuni ca ale fiecarui om. Biblia este plina de argumente in acest sens. Toate personajele biblice pe care le admiram pentru credinta si realizarile lor au fost oameni cu limite, cu defecte de caracter si suspusi naturii umane.
Despre marele profet al Vechiului Testament, Ilie, sta scris: “Ilie era un om supus acelorasi slabiciuni ca si noi…” ( Iacov 5, 17 ) In ciuda limitelor umane inerente ale profetului, Dumnezeu i S-a descoperit, l-a folosit in lucrarea Sa si, in cele din urma, l-a luat la cer.
Nu, oamenii lui Dumnezeu nu erau niste supradotati. Aveau o pregatire intelectuala medie si ocupatii obisnuite: Amos era pastor si culegator de smochine; Ioan, Petru, Andrei si Iacov erau pescari; David era pastor; Ieremia era doar un copil la data chemarii sale in slujba de profet… Insa din punct de vedere al caracterului, acestia erau oameni consacrati, integri, dispusi sa colaboreze cu cerul in implinirea planurilor divine.
Necesitatea revelatiei
Revelatia lui Dumnezeu sta la baza intregului edificiu al adevarului. Fara ea nu am fi cunoscut nimic din tainele Dumnezeirii, nimic din planurile , intentiile si scopurile urmarite de Creator in relatia Sa cu omul si intreaga creatiune.
Iata o intrebare justificata pe care o gasim pe paginile Scripturii:“Poti spune tu ca poti patrunde adancimile lui Dumnezeu, ca poti ajunge la cunostinta desavarsita a Celui Atotputernic ?” ( Iov 11, 7 ). Fara revelatia divina, raspunsul ar fi fost un Nu! categoric.
Lucian Blaga aminteste in filozofia lui despre Marele Anonim de o perdea transcendentala care se interpune intre divinitate si om. Dincolo de ea , orice eforturi ar face omul, nu se poate patrunde. Desi filozofia lui Blaga , in esenta ei, este departe de adevarul biblic, ea contine totusi un sambure de adevar: Intre Dumnezeu si omul pacatos exista un zid de netrecut generat de pacat.
“Nu, mana Domnului nu este prea scurta ca sa mantuiasca, nici urechea Lui prea tare ca sa auda, ci nelegiuirile voastre pun un zid de despartire intre voi si Dumnezeul vostru; pacatele voastre va ascund fata Lui si-L impiedica sa va asculte.” ( Isaia 59, 1-2 )
Totusi, in ciuda acestui “zid” ridicat de om prin acceptarea pacatului in viata sa, Dumnezeul Bibliei este dispus sa Se descopere lui: “Ma veti cauta si Ma veti gasi, daca Ma veti cauta cu toata inima. Ma voi lasa sa fiu gasit de voi, zice Domnul…” ( Ieremia 29, 12-13 )
Incercari omenesti
Simtind “perdeaua transcendentala” – “zidul de despartire” dintre el si Dumnezeu – omul a incercat toate posibilitatile de a trece dincolo de limitele sale si de a afla cate ceva din tainele Divinitatii. Iata cateva cai folosite de om pentru a patrunde dincolo de “zid”:
1) Ratiunea.
Poate rezolva ratiunea umana problemele fundamentale ale existentei ? Orice filozofie sau religie trebuie sa ofere un raspuns acceptabil la cele trei intrebari fundamentale: Cine suntem ? De unde venim ? Incotro mergem ?
La prima intrebare, oameni “rationali” sustin ca au dovezi stiintifice care probeaza teoria ca nu suntem altceva decat niste animale evoluate. Insa tot oameni “rationali” sustin, pe baza altor dovezi stiintifice, ca suntem creaturi ale lui Dumnezeu ( vezi lucrarea “Creationismul Stiintific” de Henry M. Morris ). Alti oameni “rationali” sustin ca suntem doar niste cobai pe care unele civilizatii extraterestre fac experimente…Cine suntem de fapt ?
E clar ca nu putem fi in acelasi timp si animale evoluate, iesite din supa oceanului primordial, si creaturi iesite din mana lui Dumnezeu, si produsul unor experiente OZN. Ratiunea nu ne poate ajuta sa gasim un raspuns satisfacator la intrebarea: Cine suntem ?
Doar prin revelatie divina putem intelege ca suntem fiinte create de mana unui Dumnezeu iubitor si Atotputernic, avand in noi “gandul vesniciei” ( Eclesiastul 3, 11 ) si tinzand mereu spre idealul de a ajunge “dupa chipul si asemanarea Lui.” ( Geneza 1, 27 ).
La intrebarea: De unde venim? este si mai greu sa raspundem doar bazandu-ne pe ratiune. Si-ar putea oare imagina un om propria nastere daca nu ar exista cineva din exterior care sa-i explice ce s-a intamplat atunci ?
Nasterea ( fizica ) este un fenomen irepetabil. De asemenea, creatiunea a fost un eveniment unic, irepetabil. Cum am putea cunoaste un astfel de fenomen daca nu am fost martorii lui ? Ratiunea se bazeaza pe studii facute asupra unor fenomene repetabile. Cand avem de-a face cu un act unic, cum este cel al Creatiunii, orice deductie, orice presupunere sau concluzie pot fi eronate.
Niciodata omul nu ar fi aflat originea lui ( De unde venim ? ) daca lucrul acesta nu i s-ar fi descoperit de catre Cineva care a asistat la actul Creatiunii.
A treia intrebare fundamentala a existentei ii pune si mai mult in incurcatura pe cei ce se “inchina” ratiunii: Incotro mergem ? Daca ratiunea nu ne ajuta sa ne cunoastem originea si natura, cu atat mai putin ea nu ne poate ajuta sa ne descopere viitorul. Da, se pot face unele presupuneri, unele deductii pe baze statistice, analizand unele tendinte sau tinand cont de legea cauzalitatii. Concluziile pot fi insa cat se poate de eronate. O analiza a prezicerilor “stiintifice” de acum cateva decenii cu privire la timpul pe care il traim astazi ne dovedeste ca ratiunea nu are nicio valoare atunci cand e vorba de viitor. Daca am fi dat crezare acelor preziceri, astazi ar fi trebuit sa colonizam planeta Marte, sa invingem cancerul si sa locuim in orase subacvatice…Realitatea este insa cu totul alta.
Ratiunea, deoarece opereaza cu elemente strict pamantesti, este incapabila sa patrunda in tainele divine. Si aceasta pentru ca “lucrurile ascunse sunt ale Domnului , Dumnezeului nostru, iar lucrurile descoperite sunt ale noastre si ale copiilor nostri.” ( Deuteronom 29, 29 )
2) Credinta
Credinta in sine – aceea care nu se bazeaza pe revelatia lui Dumnezeu – nu poate sa ne ajute mai mult decat ratiunea. Dimpotriva, ea poate produce mai mult rau decat bine, ducandu-ne, din punct de vedere al cunoasterii adevarului, pe o linie moarta.
Credinta veritabila – aceea pe care o cere Dumnezeu de la om – trebuie sa aiba ca suport revelatia, adica ceea ce Creatorul a considerat ca este necesar sa ne descopere cu privire la El si la planurile Sale. La o astfel de credinta se refera apostolul Pavel cand afirma: “Astfel credinta vine in urma auzirii, iar auzirea vine prin Cuvantul lui Dumnezeu.” ( Romani 10, 17 )
Ne place sau nu ne place, trebuie sa recunoastem ca, in ceea ce priveste cunoasterea adevarului, suntem dependenti de ceea ce Dumnezeu a hotarat sa ne descopere si sa ne multumim cu atat. Ceea ce trece peste revelatia lui Dumnezeu este un teren minat, nesigur si primejdios pentru omul care doreste sa cunoasca adevarul.
3) Imaginatia
Imaginatia este cea mai nesigura cale de cunoastere a adevarului. Ea poate fi asemanata cu un joc cu cuburi din care copilul poate construi ceea ce doreste. Insa oricata imaginatie ar avea acel copil, el va fi intotdeauna limitat de numarul, forma si culorile cuburilor. In mod asemanator, imaginatia umana este limitata de informatiile care sunt stocate in baza de date a umanitatii. Traim pe planeta noastra ca sub un “clopot” de sticla, limitati in timp si spatiu si cu posibilitati extrem de reduse de a vedea ce se intampla dincolo de “clopot”.
