http://adevarul.ro/life-style/stil-de-viata/marturiile-copiilor-nenorociti-parintii-secte-religioase-prefera-sa-i-lase-moara-decat-sa-i-trateze-as-vrea-vad-parintii-persecutati-1_570f77db5ab6550cb8f9c687/index.html
Şi părinţii fetei din Suceava sunt acuzaţi de omor în urma decesului acesteia. Cazul ridică însă probleme oamenilor justiţiei întrucât, la vârsta de 18 ani, Georgiana şi-a dat acordul în scris că refuză transfuziile de sânge, în acest caz intervenţia care i-ar fi putut salva viaţa. Chiar dacă medicii au hotărât să treacă peste cuvântul părinţilor, cu sprijinul legii, care spune că „în cazul în care furnizorii de servicii medicale consideră că intervenţia este în interesul pacentului, iar reprezentantul legal refuză să îşi dea consimţământul, decizia este declinată unei comisii de arbitraj de specialitate”, decizia a fost luată prea târziu. Când au văzut că echipa medicală de la Spitalul Judeţean Suceava, însărcinată cu îngrijirea tinerei, este dispusă să le încalce convingerile religioase, părinţii Georgianei au cerut transferul fiicei la Spitalul Universitar din Iaşi. În timpul transportului, fata a intrat în stop cardio-respirator şi a decedat.
Dorinta mea expresa este sa le indes pe gura mieroasa ,ipocrita si vicleana a tuturor care ati pus botu la functii in secta iehovista un falus de magar;sper ca apoi sa vedeti lucrurile clar;la stirile de la ora 5;in special la batrinii de congregatii,a caror menire primordiala si reala e sa va tunda de bani;sa colecteze baniiii!
Batrinii o rasa de imbecili!!! va pup

Sper sa se trezeasca societatea civila in curind(ca guvernu doarme cu aia in gura) si sa va de-a **** cit de repede, sa fiti vinati ca teroristii "dragi" lideri ai iehovistilor.
Care vrei sa iei apararea sectei ai o **** din start. Ho ca pre multa ****
))))))))))))))))))))))))))))
Sincer,cind aud de iehovisti,al doilea cuvint ce-mi vine in minte e, e, e v-ati prina bravo ,****!
A si chiar am propietatea cuvintelor
...

))))))))))))))))))))))))))))Sincer,cind aud de iehovisti,al doilea cuvint ce-mi vine in minte e, e, e v-ati prina bravo ,****!
A si chiar am propietatea cuvintelor
...

memorat
Actualmente ateu si apostat calificat