Eu, in naivitatea mea, pe care-o am si acum (sic!

), am facut o brosura, am copiat-o la xerox, si i-am cerut voie batranului sa ma lase s-o impart la cei din adunare. Dar poate ca la CAMI nu e asa de strict ca la cei pe care i-ai frecventat tu. Oricum, nu trebuie sa te feresti chiar asa incat sa nu le mai raspunzi la telefon. Poate doar daca te simti slab, esti emotiv, si stii ca nu te simti in largul tau si stapan pe situatie in discutia cu ei. Trebuie sa-i intelegi si pe ei. Nu-ti sunt dusmani, cel putin, nu la modul constient. La CAMI eram numit "om de bine". Nu stiu daca si la cult erai numit intr-un fel similar. Ce vreau sa spun este ca presiunea pe un om care nu a apucat sa se boteze nu este asa de mare ca cea care este pe un membru, si nici consecintele ulterioare. In mod normal, decizia ta ar trebui sa fie privita cu ingaduinta si mai mult de-atat, ei sa spere ca poate la un moment dat tu te vei intoarce din nou la ei. Faci cum consideri de cuviinta si cum iti spune constinta. Eu mi-am luat la revedere intr-un mod acceptabil. In afara de brosuri (care, normal, nu am certitudinea ca, dupa plecarea mea, cei din adunare le-au si citit; poate ca le-au luat din complezenta, numai), am purtat o discutie, in particular, cu o familie (sot si sotie) si le-am spus de ce m-am hotarat sa renunt la a-i mai frecventa, cu potential de a ma boteza. Bine, ar mai fi ceva: eu m-am si atasat de oamenii de acolo. Nu puteam doar sa dau bir cu fugitii...