Subiecte

1

Discuții libere / A te ruga lui Dumnezeu sa ti se descopere personal

« : Martie 08, 2013, 09:28:12 am »

Cineva m-a sfatuit sa ma rog lui Dumnezeu ca sa-mi vorbeasca, sa mi se faca cunoscut. In trecut nu-mi suradea acest lucru din cauza faptului ca-l vedeam cu ochi rai pe Dumnezeu. Momentan mi-am mai schimbat parerea si sunt dispus s-o fac. Problema mea consta in neincrederea in Dumnezeul din Biblie; am nevoie de certitudinea ca Dumnezeul Biblic este Acelasi cu Creatorul Adevarat in care cred eu si ca in Biblie se regaseste revelatia Sa. Mie, unul, imi pare rezonabila dorinta de-a avea o baza sigura pentru credinta mea. Nu stiu insa daca din perspectiva Dumnezeului Biblic doleanta mea este una inteleapta si corecta.

Cunoasteti oameni care au experimentat/au incercat ceva similar? Conform modului cum intelegeti voi Biblia, ar fi o abordare sanatoasa?

Specific ca persoana si-a reinnoit indemnul punand accentul pe faptul ca nu este suficient sa studiez/reflectez (la cele biblice; in sensul ca caut sa inteleg unele chestiuni).

2

Discuții libere / "Stiinta" evolutionistilor

« : Iulie 03, 2012, 11:26:45 pm »

Cum au apărut aripile?

Multe animale sar din creangă în creangă şi uneori cad pe pământ. Mai cu seamă la animalele mici întreaga suprafaţă corporală captează aerul şi ajută saltul sau încetineşte căderea, acţionând ca un deltaplan primitiv. Orice tendinţă de a creşte raportul suprafaţă corporală/greutate corporală este utilă, de exemplu cutele de piele care cresc în unghiul articulaţiilor. De aici începe o serie continuă de gradaţii care duce la aripile de planare şi apoi la aripile batante. Evident, există distanţe care nu puteau fi sărite de animalele primitive dotate cu proto-aripi. La fel de evident este că, oricât de mici sau de primitive au fost suprafeţele iniţiale de captare a aerului, trebuie să fi existat o anumită distanţă, oricât de scurtă, care putea fi parcursă în salt cu „aripioare” şi nu putea fi parcursă în salt fără ele.
Sau, dacă prototipul aripilor batante acţiona pentru a frâna căderea animalelor, nu putem spune: „Sub o anumită dimensiune aripile batante sunt inutile.” Repet, nu contează cât de mici şi de ne-aripi au fost primele aripi batante. Trebuie să fi existat o anumită înălţime, să-i spunem h, de la care un animal şi-ar fi rupt gâtul dacă ar fi sărit, şi o înălţime ceva mai mică de la care căzând ar fi supravieţuit. În această zonă critică orice îmbunătăţire adusă capacităţii suprafeţei corporale de a capta aerul şi de a frâna căderea, oricât de mică, poate face diferenţa dintre viaţă şi moarte. Selecţia naturală va favoriza prin urmare ceva mai mult aripile batante prototip. Când aceste aripi vor fi devenit regula, înălţimea critică h trebuie să fi crescut puţin. Acum o altă creştere uşoară a suprafeţei aripilor va face diferenţa dintre viaţă şi moarte. Şi tot aşa, până se ajunge la aripi veritabile.

(Richard Dawkins - Ceasornicarul Orb)

3

Convingeri personale / Adevarata Viata: Viata Vesnica

« : Aprilie 26, 2012, 06:35:15 pm »

Primii oameni

Din ceea ce s-a intamplat la inceputul Bibliei, sunt indreptatit sa presupun ca oamenii, incepand cu Adam si Eva, ar fi trebuit sa traiasca vesnic.
In primul rand, Dumnezeu i-a atentionat pe Adam si Eva ca vor muri daca vor manca din pomul cunostintei. Moartea fiind deci o consecinta a neascultarii, se poate trage concluzia ca daca n-ar fi mancat din pom, n-ar fi murit, ar fi trait vesnic.
In al doilea rand, chiar sub incidenta blestemului fiind, generatiile de oameni de la Adam si Eva pana dupa timpul lui Noe, au trait sute de ani, ajungand, unii dintre ei, chiar la varste de peste 900 de ani. Ceea ce – in mod indirect – confirma cumva si face plauzibila ideea vietii vesnice si presupunerea ca pentru asta fost destinat omul. Adica, daca s-a trait candva pana la varste atat de inaintate, de ce n-ar fi posibila si viata vesnica, in cazul in care nu s-ar fi ajuns la blestem?

Oamenii de la Hristos incoace

Domnul Isus si apostolii au venit cu vestea buna. Daca omul se intoarce la Dumnezeu, va fi mantuit. Pentru Dumnezeu, omul – chiar daca, aparent, traieste – este considerat mort. Ceea ce ne duce cu gandul inapoi la Adam si Eva si la blestemul mortii.
Pentru Dumnezeu, viata (asa zisa) actuala a omului este doar o calatorie: ori inspre moarte, ori inspre “adevarata viata” - Viata Vesnica. Asta datorita planului Sau de salvare, in Hristos, Fiul.


Viata in forma actuala, muritoare

Omul muritor, in ciuda faptului ca este un organism foarte complex, are o putere limitata atunci cand trebuie sa si-l intretina in viata. In cazurile bune poate trai 80, 90, 100 si ceva de ani. In cazurile rele, poate muri la nastere, poate muri de vreo boala, poate muri intr-un accident, poate muri ucis de vreun nebun.
Paradoxal cat de neputinciosa poate fi o fiinta atat de extraordinara.

Dumnezei de viata asta

Multi oameni cred ca Dumnezeu ii ajuta sa treaca cu bine prin unele necazuri din viata, ii ajuta sa fie sanatosi, ii ajuta sa-si faca un rost, ii ajuta sa ajunga la batraneti. Dar atat. Nu cred in Dumnezeul Vietii Vesnice.
O perspectiva trista.

Creatori/extraterestri de viata asta

Unii oameni cred ca exista un Creator sau niste fiinte extraterestre, care au pus omul pe planeta Pamant, si gata. Nu tu scop. Nu tu comunicare cu oamenii...
O perspectiva si mai trista.

Viata asta...o intamplare

Alti oameni nu cred nic macar in ideea de creator, considerandu-se rodul unor reactii, transformari, mutatii, selectii ce s-au produs in timp. Astia au scapat de intrebarile existentiale. Traiesc cum considera de cuviinta, eventual cu consolarea ca fac parte din procesul evolutiv sau ca duc mai departe viata, prin urmasi,
Cei mai de neinteles oameni.

Va continua...(daca nu ma razgandesc)