Atei vs crestini .

[David]

Saraca de tine,ce ar fi sareclami si un "viol"?

Raspuns tipic de batran de congregatie; victimele lor insa nu cred ca au chef de glume...

[Universal]

Exista doua cai ale cunoasterii, cunoasterea filozofico-teologica si cunoasterea empirico-stiintifica, care reprezinta doua niveluri metodologice, epistemologice si lingvistice, iar acestea nu se pot intersecta, nu pot fi comparate intre ele si sunt intraductibile reciproc, de aceea nu pot intra in conflict.

Stiinta se dedica datelor si faptelor, punandu-si intrebarea "cum?", in vreme ce metafizica si religia se dedica valorilor, semnificatiilor ultime, punandu-si intrebarea "de ce?".

Stiinta si teologia au facut adesea schimb de componente lingvistice si scheme interpretative; un exemplu in acest sens este recursul la alte limbaje si la modele simbolice in stiinta. Mai mult, cele doua discipline au un obiect de cercetare comun (omul, cosmosul, fiinta).

Sa ne gandim la contributia pe care filozofia a oferit-o stiintei in privinta categoriilor "timp" si "spatiu", mai ales in cadrul teoriei relativitatii. Mai mult, "diferenta dintre niveluri n-ar trebui sa ingaduie ca posibilitatea unei sinteze sa fie exclusa a priori". Unitatea fiintei omenesti in nodul ultim al constiintei de sine, se datoreaza multimii cailor cunoasterii care tinde catre o sinteza finala coerenta.

Cunoasterea omeneasca nu este lineara, nu este exclusiv rationala, experimentala sau logico-formala, ci simbolica, intuitiva, afectiva, estetica.

In concluzie, pe de o parte, trebuie sa recunoastem complexitatea realitatii: "fenomenul" caruia i se dedica stiinta, adica "scena" cum se spune de obicei, nu este independent de "temelia" profunda care sta la baza sa; asadar, fizica si metafizica sunt diferite, dar nu sunt separate si lipsite de comunicare. Pe de alta parte, cunoasterea omeneasca este la fel de complexa; asadar, ca sa-l citam pe Pascal, trebuie sa evitam "doua excese: sa excludem ratiunea si sa nu admitem nimic altceva in afara de ratiune".

[Universal]

Parerea mea e ca esti de-a lui Bivolaru si ca bei si altceva in afara de apa.

Vrei si tu?! Tie iti dau direct de la sursa... oricum e o onoare pentru un "moshulica bashinos" ca tine sa bea direct de la "sursa principala" a cunoasterii transcedentale... nu?! 

[Dagothur]

Vrei si tu?! Tie iti dau direct de la sursa... oricum e o onoare pentru un "moshulica bashinos" ca tine sa bea direct de la "sursa principala" a cunoasterii transcedentale... nu?!

Am 32 de ani, Prea-Istetimea Voastra. Faptul ca folosesc un avatar cu Ted Jaracz e asa, o ironie, o aroganta la adresa WT. Pentru mine e clar ca tu esti Grivei cel infect si de acum inainte Grivei o sa iti ramana numele. Mars la cotet!

[ilie]

Glumea-m cu Mimoza,prietene...dar cum ai obiceiul de a returna"mingi",este ok.

[ilie]

Nu ma incomodezi de loc...a fost odata un "printisor"...parca tu nu ai fost...

[Mimoza]

daca astea sunt singurele glume pe care le poti scoate ...cum ca as fi ultimul om sau sa raportez si un viol ... ma intreb ce scoti din tine cand vrei sa-ti arati soriciul ...?
dar lasa ...ai aratat ce poti , NO COMMENT

[Valer]

Si penele ciufulite sunt invective? Ar trebui sa mai citesti si tu DEX-ul din cand in cand.

NVECTÍVĂ, invective, s.f. Expresie violentă, jignitoare, ofensatoare, vorbă de ocară la adresa cuiva; injurie. ♦ Procedeu stilistic care constă în folosirea expresiei violente, agresive. – Din fr. invective, lat. invectivae.
Sursa: DEX '98
Deci . ce zici ?...

