661
Afişare Mesaje
Aici puteţi vedea mesajele acestui utilizator. Sunt afişate doar mesajele făcute în secţiuni în care aveţi acces.
662
Cafenea / Re: De toate....pentru noi.
« : Septembrie 02, 2012, 11:17:25 am »
Boala numita credinta si problemele psihice ale religiosilor din Romania
Pro tv a realizat o emisiune extraordinara, cum nu s-a mai intamplat niciodata de 20 de ani incoace. Au reusit sa arate ceea multi dintre noi ne chinuim sa aratam tuturor, din rasputeri, dar fara acces la telviziuni , radio si ziare ne-a fost si ne este imposibil. Acestia au resuit sa arate prostia si mocirla in care se zbate mai mult de jumatate din popor, practicile medievale, incultura, fanatismul, inapoierea si prostia, intr-un cuvant cancerul religios si problemele psihice de care sufera credinciosii. Nu este de mirare ca in orice tara civilizata, care a evoluat si oamenii au dorit progresul si evolutia, au inteles ca pentru a fi posibile aceste lucruri trebuie sa te rupi de un trecut catastrofal, negru si primitiv, de toate lcururile inapoiate care tin pe loc dezvoltarea omului si a societatii, au incetat sa mai creada in zei inexistenti si sa mai practice ritualuri medieval religioase. Acestia au inteles ca religia nu mai corespunde cerintelor secolului in care traim, ca face mai mult rau decat bine si tine omul inapoiati, incult departe de civilizatie. Aceste lucruri sunt departe de a fi intelese si de poporul roman, care in loc sa evolueze sa aspire spre civilizatie si progres, incearca sa le opreasca punand ca lege suprema religia.
Am explicat pe acest bolg ce isneamna religia, cum se opune progresului si cat tine pe loc omenirea din cursul ei normal al evolutiei.
Ne-am bucurat cand am primit mesaje de sustinere si aprobare din partea multor oameni, in generali tineri, care au realizat ca religia este ceva din trecut care nu mai corespunde cu modul lor de viata, cu aspiratiile lor si mai mult decat atat si cel mai important ca religia incalca grav drepturile si libertatile omului.
Daca aruncam o privire asupra studiilor facute la nivelul Europei, vom observa ca Romania este singura tara religioasa, singura tara unde oamenii se calca in picioare sa pupe cadavre si tablouri, unde oamenii cred in inscenarile preotilor cu asa zisele exorcizari unde sunt adusi oameni schizofrenici sau bolnavi psihic pentru spectacol si unde statul doneaza terenuri si fonduri bisericii pentru constructia unor cladiri nefolositoare poporului.Nu vom vedea nicaieri in Europa o tara care va accepta cosntructia unei catedrale chiar in curtea parlamentului.Vom observa ca suntem singura tara cu scoli si spitale darapanate pe cale de disparitie si unde se construiesc biserici de lux cu acoperisuri poleite cu aur. Suntem singura tara unde biserica se amesteca si in educatie, unde ia decizii si se opun celei mai importante probleme, cea a orelor de educatie sexuala a tinerilor. Mai vedem ca suntem singura tara unde, inainte de a se adopta sau respinge o lege in parlament, care nu este pe placul bisericii si crestinismului, se citeste pozitia bisericii si in functie de aceasta se adopta sau respinge legea respectiva. Suntem singura tara unde copii sunt botezati impotriva vointei lor, la o varsta in care acesta nu pot lua o decizie de a accepta sau nu, cirespunzator varstei de 18 ani cand acesta este destul de dezvoltat si inarmat cu toate cunostintele necesare despre ce isneamna o religie sau alta si daca acesta vrea sa intre in randurile fanatismului si primitivismului sau sa aleaga o cale de viitor fara religie. Astfel, in final observam ca tot Romania pe harta Europei este cea mai saraca, nedezvoltata, necivilizata si inapoiata tara. Oare de ce? Care ar fi una din principalele cause? Raspunsul l-ati ghicit unii dintre voi, este religia.
Mai putem adauga multe, dar ne oprim aici si punem mai jos linkurile unde puteti urmari emisiunea realizata de Pro tv – “Romania te iubesc – Romani rataciti in credinta. secretele sectelor care vand minuni.”
Va rugam sa priviti in ochi aclor fanatici, sa cititi in ochii lor gravele tulburari psihice, incultura, inapoierea si prostia, sa vedeti ce inseamna religia si cine sunt cei care au umplut internetul cu mii de bloguri religioase, care ne invata ce inseamna “morala”, cei ce se opun drepturilor si libertatilor omului, avortului, contraceptiei, educatiei stiintifice, progresului, civilizatiei si care promoveaza inegalitatea femeii in fata barbatului.Observati contradictiile in teoria si practica bisericii si cum reprezentantii bisericii incearca sa denatureze realitatea spunand ca biserica nu este de accord cu asa ceva, ca ei nu procedeaza asa dar totusi, aceste lucruri se intampla in toate bisericile lor, indifferent de religie. Observati cum oamenii saraci sunt pacaliti, prostiti sau dau de bunavoie bani bisericilor si preotilor si cum femeia este injosita. 90% dintre religiosi sunt persoane in varsta, iar generatiei tinere pare sa nu-i mai pese de religie sau au realizat cat de rea este religia si nu mai accepta asa ceva si au hotarat sa traiasca liberi si fericiti. Acest lucru ne dovedeste ca apocalipsa din Biblie este apocalipsa religiosilor, adica sfarsitul religiei si adeptilor ei.
Citez:” Poti sa crezi in Bahaullah, in Crestinism sau Biserica Universala care-ti promite miracole pe banda rulanta. Nimeni nu o sa te opreasca. Insa de un lucru putem fi siguri: cel mai usor poate fi manipulat UN OM AFLAT IN SUFERINTA FIZICA SAU PSIHICA, un om care simte o nevoie acuta sa creada in ceva, sa gaseasca un rost si un sens superior pentru viata lui. CREDE SI NU CERCETA POATE FI UNEORI CEA MAIS CURTA CALE SPRE PIERZANIE!
http://stirileprotv.ro/emisiuni/romania-te-iubesc/romani-rataciti-in-credinta-secretele-sectelor-care-vand-minuni.html
Pro tv a realizat o emisiune extraordinara, cum nu s-a mai intamplat niciodata de 20 de ani incoace. Au reusit sa arate ceea multi dintre noi ne chinuim sa aratam tuturor, din rasputeri, dar fara acces la telviziuni , radio si ziare ne-a fost si ne este imposibil. Acestia au resuit sa arate prostia si mocirla in care se zbate mai mult de jumatate din popor, practicile medievale, incultura, fanatismul, inapoierea si prostia, intr-un cuvant cancerul religios si problemele psihice de care sufera credinciosii. Nu este de mirare ca in orice tara civilizata, care a evoluat si oamenii au dorit progresul si evolutia, au inteles ca pentru a fi posibile aceste lucruri trebuie sa te rupi de un trecut catastrofal, negru si primitiv, de toate lcururile inapoiate care tin pe loc dezvoltarea omului si a societatii, au incetat sa mai creada in zei inexistenti si sa mai practice ritualuri medieval religioase. Acestia au inteles ca religia nu mai corespunde cerintelor secolului in care traim, ca face mai mult rau decat bine si tine omul inapoiati, incult departe de civilizatie. Aceste lucruri sunt departe de a fi intelese si de poporul roman, care in loc sa evolueze sa aspire spre civilizatie si progres, incearca sa le opreasca punand ca lege suprema religia.
Am explicat pe acest bolg ce isneamna religia, cum se opune progresului si cat tine pe loc omenirea din cursul ei normal al evolutiei.
Ne-am bucurat cand am primit mesaje de sustinere si aprobare din partea multor oameni, in generali tineri, care au realizat ca religia este ceva din trecut care nu mai corespunde cu modul lor de viata, cu aspiratiile lor si mai mult decat atat si cel mai important ca religia incalca grav drepturile si libertatile omului.
Daca aruncam o privire asupra studiilor facute la nivelul Europei, vom observa ca Romania este singura tara religioasa, singura tara unde oamenii se calca in picioare sa pupe cadavre si tablouri, unde oamenii cred in inscenarile preotilor cu asa zisele exorcizari unde sunt adusi oameni schizofrenici sau bolnavi psihic pentru spectacol si unde statul doneaza terenuri si fonduri bisericii pentru constructia unor cladiri nefolositoare poporului.Nu vom vedea nicaieri in Europa o tara care va accepta cosntructia unei catedrale chiar in curtea parlamentului.Vom observa ca suntem singura tara cu scoli si spitale darapanate pe cale de disparitie si unde se construiesc biserici de lux cu acoperisuri poleite cu aur. Suntem singura tara unde biserica se amesteca si in educatie, unde ia decizii si se opun celei mai importante probleme, cea a orelor de educatie sexuala a tinerilor. Mai vedem ca suntem singura tara unde, inainte de a se adopta sau respinge o lege in parlament, care nu este pe placul bisericii si crestinismului, se citeste pozitia bisericii si in functie de aceasta se adopta sau respinge legea respectiva. Suntem singura tara unde copii sunt botezati impotriva vointei lor, la o varsta in care acesta nu pot lua o decizie de a accepta sau nu, cirespunzator varstei de 18 ani cand acesta este destul de dezvoltat si inarmat cu toate cunostintele necesare despre ce isneamna o religie sau alta si daca acesta vrea sa intre in randurile fanatismului si primitivismului sau sa aleaga o cale de viitor fara religie. Astfel, in final observam ca tot Romania pe harta Europei este cea mai saraca, nedezvoltata, necivilizata si inapoiata tara. Oare de ce? Care ar fi una din principalele cause? Raspunsul l-ati ghicit unii dintre voi, este religia.
Mai putem adauga multe, dar ne oprim aici si punem mai jos linkurile unde puteti urmari emisiunea realizata de Pro tv – “Romania te iubesc – Romani rataciti in credinta. secretele sectelor care vand minuni.”
Va rugam sa priviti in ochi aclor fanatici, sa cititi in ochii lor gravele tulburari psihice, incultura, inapoierea si prostia, sa vedeti ce inseamna religia si cine sunt cei care au umplut internetul cu mii de bloguri religioase, care ne invata ce inseamna “morala”, cei ce se opun drepturilor si libertatilor omului, avortului, contraceptiei, educatiei stiintifice, progresului, civilizatiei si care promoveaza inegalitatea femeii in fata barbatului.Observati contradictiile in teoria si practica bisericii si cum reprezentantii bisericii incearca sa denatureze realitatea spunand ca biserica nu este de accord cu asa ceva, ca ei nu procedeaza asa dar totusi, aceste lucruri se intampla in toate bisericile lor, indifferent de religie. Observati cum oamenii saraci sunt pacaliti, prostiti sau dau de bunavoie bani bisericilor si preotilor si cum femeia este injosita. 90% dintre religiosi sunt persoane in varsta, iar generatiei tinere pare sa nu-i mai pese de religie sau au realizat cat de rea este religia si nu mai accepta asa ceva si au hotarat sa traiasca liberi si fericiti. Acest lucru ne dovedeste ca apocalipsa din Biblie este apocalipsa religiosilor, adica sfarsitul religiei si adeptilor ei.
