Revelaţia 7:9-17:
"După aceste lucruri m-am uitat şi iată: o mare mulţime, pe care nimeni nu putea s-o numere, din toate naţiunile, triburile, popoarele şi limbile, stând în picioare înaintea tronului şi înaintea Mielului, îmbrăcaţi în robe albe şi având ramuri de palmier în mâini. 10 Ei strigau cu glas tare, zicând: „Salvarea o datorăm Dumnezeului nostru, care stă pe tron, şi Mielului!“
11 Şi toţi îngerii stăteau în picioare în jurul tronului, al bătrânilor şi al celor patru creaturi vii şi s-au prosternat înaintea tronului şi s-au închinat lui Dumnezeu, 12 zicând: „Amin! A Dumnezeului nostru să fie binecuvântarea, gloria, înţelepciunea, mulţumirile, onoarea, puterea şi tăria pentru totdeauna şi veşnic! Amin!“
13 Atunci unul dintre bătrâni m-a întrebat: „Aceştia, care sunt îmbrăcaţi în robe albe, cine sunt şi de unde au venit?“ 14 Imediat i-am zis: „Domnul meu, tu ştii!“ Şi el mi-a zis: „Aceştia sunt cei care vin din necazul cel mare. Ei şi-au spălat robele şi le-au albit în sângele Mielului. 15 De aceea sunt ei înaintea tronului lui Dumnezeu. Şi zi şi noapte îndeplinesc pentru el un serviciu sacru în templul său, iar Cel ce stă pe tron îşi va întinde cortul peste ei. 16 Nu vor mai suferi de foame, nici de sete şi nu-i va mai bate nici soarele, nici vreo căldură dogoritoare, 17 pentru că Mielul, care este în mijlocul tronului, îi va păstori şi îi va călăuzi la izvoarele apelor vieţii. Şi Dumnezeu va şterge orice lacrimă din ochii lor“.
În acest pasaj avem câteva indici despre 'marea mulţime':
1) Sunt înaintea tronului
2) Au venit din necazul cel mare pentru a fi undeva
3) Au roabe albe spălate în sângele Mielului
4) Servesc în templu [gr. naos] lui Dumnezeu
5) Dumnezeu îşi întinde cortul peste ei
Toate aceste indici duc spre interpretarea că sunt o clasă cerească sau pământească?

Sondaj

memorat