[ilie]

Stai linistita,nu sunt violent...in femei s-a lovesti numai cu flori...inca nu am aratat ce pot...ce vrei sa spui cu soricul...?...te rog, citeste din nou ce am spus...cum era sa te jignesc?Crezi ca sunt ...David?

[ilie]

Grivei este maidanez, nu are cotet...

[ilie]

Ce atacuri,Valer?Jigniri grosolane !I-si bat joc si de morti,numindu-i"mosulica ","egali cu zero"...(ma refer la Petre Tutea,Rey Frantz.. si i-si bat joc si de vii:Iehova,Isus,crestinii de pe forum,etc...pe mine m-au jignit ca am luat apararea celor batjocoriti de ei...David, nu are nici macar imaginatie...cand m-a mai atacat pe forum, a spus aprox.aceleasi lucruri...fiecare scoate pe gura, ce are in depozit...nu vezi ca si Drago face la fel...?David a jignit si femei pe forum..are ceva probleme(s-au frustrari)...descalificant!Au misiunea de a ataca pe cei ce au parasit WTS,si posteaza pe forum...au si reusit intr-o masura...unii intra rar...se chinuie degeaba!Nu stiu ce i-l mana in lupta...
Tot mai multi parasesc wts-ul...asa ca o sa aiba mult de lucru...

[Universal]

Vrei si tu?! Tie iti dau direct de la sursa... oricum e o onoare pentru un "moshulica bashinos" ca tine sa bea direct de la "sursa principala" a cunoasterii transcedentale... nu?!

Am 32 de ani, Prea-Istetimea Voastra. Faptul ca folosesc un avatar cu Ted Jaracz e asa, o ironie, o aroganta la adresa WT. Pentru mine e clar ca tu esti Grivei cel infect si de acum inainte Grivei o sa iti ramana numele. Mars la cotet!

Mars tu pocitanie... mi se rupe de tine... capisci...?! Poate nu-ti place "ceaiul de menta", nici o problema... pot sa-ti ofer "iaurt" din abundenta... poti sa faci si niste masaje faciale cu el... da bine la ten...?! 

[Universal]

"TEORIA
DESPRE CONTINUUL SPAŢIU – ENERGIE, UNIVERS ŞI CONSECINŢELE SALE





1. SE ŞTIE
1.1. Spațiul este considerat azi o categorie filozofică ce desemnează forme obiective și universale de existență a materiei în mișcare. Unitatea cu materia determină caracterul infinit al spațiului și eternitatea timpului.
În filozofie și fizică categoria spațiului exprimă ordinea, poziția, distanța, mărimea, forma și întinderea obiectelor coexistente în lumea reală. Spatiul este formă fundamentală a existenței materiei, inseparabilă de aceasta, având aspectul unui întreg neîntrerupt cu trei dimensiuni și care exprimă ordinea în care sunt dispuse obiectele și procesele existente concomitent.
Teoria relativității lui Einstein (teoria fizică a spațiului și timpului) a demonstrat că proprietățile spațio-temporale (lungimea corpurilor și durata evenimentelor) depind de viteza de deplasare a sistemelor materiale și că structura sau proprietățile continuului spațio-temporal variază în funcție de concentrarea maselor substanței și de intensitatea câmpului gravitațional generat de către acestea.

1.2. Timpul este una din invenţiile geniale ale omenirii, apărut in vocabularul său din momentul conştientizării apartenenentei individului la grup. Măsurarea venirii sau trecerii unei nevoi, a unui eveniment, a unei stări faţă de alta s-a numit timp. În fizică, timpul este o dimensiune a naturii și poate fi văzută ca o măsură a schimbării. Timpul este o noțiune primară (care nu se definește, ci este percepută prin simțuri), este unul din conceptele fundamentale ale fizicii și filosofiei și corelată cu cea de eveniment. Percepția umană sesizează ordinea în timp a evenimentelor.
Timpul este una dintre puținele mărimi fizice fundamentale care, conform cunoștințelor actuale, nu se pot defini prin intermediul altor mărimi.
In mecanica relativista si cea cuantica timpul nu este o entitate fizica separate ci se combina cu un spatiu care nu mai este tridimimensional intr-o construcție numită continuu spațiu-timp. În teoria relativității generalizate, forma spațiu-timpului este influențată de prezența materiei; ca urmare spațiu-timpul nu este o simplă „scenă” în care se desfășoară fenomenele fizice, ci este influențat de acestea.