Vazand limitele noastre umane, generate de faptul ca suntem fiinte create si cazute in pacat, Dumnezeu a fost dispus sa vina in intampinarea aspiratiilor noastre, descoperindu-ne , prin revelatie divina, acele lucruri de care avem nevoie. Cu adevarat, Dumnezeul bibliei este un Dumnezeu al revelatiei.
-
Deoarece revelatia directa nu poate fi suportata de omul aflat in starea de pacat, Dumnezeu a fost nevoit sa foloseasca doar cai indirecte pentru a Se descoperi pe Sine. Cand Moise I-a cerut Domnului : “Arata-mi slava Ta”, Dumnezeu i-a raspuns: “Fatza nu vei putea sa Mi-o vezi, caci nu poate omul sa Ma vada si sa traiasca.” ( Exodul 33, 18. 20 ).
Singura ocazie in care Dumnezeu S-a putut descoperi direct omului a fost in Eden, inainte de caderea in pacat ( vezi Geneza 3, 8 ). In conditiile pacatului, prezenta nemijlocita a Divinitatii ar insemna judecarea si nimicirea atat a pacatului, cat si a pacatosului. In prezenta unui Dumnezeu sfant si neprihanit, pacatul si omul care il cultiva nu pot supravietui. Acesta este motivul pentru care Biblia foloseste , in dreptul lui Dumnezeu, metafora “foc mistuitor” ( Evrei 12, 29 ) .
In dragostea Sa fata de omul cazut in pacat, Dumnezeu a cautat cai suportabile pentru a comunica cu acesta fara sa-i primejduiasca existenta. Pentru ca noi sa realizam ce inseamna ca omul pacatos sa stea in fatza sfinteniei divine, Biblia ne ofera numeroase exemple de oameni care au venit in contact cu slava lui Dumnezeu ( descoperita doar partial ! ), aratandu-ne efectul acestei atingeri asupra naturii umane.
Dupa primirea viziunii relatate in Isaia cap. 6, profetul exclama:”Vai de mine ! Sunt pierdut , caci sunt un om cu buze necurate , locuiesc in mijlocul unui popor tot cu buze necurate si am vazut cu ochii mei pe Domnul, Imparatul, Domnul Ostirilor.” ( Isaia 6,5 ). Chiar daca profetul Isaia nu L-a vazut pe Dumnezeu Tatal in toata slava Sa, ci pe Fiul, intr-o slava suportabila pentru natura umana, efectul acestei teofanii este evident.
Dupa ce profetul Daniel are parte de teofania ( descoperirea lui Dumnezeu ) relatata in capitolul 10 al cartii sale, natura sa umana cedeaza: “Puterile m-au lasat – relateaza profetul – culoarea mi s-a schimbat, fatza mi s-a slutit si am pierdut orice vlaga. Am auzit glasul cuvintelor lui, si pe cand auzeam glasul cuvintelor lui, am cazut lesinat cu fatza la pamant.” ( Daniel 10, 8-9 ).
O experienta asemanatoare a trait si Manoah, tatal lui Samson, dupa intalnirea cu ingerul Domnului. Infricosat de prezenta unui singur inger sfant, Manoah ii spune sotiei sale: “Vom muri, caci am vazut pe Dumnezeu.” ( Judecatori 13, 22 )
Acestea sunt doar cateva exemple din numeroasele cazuri prezentate in Biblie. Toate dovedesc faptul ca, datorita naturii sale pacatoase, omul nu poate sta in prezenta nemijlocita a slavei lui Dumnezeu. Iata motivul pentru care Divinitatea a ales sa comunice cu omul decazut prin cai indirecte.
Caile revelatiei pot fi impartite in doua categorii mari: 1) Revelatia generala si 2) Revelatia speciala.
I. Revelatia generala
Este o revelatie nespecifica. In cadrul acesteia, Dumnezeu ni se descopera prin:
1) Natura
Natura ne ofera o revelatie partiala si impersonala a lui Dumnezeu, ea avand nevoie sa fie completata de alte cai prin care Il putem cunoaste. Natura suporta si ea urmarile pacatului impreuna cu omul, drept urmare ea nu mai poate oglindi planul initial al Creatorului. Cu ocazia potopului, Biblia afirma ca “orice faptura isi stricase calea pe pamant” ( Geneza 6, 12 ), indepartandu-se de planul initial al lui Dumnezeu cu Creatia Sa. Apostolul Pavel face o observatie asemanatoare in Epistola catre Romani, vorbind despre “robia stricaciunii” si despre faptul ca “firea ( natura ) a fost supusa desertaciunii ( degradarii )” ( Romani 8, 20-21 )
Prin urmare, natura nu ne poate oferi o revelatie suficienta a slavei lui Dumnezeu. Ea trebuie interpretata prin Duhul Sfant si trebuie intregita cu alte cai ale revelatiei. Fara acestea, exista pericolul caderii in idolatrie, panteism sau evolutionism.
Cu toate acestea, natura ramane, in ciuda degradarii ei, un mijloc al revelatiei lui Dumnezeu. Privind atent de la microcosmos pana in macrocosmos si studiind legile care guverneaza Universul, putem intelege cate ceva din atributele lui Dumnezeu. Intelegem ceva din puterea Sa, din inteligenta Sa, din sensibilitatea sa , din imaginatia Sa.
“In adevar, insusirile nevazute ale Lui, puterea Lui vesnica si dumnezeirea Lui se vad lamurit, de la facerea lumii, cand te uiti cu bagare de seama la ele in lucrurile facute de El. Asa ca nu se pot dezvinovati.” ( Romani 1, 20 ; vezi si Psaluml 19, 1-4 ).
Natura nu este Dumnezeu, insa Dumnezeu ni se descopera prin natura.
2) Constiinta
“Urechile tale vor auzi dupa tine glasul care va zice: “Iata drumul, mergeti pe el !” ( Isaia 30, 21 )
Am putea defini constiinta ca fiind organul ceresc al trupului pamantesc, acea zona a fiintei umane prin care ne vorbeste Dumnezeu. Biblia nu contine termenul “constiinta”, insa foloseste sinonime ca “cuget”, “inima”, “gand”.
Prezenta constiintei este una din cele mai solide dovezi ale existentei lui Dumnezeu. Daca omul ar fi un animal evoluat, nu ar putea fi explicata existenta constiintei. Legea conservarii de sine l-ar obliga pe om sa fie unitar in actiunile si planurile sale. Constiinta nu ar trebui sa-l mustre cand face ceva rau. Dimpotriva, ea ar trebui sa-i aprobe orice gest, orice act, orice gand sau plan care sa conduca la consevarea de sine.
Ca mijoc al revelatiei, constiinta este si ea atinsa de degradarea adusa de pacat. Se poate conta pe ea doar daca omul se afla intr-o relatie buna cu Dumnezeu. In rest, lumea e plina de constiinte pervertite, degradate…
3) Istoria
Ridicarea si prabusirea imperiilor contine date si dovezi ca o Mana nevazuta conduce toate lucrurile in mod inteligent spre un final glorios al biruintei definitive a binelui asupra raului. Istoria este o cale nespecifica si impersonala a revelatiei. Ea este insuficienta pentru cunoasterea lui Dumnezeu si a planurilor Sale, fapt pentru care ea trebuie interpretata prin Duhul Sfant si completata cu alte cai ale revelatiei.
4) Experienta personala
Este o cale a revelatiei indispensabila cunoasterii lui Dumnezeu. Ea nu poate inlocui alte cai ale revelatiei, insa aduce un plus de putere, stand la baza unei convingeri profunde.
Experienta personala este o cunoastere existentiala a lui Dumnezeu. Omul simte, “vede” si constientizeaza in anumite momente din viata mana nevazuta a lui Dumnezeu care intervine spre binele lui vremelnic sau vesnic.
Fara aceasta experienta personala cu Dumnezeu, astazi nu am fi avut Biblia in forma ei actuala. Apostolul Ioan recunoste ca mare parte din scrierile sfinte se datoreaza experientei personale pe care autorii Bibliei au avut-o cu Dumnezeu: “Ce am auzit, ce am vazut cu ochii nostri, ce am privit si pipait cu mainile noastre cu privire la Cuvantul vietii…aceea va vestim si voua…” ( 1 Ioan 1, 1-3 )
II. Revelatia speciala
Este reprezentata de acele cai prin care Dumnezeu S-a facut cunoscut pe Sine intr-un mod specific, personal si obiectiv.