Citez:” Poti sa crezi in Bahaullah, in Crestinism sau Biserica Universala care-ti promite miracole pe banda rulanta. Nimeni nu o sa te opreasca. Insa de un lucru putem fi siguri: cel mai usor poate fi manipulat UN OM AFLAT IN SUFERINTA FIZICA SAU PSIHICA, un om care simte o nevoie acuta sa creada in ceva, sa gaseasca un rost si un sens superior pentru viata lui. CREDE SI NU CERCETA POATE FI UNEORI CEA MAIS CURTA CALE SPRE PIERZANIE!
http://stirileprotv.ro/emisiuni/romania-te-iubesc/romani-rataciti-in-credinta-secretele-sectelor-care-vand-minuni.html
663
Cafenea / Re: De toate....pentru noi.
« : Septembrie 02, 2012, 10:35:39 am »
IAR ACUM VA DAU LOVITURA DE GRATIE TUTUROR RELIGIOSILOR 
CARE MAI SINTETI 
ADEVARL CAM USTURA
SÂMBĂTĂ, 4 DECEMBRIE 2010
Credinţa în Dumnezeu, boală psihică?
Motto: Cei mai mulţi oameni ucid adevărul cînd adevărul le ucide religia. (Lemuel Washburn)
Ce ne-am face dacă 90% dintre noi am suferi de o afecţiune psihică? Cum ne-am da seama? Cea mai simplă metodă de identificare a unei anomalii este nota discordantă pe care o face subiectul. Metodă care nu se poate dovedi eficientă în ipoteza dată.
Cunoaşterea funcţionării creierului uman încă este într-o fază incipientă. Bolile psihice au intrat relativ recent în domeniul medicinei. Pînă nu demult, sensul suvîntului "nebun" era doar acela de "măscărici", "clovn".
Aşa-numita "religovirologie" (religovirology) analizează religia din perspectiva unei boli a minţii. Studii importante s-au făcut în domeniu, lucrări au fost publicate, dar din păcate, societatea s-a dovedit mai mult decît reticentă în a le studia. Un om sănătos se poate întreba, în diverse situaţii, dacă nu cumva a luat-o razna. Numai oamenii cu adevărat nebuni nu vor accepta vreodată posibilitatea asta. (la fel cum proştii nu-şi dau seama că sunt proşti)
Sunt uşor sesizabile similitudinile dintre comportamentul unei persoane religioase şi cel din patologia altor tulburări psihice.
Tulburarea obsesiv-compulsivă este o formă de anxietate care se manifestă prin gînduri şi temeri nejustificate care se transformă în obsesii şi care treptat, duc la un comportament repetitiv, compulsiv. Persoanele care ajung să conştientizeze faptul că au anumite obsesii nejustificate şi că suferă de tulburare obsesiv-compulsivă, încearcă să ignore aceste obsesii şi chiar să înceteze în a le mai materializa în fapte. Însă, această tentativă de ignorare a obsesiilor nu face decît să crească senzaţia de stres şi anxietate. Într-un final, tocmai pentru a diminua senzaţia de stres, aceste persoane vor recurge la acte repetitive. Merg mereu pe partea stîngă a drumului pentru că partea dreaptă aduce ghinion, nu calc pe capacele de la canal pentru că este semn că ceva rău se va întîmpla, mă spăl de trei ori pe mîini cu săpun, calc de trei ori într-un loc, casc de trei ori deoarece cifra trei este impară şi tot ceea ce fac trebuie să fie realizat de un număr impar de ori etc.
Sună cunoscut? Persoanele care îşi fac cruce cînd ies pe uşă (ba, eventual, nu uită nici să calce mai întîi cu dreptul), sau folosesc mereu cifra "3" (gîndidu-se la Sfînta Treime) sau spun aceeaşi rugăciune în fiecare seară ("Tatăl nostru") şi se trezesc disperate dacă, vai, au adormit uitînd să-şi facă ritualul. And so on, and so on.
Schizofrenia este o boală mintală din categoria psihozelor endogene. Caracteristică este apariţia unor manifestări psihopatologice majore, cum sunt halucinaţii, deliruri, turburari formale de gîndire, tulburări afective, dezorganizarea personalităţii.
A te simţi urmărit, privit (Dumnezeu e cu ochii pe tine), a vorbi de unul singur (rugăciunea), a te simţi ameninţat (Diavolul încearcă să te "corupă"), a te chinui singur (postul), tulburări de gîndire (Dumnezeu e drept, e bun, şi cînd face rău), iluziile (lucruri banale sunt interpretate drept semne divine) delirul (a se vedea reacţia multor credincioşi la vederea moaştelor) sau chiar a "vedea" îngeri (halucinaţii) sunt toate caracteristice schizofreniei!
Întemeietorii marilor religii, cel mai proabil, sufereau de schizofreniei paranoid-narcisistă şi chiar epilepsie. Nu toţi credincioşii sunt automat schizofrenici, dar toţi schizofrenicii chiar sunt credincioşi! Iar apartenenţa la o religie, oricare ar fi aceea, reprezintă un teren propice pentru apariţia, dezvoltarea şi întreţinerea schizofreniei.
Există cel puţin două fobii care însoţesc credinţa în Dumnezeu:
Tanatofobia - o teamă faţă de moarte nejustificată şi intensă.
Aici, religia are efectul unui calmant. Şi ca orice calmant, se poate transforma foarte uşor în drog. Adică da, vei muri, dar totodată vei continua să trăieşti sub forma unui suflet (sau te vei reîncarna). Da, n-o să-i mai vezi pe cei dragi, însă numai pentru o vreme (vă reîntîlniţi, la o cafea, pe "lumea cealaltă").
Dacă subiectul ar accepta inevitabilitatea inexistenţei, ar intra în disperare.
Peciatifobia - teama de a nu păcătui (dezvoltată pe parcurs). Auzim îngrijorător de mulţi oameni spunînd "mi-e frică de Dumnezeu". Şi oamenii ăştia chiar trăiesc cu frica-n sîn, că vine Doamne-Doamne şi le dă-n cap pentru fiecare greşeluţă.
Suplimentar, aş suspecta inclusiv existanţa unei forme de phronofobie (teama de a gîndi). Am observat persoane care se tem să răsfoiască pliante pentru alte religii. Sau sunt unii atît de dobitoci încît preferă să citească aceeaşi carte de mai multe ori (să zicem Biblia, că tot suntem într-o ţară majoritar creştină), în loc, pentru cultura lor generală, să citească măcar o dată şi Coranul. Sub dominaţia mirobolantului "crede şi nu cerceta", există teama de ce ar putea descoperi, ce ar putea gîndi. Nu cumva să fie "fraierit" de alte religii. Iar asta ascunde o puternică slăbiciune, nesiguranţă, neîncredere.
Şi eremofobia (teama de singurătate) mai poate juca un rol, de la caz la caz, determinant. Religia crează iluzia că cineva este lîngă tine, protejîndu-te de "cele rele". Iar aici, Dumnezeu este "prietenul imaginar" din copilărie.
Richard Dawkins: Pacientul este constrîns de convicţia interioară şi convingerea că ceva este adevărat sau bun sau virtuos, o convicţie care nu derivă din raţiune sau motivaţie, dar care, oricum îl face să se simtă total mulţumit şi convins. Numim această convicţie credinţă (religioasă). Pacientul consideră o virtute faptul că a sa convicţie nu are niciun suport raţional sau logic. De asemenea, consideră că este cu atît mai bine cu cît nu există acest suport. Pacientul se comportă intolerant cu vectorii credinţelor rivale, în cazuri extreme omorîndu-i sau instigînd la moartea acestora. În acelaşi timp, este ostil şi cu oameni care au suferit de aceeaşi credinţă şi apoi s-au vindecat.
E frapant modul în care o persoană religioasă alege să-şi ignore propria raţiune, propriul discernămînt, de dragul credinţei. Un test simplu: Se ia întrebarea "De ce se nasc unii copii cu handicap sau diverse boli?" Un răspuns frecvent ar suna ceva de genul "plătesc pentru păcatele părinţilor". Îmi spunea cineva, nu demult, că s-ar răspunde pentru păcate pînă la a şaptea generaţie. Şi atunci zicem aşa: Ce ar fi ca atunci cînd un om săvîrşeşte o crimă, să răspundă o rudă în locul său? Asta e justiţia divină? Dar nu, ar fi prea greu de acceptat consecinţele psihoemoţionale ale unor idei precum inexistenţa lui Dumnezeu sau nepăsarea lui faţă de om, sau lipsa dreptăţii.
Alt exemplu. Un credincios, cînd i se întîmplă un lucru bun, spune că l-a ajutat Dumnezeu, care, deci, există. Dacă, în schimb, i se întîmplă ceva rău, Dumnezeu l-a "testat" şi, deci, există. Adică oricum am da-o, nu-l scoţi dintr-ale lui.
Povestea din Biblie în care Avraam, auzind vocea lui Dumnezeu, merge să-şi omoare copilul, este pentru nebuni (că un om sănătos nu ar putea gîndi aşa) plină de virtuţi şi morală. Şi-n ziua de azi sunt părinţi care-şi omoară copiii motivînd ca aşa le-a cerut Dumnezeu (ori că era încarnarea Diavolului). Diferenţa e că-n zilele noastre a mai auzit lumea de boli psihice.
Cu toate că religiile, în marea lor majoritatea se autoproclamă morale, etice, drepte, cu toate că (cică) ar învăţa iubirea semenilor, adepţii lor sunt, cel mai adesea, mari egoişti. Egoismul şi egocentrismul se vede în maniera nesimţită de a acţiona în raport cu Dumnezeu. Cum poţi să te rogi să iei un examen la şcoală, cînd copiii mor de foame în Africa? Ori îl crezi pe Dumnezeu complet retardat (nu vede suferinţele altora), ori eşti egoist şi-ţi pasă doar de tine. Să rezolve Dumnezeu bolile, oamenii fără adăpost, copiii din Somalia şi abia apoi o să aibă timp de altele. Deci orice om care se roagă pentru el, este un om eminamente egoist!
