De toate....pentru noi.

[David]

Cu exceptia...

[David]

Spune nu prostiei

[David]

Ce-i bun si la Iebuba-i place

[David]

Exact

[David]

Evolutie

[David]

Infractor

[David]

Vă dau o poruncă nouă: Să vă iubiţi unii pe alţii

[GABRIELL]

S-au speriat iehovistii Davide In fapt le ridiculizam credinta in Arici pogonici Cel putin in Romania ,secta mai imputita ca asta ,nu exista ;cineva trebuie sa le demomnstreze asta.



https://www.facebook.com/groups/JWmeme/

https://www.facebook.com/groups/JWmeme/photos/
 


 

[GABRIELL]

Cel mai fericit popor .. ;mahahai ,zomby v-au facut secta asta americana imputita ))

Congrese=spalare pe creier intensiva;sau; cum sa transformi niste oameni normali in idioti zimbareti ));da nu va prea arde de zimbit  (doar la comanda ) 


 


Apropo..remarcile mele dispretuitoare ..doar la adresa fanaticilor iehovisti.Care v-ati trezit ,bravo voua 

 

[GABRIELL]

http://martorii-lui-iehova.ro/implica-te/


Implică-te!
Ocazional primim emailuri de la cititori care doresc să se implice în proiectele noastre. Această pagină oferă câteva sugestii în acest sens.

Transmite vorba mai departe

Eşti activ în medii sociale precum Facebook, Twitter sau Reddit? Dacă da, poţi fi de ajutor paginii noastre distribuind linkurile către articolele importante. O mare parte din traficul site-ului provine din legături care au fost partajate în acestmod şi niciodată nu poţi să ştii câte dintre aceste accesări sunt făcute de Martori ai lui Iehova care accesează informaţia pentru prima dată.

ATENŢIE: Dacă eşti încă Martor sau dacă ţi-e teamă de repercusiunile la care te-ar supune prietenii/rudele dintre Martori, îţi recomandăm puternic să-ţi configurezi conturile de pe reţelele sociale sub un pseudonim şi să nu partajezi online NICIUN fel de informaţii personale care te-ar putea identifica.

[GABRIELL]

http://www.youtube.com/watch?v=jNeQABAhTcM#t=184

[GABRIELL]

La martorii pacaliti, nu are sa va explice nimeni evolutia vietii pe pamint.Va trebui sa invatati singuri.Sigur puteti si sa ramineti ignoranti. Si mai sapati in zona ,sau alte zone.Evolutia este un FAPT.Din pacate cam depaseste nivelul (media) de inteligenta al martorilor.


https://www.youtube.com/watch?v=2vn0BkngAmI

[GABRIELL]

Uitativa la primul filmulet si veti realiza ca credinta intr-un asa zis dumnezeu al iubirii Ehova ,e o nebunie.

https://www.facebook.com/stelist88/media_set?set=vb.100000896158530&type=2

[GABRIELL]

Era vorba de al doilea filmulet cel cu vulturul...iar numele de "Ehova" e o inventie ce-mi apartine  ,ca de altfel ,atitea variante de nume  care exista, ale zeului evreilorr.

Si aici  o pagina buna .http://www.ateiagnostici.ro/acasa/stiri/84-filosofie/104-argumentul-cosmologic-kalam-itatea-se-chema-rex-partea-1

*** . Nu degeaba se spune că succesul stalinismului în Rusia s-a datorat obișnuinței poporului amărât de a adula și a respecta necondiționat un lider suprem, indiferent dacă acesta era Iisus, țarul sau Stalin în persoană. E doar o problemă de transfer al cultului de la un obiect la altul. Și nu este întâmplător nici faptul că sectanții găsesc cei mai mulți clienți tocmai în țările în care există deja o religiozitate crescută. Terenul e pregătit, ce importanță are că în loc de prostiile ortodoxe regurgitezi alea penticostale? Tot aia. De ce nu au succes în Norvegia? Pentru că nu e terenul potrivit, oamenii sunt educați, sunt din grupul agnostic-ateu și se prăpădesc de râs când le bate la poartă misionarul. Îndobitocirea timpurie, spălarea pe creier (comunistă, respectiv religioasă), combinate cu lipsa spiritului critic și un nivel intelectual mai scăzut – iată ingredientele de succes ale acestor doctrine.***

[GABRIELL]

 
De ce nu-i convingem?
 