Doua sunt caile revelatiei speciale: Iisus Christos si Biblia.
1) Iisus Christos
Persoana, lucrarea si invatatura lui Iisus Christos reprezinta revelatia suprema, completa, personala si obiectiva a lui Dumnezeu. Prin El, Dumnezeu S-a descoperit omului pana la limitele capacitatii lui de intelegere.
Insusi Mantuitorul afirma: “Cine M-a vazut pe Mine , L-a vazut pe Tatal Meu.” ( Ioan 14, 9 ), aratand prin aceasta ca El este revelatia suprema a lui Dumnezeu. Apostolii, la randul lor, afirma in repetate randuri acelasi adevar:
-“Si noi am privit slava Lui, o slava intocmai ca slava singurului nascut din Tatal.” ( Ioan 1, 14 up. )
-“ El, care este oglindirea slavei Lui, intiparirea Fiintei Lui…” ( Evrei 1, 3 )
-“Nimeni n-a vazut vreodata pe Dumnezeu; singurul Lui Fiu, care este in sanul Tatalui, Acela L-a facut cunoscut.” ( Ioan 1, 18 )
Astazi insa, Iisus Christos nu mai e pe pamant. De aceea, Dumnezeu a randuit o alta sursa speciala a revelatiei Sale: raportul scris al modului in care gandeste si actioneaza El – Biblia.
2) Biblia
Biblia, in esenta, nu este altceva decat raportul scris, prin intermediul profetilor si apostolilor, al gandurilor si actiunilor lui Dumnezeu.
Vorbind despre Scripturile Vechiului Testament ( lucru valabil si pentru Noul Testament ), apostolul Pavel afirma ca “tot ce a fost scris mai inainte a fost scris pentru invatatura noastra…” ( Romani 15, 4 pp.) .
Rolul Scripturilor este complex. Ele au menirea sa-i invete adevarul pe cei cei care nu-l cunosc. Pe cei care il cunosc, dar nu il practica, ele au rolul sa-i mustre. Pe cei care cunosc adevarul , dar nu-l practica si care totusi doresc o schimbare in viata lor, Scripturile au rolul de a-i ajuta sa se indrepte. Iar pe cei care cunosc adevarul, il practica si doresc mai mult, Scripturile au menirea sa-i ajute sa creasca in intelepciune.
“Toata Scriptura este insuflata de Dumnezeu si de folos ca sa invete, sa mustre, sa indrepte si sa dea intelepciune in neprihanire.” ( 2 Timotei 3, 16 )
Insa poate cel mai mare rol pe care il are Biblia este acela de a-L prezenta pe Iisus Christos, Cel care este revelatia suprema a lui Dumnezeu. Fara existenta Bibliei, revelatia prin Iisus Christos nu ar fi ajuns pana la noi.
-
Etimologia: Termenul “Biblie” nu exista in Scripturi, el provenind de la cuvantul grecesc “biblos” ( carte ). La origine, cuvantul provine de la numele portului fenician Byblos, renumit pentru confectionarea papirusurilor.
Conceptia Bisericii Adventiste cu privire la Biblie
Biblia este cartea-sursa a crestinismului. Ea reprezinta sursa autoritara din care sunt extrase si dupa care sunt verificate invataturile crestine.
“Sfintele Scripturi, Vechiul si Noul Testament, sunt Cuvantul scris al lui Dumnezeu dat prin inspiratie divina, prin oameni sfinti ai lui Dumnezeu care au vorbit si au scris asa cum au fost miscati de Duhul Sfant. In Cuvantul Sau, Dumnezeu a incredintat omului cunostinta necesara pentru mantuire. Sfintele Scripturi sunt revelatia infailibila a vointei lui Dumnezeu. Ele sunt standardul caracterului, testul experientei, descoperitorul autoritar al doctrinelor si raportul demn de incredere al actelor lui Dumnezeu in istorie.” “Doctrine fundamentale”, nr. 1
“Ca mijloc de instruire intelectuala, Biblia este mai eficienta decat orice alta carte sau decat toate cartile la un loc. Maretia temelor ei, simplitatea plina de demnitate a afirmatiilor ei si frumusetea figurilor de stil insufletesc si inalta gandurile asa cum nimic altceva nu o poate face. Niciun alt studiu nu poate oferi atata putere mintii ca efortul de a apuca adevarurile uimitoare ale revelatiei. Mintea adusa astfel in contact cu gandurile Celui Infinit nu poate decat sa se dezvolte si sa se fortifice.” E. G. White, Educatie, pag. 14
Inspiratia Bibliei
Biblia este o carte inspirata, perfecta pentru scopul pentru care a fost data. Nu exista in cuprinsul ei nicio eroare care sa pericliteze mantuirea vreunei persoane. Trebuie sa avem asigurarea ca intregul proces al comunicarii adevarului, apoi alcatuirea si pastrarea manuscriselor, dar si traducerea si tiparirea lor in limbile moderne, s-au facut sub supraveghere divina.
“Toata Scriptura este insuflata de Dumnezeu …” 2 Timotei 3, 16
“Caci nicio proorocie n-a fost adusa prin voia omului, ci oamenii au vorbit de la Dumnezeu, manati de Duhul Sfant.” 2 Petru 1, 21
Biblia – o carte “intrupata”
Asemenea Persoanei Mantuitorului care a imbinat in mod armonios divinul cu umanul, Biblia este si ea o carte unica, imbinand cele doua naturi. Biblia este Cuvantul lui Dumnezeu, rostit insa intr-un limbaj omenesc. Ca scriere, Biblia este de origine omeneasca; in privinta mesajului, ea este de origine divina. Desi “comoara” a fost incredintata unor vase omenesti, ea este totusi din ceruri.
Limbajul fiind omenesc, el nu este scutit de imperfectiuni. Cu toate acestea, mesajul ei este divin.
“Marturia este transmisa prin exprimarea nedesavarsita a limbajului omenesc, totusi ea este marturia lui Dumnezeu.” E. G. White, Tragedia Veacurilor, pag. 6-7
Infailibilitatea Bibliei
Termenul “infailibil” ( incapabil de a gresi ) nu apare in manuscrisele originale ale Bibliei. El apare insa o singura data in traducerea engleza a Bibliei ( King James Version): “Li S-a infatisat viu prin dovezi infailibile” ( Faptele apostolilor 1, 3 ).
Infailibilitatea Bibliei trebuie inteleasa in sensul ca ea este Cuvantul lui Dumnezeu vrednic de incredere, atat istoric cat si faptic, dar nu in sensul ca elementul uman nu a avut rolul sau in scrierea si transmiterea textului. Imperfectiunile umane si-au pus amprenta pe limbajul ei, fara insa ca mesajul divin sa aiba de suferit.
Cum actioneaza inspiratia
Multe biserici conservatoare sustin teoria inspiratiei verbale potrivit careia, in manuscrisele originale ( numite “autografe” ), Dumnezeu a ispirat fiecare cuvant. Prin urmare, conform acestei viziuni, cuvintele Scripturii sunt chiar cuvintele lui Dumnezeu. Profetii devin astfel niste secretari, niste dactilografi, un fel de masini de scris umane. Totul e mecanic, Scripturile luand nastere printr-o simpla dictare. Profetii nu sunt altceva decat doar niste simple instrumente de scris in mana lui Dumnezeu. Jean Calvin, un aparator al teoriei inspiratiei verbale, sustinea ca Scripturile au fost “dictate”.
Biserica Adventista nu sustine teoria inspiratiei verbale, datorita numeroaselor probleme pe care le ridica aceasta. Una dintre problemele de nerezolvat este imposibilitatea de a explica diferentele care apar in rapoartele biblice.
De exemplu, Matei, Luca si Ioan afirma ca Petru s-a lepadat de Iisus cand a cantat cocosul, in timp ce Marcu afirma ca el s-a lepadat cand a cantat cocosul a doua oara. Un alt exemplu de diferente dintre rapoartele biblice este cel legat de numarul demonizatilor din Gadara. Matei vorbeste de doi demonizati vindecati, Marcu si Luca amintesc de unul singur, iar Ioan nu aminteste deloc de aceasta minune. Daca Biblia ar fi fost dictata, cum s-ar putea explica aceste diferente ?
