Evrei 3:1, 2 „De aceea, fraţi sfinţi, care aveţi parte de chemarea cerească, aţintiţi-vă privirile la Apostolul şi Marele Preot al mărturisirii noastre, adică Isus, care a fost credincios Celui ce L-a rânduit, cum şi Moise a fost „credincios în toată casa lui Dumnezeu.”
Evrei 6:4 – 6. „Căci cei ce au fost luminaţi odată, şi au gustat darul ceresc, şi s-au făcut părtaşi Duhului Sfânt, şi au gustat Cuvântul cel bun al lui Dumnezeu şi puterile veacului viitor – şi care totuşi au căzut, este cu neputinţă să fie înnoiţi iarăşi, şi aduşi la pocăinţă, fiindcă ei răstignesc din nou pentru ei, pe Fiul lui Dumnezeu, şi-L dau să fie batjocorit.”
Legat de aceste două expresii, „chemarea cerească” şi „darul ceresc”, se pot pune o grămadă de întrebări:
1. Ce înseamnă chemarea cerească?
2. Cine cheamă?
3. De ce chemarea este cerească: pentru că Dumnezeu şi Isus cheamă oamenii la cer sau pentru că Ei sunt din cer şi cheamă, aici pe pământ, oamenii la credinţă în Dumnezeu şi la altele?
4. Moise avea chemare cerească?
5. Ce este darul ceresc? L-a primit cineva?
6. Cei ce au primit darul ceresc şi apoi au căzut, au căzut din cer pe pământ? Etc.


memorat