Pentru cei care fac parte din categoria ateilor, lucrurile sunt clare. Există argumente zdrobitoare de ordin filozofic, rațional, științific, istoric împotriva existenței oricărei variante de dumnezeu. Cărțile scrise pe această tematică sunt convingătoare și elegante prin raționamentele folosite. Dezbaterile la care iau parte reprezentanții mai noi sau mai vechi ai „tagmei” sceptic-raționale se soldează de obicei cu umilirea intelectuală a teiștilor, ale căror speculații sunt puse în adevărata lor lumină – doar o pledoarie izvorâtă în principal din gândirea de tip deziderativ.

Cu toate acestea, se întâmplă relativ rar ca argumentația solidă și pertinentă la care fac apel ateii să convingă într-adevăr un teist pur-sânge să-și schimbe poziția. Desigur, există nehotărâți, și există o mulțime de indivizi care se aflau deja într-un proces de tranziție, pentru care asemenea puncte de vedere exprimate articulat grăbesc sau decid schimbarea. Însă nu se întâmplă prea frecvent ca un credincios adevărat să sufere subit un soi de declic intelectual care să-l trezească la realitate.

Constituția mea duce la acceptarea unei poziții de tip științific-rațional, la susținerea unei idei proporțional cu probabilitatea ca ea să fie corectă, pe baza datelor de care dispunem și a raționamentelor de tip inductiv și deductiv generate de acele date. Ca urmare, multă vreme mi-a fost foarte greu să înțeleg cum poate cineva să susțină credința în diferite istorioare supranaturale vădit contrazise de tot ceea ce cunoaștem despre lumea înconjurătoare. De multe ori am cedat tentației de a pune totul pe seama prostiei interlocutorului, și uneori am avut dreptate. Alteori însă modul de exprimare sau pregătirea profesională a partenerului de discuție făceau această variantă una poate prea comodă și probabil incorectă. Discuțiile interminabile purtate pe forumuri și dezbaterile la care am participat fie direct, fie ca martor, m-au ajutat treptat să înțeleg principalele motive pentru care cei din tabăra adversă nu par a fi impresionați de ceea ce nouă, ateilor, ne par a fi lucruri mai mult decât evidente.

Așadar, care ar fi motivele pentru care nu reușim să-i convingem pe credincioșii hardcore? Enumăr câteva dintre cele mai comune, din experiența proprie, fără a avea pretenția unei liste exhaustive.

1. O poziție care nu a fost asumată pe baze raționale tinde să reziste oricărui atac rațional. Sau, ca să folosesc expresia deja consacrată în limba engleză, ”You can’t reason someone out of a position they didn’t reason themselves into”. Imensa majoritate a celor care cred cu tărie în dumnezeu nu o fac ca urmare a unui raționament care i-a dus la acea concluzie. O fac pentru că așa au fost învățați de mici, și mai ales pentru că au atașat acelei idei o puternică încărcătură emotivă, de parcă ar fi un soi de feeling. Nu întâmplător mulți recurg la echivocări grosolane de tipul „dumnezeu este iubire”, pentru ei e ca un soi de sentiment, apelarea prietenului imaginar devine o condiție sine qua non a confortului psihic. Prezentarea motivelor logice pentru care o asemenea entitate este în cel mai fericit caz extrem de improbabilă nu are efect, exact la fel cum încercarea cuiva de a-ți explica faptul că melodia ta preferată este de o calitate îndoielnică nu te va influența. Practic, ceea ce se petrece este o eroare de categorie, folosirea unei unelte greșite de tipul „gustului personal” în locul unei evaluări de tip probabilistic bayesian pentru a aprecia o existența/inexistența unei entități. Simpaticul doctor House a exprimat acest trist adevăr într-un mod concis: “Rational arguments don’t usually work on religious people. Otherwise there would be no religious people.”