Un punct de vedere inrudit cu cel al inspiratiei verbale este teoria inspiratiei gradate. Potrivit acestei teorii, in Biblie exista unele pasaje mai inspirate decat altele. De exemplu, Luther credea ca Epistola lui Iacov este mai putin inspirata decat Epistola catre Galateni a lui Pavel.
Biserica Adventista nu sustine nici teoria inspiratiei gradate, considerand ca “toata Scriptura este insuflata de Dumnezeu si de folos…” ( 2 Timotei 3, 16 )
“Dumnezeu nu a randuit pe niciun om sa pronunte judecata asupra Cuvantului Sau, selectand anumite lucruri ca fiind inspirate si discreditandu-le pe altele ca fiind neinspirate.” E. G. White, Letter 22, 1889
Acceptand teoria inspiratiei gradate se poate ajunge la aberatii cum este cazul Bibliei prescurtate, din care a fost eliminat aproximativ 40% din continutul originar ( vezi studiul nr. 11 – Biblia prescurtata.)
Biserica Adventista, asemenea metodistilor si anabaptistilor, sustine teoria inspiratiei dinamice, in care mesajul divin este filtrat prin personalitatea, intelectul, pregatirea si stilul fiecarui autor in parte.
“ Biblia este scrisa de oameni inspirati, insa ea nu este modul de gandire si de exprimare al lui Dumnezeu. Ca scriitor, Dumnezeu nu este reprezentat…Scriitorii Bibliei au fost scribii lui Dumnezeu, nu pana sa de scris. Priviti la diferiti scriitori. Nu cuvintele Bibliei sunt inspirate, ci oamenii au fost aceia care au fost inspirati. Inspiratia nu actioneaza supra cuvintelor omului sau asupra expresiilor lui, ci asupra omului insusi care, sub influenta Duhului Sfant, este inspirat cu ganduri. Insa cuvintele primesc amprenta mintii omului. Gandul divin este transmis. Gandul si vointa divina se combina cu gandul si vointa omeneasca, in acest fel ceea ce rosteste omul este Cuvantul lui Dumnezeu.” E. G. White, Manuscris nr. 24/ 1886
Mecanismul inspiratiei
Mai intai, Dumnezeu ilumineaza mintea profetului, influentandu-i gandirea. Apoi El activeaza cugetarea si memoria profetului, dandu-i acestuia o intelegere clara a revelatiei. In final, Dumnezeu trezeste dorinta profetului de a scrie ceea ce i s-a descoperit, sau ii da porunca sa faca acest lucru.
In tot acest proces, partea omului nu este pasiva. El nu este o masina de scris, ci trece descoperirea primita prin filtrul personalitatii sale, al intelectului sau , al stilului sau litarar si al modului sau de gandire.
Un exemplu concludent il reprezinta cei patru evanghelisti. Desi ei trateaza acelasi subiect, nu e greu sa observam cat de diferit redau ei cele vazute si traite. Marcu este foarte laconic si precis, evitand detaliile care i s-au parut nesemnificative. Luca, asa cum ii sta bine unui medic, este foarte meticulos, Evanghelia sa fiind foarte bogata in informatii. La Ioan, un om foarte profund, nu predomina informatiile, ci trairile launtrice. Matei este foarte exact, deosebit de documentat si logic, profesiunea sa de vames punandu-si amprenta si asupra Evangheliei pe care a scris-o.
In final, fiecare carte a Bibliei, dincolo de mesajul divin, ne comunica ceva si despre autorul ei.
-
Desi Biblia este scrisa de oameni pentru oameni, folosind un limbaj propriu naturii umane, originea ei este divina. Pentru a ne convinge de lucrul acesta, Dumnezeu ne-a lasat o multime de dovezi cu privire la originea divina a acestei carti:
1) Afirmatiile autorilor ei
a) Biblia este plina de expresii ca: “Asa vorbeste Domnul”, sau “Cuvantul Domnului mi-a vorbit”. In Vechiul Testament exista aproximativ 3800 de astfel de expresii care arata ca la originea soliilor nu se afla un om sau altul, ci Insusi Dumnezeu.
b) Foarte adesea, o carte a Bibliei recunoaste autoritatea alteia. De exemplu, in momentul investirii in functia de conducator al poporului Israel, Dumnezeu i se descopera lui Iosua si, printre alte indemnuri si incurajari, ii spune:” Intareste-te numai si imbarbateaza-te, lucrand cu credinciosie dupa toata legea pe care ti-a dat-o robul Meu Moise…” ( Iosua 1, 6 ). Spunand acestea, Dumnezeu intareste autoritatea Torei.
De asemenea, in rugaciunea profetului Daniel din capitolul 9 al cartii sale, e amintita cartea profetului Ieremia pe care Daniel o studia cu ardoare pentru a afla timpul profetizat cu privire la incheierea robiei ( Daniel 9, 1-2 ).
Autorii Evangheliilor citeza adesea din scrierile Vechiului Testament, intarind astfel autoritatea acestora, lucru pe care il face Insusi Mantuitorul cand face trimiteri la Scripturile existente.
c) Cea mai mare ofensa ce poate fi adusa unui scriitor este aceea de a i se spune ca nu este original. Scriitorii Bibliei tocmai acest lucru il recunosc: ei nu sunt originali, ci doar transmitatori ai mesajelor lui Dumnezeu.
“De aceea, multumim fara incetare lui Dumnezeu ca, atunci cand ati primit Cuvantul lui Dumnezeu auzit de la noi, l-ati primit nu ca pe cuvantul oamenilor, ci , asa cum si este in adevar, ca pe Cuvantul lui Dumnezeu care lucreaza si in voi care credeti.” ( 1 Tesaloniceni 2, 13 )
2 ) Marturia lui Iisus Christos
Insusi Mantuitorul a citit scrierile Vechiului Testament. Aflat in sinagoga din Nazaret, Iisus “S-a sculat sa citeasca si I s-a dat cartea proorocului Isaia…” ( Luca 4, 16-17 ). Daca Insusi Fiul lui Dumnezeu citeaza din cartea lui Isaia, inseamna ca aceasta carte are autoritate divina si contine un mesaj important pentru noi.
De asemenea, Iisus a citat din scrierile Vechiului Testament: Geneza ( Matei 19, 3-5 ), Psalmi ( Matei 22, 42-45 ), cartea lui Iona ( Matei 12, 38-41 ) etc.
El a recomandat scrierile sfinte oamenilor: “Cercetati Scripturile pentru ca socotiti ca in ele aveti viata vesnica, dar tocmai ele marturisesc despre Mine.” ( Ioan 5, 39 )
3 ) Unitatea Bibliei
Daca Biblia nu ar fi fost unitara si ar fi intrat in contradictie cu ea insasi, ea nu ar fi rezistat atacurilor scepticismului.
Biblia are 39 de autori diferiti, cu ocupatii diferite, vorbind limbi diferite, locuind in zone geografice diferite, traind in secole si culturi diferite, fara sa aiba ( multi dintre ei ) posibilitatea sa se cunoasca intre ei. Cu toate acestea, opera lor este unitara, avand ca tema principala descoperirea Planului de Mantuire. O astfel de unitate intr-o diversitate atat de complexa nu poate fi produsul intelepciunii omenesti. Aici avem dovada vie a interventiei lui Dumnezeu.
4 ) Implinirea profetiilor biblice
Cu toata experienta acumulata in milenii de istorie, in ciuda celor mai noi tehnologii si a statisticilor si previziunilor specialistilor in diferite domenii, oamenii nu pot sti ce va aduce ziua de maine. Ei pot doar presupune, pot lansa ipoteze, opinii…
Biblia insa nu da gres la acest capitol. Cu sute de ani inainte de implinirea unor evenimente, ea vorbeste despre acele evenimente, uneori cu lux de amanunte. Caderea unor orase antice ca Tir si Ninive , sau a unor imperii ca Babilon, Medo-Persia, Grecia si Roma, a fost profetizata pe paginile Scripturilor intr-un moment in care nu exista niciun indiciu al prabusirii lor. Doar inspiratia divina a Bibliei poate explica existenta unui numar asa de mare de profetii care s-au implinit cu exactitate.
“ Eu am vestit de la inceput ce are sa se intample si cu mult inainte ce nu este inca implinit. Eu zic: “Hotararile Mele vor ramanea in picioare si Imi voi aduce la indeplinire toata voia Mea.”( Isaia 46, 10 )
5 ) Puterea transformatoare a Bibliei
Biblia se deosebeste de orice alta lucrare prin puterea ei de a transforma caracterul si de a schimba destinul oamenilor. Nicio lucrare antica sau contemporana nu poate pretinde aceleasi rezultate in domeniul moral. Puterea de a transforma caractere nu sta in latura umana a Bibliei, ci in prezenta elementului divin.