1.3. Din punctul de vedere al fizicii, materia este sub formă de substanţă (caracterizată prin masă) sau câmp (caracterizat prin energie). Trăsăturile caracteristice care definesc materia sunt: masa, necesarul de spaţiu, structura internă şi energia termică internă. Câmpurile au două caracteristici principale: forţa şi fluxul. Forţa reprezintă cantitatea de împingere pe care un câmp îl exercită la o anumită distanţă, iar fluxul reprezintă efectul câmpului prin spaţiu. Forţa şi fluxul câmpului sunt aproximativ similare tensiunii (împingere) şi curentului (curgere) printr-un conductor. Fluxul unui câmp poate întâmpina rezistenţă în spaţiu precum un curent întâmpină rezistenţă într-un conductor. Materia, una din componentele Universului ca realitate obiectivă, ni se dezvăluie în bună parte direct, prin simțuri. Ea se găsește sub trei forme:
• substanță - caracterizată prin masă;
• câmp (de forțe) - caracterizat prin energie;
• timp - caracterizat prin direcția bine definită de scurgere (deși la nivelul microuniversului s-ar putea ca timpul să curgă în ambele direcții).

1.4. Continuu spatiu-timp. Fizica modernă a consacrat un model matematic al Universului în 4 dimensiuni, pe care îl numim spaţiu-timp care combină spațiul tri-dimensional și timpul uni-dimensional într-o construcție unde timpul joacă rolul celei de-a patra dimensiuni. Conform relativităţii, spaţiul şi timpul există ca un întreg, aşa-numitul continuum spaţiu-timp, iar nu separat, relativismul einsteiniean presupunînd că spaţiul şi timpul formează o reţea inextricabilă, care se dilată şi se contractă împreună. Ceea ce a generat această teorie a fost postulatul einsteinian al vitezei măsurate a luminii care trebuie să aibă aceeaşi valoare c, indiferent de sistemul de referinţă, inerţial (relativitatea simplă) sau neinerţial (relativitate generalizată), din care se face măsuratoarea. Timpul şi spaţiul trebuie deci să se supună acestei condiţii împreuna (ca un continuum), ceea ce le relativizează. În teoria stringurilor Universul este mai mult decât un continuum spaţiu-timp, fapt ce teoretizează că este posibilă o perforare /ruperea a continuumului spatiu-timp.
1.5. Energie este un concept folosit la înțelegerea și descrierea proceselor. Energia este o funcție de stare, o mărime care indică potentialul, capacitatea unui sistem fizic, de a efectua transformări când trece din starea sa într-o altă stare. Conform relației dintre masă și energie, oricărei forme de energie a unui sistem fizic îi corespunde o masă inertă a sistemului, conform relației lui Einstein unde m este masa sistemului, iar c este viteza luminii în vid. De subliniat că masa nu este o energie, ci o mărime asociată acesteia.
1.6. Universul reprezintă lumea în totalitatea ei, probabil că nemărginită în timp și spațiu, infinit de variată în ceea ce privește formele pe care le iau materia, energia și informația în procesul dezvoltării lor perpetue. La nivelul întregii materii din Univers există o bază informațională. Informația, care există pretutindeni, este inerentă tuturor structurilor din Univers și reprezintă o succesiune discretă și continuă de evenimente măsurabile, repartizabile în timp.
1.7. Singularitatea tehnologică este un concept din futurologie care se referă la implicațiile pe care în general le are progresul tehnico-științific foarte accelerat pentru specia umană și ceea ce înțelegem prin om. În anul 1958, într-un interviu, matematicianul John von Neumann vorbea despre faptul că progresul tehnico-științific accelerat lasă să se întrevadă un fel de singularitate, dincolo de care viața și lumea așa cum le știm noi nu mai pot exista.