Vin şi cu un exemplu concret. Un personaj grobian al plaiurilor mioritice: George Becali. Nici nu mai ştiu de cîte ori l-am auzit făcînd afirmaţii de genul "Steua a pierdut pentru că Dumnezeu a vrut să-MI dea o palmă" sau "a cîştigat greu echipa, pentru că Dumnezeu a vrut să MĂ ţină în suspans". Dar de ce nu ar fi vrut Dumnezeu să "dea o palmă" altui suporter? Dumnezeu decide rezultatele Stelei în funcţie de păcatele lui Becali? Să-mi aducă cineva argumente, că ăsta nu este egocentrism neobrăzat. Iar egocentrismul şi orgoliul nejustificat sunt căi certe către paranoia.
Şi un exemplu din viaţa de zi cu zi. Un om care crede că plouă pentru că el s-a rugat să plouă, înseamnă că trăieşte cu impresia că lui Dumnezeu i se rupe de cei care s-au rugat să nu plouă, deci întregul univers se învîrte în jurul lui...
Vine acuma Crăciunul şi ne apucăm de sacrificat porci pentru zei. Dar e okay... Şi chiar dacă nu e, dacă religia spune că e, atunci e. Creierul a obosit de la atîta odihnă...
Trist!
P.S.: Recomand bestseller-ul "Himera credinţei în Dumnezeu" (Richard Dawkins, Ed. "Curtea Veche")
CARE MAI SINTETI ADEVARL CAM USTURA
SÂMBĂTĂ, 4 DECEMBRIE 2010
Credinţa în Dumnezeu, boală psihică?
Motto: Cei mai mulţi oameni ucid adevărul cînd adevărul le ucide religia. (Lemuel Washburn)
Ce ne-am face dacă 90% dintre noi am suferi de o afecţiune psihică? Cum ne-am da seama? Cea mai simplă metodă de identificare a unei anomalii este nota discordantă pe care o face subiectul. Metodă care nu se poate dovedi eficientă în ipoteza dată.
Cunoaşterea funcţionării creierului uman încă este într-o fază incipientă. Bolile psihice au intrat relativ recent în domeniul medicinei. Pînă nu demult, sensul suvîntului "nebun" era doar acela de "măscărici", "clovn".
Aşa-numita "religovirologie" (religovirology) analizează religia din perspectiva unei boli a minţii. Studii importante s-au făcut în domeniu, lucrări au fost publicate, dar din păcate, societatea s-a dovedit mai mult decît reticentă în a le studia. Un om sănătos se poate întreba, în diverse situaţii, dacă nu cumva a luat-o razna. Numai oamenii cu adevărat nebuni nu vor accepta vreodată posibilitatea asta. (la fel cum proştii nu-şi dau seama că sunt proşti)
Sunt uşor sesizabile similitudinile dintre comportamentul unei persoane religioase şi cel din patologia altor tulburări psihice.
Tulburarea obsesiv-compulsivă este o formă de anxietate care se manifestă prin gînduri şi temeri nejustificate care se transformă în obsesii şi care treptat, duc la un comportament repetitiv, compulsiv. Persoanele care ajung să conştientizeze faptul că au anumite obsesii nejustificate şi că suferă de tulburare obsesiv-compulsivă, încearcă să ignore aceste obsesii şi chiar să înceteze în a le mai materializa în fapte. Însă, această tentativă de ignorare a obsesiilor nu face decît să crească senzaţia de stres şi anxietate. Într-un final, tocmai pentru a diminua senzaţia de stres, aceste persoane vor recurge la acte repetitive. Merg mereu pe partea stîngă a drumului pentru că partea dreaptă aduce ghinion, nu calc pe capacele de la canal pentru că este semn că ceva rău se va întîmpla, mă spăl de trei ori pe mîini cu săpun, calc de trei ori într-un loc, casc de trei ori deoarece cifra trei este impară şi tot ceea ce fac trebuie să fie realizat de un număr impar de ori etc.
Sună cunoscut? Persoanele care îşi fac cruce cînd ies pe uşă (ba, eventual, nu uită nici să calce mai întîi cu dreptul), sau folosesc mereu cifra "3" (gîndidu-se la Sfînta Treime) sau spun aceeaşi rugăciune în fiecare seară ("Tatăl nostru") şi se trezesc disperate dacă, vai, au adormit uitînd să-şi facă ritualul. And so on, and so on.
Schizofrenia este o boală mintală din categoria psihozelor endogene. Caracteristică este apariţia unor manifestări psihopatologice majore, cum sunt halucinaţii, deliruri, turburari formale de gîndire, tulburări afective, dezorganizarea personalităţii.
A te simţi urmărit, privit (Dumnezeu e cu ochii pe tine), a vorbi de unul singur (rugăciunea), a te simţi ameninţat (Diavolul încearcă să te "corupă"), a te chinui singur (postul), tulburări de gîndire (Dumnezeu e drept, e bun, şi cînd face rău), iluziile (lucruri banale sunt interpretate drept semne divine) delirul (a se vedea reacţia multor credincioşi la vederea moaştelor) sau chiar a "vedea" îngeri (halucinaţii) sunt toate caracteristice schizofreniei!
Întemeietorii marilor religii, cel mai proabil, sufereau de schizofreniei paranoid-narcisistă şi chiar epilepsie. Nu toţi credincioşii sunt automat schizofrenici, dar toţi schizofrenicii chiar sunt credincioşi! Iar apartenenţa la o religie, oricare ar fi aceea, reprezintă un teren propice pentru apariţia, dezvoltarea şi întreţinerea schizofreniei.
Există cel puţin două fobii care însoţesc credinţa în Dumnezeu:
Tanatofobia - o teamă faţă de moarte nejustificată şi intensă.
Aici, religia are efectul unui calmant. Şi ca orice calmant, se poate transforma foarte uşor în drog. Adică da, vei muri, dar totodată vei continua să trăieşti sub forma unui suflet (sau te vei reîncarna). Da, n-o să-i mai vezi pe cei dragi, însă numai pentru o vreme (vă reîntîlniţi, la o cafea, pe "lumea cealaltă").
Dacă subiectul ar accepta inevitabilitatea inexistenţei, ar intra în disperare.
Peciatifobia - teama de a nu păcătui (dezvoltată pe parcurs). Auzim îngrijorător de mulţi oameni spunînd "mi-e frică de Dumnezeu". Şi oamenii ăştia chiar trăiesc cu frica-n sîn, că vine Doamne-Doamne şi le dă-n cap pentru fiecare greşeluţă.
Suplimentar, aş suspecta inclusiv existanţa unei forme de phronofobie (teama de a gîndi). Am observat persoane care se tem să răsfoiască pliante pentru alte religii. Sau sunt unii atît de dobitoci încît preferă să citească aceeaşi carte de mai multe ori (să zicem Biblia, că tot suntem într-o ţară majoritar creştină), în loc, pentru cultura lor generală, să citească măcar o dată şi Coranul. Sub dominaţia mirobolantului "crede şi nu cerceta", există teama de ce ar putea descoperi, ce ar putea gîndi. Nu cumva să fie "fraierit" de alte religii. Iar asta ascunde o puternică slăbiciune, nesiguranţă, neîncredere.
Şi eremofobia (teama de singurătate) mai poate juca un rol, de la caz la caz, determinant. Religia crează iluzia că cineva este lîngă tine, protejîndu-te de "cele rele". Iar aici, Dumnezeu este "prietenul imaginar" din copilărie.
Richard Dawkins: Pacientul este constrîns de convicţia interioară şi convingerea că ceva este adevărat sau bun sau virtuos, o convicţie care nu derivă din raţiune sau motivaţie, dar care, oricum îl face să se simtă total mulţumit şi convins. Numim această convicţie credinţă (religioasă). Pacientul consideră o virtute faptul că a sa convicţie nu are niciun suport raţional sau logic. De asemenea, consideră că este cu atît mai bine cu cît nu există acest suport. Pacientul se comportă intolerant cu vectorii credinţelor rivale, în cazuri extreme omorîndu-i sau instigînd la moartea acestora. În acelaşi timp, este ostil şi cu oameni care au suferit de aceeaşi credinţă şi apoi s-au vindecat.
E frapant modul în care o persoană religioasă alege să-şi ignore propria raţiune, propriul discernămînt, de dragul credinţei. Un test simplu: Se ia întrebarea "De ce se nasc unii copii cu handicap sau diverse boli?" Un răspuns frecvent ar suna ceva de genul "plătesc pentru păcatele părinţilor". Îmi spunea cineva, nu demult, că s-ar răspunde pentru păcate pînă la a şaptea generaţie. Şi atunci zicem aşa: Ce ar fi ca atunci cînd un om săvîrşeşte o crimă, să răspundă o rudă în locul său? Asta e justiţia divină? Dar nu, ar fi prea greu de acceptat consecinţele psihoemoţionale ale unor idei precum inexistenţa lui Dumnezeu sau nepăsarea lui faţă de om, sau lipsa dreptăţii.
Alt exemplu. Un credincios, cînd i se întîmplă un lucru bun, spune că l-a ajutat Dumnezeu, care, deci, există. Dacă, în schimb, i se întîmplă ceva rău, Dumnezeu l-a "testat" şi, deci, există. Adică oricum am da-o, nu-l scoţi dintr-ale lui.
Povestea din Biblie în care Avraam, auzind vocea lui Dumnezeu, merge să-şi omoare copilul, este pentru nebuni (că un om sănătos nu ar putea gîndi aşa) plină de virtuţi şi morală. Şi-n ziua de azi sunt părinţi care-şi omoară copiii motivînd ca aşa le-a cerut Dumnezeu (ori că era încarnarea Diavolului). Diferenţa e că-n zilele noastre a mai auzit lumea de boli psihice.
Cu toate că religiile, în marea lor majoritatea se autoproclamă morale, etice, drepte, cu toate că (cică) ar învăţa iubirea semenilor, adepţii lor sunt, cel mai adesea, mari egoişti. Egoismul şi egocentrismul se vede în maniera nesimţită de a acţiona în raport cu Dumnezeu. Cum poţi să te rogi să iei un examen la şcoală, cînd copiii mor de foame în Africa? Ori îl crezi pe Dumnezeu complet retardat (nu vede suferinţele altora), ori eşti egoist şi-ţi pasă doar de tine. Să rezolve Dumnezeu bolile, oamenii fără adăpost, copiii din Somalia şi abia apoi o să aibă timp de altele. Deci orice om care se roagă pentru el, este un om eminamente egoist!
Vin şi cu un exemplu concret. Un personaj grobian al plaiurilor mioritice: George Becali. Nici nu mai ştiu de cîte ori l-am auzit făcînd afirmaţii de genul "Steua a pierdut pentru că Dumnezeu a vrut să-MI dea o palmă" sau "a cîştigat greu echipa, pentru că Dumnezeu a vrut să MĂ ţină în suspans". Dar de ce nu ar fi vrut Dumnezeu să "dea o palmă" altui suporter? Dumnezeu decide rezultatele Stelei în funcţie de păcatele lui Becali? Să-mi aducă cineva argumente, că ăsta nu este egocentrism neobrăzat. Iar egocentrismul şi orgoliul nejustificat sunt căi certe către paranoia.