“Fiindca ati fost nascuti din nou nu dintr-o samanta care poate putrezi, ci dintr-una care nu poate putrezi, prin Cuvantul lui Dumnezeu care este viu si care ramane in veac.” (1 Petru 1, 23 )
Autoritatea si suficienta Bibliei
Principiul protestant conform caruia Biblia este singura sursa infailibila si autoritara a revelatiei divine este principiul dupa care se ghideaza si Biserica Adventista. Noi credem ca la baza oricarei invataturi si practici crestine trebuie sa se afle un “Asa zice Domnul”.
Acest principiu este rezumat in expresia latina “Sola Scriptura”, folosita pentru prima data de reformatorul elvetian Ulrich Zwingli ( 1484-1531 ) in enuntarea celor 67 de teze din anul 1523.
In disputa sa cu Satana, Mantuitorul ne-a demonstrat ca Biblia este singura autoritate dupa care trebuie sa ne orientam in viata de credinta. “Sta scris” a fost arma Sa de neinvins in teribila confruntare din pustia ispitirii cu Diavolul si armata sa de demoni ( Matei 4, 4. 7. 10 ).
Apostolul Pavel intareste autoritatea si sufienta Scripturilor atunci cand ii scrie mai tanarului sau colaborator Timotei: “ Toata Scriptura este insuflata de Dumnezeu si de folos ca sa invete, sa mustre, sa indrepte, sa dea intelepciune in neprihanire, pentru ca omul lui Dumnezeu sa fie desavarsit si cu totul destoinic pentru orice lucrare bun.” ( 2 Timotei 3, 16-17 )
Suficienta Scripturilor este intarita si de interdictia de a adauga sau de a omite ceva din totalitatea revelatiei lui Dumnezeu :
“Sa n-adaugati nimic la cele ce va poruncesc eu si sa nu scadeti nimic din ele, ci sa paziti poruncile Domnului, Dumnezeului vostru, asa cum vi le dau eu.” ( Deuteronom, 4, 2 )
“ Orice Cuvant al lui Dumnezeu este incercat. El este un scut pentru cei ce se incred in el. Nu adauga nimic la cuvintele Lui, ca sa nu te pedepseasca si sa fii gasit mincinos.” ( Proverbe 30, 5-6 )
“ Marturisesc oricui aude cuvintele proorociei din cartea aceasta ca, daca va adauga cineva ceva la ele, Dumnezeu ii va adauga urgiile scrise in cartea aceasta. Si daca va scoate cineva ceva din cuvintele cartii acestei proorocii, ii va scoate Dumnezeu partea lui de la pomul vietii si din cetatea sfanta, scrise in cartea aceasta.” ( Apocalipsa 22, 18-19 )
Asadar, trei avertismente, plasate la inceputul, in mijlocul si la sfarsitul Bibliei, ne conduc spre o singura concluzie: Biblia este de origine divina, are autoritate divina si este atotsuficienta in privinta mantuirii omului pacatos. “
“Sola Scriptura”
-
Biblia este alcatuita, conform canonului protestant, din 66 de carti. Vechiul Testament contine 39 de carti, iar Noul Testament este alcatuit din 27 de carti.
Canonul biblic
Prin canon biblic se intelege lista cartilor inspirate ale Bibiei, lista acceptata in mod obisnuit.
Canonul Vechiului Testament a fost stabilit la Sinodul de la Iamnia ( 100 d.Hr. ), fiind alcatuit din 39 de carti grupate in trei categorii: Legea ( Torah ), Profetii ( Neviim ) si Scrierile ( Ketuvim ).
Cea mai veche recunoastere canonica a 23 de carti din Noul Testament este Canonul Muratori ( 180 d. Hr. ). Prin comparatie cu canonul actual, din el lipsesc Epistola catre Evrei, primele doua epistole ale lui Ioan si a doua epistola a lui Petru. In lista lui Athanasius din Alexandria ( 367 d.Hr. ) figureaza deja toate cele 27 de carti ale Noului Testament. Recunoasterea oficiala a canonului Noului Testament, in forma lui actuala, s-a facut la sinoadele din Roma ( 382 d.hr. ), Hippo ( 393 d. Hr. ) si Cartagina ( 397 d. Hr. ).
Apocrifele ( apocriphos – ascuns, tainic, dosit )
Din numarul lor fac parte acele carti care nu au fost canonizate la Sinodul de la Iamnia ( Tobia, Iudith, Baruch, Isus, fiul lui Sirah, Macabei, Suzana, Eclesiasticul ). Aceste carti nu corespund criteriilor dupa care o carte poate fi considerata inspirata.
Biserica Catolica a canonizat totusi aceste carti cu ocazia Sinodului de la Trident ( 1546 ). Bisericile protestante raman la convingerea ca ele nu sunt inspirate, ele nerespectand criteriile necesare.
Literatura Noului Testament cunoaste si ea apocrife: Evanghelia egipteana, Evanghelia lui Petru, Toma, Iacov, Iuda si Nicodim. In total sunt aproximativ 50 de evanghelii apocrife , dar necanonizate.
Limbile Bibliei
Biblia a fost scrisa in trei limbi: Vechiul Testament a fost scris in ebraica si aramaica, in timp ce Noul Testament a fost scris in greaca.
In timpul Imperiilor Babilonian si Medo-Persan, aramaica era o limba internationala, inrudita cu ebraica. Pe vremea lui Iisus, in Palestina se vorbea numai limba aramaica. Doar in sinagogi se mai folosea limba ebraica cu ocazia citirii Torei, insa era nevoie de un translator care traducea textul in aramaica, singura limba inteleasa de poporul de rand.
In ceea ce priveste Noul Testament, cele mai clare carti sunt cele ale lui Luca, scrise intr-o limba greaca curata. De cealalta parte, Pavel a scris intr-o limba greaca greoaie, plina de aramaisme si ebraisme, insa usor de inteles de catre un palestinian din secolul intai.
Alcatuirea Bibliei
Conform cuvintelor Mantuitorului din Luca 24, 44, Vechiul Testament este impartit in trei mari sectiuni: 1) Legea ( Torah ), cuprinzand cele cinci carti ale lui Moise ; 2) Proorocii ( Neviim ), cuprinzand: Iosua, Judecatorii, 1 si 2 Samuel, 1 si 2 Regi, Isaia, Ieremia, , Ezechiel si cartile celor 12 profeti “mici” din finalul Vechiului Testament ; 3) Scrierile ( Ketuvim ), cuprinzand: Psalmii, Rut, Neemia, Ezra, Cantarea Cantarilor, Eclesiastul, Estera, Proverbe, 1 si 2 Cronici, Plangerile lui Ieremia si Iov.
Noul Testament este alcatuit din: cele patru Evanghelii, cartea Faptele Apostolilor, 14 epistole ale lui Pavel, 7 epistole generale scrise de Iacov, Ioan, Petru si Iuda si cartea Apocalipsei.
In textul original, scrisul era continuu, fara semne de punctuatie si fara spatii intre cuvinte. Impartirea in capitole s-a facut in secolul al XIII-lea, iar in versete , in 1551 de catre Robert Stephanus , al Paris.
Elaborarea Bibliei
Biblia are 39 de autori diferiti, care au trait in secole diferite, in culturi diferite si avand pregatire intelectuala diferita. Timpul elaborarii cartilor Bibliei a fost de aproximativ 1500 de ani, incepand cu vremea lui Moise ( ~ 1400 i.Hr. ) si pana spre sfarsitul primului secol crestin.
Au existat patru surse principale ale Bibliei: 1) Revelatia divina prin : vedenii, vise si instructiuni directe; 2) Experienta personala ( de ex. Exodul ) ; 3) Cronicile regilor si 4) Rapoarte primite de la martori oculari.
Traducerile Bibliei
O problema care se ridica in legatura cu acest aspect este urmatoarea: De ce este nevoie de mai multe traduceri ?
1) Pentru ca Biblia sa fie cat mai apropiata de original, pe masura ce sunt descoperite manusrise mai vechi si mai bune.
2) Pentru ca limbile evolueaza si cuvintele isi modifica sensul.