2. CÎTEVA PUNCTE DE VEDERE PRIVIND CELE PREZENTATE MAI SUS
a) toate conceptele ştiintifice, inclusiv cele prezentate mai sus, sînt definite clar şi cuprinzător şi sînt unanim recunoscute în descrierea fenomenelor ce le implică
b) mărimile care guvernează fiecare lege a „fizicii mari” sînt spaţiul, universul, timpul, energia, masa, materia, viteza, temperatura, continuumul, singularităţi, informaţie. Din acestea rezultă derivate – mărimi variabile sau constante.
c) unele dintre aceste mărimi sînt considerate indefinibile sau nu se pot defini prin raportare la alte mărimi ori sînt perceptibile doar prin simţuri
d) toate conceptele cu ajutorul cărora descriem mărimile au un caracter limitat; ele nu reprezintă caracteristici intrinseci ale conceptelor, asa cum ne place nouă să credem, ci doar creaţii ale mentalului nostru, componente „ale hartii, nu ale teritoriului”. Creierul nostru construieşte, prin conceptele minţii, o realitate ‘concretă’ care nu există in mod obiectiv, ci doar in mod subiectiv pentru fiecare dintre noi. În fizică orice teorie este temporară în sensul că este doar o ipoteză greu sau imposibil de dovedit (Stephen Hawking).
e) legile ştiinţei nu fac diferenţa între trecut şi viitor, între direcţiile înainte şi înapoi ale timpului

3. BAZA PROPUSĂ PENTRU O NOUĂ TEORIE
a) Plecînd de la teoria pe care o enuntă principiul singularităţii tehnologice - progresul tehnico-științific accelerat lasă să se întrevadă un fel de singularitate, dincolo de care viața și lumea așa cum le știm noi nu mai pot exista – se poate enunta următorul principiu:
Principiul singularităţii fizicii mari (cuantice, fizica universală): progresul teoretic accelerat al acesteia conduce la o singularitate unde dincolo de orizontul cunoaşterii acesteia, teoriile, aşa cum le ştim noi, nu mai pot exista.
Argumentul existenţei în fapt al acestui principiu enuntat mai sus se bazează pe înţelegerea unei posibile consecinţe a unei teorii a fizicii cuantice cunoscute, principiul de incertitudine al lui Heisenberg. Aceast principiu enunţă: cu cît se încearcă să se măsoare mai precis poziţia unei particule, cu atît mai puţin i se poate măsura viteza şi viceversa. Propusa consecinţă are forma: considerînd realitatea ca fiind o construcţie cuantică a conceptelor minţii, cu cît se încearcă să se definească mai precis poziţia unei teorii, cu atît mai puţin i se poate măsura viteza de aplicare şi viceversa.
b) Un alt element care trebuie luat în discuţie este noţiunea numită timp. Timpul, asa cum este definit, este o noţiune primară, perceput doar prin simţuri. El nu se poate defini prin intermediul altor mărimi şi singura lui caracteristică este combinaţia cu spaţiul constituind continuumul spaţiu-timp.
Timpul nu există. Timpul a fost si este perceput în mod convenţional, din dorinţa de a ordona, iar percepţia universală a unui sens unic de curgere a acestuia a facut ca în mod corespunzător aceastei ordonări, evenimentele sînt percepute în sens unic. Aceasta a făcut ca timpul să fie perceput ca unul din conceptele fundamentale ale fizicii și filosofiei, nemaifiind nevoie de a fi definit si devenind astfel, un tabu, un zeu… De ce timpul trebuie să aibă rol de dumnezeu în toate legile pe care le ştim? Poate doar din nevoia de a identifica fiecare dintre fazele unei mișcări, ale unei acțiuni. Însă acest lucru ne-a blocat să vedem doar pe acest dumnezeu, blocaj care, concretizat în postulate, teorii şi legi fundamentale, ne-au adus unde sintem: să complicam, cu un factor ce tinde la infinit, ceea ce de fapt este simplu - timpul, ca mărime, nu există. Este doar o invenţie care a ascuns şi ascunde/blochează în spatele ei alte direcţii de a vedea “lumea”. Şi nu-i atît de vizibil acest lucru cînd postulăm că legile ştiinţei nu fac diferenţa între trecut şi viitor, că timpul este imaginar şi nu se distinge pe direcţiile spaţiului? De ce să-l facem pe acest dumnezeu fals să fie si mai dumnezeu?