Şi un exemplu din viaţa de zi cu zi. Un om care crede că plouă pentru că el s-a rugat să plouă, înseamnă că trăieşte cu impresia că lui Dumnezeu i se rupe de cei care s-au rugat să nu plouă, deci întregul univers se învîrte în jurul lui...
Vine acuma Crăciunul şi ne apucăm de sacrificat porci pentru zei. Dar e okay... Şi chiar dacă nu e, dacă religia spune că e, atunci e. Creierul a obosit de la atîta odihnă...
Trist!
P.S.: Recomand bestseller-ul "Himera credinţei în Dumnezeu" (Richard Dawkins, Ed. "Curtea Veche")
664
Cafenea / Re: De toate....pentru noi.
« : Septembrie 02, 2012, 09:59:07 am »
Creștinismul din perspectiva filozofiei și științei
Articol principal: Creștinismul din perspectiva filozofiei și științei.
Creştinismul la etapa actuală (roșu închis, state în care este religia majoritară)
Filozofia, datorită caracterului ei rațional, nu putea decât să intre în conflict cu creștinismul, o religie în care adevărurile sunt revelate și impuse dogmatic. Deși există incontestabil o influență reciprocă între filozofia greacă și ideile religioase ale evreilor, părțile au intrat în conflict, și invectivele de-o parte și alta n-au lipsit deloc. Când au căpătat putere și număr, creștinii au lichidat filozofia pe care o percepeau ca fiind păgână, închizând școlile de filozofie, hărțuind sau omorând filozofii vremii. Logica și rațiunea nu este însă nici păgână, nici creștină. În consecință, la un moment dat, o parte dintre creștini (anume creștinătatea occidentală) a redescoperit filozofia și rațiunea "păgână" prin contactul cu civilizația arabă. Europenii practic își găseau astfel rădăcinile culturale istorice, grecești și romane, cursul luat de evenimente din acest moment ducând la o scădere treptată a forței religiei, inițial filozofia eliberându-se de sub tutela religiei, ulterior apărând și știința (în sens modern al termenului), fapt care însă n-a dus la dispariția conflictelor cu creștinismul.
Filozofia reproșează creștinismului și religiei în general lipsa gândirii critice și a libertății de gândire (dogmatismul), în timp ce știința, în afară de a fi discreditat istoric anumite afirmații ale creștinismului, are ca obiect de studiu, prin diverse discipline ale ei, chiar creștinismul și religia, ori analiza acestuia din urmă nu-l face deloc mai adevărat decât oricare altă religie studiată. Acest fapt nu a rămas fără consecințe, căci printre elitele intelectuale gradul de adeziune la dogmele creștine este cel mai scăzut.
http://ro.wikipedia.org/wiki/Cre%C8%99tinism
AICI VETI GASI O ISTORIE A CRESTINISMULUISI A ALTOR RELIGII
Articol principal: Creștinismul din perspectiva filozofiei și științei.
Creştinismul la etapa actuală (roșu închis, state în care este religia majoritară)
Filozofia, datorită caracterului ei rațional, nu putea decât să intre în conflict cu creștinismul, o religie în care adevărurile sunt revelate și impuse dogmatic. Deși există incontestabil o influență reciprocă între filozofia greacă și ideile religioase ale evreilor, părțile au intrat în conflict, și invectivele de-o parte și alta n-au lipsit deloc. Când au căpătat putere și număr, creștinii au lichidat filozofia pe care o percepeau ca fiind păgână, închizând școlile de filozofie, hărțuind sau omorând filozofii vremii. Logica și rațiunea nu este însă nici păgână, nici creștină. În consecință, la un moment dat, o parte dintre creștini (anume creștinătatea occidentală) a redescoperit filozofia și rațiunea "păgână" prin contactul cu civilizația arabă. Europenii practic își găseau astfel rădăcinile culturale istorice, grecești și romane, cursul luat de evenimente din acest moment ducând la o scădere treptată a forței religiei, inițial filozofia eliberându-se de sub tutela religiei, ulterior apărând și știința (în sens modern al termenului), fapt care însă n-a dus la dispariția conflictelor cu creștinismul.
Filozofia reproșează creștinismului și religiei în general lipsa gândirii critice și a libertății de gândire (dogmatismul), în timp ce știința, în afară de a fi discreditat istoric anumite afirmații ale creștinismului, are ca obiect de studiu, prin diverse discipline ale ei, chiar creștinismul și religia, ori analiza acestuia din urmă nu-l face deloc mai adevărat decât oricare altă religie studiată. Acest fapt nu a rămas fără consecințe, căci printre elitele intelectuale gradul de adeziune la dogmele creștine este cel mai scăzut.
http://ro.wikipedia.org/wiki/Cre%C8%99tinism
AICI VETI GASI O ISTORIE A CRESTINISMULUISI A ALTOR RELIGII
665
Doctrină / Re: Transfuziile de sânge
« : August 31, 2012, 10:22:43 pm »
Las ca asi trage si io un fum, da nam 
666
Discuții libere / Re: Există Dumnezeu?
« : August 31, 2012, 09:39:17 am »
Dar de ce aceasta existenta trebuie sa aiba legatura cu un Zeu atotputernic..bla ,bla ...inventat.....cind mai logic ar fi sa zicem ca inca nu stim si nu are rost sa inventam un zeu pentru a explica aceasta existenta?..... Credinta intr-un zeu....este primitiva si nu are nici un suport,dovada 
668
Doctrină / Re: Profetiile esuate ale lui Isus si ale discipolilor lui
« : August 27, 2012, 03:38:52 pm »
Bum,bum Oryca ce fel de ciuperci prizezi? spunene si noua poate vom vorbi aceias limba
Ce bine de voi astia, care puteti fugi de realitate, in lumea voastra iluzorie...frumos
Oryca ce fel de ciuperci prizezi? spunene si noua poate vom vorbi aceias limba Ce bine de voi astia, care puteti fugi de realitate, in lumea voastra iluzorie...frumos
670
Cafenea / Re: De toate....pentru noi.
« : August 26, 2012, 10:47:43 am »
Dedicatie pt.Oma....cel trezit de jumatate
https://fbcdn-sphotos-g-a.akamaihd.net/hphotos-ak-ash4/293123_431156183602858_1521448131_n.jpg
https://fbcdn-sphotos-g-a.akamaihd.net/hphotos-ak-ash4/293123_431156183602858_1521448131_n.jpg
671
Discuții libere / Re: Este credinta nociva pentru omenire?
« : August 26, 2012, 08:17:37 am »
Da credinta este nociva pt.omenire....vizionati tot acest video interesant
http://www.baricada.ro/preview_arhiva_video.php?id=973&keepThis=true&TB_iframe=true&height=550&width=760
http://www.baricada.ro/preview_arhiva_video.php?id=973&keepThis=true&TB_iframe=true&height=550&width=760
672
Cafenea / Re: De toate....pentru noi.
« : August 24, 2012, 07:45:27 pm »
Hai lasama sa rid linistit, ca doar si io am fost ....cit de cit ....ma dau si io rotund ,ce draq ups ca nu mai cred nici in asta 
....glumeam ....
....ma dau si io rotund ,ce draq ups ca nu mai cred nici in asta ....glumeam ....
673
Cafenea / Re: De toate....pentru noi.
« : August 24, 2012, 07:20:00 pm »
Inteligenti cit de cit imi place cum suna asta. Auuuuuuuuuuuuuuu
imi place cum suna asta. Auuuuuuuuuuuuuuu
674
Practici / Re: Psihologia din spatele religiei
« : August 24, 2012, 07:00:05 pm »
Partea doua....Hrana spirituala
Convertirea la aceste culte nu reprezinta rezultatul unei alegeri, ci a unei caderi, alunecari sau atrageri. Punctele vulnerabile nu sunt de natura sa “conduca” individul catre un anume grup. Grupul se foloseste de aceste puncte slabe si îi amageste pe indivizi pentru a-i convinge sa se alature si sa renunte la modul lor de viata anterior. Manipularea de catre grup pe baza punctelor slabe ale persoanei nu este de obicei un lucru rational, gândit sau planificat, ci un mecanism tacit rezultat din mediul strict si închis.
Cum se schimba cei care adera la culte?
Dupa ce convertitii se înroleaza într-un cult, modul de gândire, de simtire si de actiune al cultului devine o a doua natura, în timp ce aspectele importante anterioare venirii în cult sunt suprimate sau se atrofiaza prin abandonare. Noi convertiti încep sa-si formeze o carapace datorita asaltului propagandistic al cultului. Încep sa apara ca “defazati”, rigizi si stereotipici în raspunsuri, cu un vocabular limitat, cu o capacitate redusa de analiza si fatis distanti în relatiile cu ceilalti. Multi parinti au spus: “Acesta nu e copilul meu!”. Astfel de constatari întaresc opinia ca membrii unor astfel de culte sunt un fel de “zombi” sau niste roboti. Desi aceasta descriere este o exagerare, ea reflecta totusi faptul ca manipularile cultice formeaza în timp o forma denaturata de constiinta la unele persoane.
Cu timpul, convertitii reduc din distanta fata de restul lumii, din “defazaj”. Învata diferite metode sau adopta atitudini de suprafata pentru a combate opinia generala despre ei si pentru a-i minti mai usor pe altii si pe sine. Deseori ei pierd legatura cu persoanele cunoscute anterior venirii în grup, ca rezultat al opozitiei cultului fata de parinti si de societate. Mai mult, în cadrul grupului devin apreciati pentru conformarea cu cerintele cultului de care au devenit atât de dependenti. Eventual sunt prezentati noilor veniti ca “eroi ai credintei”, modele vrednic de urmat.
Daca li se permite amintirile suprimate sau îndoielile înabusite sa vina la suprafata, acestea pot declansa o anxietate care, la rândul ei, poate favoriza anumite stari de cvasi-transa, cum ar fi vorbirea în limbi, în scopul apararii sistemului de gândire, de sentimente si de comportament al cultului. Astfel de persoane pot avea un comportament normal, cel putin la suprafata. Totusi, adaptarea lor la societate depinde de masura în care si-au pastrat vechiul mod de gândire, telurile, valorile si afectele personale. Un nivel normal de dezvoltare psihologica si integrare a personalitatii este foarte greu de atins.
Cum îi influentează apartenenta la un cult pe oameni?
Deoarece sesizeaza deseori schimbarile negative care le scapa noilor convertiti, familiile acestora sunt de obicei primele ranite. În încercarea lor de a-si ajuta rudele cazute în aceste culte, familiile au parte de frustrari, lipsa de ajutor, vina si, din cauza ca putini le înteleg situatia, de singuratate.