3) Pentru ca traducatorii trebuie sa exprime adevarurile Bibliei intr-un limbaj usor de inteles pentru populatiile analfabete sau semi-analfabete.
Iata un exemplu : In 1 Corinteni 16, 20 , apostolul Pavel le da credinciosilor indemnul : “Spuneti-va sanatate unii altora cu o sarutare sfanta.” Daca crestinii din toate colturile lumii ar aplica acest indemn in mod literal, ar rezulta o multime de probleme in anumite culturi. Daca in cultura orientala a primului secol un asemenea gest era cu totul nevinovat si acceptabil, in unele culturi contemporane el este complet inecceptabil.
Unele traduceri ale Bibliei au rezolvat aceasta problema, transmitand ideea intr-o forma acceptabila pentru cultura noastra. Astfel, traducerea Good News Bible traduce expresia “ o sarutare sfanta” cu “o sarutarea frateasca”; traducerea New English Bible foloseste expresia “o sarutare a pacii”, iar traducerea Living Bible foloseste expresia “ o strangere de mana iubitoare”.
Ultima traducere amintita este acceptabila pentru nord-americani. Insa, daca toate traducerile Bibliei ar contine versiunea “o strangere de mana iubitoare”, cum s-ar rezolva problema in acele culturi in care nu e nicio problema cu sarutarea sfanta, dar in care oamenii nu-si dau mana niciodata ?
Tipuri de traduceri
Exista doua sisteme de baza: traducerea literala si traducerea dinamic-echivalenta.
1) Traducerea literala consta in incercarea de a traduce textul original cuvant cu cuvant, cat mai aproape de sensul initial. Astfel de traduceri ale Bibliei sunt versiunile King James si New American Standard. Traducerile literale pot fi demodate, insa ele sunt excelente pentru studiu.
2) Traducerea dinamic-echivalenta incearca sa inteleaga gandul avut in minte de autor si sa traduca acel gand intr-un limbaj modern, inteligibil. Parafrazarile nu sunt traduceri adevarate, ci mai degraba reformulari, explicari ale textului original ( ex. Living Bible ). Astfel de traduceri sunt bune pentru studii devotionale sau in grupe, insa pentru un studiu exegetic , sistematic, ele nu sunt recomandate.
Traduceri ale Bibliei
Septuaginta ( LXX, “saptezeci” ) este o traducere in limba greaca a Vechiului Testament, realizata in secolul al treilea i.Hr. de catre 72 barbati ( dupa unele surse, 70 ), sub patronajul lui Ptolemeu Filadelful. Septuaginta a fost versiunea folosita in timpul Domnului Christos.
Vulgata. In anul 382 d. Hr. papa Damarus l-a insarcinat pe Ieronim sa traduca Biblia intr-o limba latina comuna, accesibila. Astfel s-a nascut versiunea in limba latina cunoscuta sub numele de Vulgata.
Noul Testament al lui Erasmus, realizat in 1516, dupa manuscrise nu prea vechi. Este o traducere in limba greaca, versiunea King James avand la baza acest text.
Traducerea King James, realizata in 1611, este considerata cea mai buna traducere in limba engleza. Intre timp, au fost descoperite manuscrise noi ale cartilor Bibiei, necunoscute la data la care a fost facuta traducerea King James. De aceea, unele versiuni mai recente in limba engleza sunt , uneori, mai exacte decat traducerea King James.
Problema pe care o ridica traducerea King James este folosirea unei limbi engleze foarte vechi. Intre timp, sensul unor cuvinte s-a schimbat aproape total. Un exemplu este versetul din Romani 1, 13 in care se foloseste cuvantul “let”. La data la care a fost facuta traducerea, in 1611, termenul “let” insemna “ a impiedica”. Astazi sensul lui este total opus: “a permite”.
Manuscrise ale cartilor Bibliei
Nu avem la dispozitie niciun manuscris original al Bibliei. Ea a ajuns la noi prin copieri successive, fapt ce ar fi putut introduce unele erori de copiere. Este insa important sa retinem natura acestor posibile erori: omiterea unor cuvinte sau litere, adaugarea de substantive si articole, inlocuirea de cuvinte prin sinonime, simplificarea unor constructii gramaticale, inlocuirea unor cuvinte vechi cu unele noi.
Unii au folosit acest argument pentru a lovi in autenticitatea Bibliei, insa prin compararea a cateva mii de manuscrise existente, datand din perioade diferite, s-a constatat o remarcabila uniformitate a textului , dar mai ales a ideilor, chiar daca difera exprimarea. Biblia ramane astfel demna de toata increderea, reprezentand cu adevarat Cuvantul lui Dumnezeu transmis omenirii in limbajul omenesc, accesibil.
-
- principii de hermeneutica –
Hermeneutica ( de la Hermes, zeul care era purtatorul mesajelor ) este stiinta care stabileste regulile de interpretare si aplicare a Bibiei.
Deoarece insasi Biblia sustine ca este o carte inspirata, ale carei origini ajung pana la Dumnezeu, ea nu poate fi tratata asemenea unei opere literare oarecare. Fiind de origine divina, nu exista un standard de comparatie in afara ei insasi. Biblia trebuie comparata cu ea insasi si trebuie interpretata dupa reguli care sa izvorasca din ea insasi.
Prin urmare, cel ce se apropie de Scriptura trebuie sa aiba o anumita atitudine care sa fie acceptata de Autorul ei:
- Umilinta – dispozitia de a te lasa invatat
- Sinceritate in cautarea si trairea adevarului descoperit
- Abandonarea prejudecatilor
“Cand studiati Cuvantul, lasati la usa cercetarii parerile voastre preconcepute si ideile voastre mostenite si cultivate. Nu veti ajunge niciodata la adevar daca studiati Scripturile pentru a va sustine propriile teorii. Lasati toate aceste lucruri la usa si, cu o inima pocaita, intrati inauntru pentru a auzi ce are sa va spuna Domnul.” E. G. White, Signes of the Times, octombrie, 1903
Calauzirea Duhului Sfant
Este o conditie sine qua non a studiului Bibliei, deoarece pacatul a alterat modul de gandire si intelegere al omului.
Referindu-se la evrei, apostolul Pavel afirma ca au ramas “greoi la minte” in privinta intelegerii Vechiului Testament ( 2 Corinteni 3, 14 ). Tot el afirma ca cei ce se afla pe “calea pierzarii” au mintea orbita de “dumnezeul veacului acestuia ca sa nu vada stralucind lumina Evangheliei slavei lui Christos” ( 2 Corinteni 4, 4 ). De asemenea, este cunoscuta afirmatia aceluiasi apostol: “Nimeni nu cunoaste lucrurile lui Dumnezeu, afara de Duhul lui Dumnezeu.” ( 1 Corinteni 2, 11-15 )
Exista doua dificultati majore in calea intelegerii Cuvantului lui Dumnezeu:
1) Transmiterea si perceperea ideilor prin cuvinte este imperfect
2) Adevarul spiritual nu poate fi inteles pe deplin decat daca este experimentat.
Lucrarea Duhului Sfant acopera toate aceste domenii. Primul pas in orice studiu trebui sa fie rugaciunea pentru calauzirea Duhului Sfant, asteptand implinirea promisiunii Mantuitorului: “Cand va veni Mangaietorul, Duhul adevarului, are sa va calauzeasca in tot adevarul…” ( Ioan 16, 13 )
O atitudine corecta fata de adevar este conditia principala pentru intelegerea lui: “Daca vrea cineva sa faca voia Lui, va ajunge sa cunoasca daca invatatura este de la Dumnezeu sau daca Eu vorbesc de la Mine” ( Ioan 7, 17 ). Cuvantul lui Dumnezeu nu ne-a fost lasat pentru satisfacerea curiozitatii, ci pentru aflarea mantuirii.
Principii de baza in interpretarea textului biblic
De ce Biblia trebuie interpretata ? Pentru ca ea a fost scrisa de-a lungul mai multor secole, in imprejurari deferite si in limbi pe care nu le citim sau vorbim de obicei. De aceea, se impun cateva reguli de baza ( 4 ) in interpretarea Bibliei:
1) Biblia este propriul ei interpret ( analogia credintei )
Este un principiu protestant, contrar pretentiei bisericilor istorice care sustin ca Biblia nu poate fi interpretata decat de preoti unsi. Acest principiu sustine ca exista o armonie intrinseca a Scripturii, un pasaj biblic putand explica un alt pasaj biblic.