c) Aşa cum este subliniat la punctul 1, conceptele cele mai utilizate în fizică sînt: univers, timpul, energia, masa, materia, viteza, temperatura, continuumul, singularităţi, informaţie. Ele au teorii logice sau experimentale de aranjare cu rezultat legile de astăzi. Utilizîndu-se principiul economiei cunoscut drept briciul lui Occam, aceste legi au rezultat şi ca urmare a eliminării aspectelor teoriei care nu pot fi observate. Dar dacă s-au eliminat şi ceva care nu trebuia?
d) Pentru a contrazice principiile de mai jos
- limba in care se vorbeste cel mai adesea este limba indiferentei
- actiunea cea mai intilnita este a sta
- rezultatul cel mai cunoscut este rezultatul nesemnificativ. Exceptiile intaresc regula,
se propune urmatoarea:


4. TEORIE PRIVIND LEGILE CE GUVERNEAZĂ UNIVERSUL

Elementele fundamentale de constituire ale universului sînt: spaţiul şi energia.
Mărimile de baza care descriu parametrii acestor elemente de constituire sînt temeratura, viteza,cîmp de densitate, impulsul cuantic şi oscilaţia/vibraţia

Spaţiul
Spaţiul este element fundamental si reprezintă însumarea posibilă şi imposibilă ale acestor parametri de constituire şi a derivatelor/consecinţelor acestora. Spaţiul se defineste printr-o infinitate de dimensiuni oscilante/pulsatorii (cele trei clasice cunoscute fiind dimensiuni cu totul si cu totul relative si instabile), dimensiuni care definesc transformările continue ale energiei în raport cu spaţiul şi care pot fi identificate ca sisteme de cîmpuri. Spaţiul este suportul de manifestatie al acestor însumări, noţiunea “însumare” nereprezentînd o operaţie matematică ci o descriere limitată, asa cum este perceputa de mintea omenească, a libertăţilor de manifestare ale acestora . Graniţele spaţiului sînt definite de orizontul lipsurilor totale de manifestare ale acestor elemente.

Energia
Energia este un element fundamental, aceasta definind calitatea schimbărilor și proceselor care au loc în spaţiu, energia însotind fiecare element posibil şi imposibil al acestuia. Energia nu este o dimensiune a spaţiului, nu doar o măsură a mișcării materiei ci element care însoţeşte spatiul în fiecare dimensiune a sa.
Utilizatea conceptului de posibil si imposibil in postularea acestor elemente fundamentale se explica prin faptul ca, extrapolind principiul de nedeterminare al lui Heisenberg, cu cât mai precis determinam caracteristicile unui element de baza, cu atât mai inexactă/imposibila devine corelarea acestuia cu celelalte elemente de baza si ceea ce pare foarte aproape de clar posibil poate fi si imposibil in perceptul nostru mental.
Energia este conţinutul fiecărui element material (masa este densitatea de energie intr-un spatiu finit, ea fiind nu măsura ci efectul ineţiei şi a gravitaţiei) şi fiecărei entităţi, albe sau intunecate. Ea, împreună cu fiecare parametru al spaţiului, cu grupări ale acestora sau cu toţi parametrii spaţiului determină identitatea fiecărui element al spaţiului.