Membrii pot fi afectati în sensul ca îsi pierd autonomia psihologica. Mai mult, separarea grupului de restul societatii, în numele ideii biblice de “iesire din lume”, îi lipseste pe membri de ocazia de a învata din variatele experiente ale unei vieti normale. Membrii pot pierde irecuperabil ani într-o stare de “arest al dezvoltarii”. În unele cazuri, ei au parte de caderi psihice. Copiii din astfel de culte sunt supusi riscului de neglijare din partea parintilor din cauza ca parintii si-au modificat sistemul anterior si normal de afecte, declinându-si acum tacit responsabilitatea pe motivul “voii Domnului” sau al unei entitati superioare.
Cei care parasesc grupul au parte de sentimente de anxietate, depresie, mânie, teama, vina, tulburari de gândire, “plutire”, trecere de la atitudinea cultica fata de lume la una ne-cultica, sau senzatia ca sunt întepeniti într-o stare intermediara. Aceasta tulburare emotionala afecteaza capacitatea de a lua decizii si de a-si asuma responsabilitatile vietii.
Într-adevar, multi fosti membri au nevoie de un an sau doi pentru a se întoarce la vechiul nivel de adaptare, în timp de unii sufera decaderi nervoase sau ramân afectati psihologic ani de zile.
Nu toti cei care adera la culte sunt afectati din punct de vedere psihologic. Unii se refugiaza în cult din fata dificultatilor vietii, prea mari pentru ei. Altii au putut pastra o distanta emotionala si au urmat cultul fara a deveni însa cu adevarat o parte din el si fara a fi prea afectati de ideologia grupului. În fine, unii au taria de a rezista presiunii propagandistice, ceea ce le permite sa-si pastreze un grad de autonomie chiar într-un mediu foarte presant.
De ce pleaca oamenii din culte?
Oamenii pleaca din culte pentru o multime de motive. Dupa ce au devenit constienti de coruptia si /sau ipocrizia din interiorul cultului, indivizii care si-au pastrat un grad de independenta si o oarecare legatura cu vechile lor valori pot pur si simplu sa plece, deziluzionati. Alti membri pleaca pentru ca s-au plictisit de rutina prozelitismului sau a colectarii de fonduri, prezenta în cult dându-le un sentiment de “tras barca pe uscat”. Uneori chiar si cei mai “fierbinti” membrii ai cultului ajung sa se simta nepotriviti în fata cerintelor exagerate ale cultului si pleaca, nu pentru ca au încetat sa mai creada, ci pentru ca se simt niste esecuri irecuperabile. Altii pot renunta la cult dupa ce se reîntâlnesc cu vechile valori, teluri în viata, interese sau relatii, ca rezultat al vizitelor parintilor sau a discutiilor cu fosti membri.
Este usor sa pleci din cult?
Persoanele care încep sa se gândeasca sa paraseasca adunarea se vad supusi anumitor presiuni sa ramâna. Unii fosti membri povestesc ca au avut nevoie de luni, chiar ani de zile pentru a gasi puterea sa plece. Unii au fost atât de intimidati încât au plecat în secret.
Desi majoritatea membrilor din culte pleaca singuri în cele din urma, rudele nu trebuie sa fie linistite. Mai întâi, multi, daca nu majoritatea celor care pleaca singuri sunt afectati din punct de vedere psihologic, deseori într-o maniera pe care ei nu o înteleg. În al doilea rând, unii din culte nu pleaca niciodata si sunt afectati foarte grav. În al treilea rând, nu se poate prezice cine va pleca si cine nu sau cine va fi afectat. În consecinta, a renunta la atentie din partea rudelor înainte de vreme este ca si cum ai renunta la precautii în cazul tinerilor care fumeaza marijuana pe motivul ca majoritatea celor care încearca marijuana nu devin drogati.
Ce este consilierea pentru iesirea din cult? Cum difera aceasta de deprogramare?
Consilierea pentru iesirea din cult si deprogramarea implica amândoua discutarea cu membrii cultului (uneori în sedinte lungi, pe parcursul multor zile), pentru a-i ajuta sa identifice practicile manipulante si înselatoare ale cultului, sa-si refaca legaturile avute anterior de convertire si sa-si reia capacitatea de a gândi independent si critic. Aceste doua concepte difera însa printr-un aspect foarte important.
Deprogramarea, spre deosebire de consilierea pentru iesire, este asociata unui proces de “salvare” în care membrii familiei si prietenii au un rol extrem de important.
Desi propaganda din interiorul cultului încearca sa contracareze procesul de “salvare”, numindu-l “cădere de la credintă”, “părăsire a Căii”, “întoarcere la păcat” sau la lumea cea rea, multi fosti membri care au fost ajutati sa se re-echilibreze au declarat ca au fost surprinsi de respectul si grija de care au avut parte.
Riscurile esuarii unui astfel de proces de “salvare” sunt mari. În unele cazuri copiii au dezvoltat o ura fata de parinti si în general, fata de cei din afara cultului. Lipsa de tact si de rabdare a familiei a fost atent speculata de cult pentru a întari în mintea persoanei imaginea de rautate a lumii din afara, persoana devenind în cele din urma mai legata de grup.
Pentru informatii detaliate privind cultele religioase, vizitati www.csj.org (site în limba engleză). Situl apartine unei cunoscute Asociatii din SUA formată în anii 1970 la initiativa unor sociologi, psihologi, psihiatri si părinti ai căror copii fuseseră atrasi în diferite secte.
Convertirea la aceste culte nu reprezinta rezultatul unei alegeri, ci a unei caderi, alunecari sau atrageri. Punctele vulnerabile nu sunt de natura sa “conduca” individul catre un anume grup. Grupul se foloseste de aceste puncte slabe si îi amageste pe indivizi pentru a-i convinge sa se alature si sa renunte la modul lor de viata anterior. Manipularea de catre grup pe baza punctelor slabe ale persoanei nu este de obicei un lucru rational, gândit sau planificat, ci un mecanism tacit rezultat din mediul strict si închis.
Cum se schimba cei care adera la culte?
Dupa ce convertitii se înroleaza într-un cult, modul de gândire, de simtire si de actiune al cultului devine o a doua natura, în timp ce aspectele importante anterioare venirii în cult sunt suprimate sau se atrofiaza prin abandonare. Noi convertiti încep sa-si formeze o carapace datorita asaltului propagandistic al cultului. Încep sa apara ca “defazati”, rigizi si stereotipici în raspunsuri, cu un vocabular limitat, cu o capacitate redusa de analiza si fatis distanti în relatiile cu ceilalti. Multi parinti au spus: “Acesta nu e copilul meu!”. Astfel de constatari întaresc opinia ca membrii unor astfel de culte sunt un fel de “zombi” sau niste roboti. Desi aceasta descriere este o exagerare, ea reflecta totusi faptul ca manipularile cultice formeaza în timp o forma denaturata de constiinta la unele persoane.
Cu timpul, convertitii reduc din distanta fata de restul lumii, din “defazaj”. Învata diferite metode sau adopta atitudini de suprafata pentru a combate opinia generala despre ei si pentru a-i minti mai usor pe altii si pe sine. Deseori ei pierd legatura cu persoanele cunoscute anterior venirii în grup, ca rezultat al opozitiei cultului fata de parinti si de societate. Mai mult, în cadrul grupului devin apreciati pentru conformarea cu cerintele cultului de care au devenit atât de dependenti. Eventual sunt prezentati noilor veniti ca “eroi ai credintei”, modele vrednic de urmat.
Daca li se permite amintirile suprimate sau îndoielile înabusite sa vina la suprafata, acestea pot declansa o anxietate care, la rândul ei, poate favoriza anumite stari de cvasi-transa, cum ar fi vorbirea în limbi, în scopul apararii sistemului de gândire, de sentimente si de comportament al cultului. Astfel de persoane pot avea un comportament normal, cel putin la suprafata. Totusi, adaptarea lor la societate depinde de masura în care si-au pastrat vechiul mod de gândire, telurile, valorile si afectele personale. Un nivel normal de dezvoltare psihologica si integrare a personalitatii este foarte greu de atins.
Cum îi influentează apartenenta la un cult pe oameni?
Deoarece sesizeaza deseori schimbarile negative care le scapa noilor convertiti, familiile acestora sunt de obicei primele ranite. În încercarea lor de a-si ajuta rudele cazute în aceste culte, familiile au parte de frustrari, lipsa de ajutor, vina si, din cauza ca putini le înteleg situatia, de singuratate.
Membrii pot fi afectati în sensul ca îsi pierd autonomia psihologica. Mai mult, separarea grupului de restul societatii, în numele ideii biblice de “iesire din lume”, îi lipseste pe membri de ocazia de a învata din variatele experiente ale unei vieti normale. Membrii pot pierde irecuperabil ani într-o stare de “arest al dezvoltarii”. În unele cazuri, ei au parte de caderi psihice. Copiii din astfel de culte sunt supusi riscului de neglijare din partea parintilor din cauza ca parintii si-au modificat sistemul anterior si normal de afecte, declinându-si acum tacit responsabilitatea pe motivul “voii Domnului” sau al unei entitati superioare.
Cei care parasesc grupul au parte de sentimente de anxietate, depresie, mânie, teama, vina, tulburari de gândire, “plutire”, trecere de la atitudinea cultica fata de lume la una ne-cultica, sau senzatia ca sunt întepeniti într-o stare intermediara. Aceasta tulburare emotionala afecteaza capacitatea de a lua decizii si de a-si asuma responsabilitatile vietii.
Într-adevar, multi fosti membri au nevoie de un an sau doi pentru a se întoarce la vechiul nivel de adaptare, în timp de unii sufera decaderi nervoase sau ramân afectati psihologic ani de zile.
Nu toti cei care adera la culte sunt afectati din punct de vedere psihologic. Unii se refugiaza în cult din fata dificultatilor vietii, prea mari pentru ei. Altii au putut pastra o distanta emotionala si au urmat cultul fara a deveni însa cu adevarat o parte din el si fara a fi prea afectati de ideologia grupului. În fine, unii au taria de a rezista presiunii propagandistice, ceea ce le permite sa-si pastreze un grad de autonomie chiar într-un mediu foarte presant.
De ce pleaca oamenii din culte?
Oamenii pleaca din culte pentru o multime de motive. Dupa ce au devenit constienti de coruptia si /sau ipocrizia din interiorul cultului, indivizii care si-au pastrat un grad de independenta si o oarecare legatura cu vechile lor valori pot pur si simplu sa plece, deziluzionati. Alti membri pleaca pentru ca s-au plictisit de rutina prozelitismului sau a colectarii de fonduri, prezenta în cult dându-le un sentiment de “tras barca pe uscat”. Uneori chiar si cei mai “fierbinti” membrii ai cultului ajung sa se simta nepotriviti în fata cerintelor exagerate ale cultului si pleaca, nu pentru ca au încetat sa mai creada, ci pentru ca se simt niste esecuri irecuperabile. Altii pot renunta la cult dupa ce se reîntâlnesc cu vechile valori, teluri în viata, interese sau relatii, ca rezultat al vizitelor parintilor sau a discutiilor cu fosti membri.