Acest principiu se mai numeste si “analogia credintei” ( analogie = a pune alaturi lucruri aparent neasemanatoare pentru a le gasi un sens ). Acest principiu spune ca pot fi puse alaturi texte biblice care nu se aseamana pentru a gasi numitorul lor comun.
Niciun punct de credinta nu trebuie sa fie intemeiat pe un singur text, mai ales pe un text in care se foloseste o vorbire figurata. Fiecare adevar major strabate Biblia de la un capat la celalalt, de aceea aflarea adevarului presupune compararea tuturor textelor relative la un anumit subiect, fara nicio prejudecata.
Nu e nevoie sa lasam laoparte un verset biblic doar pentru ca nu se potriveste cu parerea noastra. Acel verset isi are locul lui in armonia marelui edificiu al adevarului. O poteca de munte, pentru a ne duce la tinta, trebuie sa treaca prin toate marcajele. Cel care se opreste doar la un singur marcaj, cautand drumul, risca sa se abata din drum. Directia cea buna este cea care trece prin toate marcajele.
Termenul “exegeza” semnifica ideea de extragere a ceva dintr-un continut. Termenul “eisegeza” semnifica, dimpotriva, ideea de introducere. Principiul de interpretare biblica de care ne ocupam are la baza exegeza biblia, nicidecum eisegeza.
2) Scriptura spune exact ceea ce spune cu exceptia situatiei in care exista un motiv evident pentru a gandi altfel.
Acest principiu de interpretare consta folosirea regulilor gramaticale normale in interpretarea limbajului Bibliei. Daca, de exemplu, in Apocalipsa 12, 3 se vorbeste despre un balaur rosu cu sapte capete, este clar ca suntem in fata unui simbol care necesita interpretare, nicidecum in fata unei realitati. Daca in 1 Corinteni 1, 14-16 apostolul Pavel spune ca nu-si mai aminteste de numele tuturor celor pe care i-a botezat, trebuie sa intelegem exact ceea ce scrie, si anume ca a uitat numele unora dintre ei.
Un element deosebit de util in intelegerea semnificatiei autentice a textului biblic este cunoasterea contextului ( ceea ce precede si urmeaza pasajul pe care il studiem ). Capitolul 10 al cartii Faptele Apostolilor ne vorbeste despre viziunea lui Petru cu privire la animalele necurate din care era indemnat sa manance. Fara o cunoastere a contextului, suntem in primejdia de a intelege gresit mesajul lui Dumnezeu. Din context aflam ca viziunea nu se refera la permisiunea lui Dumnezeu de a consuma din carnea animalelor necurate in Noul Testament, ci la ducerea Evangheliei la popoarele pagane. Versetul 28 clarifica modul in care trebuie inteleasa viziunea: “…Dar Dumnezeu mi-a aratat ca nu trebuie sa numesc pe niciun om spurcat sau necurat.”
Un pericol ce tine de principiul in discutie este literalismul extrem ( a lua totul prea ad literam ). Scriitorii Bibiei folosesc numeroase mijloace literare pentru a exprima ideile: paralelismul, chiasmul ( repetarea ideei in X ), metaforele, comparatia, hiperbola, etc. De aceea este necesar mult bun simt pentru a aplica regulile gramaticale de baza. De exemplu, expresia folosita de Mantuitorul: “paiul si barna” din ochi este evident o hiperbola si nu trebuie interpretata ad literam.
3 ) Ce a insemnat atunci si ce inseamna acum
Biblia a fost scrisa intr-un anumit context istoric si cultural. Modalitatile ei de exprimare a ideilor pot diferi de modalitatile noastre, potrivit contextului cultural actual. In studiul Bibliei trebuie sa identificam acele principii, doctrine, invataturi si aplicatii care sunt in afara timpului si culturii. Pentru aceasta, doua intrebari ne vor ajuta sa intelegem care sunt aceste principii:
a ) Ce a insemnat atunci, in contextul geografic, cultural si istoric, ceea ce a scris autorul ?
b) Ce inseamna acum acel lucru, sau cum se poate aplica astazi invatatura sau principiul respectiv ?
In aflarea raspunsului la aceste intrebari sunt cativa pasi importanti:
1 ) Descoperirea a ceea ce are de spus restul Bibliei in aceasta privinta.
2 ) Studierea unei enciclopedii, a unui dictionar sau a unui manual biblic cu privire la subiectul vizat.
3 ) Consultarea unor comentarii biblice realizate de specialisti in domeniu.
4 ) Al patrulea principiu de interpretare : Sa facem deosebire intre interpretare si aplicare.
A interpreta textul biblic inseamna a descoperi mesajul lui; a-l aplica inseamna mult mai mult: a raporta un adevar inteles si descoperit la viata de zi cu zi. In final, nu cunoasterea teoretica este cea care ne ajuta sa dobandim mantuirea, ci trairea adevarurilor revelate in Biblie – Scrisoarea de dragoste a lui Dumnezeu catre om.
Instrumente utile in studiul Bibliei
1 ) Lucrari ajutatoare: enciclopedii biblice, dictionare biblice, manuale biblice, concordante si lucrari pe diferite teme.
2 ) Metode de studiu:
– Devotionalul este un studiu pentru hrana propriului suflet. El nu este indicat pentru a fi predat altora, continand numeroase elemente subiective legate de experienta personala a fiecaruia cu Dumnezeu.
- Metoda inductiva se bazeaza pe construirea unui model, folosind intuitia personala.
– Metoda biografica, recomandata ca mijloc de educatie moral-spirituala. Se bazeaza pe studierea elementelor biografice legate de un anumit personaj biblic, observand trasaturile pozitive, pe cele negative, felul in care a intervenit Providenta divina in viata acelui personaj, etc.
– Metoda istorica are in vedere studierea detaliilor istorice, cronologice si a dovezilor arheologice legate de un anumit eveniment. Metoda ajuta la intelegerea contextului in care s-au petrecut anumite evenimente.
- Metoda literara are in atentie mijloacele literare folosite in textul biblic.
- Metoda teologica studiaza o doctrina sau un subiect biblic in mod sistematic.
– Metoda geografica studiaza locurile biblice si relatia lor cu evenimentele prezentate.
– Metoda sociologica studiaza moduri de organizare sociala, guverne, organizari militare, sisteme economice, organizarea familiei. De exemplu, studierea leviratului in casatorie e foarte util atunci cand dorim sa intelegem cartea Rut.
– Metoda politica are in vedere studierea tipurilor de guvernare, a conducatorilor, a functiilor si a razboaielor amintite in Biblie.
- Metoda culturala studiaza manierele si obiceiurile din timpurile biblice: muzica, arta, arhitectura, literatura.
- Metoda psihologica are in atentie personalitatea umana, sentimentele, emotiile si motivatiile care au stat la baza unor evenimente pe care le gasim descrise pe paginile Bibliei.
Oricare din metodele folosite in studiul Scripturii il va conduce pe sincerul cautator al adevarului la adevarata sursa a lui: Iisus Christos, “Calea, Adevarul si Viata” ( Ioan 14, 6 )
-
Definitie si atitudini fata de traditie
Traditia ( predania ) este invatatura transmisa oral la inceputurile crestinismului, care ulterior a fost fixata si in scris.
Bisericile care accepta traditia , considerand-o egala cu revelatia Scripturii, sunt bisericile istorice: catolica si ortodoxa, precum si Biserica Episcopaliana, provenita din Biserica Anglicana.
Bisericile protestante si neoprotestante nu recunosc traditia ca avand aceeasi autoritate cu cea a Bibliei. Ulrich Zwingli ( 1484- 1531 ), reformatorul elvetian care a enuntat principiul protestant “Sola Scriptura” ( “Biblia si numai Biblia” ), a considerat ca este o eroare sa afirmam ca Biblia nu are valoare fara marturia data de traditie. Ca un raspuns la pozitia protestanta, in 1563, la Conciliul de la Trident, s-a formulat teza contra protestantismului prin care traditiei i se conferea aceeasi autoritate cu cea a Scripturii.
Texte biblice folosite in sprijinul traditiei
1) Ioan 21, 25 : “Mai sunt multe alte lucruri pe care le-a facut Iisus care, daca s-ar fi scris cu deamanuntul, cred ca nici chiar in lumea aceasta n-ar fi putut incapea cartile care s-ar fi scris.”