Continuu spaţiu-energie
Continuul fundamental al universului este continuumul spaţiu-energie, continuul spaţiu-timp fiind interpretat, în fapt, pîna acum ca fiind doar o derivată a acestui continuu fundamental. Curbura - modificarea structurii acestui continuum - este rezultatul nu numai al masei; ea există datorită concentraţiei(densităţii) de energie.
Despre timp, care in aceaste postulate nu există, putem spune că acesta este, in fapt, o modificare a energiei pe care noi o percepem ca trecere, venire ... Variaţia energiei în unitatea de viteză (∂E/∂v) este perceput ca ceea ce noi am numit artificial “timp”. DE ACCEA TIMPUL NU EXISTĂ, viteza este cea care măsoară ceea ce noi percepem ca ordinea si succesiunea evenimentelor, combinaţia poziţie şi viteză reprezentînd starea cuantică a particulelor universului. Dacă se doreşte a se face vorbire despre succesiuni sau ordonări ale unei stări faţă de alta în trecut, prezent sau viitor trebuie să ne raportăm la viteze. Şi una din aceste viteze este viteza de intrare a viitorului în prezent.
Considerarea acestui concept poate clar explica că acest continuum spaţiu-energie nu are limită şi nu este necesar să se specifice comportarea lui la limită, iar acest continuum poate fi distins pe toate direcţiile şi el nu arată la fel în orice direcţie, nici la scară macro, nici la scară micro. În acest continuu se poate indentifica doar o singură posibilă
perforare /rupere: gaura neagră. Continuul spaţiu-energie este definit in fiecare punct al său de densitatea de energie şi de densitatea de spaţiu.

Temperatura
Acest element este mai putin considerat ca factor de descriere a universului. Temperatura reprezintă o mărime care descrie continuu spaţiu-energie, ea fiind o măsură a energiei, şi implicit, a vitezei paticulelor cuantice.Temperatura este motorul oricărei manifestări al continuului spaţiu-energie şi este suportul bazei informaționale care există pretutindeni, în toate structurile din Univers. Legile termodinamicii, legile ordinii şi dezordinii pe care se bazează numeroase ipoteze, au ca bază variaţiile temperaturii, mărime care este un parametru de neignorat al acestui continuum. Mărimea indusă de variaţia de temperatură este densitatea de energie şi, implicit, densitatea continuului spaţiu-energie.

Viteza
Viteza este variaţia energiei în cîmpul de densitate al spaţiului (∂E/∂f(ρ)) si măsoară ritmul/rezistenţa în care se produce sau se repetă transformările când se trece dintr-o stare într-o altă stare a energiei, raportat la o dimensiune oscilantă/pulsatorie a spaţiului.

Cîmpul de densitate al spaţiului (∂f(ρ))
Reprezintă o funcţie continuă a parametrului de spaţiu încărcat cu parametrii locali de dimensiuni oscilante/pulsatorii.

Impulsul cuantic
Orice sistem fizic este un sistem cuantic, oricărui particulă din acest sistem fiindu-i asociat prezenţa impulsului unghiular notat în acesastă ipoteză impuls cuantic, aşa numita cantitatea de mişcare a lui Newton fiind, în fapt, măsura interacţiunii variaţiei energiei în cîmpul de densitate al spaţiului asupra densităţilor de parametri ai spaţiului.

Oscilația /vibraţia
Oscilația este un fenomen de transformare a energiei unui sistem dintr-o formă în alta, periodic, aproape periodic sau pseudoperiodic, reversibil sau în parte reversibil. Transformarea în orice sistem al continuumului spaţiu-energie este o transformare simetric-amortizate, planul de simetrie fiind planul de generare al impulsurilor cuantice, iar amortizarea transformărilor energiei dintr-o formă în alta se realizează după un decrement al amortizării a cărui mărime este guvernată de o aproximare a şirului lui Fibonacci."...

[Universal]

..."
A treia mare Lege Hermetica, cea a vibratiei, indica adevarul universal că mişcarea se manifestă pretutindeni în Univers, ca nimic nu se află in stare de repaus complet, totul se mişcă, vibrează şi se transformă ciclic. Modurile de oscilaţie sau de miscare angrenate în interacţiuni prin rezonanţă ce reprezintă interacţiunile dintre diferitele transformări ale energiei reprezintă vibraţia Universului.