Este usor sa pleci din cult?
Persoanele care încep sa se gândeasca sa paraseasca adunarea se vad supusi anumitor presiuni sa ramâna. Unii fosti membri povestesc ca au avut nevoie de luni, chiar ani de zile pentru a gasi puterea sa plece. Unii au fost atât de intimidati încât au plecat în secret.
Desi majoritatea membrilor din culte pleaca singuri în cele din urma, rudele nu trebuie sa fie linistite. Mai întâi, multi, daca nu majoritatea celor care pleaca singuri sunt afectati din punct de vedere psihologic, deseori într-o maniera pe care ei nu o înteleg. În al doilea rând, unii din culte nu pleaca niciodata si sunt afectati foarte grav. În al treilea rând, nu se poate prezice cine va pleca si cine nu sau cine va fi afectat. În consecinta, a renunta la atentie din partea rudelor înainte de vreme este ca si cum ai renunta la precautii în cazul tinerilor care fumeaza marijuana pe motivul ca majoritatea celor care încearca marijuana nu devin drogati.
Ce este consilierea pentru iesirea din cult? Cum difera aceasta de deprogramare?
Consilierea pentru iesirea din cult si deprogramarea implica amândoua discutarea cu membrii cultului (uneori în sedinte lungi, pe parcursul multor zile), pentru a-i ajuta sa identifice practicile manipulante si înselatoare ale cultului, sa-si refaca legaturile avute anterior de convertire si sa-si reia capacitatea de a gândi independent si critic. Aceste doua concepte difera însa printr-un aspect foarte important.
Deprogramarea, spre deosebire de consilierea pentru iesire, este asociata unui proces de “salvare” în care membrii familiei si prietenii au un rol extrem de important.
Desi propaganda din interiorul cultului încearca sa contracareze procesul de “salvare”, numindu-l “cădere de la credintă”, “părăsire a Căii”, “întoarcere la păcat” sau la lumea cea rea, multi fosti membri care au fost ajutati sa se re-echilibreze au declarat ca au fost surprinsi de respectul si grija de care au avut parte.
Riscurile esuarii unui astfel de proces de “salvare” sunt mari. În unele cazuri copiii au dezvoltat o ura fata de parinti si în general, fata de cei din afara cultului. Lipsa de tact si de rabdare a familiei a fost atent speculata de cult pentru a întari în mintea persoanei imaginea de rautate a lumii din afara, persoana devenind în cele din urma mai legata de grup.
Pentru informatii detaliate privind cultele religioase, vizitati www.csj.org (site în limba engleză). Situl apartine unei cunoscute Asociatii din SUA formată în anii 1970 la initiativa unor sociologi, psihologi, psihiatri si părinti ai căror copii fuseseră atrasi în diferite secte.
675
Practici / Re: Psihologia din spatele religiei
« : August 24, 2012, 06:55:52 pm »
Tehnica manipularii la cultele religioase PRIMA PARTE
de Bogdan Mateciuc
Ce este un cult?
Un cult este un grup sau o miscare caracterizata printr-un devotament sau dedicare exagerata fata de o persoana, o idee sau un lucru, folosind tehnici manipulative de convingere si control care nu sunt etice (de exemplu, izolarea de prieteni si membri ai familiei, debilitare, folosirea unor metode pentru a mari sugestibilitatea si supunerea, controlul informatiei, anularea individualitatii sau a judecatii critice, promovarea dependentei totale fata de grup si teama de a-l parasi, etc.) în scopul atingerii scopurilor conducatorilor de grup în defavoarea membrilor, a familiilor lor sau a comunitatii. (West & Langone, 1986)
Caracteristicile unui cult distructiv
Structura piramidala autoritara, cu puterea de decizie concentrata la vârf.
Conducator(i) carismatici sau mesianici (“mesianic” însemnând fie ca se considera dumnezei, fie ca numai ei interpreteaza Scripturile asa cum ar voi Dumnezeu; conducatorii sunt auto-numiti.
Înselare pentru racolare si /sau colectare de fonduri.
Izolare de societate - nu neaparat o izolare fizica, ci una psihologica: restul lumii nu sunt mântuiti, nu sunt crestini, nu sunt transformati; singura sursa valabila de informare este grupul.
Folosirea tehnicilor de control al mintii (vom folosi criteriile Doctorului Robert Jay Lifton din cap. 22 al cartii sale Reforma gândirii si Psihologia Totalitarismului pentru a vedea daca cele opt metode psihologice si sociale sunt prezente în cazul unui cult).
Controlul mediului: Controlul mediului si al comunicarii din cadrul mediului.
Manipulare mistica: Cauta sa promoveze modele specifice de comportament si emotive astfel încât acestea sa para ca provin în mod natural din interiorul mediului, în timp ce conducatorii grupului se afiseaza ca fiind agentii alesi ai lui Dumnezeu, ai istoriei sau ai unei forte supranaturale, pentru îndeplinirea obiectivelor mistice, a “principiilor dumnezeiesti”, astfel încât cultul si credintele sale devin singura cale de mântuire (sau iluminare).
Pretentia de curatenie: Lumea este împartita strict în curati si pacatosi, între binele absolut (grupul si învatatura lui) si raul absolut (orice este în afara grupului). Persoana trebuie sa se schimbe în permanenta pentru a se conforma normei grupului; tendinte spre rusine si vina sunt folosite ca pârghii emotionale pentru a-i influenta si manipula pe membri.
Marturisi: Practica din interiorul grupului depaseste caile de exprimare religioase sau terapeutice, pâna la punctul în care grupul devine un cult în sine; sesiuni în care o persoana îsi marturiseste pacatele, însotit de modele de criticism si auto-criticism, cu un accent deosebit pus pe schimbarea personala.
Cunoastere exclusivista: Mediul totalitar favorizeaza senzatia ca învatatura sau ideologia grupului comporta o aura de sfintenie, cum ca aceasta ar reprezenta cea mai înalta viziune morala privind viata; chestionarea sau criticarea acestor principii este interzisa; se cere reverenta fata de ideologie /doctrina, fata de învatatorii grupului, de fondatori; grupul ofera o senzatie de siguranta tinerilor deoarece simplifica foarte mult lumea exterioara si raspunde unor nevoi contemporane, combinând un set de principii dogmatice cu o pretentie de cunoastere cu privire la adevar.
Limbaj modificat: Cuvintelor le sunt date noi întelesuri - lumea din afara nu foloseste cuvintele sau expresiile în acelasi fel; se creeaza un limbaj al grupului, cu expresii specifice. Daca învatatorii provin dintr-o alta tara, membrii ajung sa preia expresii straine limbii lor materne.
Doctrina este mai importanta decât persoana: Daca cineva pune sub semnul întrebarii credinta grupului sau pe conducatorii acestuia, acela este facut sa simta ca este ceva în neregula cu el, pentru simplul fapt ca pune întrebari - se creeaza o atmosfera negativa în jurul celor care pun întrebari, sunt evitati sau sunt ei însisi chestionati si criticati, în loc sa li se raspunda la întrebari. Se considera ca doctrina /ideologia grupului este mai valabila, mai adevarata decât orice alt aspect al caracterului omului sau decât experienta personala. Fiecare trebuie sa-si aseze experienta proprie sub “adevarul” grupului. Daca cineva pune întrebari sau chestioneaza, i se va spune ca pune întrebari pentru ca el este mândru, rau sau pacatos. Acceptarea neconditionata a ideologiei cultului este prezentata ca smerenie. Conflictele interne devin astfel foarte puternice.
Asezarea de granite: Dat fiind ca grupul poseda adevarata învatatura despre viata, cei care nu fac parte din grup sunt rai, pacatosi, nu sunt mântuiti, merg în iad sau îsi traiesc viata degeaba; o persoana începe cu adevarat sa-si traiasca viata numai daca se alatura grupului; manipularea temerii ca daca cineva paraseste grupul, atunci aceasta echivaleaza cu parasirea lui Dumnezeu, pierderea mântuirii, sau i se va întâmpla ceva rau. Grupul este “elita”, iar cei din afara sunt “lumea”, “pacatosii”, cei care nu au “lumina”, etc.
Premize pentru convertire
Farber, Harlow & West (1957) au lansat termenul de "sindrom DDT" pentru a descrie transformarea la nivelul gândirii suferita de prizonierii din razboiul din Coreea: debilitate, dependenta, teama. Lifton (1961), care a studiat de asemenea modificarea gândirii folosita în universitatile din China, a demonstrat ca procesul nu necesita afectiuni sau probleme fizice. Cultele contemporane, care nu dispun de ajutorul statului, au mai multe în comun cu aceasta transformare a gândirii decât cu situatia prizonierilor de razboi, în sensul ca ele nu folosesc forta fizica. Pentru a-si controla subiectii, ele recurg la subterfugii si la domeniile naturale de intersectie între ele si individ. Cultele induc stari de dependenta pentru a obtine controlul asupra membrilor si folosesc metode de pedeapsa psihologica pentru a întretine acest control. Procesul, dupa opinia mea, poate fi descris pe scurt ca un sindrom DDT modificat: debilitate, dependenta, teama.
Desi procesul descris aici este complex si variat, cele de mai jos reprezinta schema clasica de aderare la un astfel de cult:
Individul vulnerabil se întâlneste cu grupul.
Conducatorul (conducatorii) grupului se prezinta pe sine ca un binevoitor care îi poate îmbunatati viata.
Individul raspunde pozitiv, are parte de o crestere a respectului de sine si a sentimentului de securitate, acestea având loc pe fundal psihologic. Individul poate fi considerat ca "racolat".
Prin intermediul împartasirii de experienta, a marturisirilor si a exemplelor individualizate, conducatorul(ii) grupul capata acces la punctele tari si la cele slabe ale individului.
Prin marturisiri ale membrilor grupului, prin denigrarea “concurentei” (alte biserici sau grupuri religioase), prin accentuarea constanta a amintirilor rusinoase ale individului si a altor slabiciuni, prin îndoctrinarea treptata cu sistemul de gândire strict si închis al cultului, se afirmă superioritatea grupului ca un adevar fundamental.
Marturisirile membrilor, întarirea încrederii individului în grup, amintirea discreta a slabiciunilor individului si diferite forme de presiune îi creeaza individului sentimentul ca bunastarea lui viitoare, sub toate aspectele, depinde de respectarea credintelor grupului, mai exact a “programului de schimbare”.
