Forum Martorii lui Iehova
General => Exegeză biblică => Subiect creat de: valeriu din Noiembrie 11, 2015, 08:46:42 pm
-
Apocalipsa 16:19 „Cetatea cea mare a fost împărţită în trei părţi, şi cetăţile Neamurilor s-au prăbuşit. Şi Dumnezeu Şi-a adus aminte de Babilonul cel mare, ca să-i dea potirul de vin al furiei mâniei Lui.”
Cum am mai spus, Cetatea cea mare – „Babilobul”, este acea parte falsă din doctrina Societăţii Watchtower. „Locuitorii” Cetăţii celei mari sunt cei ce răspândesc această doctrină falsă. Apocalipsa 16:19 tocmai se împlineşte acum! Cetatea cea mare este deja împărţită în trei părţi. Care sunt aceste trei părţi? O primă parte sunt unşii, a doua sunt beteliştii şi pionierii speciali, iar a treia sunt ceilalţi pioneri. Cu mii de ani înainte, proorocul Ezechiel ne spune şi cum vor fi nimiciţi aceştia: Ezechiel 5:11, 12 „De aceea, pe viaţa Mea! zice Domnul, Dumnezeu: pentru că Mi-ai pângărit locaşul Meu cel Sfânt cu toţi idolii şi toate urâciunile tale, şi Eu Îmi voi întoarce ochii de la tine; ochiul Meu va fi fără milă, şi nu Mă voi îndura. O treime din locuitorii tăi va muri de ciumă, şi va fi nimicită de foamete în mijlocul tău: o treime va cădea ucisă de sabie în jurul tău; şi o treime o voi risipi în toate vânturile, şi voi scoate sabia după ei.”
Bineînţeles că nu despre o moarte literală se vorbeşte aici, ci de una spirituală. Ca şi grupare IEHOVA îi consideră morţi. Se pare că unşii „au murit” dintr-odată, ca şi de ciumă. Şi în mijlocul poporului fiind, au murit de foamete spirituală căci IEHOVA nu le-a mai făcut nici o descoperire (Isaia 29:10, 11). Beteliştii şi pionierii speciali sunt „ucişi” chiar de „sabia” corpului de guvernare, fiara pe care „călărea” (Apoc. 17:3, 16, 17). Ceilalţi pionieri, cei fără subsidiu, mai mici fiind, rămân dezorientaţi şi-i ia vântul (Efeseni 4:14).
-
Vezi ca 2015 e pe trecute... :)
-
Vezi ca 2015 e pe trecute... :)
Unde eşti Satană? Hai c-a trecut 2015, hai să ne batem şi să te înving, că şi alţii s-au bătut cu „fiarele” (în Efes) şi au biruit! :)
-
Satană e mă-ta Valeriule :) Sau tactu' prost din cer?
-
Vezi aici http://forum.martorii-lui-iehova.ro/index.php/topic,802.msg18041.html#msg18041 (http://forum.martorii-lui-iehova.ro/index.php/topic,802.msg18041.html#msg18041)
-
Satană e mă-ta Valeriule :) Sau tactu' prost din cer?
Scuză-mă, n-am vrut să te calc pe coadă, dar s-a întâmplat! Nu cu tine vorbeam, ci cu cel din tine! Provocarea de mai sus a fost un test. Am vrut să mă conving încă odată dacă eşti omul WTS-ului, ai înghiţit momeala, eşti omul lor! Şi dacă tot i-ai adus în discuţie pe părinţi, tat-u acela (Geneza 3:1) părea mai înţelept decât tine, nu-i semeni în privinţa aceasta, prea uşor ai înghiţit momeala! ;D Într-al doilea rând, mai am nişte lucruri de spus pe aici, (desigur, pentru alţii, nu pentru tine) şi-mi este mai greu să le expun într-un monolog, aşa că mă folosesc de tine. Sigur că nu-ţi place să te jignesc, dar tu asta ai făcut câţiva ani faţă de mine, acum e rândul meu să-ţi cântăresc cu aceiaşi măsură. Hai, dii mă Bator, împreună vom reuşi! :)
-
Ai reușit sa mai postezi un mesaj lipsit de substanța, bravo iehovistule :) Ti-e ciuda ca te-a lăsat Isus cu buzele umflate și-n 2015?
-
Cum? Ai băut toată substanţa şi tot nu şti ce e? Păi, asta nu era de băut! ;D
-
Probabi ai ramas fara medicamente de vorbesti fara sens din nou? Sau ti-e doar ciuda ca te-a lăsat Isus cu buzele umflate și-n 2015?