2) 2 Tesaloniceni 2, 15: “Asadar, fratilor, ramaneti tari si tineti invataturile pe care le-ati primit, fie prin viu grai, fie prin epistola noastra.”
3) Luca 1, 4: “ Ca sa poti cunoaste astfel temeinicia invataturilor pe care le-ai primit prin viu grai.”
4) Faptele Apostolilor 15, 27: “Am trimis dar pe Iuda si pe Sila care va vor spune prin viu grai aceleasi lucruri.”
Apare o intrebare justificata: Care erau acele lucruri transmise prin “viu grai” in vremea apostolilor ? Care era continutul predicilor ( “viu grai” ) de pe vremea lui Pavel ?
Biblia ne ofera suficiente date in acest sens in cartea Faptele Apostolilor: 1) cap. 10, 28-43 ( predica lui Petru in casa lui Corneliu); 2) cap. 2, 22-36 ( predica lui Petru in Ziua Cincizecimii ); 3) cap. 3, 12-26 ( predica lui Petru dupa vindecarea ologului din nastere ); 4) cap. 7, 2-53 ( cuvantul de aparare al lui Stefan cu ocazia martiriului sau ); 5) cap. 18,5 ( predica lui Pavel in Corint ); 6) cap. 18, 28 ( predica lui Apolo in Efes ); 7) cap. 17, 2-3 ( predica lui Pavel in Tesalonic ).
Textul – cheie care ne ajuta sa intelegem care era continutul predicilor apostolilor, a acelor invataturi transmise prin “viu grai”, este 1 Corinteni 2, 2: “N-am avut de gand sa stiu intre voi altceva decat pe Iisus Christos, si pe El rastignit.”
Este clar faptul ca invataturile transmise prin “viu grai” din acea vreme nu erau altceva decat Evanghelia asa cum ne-a fost transmisa si in scris. In inima predicilor apostolilor se afla Christos cel rastignit si inviat, Christos care va reveni in slava, aducand cu El rasplata credinciosilor. Multe predici aveau la baza profetiile mesianice implinite in viata si lucrarea Mantuitorului.
In cuprinsul Epistolei catre Galateni, apostolul Pavel ii avertizeaza pe credinciosii din comunitatea Galatiei ca sunt in pericol sa uite Evanghelia care le-a fost propovaduita de apostoli, primind in schimb o alta evanghelie: “O, galateni nechibzuiti ! Cine v-a fermecat pe voi inaintea ochilor carora a fost zugravit Iisus Christos ca rastignit ?” ( Galateni 3, 1) Avertismentul apostolului este cat se poate de solemn: “Dar chiar daca noi insine sau un inger din cer ar veni sa va propovaduiasca o Evanghelie deosebita de aceea pe care v-am propovaduit-o noi, sa fie anathema!”
Tinand cont de datele pe care ni le ofera Scriptura, se ridica intrebarea: Unde gasim in aceste predici ale apostolilor invataturi precum inchinarea la icoane, cinstirea moastelor, aprinderea lumanarilor, inchinarea la sfinti, invataturile despre iad si rai, despre nemurirea sufletului, strigoi, vami, etc. ? Puteau oare apostolii sa transmita pe cale orala invataturi care sa le contazica pe cele transmise prin scris ? Invataturile transmise prin “viu grai” puteau contrazice Evanghelia scrisa ? E greu de crezut asa ceva, tinand cont de cele scrise de Pavel galatenilor.
Iisus si traditia
Evreii din vremea lui Iisus aveau si ei traditia lor. Pozitia Mantuitorului fata de “datina batranilor” la care evreii tineau atat de mult este evidenta in dialogul purtat de El cu fariseii si carturarii din Ierusalim, dialog redat de Matei in cap. 15, 1-14.
Din acest dialog rezulta cateva adevaruri importante legate de traditie:
1) Domnul Iisus ii mustra pe interlocutorii Sai pentru faptul ca ei calca porunca lui Dumnezeu in folosul traditiei: Matei 15, 3: “Dar voi de ce calcati porunca lui Dumnezeu in folosul datinei voastre ?”
2) Domnul Iisus ii acuza pe farisei si carturari pentru faptul de a fi desfiintat Cuvantul lui Dumnezeu in folosul aceleiasi traditii: Matei 15, 6: “Si ati desfiintat astfel Cuvantul lui Dumnezeu in folosul datinei voastre.”
3) Domnul Iisus afirma clar ca pazirea traditiilor este zadarnica, fiind de origine omeneasca: Matei 15, 9: “Degeaba Ma cinstesc ei , invatand ca invataturi niste porunci omenesti.”
4) Si, in final, Domnul Iisus ne asigura ca orice invatatura care nu-si are originea in Dumnezeu nu va avea viitor: Matei 15, 13: “Orice rasad pe care nu l-a sadit Tatal Meu cel ceresc va fi smuls din radacina.”
In concluzie, deoarece traditia , de regula, vine in conflict cu invataturile Bibliei, cinstirea lui Dumnezeu prin respectarea traditiei este nu doar zadarnica, ci ci primejdioasa. Invataturile traditiilor omenesti, nefiind de origine divina, nu sunt recunoscute de cer si vor fi nimicite. Principiul protestant “Sola Scrptura” ramane singura temelie suficienta pentru cunoasterea adevarului mantuitor.
Biblia este singura autoritate in materie de doctrina si este atotsuficienta pentru omul care doreste sa afle calea spre cer. Cele trei avertismente divine prezente in Biblie cu privire la incercarea omului de a adauga sau a scoate ceva din continutul Scripturii ar trebui sa dea de gandit oricui este tentat sa modifice mesajul divin:
Deuteronom 4, 2 : “Sa nu adaugati nimic la cele ce va poruncesc eu si sa nu scadeti nimic din ele, ci sa paziti poruncile Domnului, Dumnezeului vostru asa cum vi le dau eu.”
Proverbe 30, 6 : “Orice Cuvant al lui Dumnezeu este incercat. El este un scut pentru cei ce se incred in El. Nu adauga nimic la cuvintele Lui ca sa nu te pedepseasca si sa fii gasit mincinos.”
Apocalipsa 22, 18-19: “Marturisesc oricui aude cuvintele proorociei din cartea aceasta ca, daca va adauga cineva ceva la ele, Dumnezeu ii va adauga urgiile scrise in cartea aceasta. Si daca scoate cineva ceva din cuvintele cartii acestei proorocii, ii va scoate Dumnezeu partea lui de la pomul vietii si din cetatea sfanta, scrise in cartea aceasta.”
-
Dar toate studiile tale de doctrina reprezinta goana dupa vânt de vreme ce Isus a fost un profet fals si ca biblia greseste, nu?
-
Dar toate studiile tale de doctrina reprezinta goana dupa vânt de vreme ce Isus a fost un profet fals si ca biblia greseste, nu?
Măi internaut celuitor, din pricina cărui fapt militezi împotriva Cuvântului lui Dumnezeu?
-
Măi adventist pocăitor, din pricina adevărului. Te supăra adevarul, ca vad ca iti cam bagi degetele in urechi...
-
Măi adventist pocăitor, din pricina adevărului. Te supăra adevarul, ca vad ca iti cam bagi degetele in urechi...
Îți bați joc de mine!
Martorii n-au nici un dram de adevăr! Nici unul!
-
Cine a zis ca au martorii adevarul? Adevarul e in biblie - ca Isus a făcut niște profetii false, împreuna cu scriitorii NT. Ca biblia e departe de a fi sfanta. Etc
-
Asta mai lipsea! Un adventist care papa numai mancare kosher si gata, suntem ca la turnul Babel.
-
Ce să le facem? Au şi ei dreptul lor. Dreptate n-au. :)
-
Myself00, n-aş citi nici de m-ai plăti...
-
Ce să le facem? Au şi ei dreptul lor. Dreptate n-au. :)
Dreptate au cat ai si tu ;)
-
Acesta este motivul pentru care Biblia foloseste , in dreptul lui Dumnezeu, metafora “foc mistuitor” ( Evrei 12, 29 )
(https://fbcdn-sphotos-a-a.akamaihd.net/hphotos-ak-xaf1/v/t1.0-9/10704021_725407710858889_463081490373651526_n.png?oh=a4db2a7811647635d2d2be3d07e06f99&oe=54D775F5&__gda__=1423957643_3a75b51346600bf7a60c25b304deea0d)