Un aspect care mi s-a părut neobișnuit la martori este legat de rugăciunea din casă în casă, sau mai exact dacă un martor trebuie să accepte sau nu să se roage când cineva din lucrare îi cere asta. Răspunsul este unul surprinzător pentru o religie creștină (cel puțin așa mi se pare mie):
Chiar îmi amintesc un moment din lucrarea de predicare de pe vremea tinereții, când eram împreună cu un bătrân de congregație la o vizită ulterioară, iar un bărbat penticostal ne-a cerut să rostim câte o rugăciune fiecare. Bătrânul nostru s-a eschivat, iar în final a cedat spunând o rugăciune scurtă. A urmat apoi o demonstrație de „credință” de 5 minute și niște discuții în contradictoriu despre cum trebuie să ne rugăm. Despărțirea a fost una tensionată, bărbatul penticostal fiind tăiat apoi de pe carnețelul cu notițe.
Citat din: Argumente, Rugăciune, pag. 315-316
Dacă cineva spune:
„Să facem mai întâi o rugăciune şi apoi îmi veţi vorbi despre mesajul dumneavoastră“
Aţi putea răspunde: „Mă bucur că acordaţi importanţă rugăciunii. Şi Martorii lui Iehova se roagă cu regularitate. Dar Isus a explicat când şi cum să ne rugăm, lucru care poate că nu vă este atât de cunoscut. Ştiaţi că Isus le-a spus discipolilor săi să nu se roage în public ca să-şi etaleze devoţiunea şi ca să-i vadă alţii că se roagă? ... (Mat. 6:5)“. Apoi aţi putea adăuga: „Remarcaţi ce lucruri a spus el în continuare că ar trebui să aibă prioritate pentru noi şi ce ar trebui să menţionăm mai întâi în rugăciunile noastre. Tocmai despre aceste lucruri am venit să vă vorbesc (Mat. 6:9, 10)“.
Sau aţi putea spune: „Ştiu că membrii anumitor grupări religioase fac acest lucru. Dar nu şi Martorii lui Iehova, deoarece Isus i-a învăţat pe discipoli să-şi îndeplinească altfel lucrarea de predicare. El nu a spus: «Când intraţi într-o casă, rugaţi-vă mai întâi». Observaţi ce îndemn a dat el în Matei 10:12, 13. ... Remarcaţi în versetul 7 despre ce trebuiau ei să vorbească. ... Cum poate ajuta acest Regat oameni ca dumneavoastră şi ca mine? (Rev. 21:4)“.
Chiar îmi amintesc un moment din lucrarea de predicare de pe vremea tinereții, când eram împreună cu un bătrân de congregație la o vizită ulterioară, iar un bărbat penticostal ne-a cerut să rostim câte o rugăciune fiecare. Bătrânul nostru s-a eschivat, iar în final a cedat spunând o rugăciune scurtă. A urmat apoi o demonstrație de „credință” de 5 minute și niște discuții în contradictoriu despre cum trebuie să ne rugăm. Despărțirea a fost una tensionată, bărbatul penticostal fiind tăiat apoi de pe carnețelul cu notițe.
memorat