Universul
Este entitatea care cuprinde toate elemetele specificate mai sus si nu numai. El este multidimensional pentru descriere şi 0-dimensional pentru întelegere, aceste proprietăţi manifestindu-se in toate direcţiile. Întelegere înseamnă o energie care să exceadă limitelor existente ale universului, iar energie fără univers nu există.
Universul este sigur, nu are început şi nu are sfîrşit, manifestîndu-se ca un sistem de multiversuri ca şi cum ar fi niste bule uriaşe, umplute cu fluid cu niste proprietăţi si înecate în bule si mai uriaşe umplute cu fluid de alte proprietăţi, s.a.m.d.
Universul se poate imagina, continuum fluid fiind în toate direcţiile, ca o atmosferă, în care manifestările sale se datoresc diferenţelor de temperatură care nasc tornade la scară macrocosmică . Densitatea Universului creşte cu cît ne apropiem de vîrful pîlniei tornadei unde de regulă se află o gaură neagră. Rotirea pîlniei tornadei este la baza tornadei una spiralată şi lentă, iar pe măsură ce ne apropiem de vîrf, aceasta devine tronconică şi terminindu-se, asa cum este vizibil acum, cu planul unei găuri negre cu viteză uriaşă. În acest efect de tornadă, care este responsabil si de alterarea progresivă a continuumului spaţio-energetic, temperatura este atît liantul cît şi primul efect al continuului spaţiu-energie. Temperatura se poate imagina ca o curbă ce are două asimptote: zero absolut si orizontul evenimentelor găurii negre. Efectul de tornadă creat de diferenţele de temperatură se manifestă ca ceea ce numim gravitaţie. Un observator dintr-un punct al al acestui virtej, privind spre exteriorul pîlniei i se pare ca totul se îndepartează, iar privind spre interior totul se aglomerează.
Rotaţia tornadei continua accelerat pîna la orizontul evenimentelor cînd miscarea de rotatie devine o miscare în spiral plană cu viteză ce tinde către infinit, moment cînd continuul de baza al universului – spaţiu, energie – se sparge şi se desparte, moment defint ca singularitate. In acest moment totul se divide în particulele elemetare ale universului, stringurile, care au doar o caracteristică: informaţia continuului spaţiu-energie pe suportul temperatură. Acestă informaţie se manifestă ca o polaritate aleatoare, atracţia sau respingerea fiind distruse de viteza de manifestare a temperaturii care arde in memoria acestor particule doar informatia continuumului.
La acest moment al separării, densitatea energiei nu mai încape in spaţiu dinlăuntrul orizontului cunoaşterii, iar viteza de transport a energiei catre spatiu, viteză cauzată de temperatură, naşte un impuls atît de mare acestor particule încît acestea înving densitatea singularităţii şi sînt expulzate înafara acesteia, în primele momente, ca particule elementare libere, iar pe măsura reducerii temperaturii şi a rezistentei continumului spatiu-energie în care sînt expulzate, viteza de expulzare scade la un prag şi informaţia conţinută în memoria lor, contribuie, prin polaritatea liberă a particulelor, la teserea continuumului spaţiu-energie, care se manifestă similar cu cel din care s-a născut, şi liniştindu-se uşor în oceanul universului. Expulzarea se realizează cu un bang energetic, ca un bang sonic, care, in cazul unor găuri negre mici (ce mişcă spre exemplu o galaxie) se aude ca sunet de fond, iar in cazul unor găuri negre uriaşe ce miscă roiuri de galaxii acetsa poate fi un Big Bang.
O gaură neagră nu poate fi observată doar decît dinspre planul devorator al acesteia, din opus observîndu-se doar naşterea unui nou colţ de univers.
Gaura neagra apare cind suma energiilor într-un punct al spaţiului ating pragul unei temperaturi critice care porneste o mişcare de rotatie la atingerea unui plan extrem de rece. Aceasta însumare apare aleatoru, cînd sub efectul local, sau pe o scară mai largă, a torsiunii continuului spaţiu-energie, apare efectul de lupă al însumării energiilor. Gaura neagră poate să evolueze dar poate să şi dispară, elementul care stă la baza evoluţiei/involuţiei pînă la dispariţie fiind raportul dintre gradul de încărcare cu densitatea de energie adiacent zonei de manifestare şi gradul de dispersie generat de aceasta.
Universul este ca, în termeni de întelegere, o atmosferă ce contine atît materie (solid, lichid, gaz, plasmă) cît şi energie, iar diferentele de temperatură dintre punctele sale o fac să fie o atmosferă în continuă mişcare.


