Problema sursei binelui și răului este una veche și îi pune în încurcătură și pe creștini. Ea a fost
ridicată de Plato și poate fi formulată cam așa:
Este un fapt moral corect pentru că Dumnezeu spune asta sau este moral corect în mod intrinsec? Dacă ceea ce spune Dumnezeu este moral corect, atunci nu suntem decât niște sclavi, iar genocidul ridicat ordonat de Dumnezeu este drept, chiar dacă compasul nostru moral spun altceva.
Dacă putem decide singuri ce este bine și rău, nu avem nevoie de Dumnezeu.
Aș spune că moralitatea este mai mult decât un sentiment de moment, ci reprezintă practicile și atitudinile acceptate de societate ca fiind dezirabile. Fără îndoială ca acestea evoluează odată cu civilizația: abolirea pedepsei cu moartea, sclaviei, etc..
Ca persoane idividuale, în general luăm decizii morale bazat pe ce este acceptat în societate, cât și privind la 'utilitatea' decizilor noastre.
Utilitarianismul însă a fost contestat pentru că nu protejează drepturile minorităților. Kant propune o altă modalitatea de a decide ce este bine și ce este rău, Legea Universală a Naturii: dacă acțiunea noastră poate fi transformată într-o lege univerală este moral corectă, altfel nu. Exemplu: este moral să furi? nu, pentru că dacă toată lumea ar fura, societatea s-ar distruge. Practica de a fura nu poate fi tranformată într-o lege universală. Rațiunea, consideră Kant, este mijlocul suprem de a deosebi binele de rău:
„rațiunea pură este pentru sine singura practică și dă omului o lege universală, pe care o numim lege morală” . Kant nu era ateu.