Nu stiu de ce la postare imi sar randurile de la ordinea fireasca.
Nu fac eu ceva bine? Ma puteti ajuta? Multumesc !
Nu fac eu ceva bine? Ma puteti ajuta? Multumesc !
Şi eu cred că trăim vremuri grele, un timp de necaz mare şi că pe pământ este strâmtorare. Eu aş mai arăta aici un punc principal pe care nu l-ai amintit: strâmtorarea şi vremea grea în care se găseşte poporul Domnului, acel popor pe care IEHOVA îl numeşte poporul Meu. Despre aceste vremuri a vorbit proorocul Isaia (Isaia 3:12, 9:16) şi alţi prooroci, dar ei nu s-au referit la necazurile din lume, ci la cele din interiorul poporului, adică poporul este vândut pe nimic, înşelat şi rătăcit de chiar cârmuitorii lor. Degeaba se străduieşte societatea Watch Tower să arunce pe aceşti „cârmuitori” pe seama papalităţii (vezi cartea „Profeţia lui Isaia – lumină pentru întreaga omenire”), căci acei cârmuitori arătaţi de WT nu au cârmuit niciodată pe cei ce se închină lui IEHOVA.
O vreme de stramtorare cum nu a mai fost de cand sunt neamurile.
Nu crezi ca seamana izbitor cu vremea in care traim?Criza mondiala,suntem in pragul unui nou razboi cu Iranul,armata masata ,arsenal nuclear,somaj mondial,saracie la scara extinsa,neintelegeri intre membrii familiei umane,divorturi,avorturi,revolutii,
revolte de tot soiul,cutremure devastatoare,sunami ........etc,le stii tu mai bine ca mine.
Toate aceste evenimente s-au mai intamplat in decursul istoriei,dar pe rand,pe cand acum au loc toate odata.Toti cei cu un pic de judecata recunosc ca traim zile deosebit de primejdioase pentru neamul omenesc,cu perspective deosebit de sumbre.
Sceptic,a arunca cu noroi in cineva acuzandu-l de tot felul de neadevaruri, este usor si la indemana celor ce nu au argumente palpabile. (vezi tonul meu caustic)??Unde??
Nu vreau sa intru intr-un dialog profund cu tine,pentru ca avem paliere diferite in ceea ce priveste viziunea despre viata.
Tu patronezi acest forum cu intentia vadita de a descalifica Biblia,crestinismul,pe Domnul Christos si pe D-zeu,ori eu cred intr-un singur adevarat D-zeu,cred in Christos,cred intr-o credinta adevarata, care sper sa o gasesc in cele din urma.
Cred cu toata puterea in Biblie.Ca tu nu crezi,este dreptul tau.Nu te condamn.
Am citit postarile tale,mi-am format o imagine asupra conceptiei tale despre Biblie,Christos,crestinism,dealtfel si intrebarea ta insistenta asupra"reinsufletirii"
crestinismului primar,deriva tot din faptul ca nu crezi in nimic din ce se intampla azi pe plan mondial cu privire la miscarea religioasa.
Sunt convins ca nu vei crede raspunsul pe care ti-l voi da cu privire la "reinsufletire" totusi eu iti voi impartasi parerea mea formata conform Bibliei,desi anterior ti-am raspuns,dar tu nu ai ochi,ma tratezi de sus,considerand ca tot ce vine de la cei ce cred in Biblie este fara importanta.Este singura explicatie pe care o pot trage ca si concluzie.
Am citit argumentele conform carora Biblia s-ar contrazice,sau ar exista greseli in care intr-un loc se afirma intr-un fel iar in alt loc, in alt fel.
Sunt de acord ca asemenea greseli exista,numai ca unii din dv.nu inteleg ca Biblia este cuvantul lui D-zeu,dar scrierea ei a incaput pe mana oamenilor,care sunt imperfecti.
Nu D-zeu este de vina pentru acest lucru,ci oamenii,iar D-zeu a permis sa se mai strecoare cate o greseala nesemificativa, sa fie o" piatra" de poticnire pentru carcotasi.
Acest lucru este clar si pentru copii din clasa a cincea, care au inceput sa citeasca Biblia,dar pentru tine care ai fost si betelist cu atat mai mult.
Sper ca de data asta vei fi atent la explicatia pe care ti-a dat-o Domnul Isus
Cat priveste celelalte probleme ridicate de tine ca replica la cele scrise de mine,pot sa-ti spun ca sunt cat se poate de superficiale,si total paralele.
Atunci ma intreb in mod firesc, ce ati cautat la „scaldatoare” ?
Nimic nu v-ar fi inderptatit.
Cine va examinat? Cu cine ati studiat ?
Ce fel de pregatire ati primit ?
Sunt de acord ca asemenea greseli exista,numai ca unii din dv.nu inteleg ca Biblia este cuvantul lui D-zeu,dar scrierea ei a incaput pe mana oamenilor,care sunt imperfecti.
Nu D-zeu este de vina pentru acest lucru,ci oamenii,iar D-zeu a permis sa se mai strecoare cate o greseala nesemificativa, sa fie o" piatra" de poticnire pentru carcotasi.
El este cel mai putin vehement dintre noi toti poate.
sa fiti mai eficienti in pacatul vostru,in denigrare,hula, in a judeca in locul lui D-zeu,a da verdicte, sentinte si unii din voi aveti piatra ridicata.
Sceptic.Nu am vorbit niciodată cu dumnevoastă doamna Maricica.
Despre cei ce nu au fost martori,sunt atei, iar voi v-ati amestecat cu ei (mi se pare o asociere tare potrivita)