2. Este incredibil cât de mulți indivizi nu pot face diferențierea între valoarea de adevăr a unei propoziții și gradul de satisfacție pe care ni-l produc consecințele acesteia. Gândirea lor poate fi schițată în felul următor – deoarece ideea X ar duce la niște consecințe extrem de neplăcute pentru mine, probabil că este falsă. Teiștii asociază ideea unui Univers lipsit de o inteligență cu atribute creatoare și moral-volitive cu un tablou sumbru. În pozițiile lor sunt frecvente exprimări de tipul „dacă nu ar exista dumnezeu, nu s-ar mai face dreptate … sau moartea ar fi sfârșitul … sau viața ar fi inutilă”. Întrucât toate acele concluzii sunt de nedorit, înseamnă că dumnezeu de fapt există. Este ca și cum ai spune că întrucât concluzia examenului citologic duce la ideea unui cancer în fază avansată și în curând deces, rezultă că examenul este greșit, și pacientul nu are cancer. Las la o parte faptul că viziunea ateistă asupra lumii este departe de negrul zugrăvit de teiști, și insist doar asupra greșelii în sine, cea a gândirii de tip deziderativ. Normal ar fi ca datele existente să te conducă la o concluzie, pe care o poți ulterior interpreta ca plăcută sau neplăcută subiectiv. Credincioșii întorc acest proces pe dos, și interpretează sau ignoră datele în așa fel încât să se potrivească unei concluzii plăcute lor, preasumate.

3. Există o reținere în a analiza faptele și a urma firul logic la care acestea duc, de teama distrugerii unui eșafodaj pe care s-a clădit o mare parte din existența individului până în acel moment. De cele mai multe ori teiștii fie nu citesc, fie citesc pe sărite argumentele care nu le convin. Există o evidentă frică de a descoperi o posibila fisură în sistemul lor de valori. Fenomenul este cunoscut în psihologie, este un mecanism protector în fața unei situații care ar duce la schimbări percepute ca mult prea dramatice sau dureroase. De multe ori cei care au cumpărat un anumit produs la un preț piperat se feresc ulterior să citească un review negativ, și chiar să-și recunoască lor înșiși că produsul nu funcționează așa cum se așteptau. Îndrăgostitul lulea poate trece prin perioade în care este imun la orice sugestii că persoana aleasă nu este tocmai idealul construit mental. Naționalistul înfierbântat preferă să nu analizeze textele istorice care ar putea să-i pună la îndoială idolii sau versiunea romanțată a istoriei naționale. Ideea de dumnezeu are mai multă greutate decât oricare dintre cele de mai sus, și ca urmare și mecanismele protectoare sunt cu atât mai puternice.

4. O altă barieră este reprezentată de includerea timpurie a subiectului în sine într-o categorie tabu, ca fiind ceva sfânt, inatacabil. Mulți au o reacție cu totul disproporționată la simple observații sau argumente de bun simț, care sunt percepute similar unei înjurături. În loc să înțeleagă că întreaga problemă este la urma urmei o simplă dezbatere pe seama unei ipoteze cosmologice, ei o văd drept o jignire directă. A-i explica argumentat unui creștin că ideea trinității este o aberație sinistră, că Iisus fie nu a existat, fie a fost un predicator amărât cu idei cel puțin în parte ridicole, sau că o parte din întemeietorii și marile figuri ale religiei sale au fost persoane evident bolnave mental – toate astea cu dovezi – este pentru el similar cu a-i spune că mama lui a fost o târfă notorie. Practic, mintea lui nu mai ajunge la punctul în care dovezile să fie percepute și analizate, reacția isteroidă de respingere este inițiată din start. Nu cred că mai este nevoie să dau exemple de astfel de reacții din partea comunității musulmanilor, care sunt în stare să facă crime și să rupă relații diplomatice pornind de la un desen. Nu întâmplător unii bloggeri insistă pe ideea că desacralizarea conceptelor religioase este un prim pas necesar pentru a purta o discuție rațională.

5. Un alt motiv important este teama de consecințele pe plan familial și social ale îndepărtării de sistemul religios din care fac parte. Asumarea unei identități religioase duce automat și la încadrarea într-un anumit model de comportament, acceptarea unor cutume și ritualuri, a unor sărbători și chiar a unui anumit vocabular. Sunt sute de fire invizibile care-l leagă pe individ de familia și societatea în care a crescut, și a căror rupere ar fi greu de suportat. Analiza argumentelor aduse de partea adversă ar fi similară ascuțirii uneltelor care au capacitatea de a tăia acele fire, și prin urmare apare o reacție naturală de respingere. Ce ar spune părinții, care ar mai fi bucuria sărbătorilor pascale, cum să nu-mi mai fac cruce ca toată lumea … Din nou, judecata se face prin prisma consecințelor, nu a valorii argumentelor în sine.