5. SCURTE CONCLUZII PRIVIND ACEASTA TEORIE

Relativitatea maestrului Einstein este un pas uriaş adus înţelegerii Universului, încît pasul pe Luna al lui Neil Armstrong este, ca unitate de măsură, un quarc pe lîngă acest pas.
Genialitatea sa este că a văzut depenedenţa energiei de viteză, chiar daca a considerat-o pe aceasta ca pe o constantă. Universul nu are constante, acestea fiind doar proporţionalitaţi inventate, dincolo de orizontul întelegerii, pentru a putea descrie un fenomen/masură/energie în raport cu altul/alta.
Viteza, în aceasta ecuaţie trebuie interpretată ca factorul de transport al energiei catre spaţiu care are drept rezultat această curbură în continumul spaţiu-energie. Iar viteza de transport a energiei către spatiu este determinate de temperatură. Aceasta mărime este lipsa fundamentală a acestei teorii a relativităţii.
Prin teoria relativităţii Einstein a intrevazut genial o parte a mecanismelor de lucru ale energiei, însa teoriile sale au două mari probleme: a) definesc energia ca fiind independentă si nu legată de acest continuum fundamental spaţiu-energie şi b) cîntăresc energia (E) cu un rezultat al sau, masa (m), aceasta fiind în fapt o densitate de energie într-un spaţiu finit.
O evaluare a energiei (a cantităţii sale si nu a manifestării în continuum) qE poate fi descrisă de următoarea ecuaţie:



(∂f(ρ)) v2
qE = ------------------ T®
( 1 – (v/vor)2
unde :
- (∂f(ρ)) este cîmpul de densitate al spaţiului
- V este viteza de deplasare instantanee a generatorului de energie
- vor este viteza orizontului cunoaşterii găurii negre asociate
- T este temperatura cîmpului de densitate al spaţiului
- r = a*℮kθ este ecuaţia spiralei logaritmice dupa care se orientează desfăsurarea energiei
În aceasta ecuaţie nu s-a introdus viteza luminii, cîmpul spatiu-energie neavînd constante.

Conform celor prezentate mai sus, o idee predomină: complexitatea universului este atît de vastă încit tehnologiile de inmagazinare a energiei în scopul cuceririi cosmosului sînt sortite eşecului. Cosmosul nu se cucereste prin distrugerea unui echilibru energetic local. Lumea materială asa cum o ştim nu va avea niciodată acces la univers (extragerea de resurse si înmagazinarea lor). Rachete sofisticate, găuri de vierme, salturi, etc, etc înseamnă aglomerări puţin folositoare de energie, uneori nu complet controlată, care ne duc … pînă la prima stea în mii de, ceea ce încă numim, ani. Conexiunea controlată, în scop de navigatie, la acest continumm - spatiu-energie - cu sistemul propriu al unei energii subtile este calea. De accea nu ne-a vizitat nimeni încă, sub aspectul material, insa energetic sîntem parte/intersecţie a multor energii controlate, ţesute în acest continuum…
Clasicii (Carl Sagan, Isac Asimov) au intrevăzut acesta cale: expansiunea din apropape în aproape ne aduce imensul Univers acasă.
Calea, canalul e deschis: mintea noastră călătoreşte oriunde pentru ca ea este parte a acestui continuum. Rămîne să descoperim cum ne agăţăm de ea conştient."

[David]

Si penele ciufulite sunt invective? Ar trebui sa mai citesti si tu DEX-ul din cand in cand.

NVECTÍVĂ, invective, s.f. Expresie violentă, jignitoare, ofensatoare, vorbă de ocară la adresa cuiva; injurie. ♦ Procedeu stilistic care constă în folosirea expresiei violente, agresive. – Din fr. invective, lat. invectivae.
Sursa: DEX '98
Deci . ce zici ?...

Deja stii ce zic, tu ce zici? "A avea penele ciufulite" e o invectiva? Ai mai auzit expresia asta vreodată?