Aceste tehnici de influentare sunt însotite de o minare subtila a respectului de sine al individului (de exemplu prin exagerarea pacatoseniei faptelor pe care individul trebuie sa le marturiseasca), suprimarea sau slabirea gândirii critice prin alocarea de sarcini care sa ocupe cât mai mult din timpul liber al individului si prin repetarea constanta ca numai lucruri rele se pot întâmpla daca nu se respecta reteta de “transformare” sau mântuire a grupului. Aceste manipulari îl fac pe individ sa-si exprime loialitatea fata de grup si sa se angajeze sa se schimbe conform cu schema locala. De acum el sau ea va fi considerat ca fiind “pe cale” (ca mergând pe calea “mântuirii”, “iluminarii”, “curatirii”, etc.). Dependenta individului fata de grup este deja creata si afirmata implicit sau explicit. Mai mult, el sau ea accepta autoritatea grupului în definirea binelui sau a raului, în inima individului precum si în ceea ce priveste lumea.
Convertitul face apoi obiectul asteptarilor nerealist de mari din partea grupului. Se afirma “cu dragoste” potentialul de care este el capabil, în timp ce membrii grupului marturisesc cu putere nivelurile la care au ajuns ei sau idolii lor (conducatorii sau fondatorii grupului). Misiunea de capatâi a grupului (o falsa mântuire) justifica toate asteptarile denaturate.
Deoarece cuvântul grupului este întotdeauna adevarat iar gândirea “negativa” nu este acceptata, esecurile individului sunt numai si numai ale lui, în timp ce îndoielile personale sau criticile sunt eliminate sau redefinite ca pacate personale. Individul are parte de o alienare tot mai mare. Firea lui de dinainte de a veni în cult este eliminata; îndoielile cu privire la grup sunt eliminate din gândire; este mentinut sentimentul de vinovatie de a nu te ridica la nivelul asteptarilor grupului. Singura adaptare posibila este fragmentarea si compartimentizarea. Nu este surprinzator deci ca multi doctori considera disocierea ca reprezentând miezul tulburarilor si disfunctionalitatilor legate de culte (Ash, 1985).
Alienarea individului va atrage dupa sine ruperea psihologica, daca nu si fizica, de lumea exterioara, în special de familie. Informatiile din exterior ameninta sa tulbure falsul sistem de valori si echilibru al individului, pe care acesta le-a preluat de la grup în încercarea de a se conforma cerintelor implicit afirmate ale grupului. Aceasta alienare accentueaza dependenta individului fata de grup.
Grupul sprijina echilibrul disociativ al individului, încurajând activ dependenta acestuia, de exemplu prin exagerarea “pacatelor” din trecut si a conflictelor cu familia, prin denigrarea celor din afara, prin folosirea de cântece /cântari care sa abata orice gândire critica si prin oferirea de posibilitati prin care individul poate ocupa un anume loc în structura grupului (de exemplu a lucra în beneficiul grupului, a vinde reviste pe strada, a munci pentru construirea /întretinerea locului de adunare).
Grupul favorizeaza dependenta crescânda a individului, prezentând pericole si tragedii care se vor întâmpla daca individul sau o forta din afara (vizita unui membru al familiei, de exemplu) tulbura echilibrul disociativ care îi permite lui sau ei sa functioneze în acel sistem închis. De obicei pedeapsa este de natura psihologica sau metafizica. În unele culte, la initiativa conducatorului grupului sau a unor membrii “fierbinti pe cale”, individul este ostracizat, evitat si catalogat ca având un “duh rau” sau ca fiind rebel. Mai mult, individul este avertizat ca daca continua în acea atitudine critica, îsi pierde mântuirea si, în general, îl asteapta iadul. Trebuie amintit ca aceste amenintari sau pedepse apar în contextul unei dependente fata de grup si al unei alienari psihologice (separari) fata de sistemul de suport din trecut. Aceasta face avertizarile grupului mult mai puternice decât avertizarile folosite de gruparile religioase traditionale, de genul “vei ajunge în iad daca mori având un pacat de moarte”.
Rezultatul acestui proces, atunci când este dus pâna la capat, este o persoana care vrea sa para foarte fericita, dar care ascunde o suferinta adânca. Cu un zâmbet nenatural pe fata, persoana va marturisi cum i s-a schimbat viata si chiar cum “fratii” au devenit oxigen pentru ea. În aceste cazuri dependenta este totala iar persoana nu concepe sa-si traiasca viata separat. Întâlniri cât mai frecvente, petrecerea timpului împreuna presarata cu marturisiri personale, toate creeaza un univers închis si îi dau individului senzatia ca nici nu ar putea trai fara grup. Am discutat cu multi fosti membri de culte care, atunci când au parasit adunarea si au vorbit cu alti fosti membri, a fost surprinsi sa constate ca multi dintre “fratii” lor zâmbeau si ei fals, cu totii crezând ca ei sunt singurii care nu se simt de fapt bine.
Cine adera la aceste culte si de ce?
Contrar parerii generale ca membrii acestor culte sunt “ciudati”, cercetarile si dovezile arata ca majoritatea acestor membri sunt persoane relativ normale, desi o treime se pare ca au avut parte de usoare tulburari psihice înainte de convertire. Trebuie mentionat, de asemenea, ca un studiu recent efectuat de Institutul National de Sanatate Mintala arata ca aproximativ 20% din populatia generala are sufera de cel putin o tulburare psihica.
Membrii de cult includ tineri, batrâni, bogati, saraci, educati si neinstruiti. Nu este usor de identificat tipul de persoana care adera la un cult. Oricum, experientele clinice si studiile efectuate arata ca marea majoritate a celor care au aderat sufereau de un stres semnificativ (deseori legat de crizele normale ale adolescentei si ale primei tinereti, cum ar fi idile esuate, esecuri la scoala sau confuzii profesionale) înainte de venirea în aceste culte. Deoarece capacitatea lor de a face fata problemelor vietii era redusa, aceste persoane stresate erau mai deschise decât altele la ofertele de “cai catre fericire”.
Alti factori care pot indica o persoana influentabila de catre un cult includ:
dependenta (dorinta de a fi al cuiva; lipsa de încredere în sine)
labilitate psihica (incapacitatea de a spune Nu sau de a manifesta scepticism sau îndoiala)
naivitate (capacitate redusa de a analiza critic afirmatiile cuiva, ceea ce vede, aude sau gândeste, etc.)
toleranta foarte mica fata de ambiguitate (nevoie de raspunsuri absolute, nerabdarea de a obtine raspunsuri)
deziluzie culturala (înstrainare, nemultumire de conditia sociala)
cautarea de sensuri spirituale
singuratatea si lipsa prietenilor; cultul ofera peste noapte o viata sociala.
ignoranta fata de felurile în care un grup poate manipula individul.
Atunci când persoanele vulnerabile pentru unul din aceste motive întâlnesc un astfel de grup care practica tehnici de control al mintii, convertirea se poate produce relativ usor, în functie de cât de bine se potrivesc doctrina grupului, mediul social si practicile de control al mintii cu punctele sensibile ale individului. Persoanele labile, de exemplu, pot fi foarte susceptibile la activitatea de convingere a grupului deoarece le este teama sa conteste orientarea dogmatica a cultului.
de Bogdan Mateciuc
Ce este un cult?
Un cult este un grup sau o miscare caracterizata printr-un devotament sau dedicare exagerata fata de o persoana, o idee sau un lucru, folosind tehnici manipulative de convingere si control care nu sunt etice (de exemplu, izolarea de prieteni si membri ai familiei, debilitare, folosirea unor metode pentru a mari sugestibilitatea si supunerea, controlul informatiei, anularea individualitatii sau a judecatii critice, promovarea dependentei totale fata de grup si teama de a-l parasi, etc.) în scopul atingerii scopurilor conducatorilor de grup în defavoarea membrilor, a familiilor lor sau a comunitatii. (West & Langone, 1986)
Caracteristicile unui cult distructiv
Structura piramidala autoritara, cu puterea de decizie concentrata la vârf.
Conducator(i) carismatici sau mesianici (“mesianic” însemnând fie ca se considera dumnezei, fie ca numai ei interpreteaza Scripturile asa cum ar voi Dumnezeu; conducatorii sunt auto-numiti.
Înselare pentru racolare si /sau colectare de fonduri.
Izolare de societate - nu neaparat o izolare fizica, ci una psihologica: restul lumii nu sunt mântuiti, nu sunt crestini, nu sunt transformati; singura sursa valabila de informare este grupul.
Folosirea tehnicilor de control al mintii (vom folosi criteriile Doctorului Robert Jay Lifton din cap. 22 al cartii sale Reforma gândirii si Psihologia Totalitarismului pentru a vedea daca cele opt metode psihologice si sociale sunt prezente în cazul unui cult).
Controlul mediului: Controlul mediului si al comunicarii din cadrul mediului.
Manipulare mistica: Cauta sa promoveze modele specifice de comportament si emotive astfel încât acestea sa para ca provin în mod natural din interiorul mediului, în timp ce conducatorii grupului se afiseaza ca fiind agentii alesi ai lui Dumnezeu, ai istoriei sau ai unei forte supranaturale, pentru îndeplinirea obiectivelor mistice, a “principiilor dumnezeiesti”, astfel încât cultul si credintele sale devin singura cale de mântuire (sau iluminare).
Pretentia de curatenie: Lumea este împartita strict în curati si pacatosi, între binele absolut (grupul si învatatura lui) si raul absolut (orice este în afara grupului). Persoana trebuie sa se schimbe în permanenta pentru a se conforma normei grupului; tendinte spre rusine si vina sunt folosite ca pârghii emotionale pentru a-i influenta si manipula pe membri.
Marturisi: Practica din interiorul grupului depaseste caile de exprimare religioase sau terapeutice, pâna la punctul în care grupul devine un cult în sine; sesiuni în care o persoana îsi marturiseste pacatele, însotit de modele de criticism si auto-criticism, cu un accent deosebit pus pe schimbarea personala.
Cunoastere exclusivista: Mediul totalitar favorizeaza senzatia ca învatatura sau ideologia grupului comporta o aura de sfintenie, cum ca aceasta ar reprezenta cea mai înalta viziune morala privind viata; chestionarea sau criticarea acestor principii este interzisa; se cere reverenta fata de ideologie /doctrina, fata de învatatorii grupului, de fondatori; grupul ofera o senzatie de siguranta tinerilor deoarece simplifica foarte mult lumea exterioara si raspunde unor nevoi contemporane, combinând un set de principii dogmatice cu o pretentie de cunoastere cu privire la adevar.
Limbaj modificat: Cuvintelor le sunt date noi întelesuri - lumea din afara nu foloseste cuvintele sau expresiile în acelasi fel; se creeaza un limbaj al grupului, cu expresii specifice. Daca învatatorii provin dintr-o alta tara, membrii ajung sa preia expresii straine limbii lor materne.