6. Cele mai multe religii (cele monoteiste în mod particular) au în conținutul lor ideativ un mecanism protector foarte puternic. Constatarea este binecunoscută, și l-a determinat pe Richard Dawkins să le compare cu un virus informatic, care se răspândește cu ușurință de pe un calculator infectat pe altul. Răspândirea nu este proporțională cu valoarea conținutului său informațional (de fapt nu are nicio legătură cu acesta), ci cu capacitatea în sine de a se autocopia și a se feri de sistemele de detecție și eliminare. La partea de autocopiere, principala răspunzătoare este familia care inoculează ideile foarte timpuriu, într-o perioadă în care mintea copilului este predispusă să accepte orice vine de la părinți drept adevăr. Rezistența în fața atacurilor este cel puțin în parte generată de amenințările extrem de agresive adresate celor care ar renunța la „virus”. Mecanismul recompensă (huzur în rai) – pedeapsă (suferință eternă în iad) este unul care se insinuează profund în mintea credinciosului și îi taie orice „poftă” de a pleca urechea spre argumente care l-ar putea face să se răzgândească.

7. În strânsă legătură cu mecanismul viral de mai sus poate fi pus și celebrul pariu al lui Pascal, pe cât de lipsit de valoare la o analiză atentă, pe atât de răspândit. Ideea este că ar fi mai sigur să crezi decât să nu crezi, pentru că urmările unei false credințe nu sunt atât de grave pe cât ar fi urmările unei false necredințe. Impresia mea este că numărul celor care sunt credincioși pornind de la o filozofie de tipul celei de mai sus este uriaș.

8. Foarte multe persoane religioase sunt victimele unei selecții observaționale. Este binecunoscut faptul că avem în general tendința de a reține cu precădere evenimentele care tind să confirme pozițiile pe care le împărtășim și să uităm rapid cele care le infirmă. În plus, mecanismul nativ de înțelegere a probabilităților este unul extrem de prost. Nu numai că reținem preferențial ceea ce ne convine, ci chiar dacă avem datele corecte nu suntem capabili la nivel intuitiv să apreciem corect posibilitatea ca fenomenul X să fie real și nu rezultat al întâmplării. Spus pe șleau, la nivel intuitiv suntem varză în ceea ce privește înțelegerea probabilităților. Individul needucat în acest domeniu specific înțelege cu mare greutate, de exemplu, că după ce a ieșit de 10 ori la rând roșu la ruletă, probabilitatea ca la 11-a extragere să fie roșu din nou este absolut egală cu cea de a ieși negru. Nu înțelege semnificația acelui p asociată oricărui studiu statistic. Rămâne cu gura căscată în fața soluției unei probleme banale precum cea cunoscută sub numele de Monty Hall. De aceea auzi oameni cât se poate de sănătoși la cap susținând cu seninătate că „de obicei” știu cine îi sună, înainte de a răspunde la apelul telefonic, printr-un soi de mecanism paranormal. Este suficient ca din când în când să o nimerească, ocazia respectivă va fi memorată drept „dovadă”, și celelalte 30 în care se gândeau la altă persoană sunt rapid uitate. Plus că, la numărul relativ scăzut de probabili apelanți, nu e chiar atât de greu să nimerești. Într-un mod similar, credinciosul a fost învățat de mic să se roage pentru tot soiul de lucruri, unele cu o șansă relativ mare de a se îndeplini. Orice „nimereală” este rapid integrată în sistemul epistemologic personal, ca o dovadă a faptului că rugăciunile capătă răspuns. Genul acesta de argumente izvorâte din experiența personală tind să atârne mai greu în balanța multora decât cele obiective, riguros cuantificate. De câte ori nu am auzit un credincios spunând „nu mă interesează argumentele și studiile voastre, eu știu din proprie experiență că există!”. Evident, subiectul nu realizează că rolul acelor studii este tocmai acela de a evita biasurile cognitive cu care ne naștem.