Doctrina este mai importanta decât persoana: Daca cineva pune sub semnul întrebarii credinta grupului sau pe conducatorii acestuia, acela este facut sa simta ca este ceva în neregula cu el, pentru simplul fapt ca pune întrebari - se creeaza o atmosfera negativa în jurul celor care pun întrebari, sunt evitati sau sunt ei însisi chestionati si criticati, în loc sa li se raspunda la întrebari. Se considera ca doctrina /ideologia grupului este mai valabila, mai adevarata decât orice alt aspect al caracterului omului sau decât experienta personala. Fiecare trebuie sa-si aseze experienta proprie sub “adevarul” grupului. Daca cineva pune întrebari sau chestioneaza, i se va spune ca pune întrebari pentru ca el este mândru, rau sau pacatos. Acceptarea neconditionata a ideologiei cultului este prezentata ca smerenie. Conflictele interne devin astfel foarte puternice.
Asezarea de granite: Dat fiind ca grupul poseda adevarata învatatura despre viata, cei care nu fac parte din grup sunt rai, pacatosi, nu sunt mântuiti, merg în iad sau îsi traiesc viata degeaba; o persoana începe cu adevarat sa-si traiasca viata numai daca se alatura grupului; manipularea temerii ca daca cineva paraseste grupul, atunci aceasta echivaleaza cu parasirea lui Dumnezeu, pierderea mântuirii, sau i se va întâmpla ceva rau. Grupul este “elita”, iar cei din afara sunt “lumea”, “pacatosii”, cei care nu au “lumina”, etc.
Premize pentru convertire
Farber, Harlow & West (1957) au lansat termenul de "sindrom DDT" pentru a descrie transformarea la nivelul gândirii suferita de prizonierii din razboiul din Coreea: debilitate, dependenta, teama. Lifton (1961), care a studiat de asemenea modificarea gândirii folosita în universitatile din China, a demonstrat ca procesul nu necesita afectiuni sau probleme fizice. Cultele contemporane, care nu dispun de ajutorul statului, au mai multe în comun cu aceasta transformare a gândirii decât cu situatia prizonierilor de razboi, în sensul ca ele nu folosesc forta fizica. Pentru a-si controla subiectii, ele recurg la subterfugii si la domeniile naturale de intersectie între ele si individ. Cultele induc stari de dependenta pentru a obtine controlul asupra membrilor si folosesc metode de pedeapsa psihologica pentru a întretine acest control. Procesul, dupa opinia mea, poate fi descris pe scurt ca un sindrom DDT modificat: debilitate, dependenta, teama.
Desi procesul descris aici este complex si variat, cele de mai jos reprezinta schema clasica de aderare la un astfel de cult:
Individul vulnerabil se întâlneste cu grupul.
Conducatorul (conducatorii) grupului se prezinta pe sine ca un binevoitor care îi poate îmbunatati viata.
Individul raspunde pozitiv, are parte de o crestere a respectului de sine si a sentimentului de securitate, acestea având loc pe fundal psihologic. Individul poate fi considerat ca "racolat".
Prin intermediul împartasirii de experienta, a marturisirilor si a exemplelor individualizate, conducatorul(ii) grupul capata acces la punctele tari si la cele slabe ale individului.
Prin marturisiri ale membrilor grupului, prin denigrarea “concurentei” (alte biserici sau grupuri religioase), prin accentuarea constanta a amintirilor rusinoase ale individului si a altor slabiciuni, prin îndoctrinarea treptata cu sistemul de gândire strict si închis al cultului, se afirmă superioritatea grupului ca un adevar fundamental.
Marturisirile membrilor, întarirea încrederii individului în grup, amintirea discreta a slabiciunilor individului si diferite forme de presiune îi creeaza individului sentimentul ca bunastarea lui viitoare, sub toate aspectele, depinde de respectarea credintelor grupului, mai exact a “programului de schimbare”.
Aceste tehnici de influentare sunt însotite de o minare subtila a respectului de sine al individului (de exemplu prin exagerarea pacatoseniei faptelor pe care individul trebuie sa le marturiseasca), suprimarea sau slabirea gândirii critice prin alocarea de sarcini care sa ocupe cât mai mult din timpul liber al individului si prin repetarea constanta ca numai lucruri rele se pot întâmpla daca nu se respecta reteta de “transformare” sau mântuire a grupului. Aceste manipulari îl fac pe individ sa-si exprime loialitatea fata de grup si sa se angajeze sa se schimbe conform cu schema locala. De acum el sau ea va fi considerat ca fiind “pe cale” (ca mergând pe calea “mântuirii”, “iluminarii”, “curatirii”, etc.). Dependenta individului fata de grup este deja creata si afirmata implicit sau explicit. Mai mult, el sau ea accepta autoritatea grupului în definirea binelui sau a raului, în inima individului precum si în ceea ce priveste lumea.
Convertitul face apoi obiectul asteptarilor nerealist de mari din partea grupului. Se afirma “cu dragoste” potentialul de care este el capabil, în timp ce membrii grupului marturisesc cu putere nivelurile la care au ajuns ei sau idolii lor (conducatorii sau fondatorii grupului). Misiunea de capatâi a grupului (o falsa mântuire) justifica toate asteptarile denaturate.
Deoarece cuvântul grupului este întotdeauna adevarat iar gândirea “negativa” nu este acceptata, esecurile individului sunt numai si numai ale lui, în timp ce îndoielile personale sau criticile sunt eliminate sau redefinite ca pacate personale. Individul are parte de o alienare tot mai mare. Firea lui de dinainte de a veni în cult este eliminata; îndoielile cu privire la grup sunt eliminate din gândire; este mentinut sentimentul de vinovatie de a nu te ridica la nivelul asteptarilor grupului. Singura adaptare posibila este fragmentarea si compartimentizarea. Nu este surprinzator deci ca multi doctori considera disocierea ca reprezentând miezul tulburarilor si disfunctionalitatilor legate de culte (Ash, 1985).
Alienarea individului va atrage dupa sine ruperea psihologica, daca nu si fizica, de lumea exterioara, în special de familie. Informatiile din exterior ameninta sa tulbure falsul sistem de valori si echilibru al individului, pe care acesta le-a preluat de la grup în încercarea de a se conforma cerintelor implicit afirmate ale grupului. Aceasta alienare accentueaza dependenta individului fata de grup.
Grupul sprijina echilibrul disociativ al individului, încurajând activ dependenta acestuia, de exemplu prin exagerarea “pacatelor” din trecut si a conflictelor cu familia, prin denigrarea celor din afara, prin folosirea de cântece /cântari care sa abata orice gândire critica si prin oferirea de posibilitati prin care individul poate ocupa un anume loc în structura grupului (de exemplu a lucra în beneficiul grupului, a vinde reviste pe strada, a munci pentru construirea /întretinerea locului de adunare).
Grupul favorizeaza dependenta crescânda a individului, prezentând pericole si tragedii care se vor întâmpla daca individul sau o forta din afara (vizita unui membru al familiei, de exemplu) tulbura echilibrul disociativ care îi permite lui sau ei sa functioneze în acel sistem închis. De obicei pedeapsa este de natura psihologica sau metafizica. În unele culte, la initiativa conducatorului grupului sau a unor membrii “fierbinti pe cale”, individul este ostracizat, evitat si catalogat ca având un “duh rau” sau ca fiind rebel. Mai mult, individul este avertizat ca daca continua în acea atitudine critica, îsi pierde mântuirea si, în general, îl asteapta iadul. Trebuie amintit ca aceste amenintari sau pedepse apar în contextul unei dependente fata de grup si al unei alienari psihologice (separari) fata de sistemul de suport din trecut. Aceasta face avertizarile grupului mult mai puternice decât avertizarile folosite de gruparile religioase traditionale, de genul “vei ajunge în iad daca mori având un pacat de moarte”.
Rezultatul acestui proces, atunci când este dus pâna la capat, este o persoana care vrea sa para foarte fericita, dar care ascunde o suferinta adânca. Cu un zâmbet nenatural pe fata, persoana va marturisi cum i s-a schimbat viata si chiar cum “fratii” au devenit oxigen pentru ea. În aceste cazuri dependenta este totala iar persoana nu concepe sa-si traiasca viata separat. Întâlniri cât mai frecvente, petrecerea timpului împreuna presarata cu marturisiri personale, toate creeaza un univers închis si îi dau individului senzatia ca nici nu ar putea trai fara grup. Am discutat cu multi fosti membri de culte care, atunci când au parasit adunarea si au vorbit cu alti fosti membri, a fost surprinsi sa constate ca multi dintre “fratii” lor zâmbeau si ei fals, cu totii crezând ca ei sunt singurii care nu se simt de fapt bine.
Cine adera la aceste culte si de ce?
Contrar parerii generale ca membrii acestor culte sunt “ciudati”, cercetarile si dovezile arata ca majoritatea acestor membri sunt persoane relativ normale, desi o treime se pare ca au avut parte de usoare tulburari psihice înainte de convertire. Trebuie mentionat, de asemenea, ca un studiu recent efectuat de Institutul National de Sanatate Mintala arata ca aproximativ 20% din populatia generala are sufera de cel putin o tulburare psihica.
Membrii de cult includ tineri, batrâni, bogati, saraci, educati si neinstruiti. Nu este usor de identificat tipul de persoana care adera la un cult. Oricum, experientele clinice si studiile efectuate arata ca marea majoritate a celor care au aderat sufereau de un stres semnificativ (deseori legat de crizele normale ale adolescentei si ale primei tinereti, cum ar fi idile esuate, esecuri la scoala sau confuzii profesionale) înainte de venirea în aceste culte. Deoarece capacitatea lor de a face fata problemelor vietii era redusa, aceste persoane stresate erau mai deschise decât altele la ofertele de “cai catre fericire”.
Alti factori care pot indica o persoana influentabila de catre un cult includ:
dependenta (dorinta de a fi al cuiva; lipsa de încredere în sine)
labilitate psihica (incapacitatea de a spune Nu sau de a manifesta scepticism sau îndoiala)
naivitate (capacitate redusa de a analiza critic afirmatiile cuiva, ceea ce vede, aude sau gândeste, etc.)
toleranta foarte mica fata de ambiguitate (nevoie de raspunsuri absolute, nerabdarea de a obtine raspunsuri)
deziluzie culturala (înstrainare, nemultumire de conditia sociala)
cautarea de sensuri spirituale
singuratatea si lipsa prietenilor; cultul ofera peste noapte o viata sociala.
ignoranta fata de felurile în care un grup poate manipula individul.
Atunci când persoanele vulnerabile pentru unul din aceste motive întâlnesc un astfel de grup care practica tehnici de control al mintii, convertirea se poate produce relativ usor, în functie de cât de bine se potrivesc doctrina grupului, mediul social si practicile de control al mintii cu punctele sensibile ale individului. Persoanele labile, de exemplu, pot fi foarte susceptibile la activitatea de convingere a grupului deoarece le este teama sa conteste orientarea dogmatica a cultului.