9. Mulți credincioși au fost învățați și ulterior încurajați să creadă că rațiunea și/sau empirismul reprezintă doar o unealtă din ansamblul uneltelor care ne stau la dispoziție pentru aflarea adevărului. În viziunea lor ar exista și alte unelte, precum revelația, capabile de a afla unele adevăruri inaccesibile altor metode. Din moment ce acele metode alternative care țin de credință duc la concluzia că există dumnezeu, faptul că datele concrete și argumentele de ordin logic-rațional demonstrează altceva nu are efectul scontat asupra minții teistului. Am prezentat o critică a acestui punct de vedere într-un articol precedent.

10. În multe cazuri este vorba de o înțelegere greșită a ideii de tradiție, și ca urmare poziția rațională ateistă este văzută ca un dușman al unui element de tradiție considerat frumos, valoros, demn de a fi păstrat. Eu înțeleg tradiția atunci când e vorba de anumite obiceiuri, port popular, muzică sau preparate culinare specifice unei comunități, pentru că toate acestea nu sunt propoziții care să asume o valoare de adevăr. Dacă spui că dorești păstrarea dansului fetelor de la Căpâlna sau a rețetei pentru ciorba de burtă nu înseamnă că-ți asumi o poziție de credință conform căreia acest dans sau această mâncare este/sunt adevărate, și altele false. Cu totul altfel stau treburile în cazul propozițiilor religioase, care sunt fie false, fie adevărate, și ceea ce credeau bunicii sau străbunicii în această privință nu are absolut nicio relevanță.

11. În unele cazuri elementului de tradiție i se asociază și o nuanță națională, ceea ce face atașamentul față de idee și mai profund și mai greu de combătut rațional. Evreii se cred popor ales, americanii văd un dumnezeu foarte pro-american (In God we trust, God bless America!), englezii nu erau nici ei prea departe pe vremea când erau o nație religioasă (God save the Queen), românii trăiesc în grădina Maicii Domnului și au cea mai curată și adevărată credință (LOL), a fi un arab bun înseamnă în primul rând a fi un bun musulman etc.. Există în multe părți ale lumii această vicioasă asociere între iubirea de neam și atașamentul față de o religie particulară.

12. O parte din rezistența irațională la ideile cât se poate de corecte ale ateilor provine din imaginea pe care aceștia o au în capul multora. Demonizarea ateilor, proces care a pornit cu secole în urmă, a lăsat urmări serioase în stereotipurile mentale ale cetățeanului mai puțin documentat și realist. Ateul este de multe ori văzut ca un individ închistat, lipsit de sentimente și scrupule, eventual cu o afinitate ascunsă față de „rău”, un rob al plăcerilor proprii sau un comunist deghizat. Este cunoscut faptul că de multe ori dăm mai multă importanță celui care prezintă o idee decât ideii în sine. Acest lucru este valabil pentru toată lumea, nu doar pentru teiști. Problema cu teiștii este că pornesc de la aceste idei preconcepute și de obicei complet eronate legate de ateul din fața lor, și ca urmare indiferent ce ar susține acesta, indiferent cât de argumentat, va trece pe lângă scăfârlia înfierbântată de ură a credinciosului, convins că se află în luptă cu unealta lui Satana. În acel moment șansele unei discuții bazate pe argumente devin nule. Nu de puține ori am întâlnit astfel de credincioși care comentau lucrări ale ateilor noului val, rezultând în cele din urmă că nici măcar nu le citiseră, și criticau doar cam ceea ce își imaginau ei că ar scrie un „dușman de clasă”.

13. În psihicul teist intervine și spiritul de turmă, sentimentul că siguranța stă în număr, și că adevărul trebuie să fie de partea celor mulți. Este un argument foarte slab, dar este și un punct de vedere pe care l-am întâlnit exprimat direct sau voalat de nenumărate ori. Probabil că respectivii n-au văzut încă tricourile cu textul ”Eat ****! A billion flies can’t be wrong!”. Despre acest tip de greșeală de logică (și de psihologie de fapt), precum și altele asociate (răspunderea dovezii, apelul la tradiție etc.) am mai discutat.

Toate punctele enumerate (și mai sunt destule) dovedesc faptul că nu este suficient să prezentăm argumente din ce în ce mai puternice în sine. Este nevoie de schimbarea unor mecanisme reflexe de apărare construite de virusul religios în mintea individului, și pentru aceasta este nevoie de timp, foarte mult timp și poate un număr mare de generații. O educație mai bună este un prim pas. Fără o creștere a accentului pus pe gândirea de tip critic este puțin probabil să existe schimbări rapide.