206
« : Noiembrie 13, 2011, 12:19:08 pm »
Înainte de dezascoierea lui Nelu, el a trimis două scrisori la Filială, dar nu a primit nici un răspuns, vă postez în continuare scrisoarea lui către Filială.
Reghin 04 oct. 2011
Dragi fraţi de la Filiala din Bucureşti
Scrisoarea aceasta cu exact acelaşi text v-am mai trimis-o în urmă cu vreo trei luni. Şi nu m-aţi răspuns. Încerc din nou.
Mă numesc Bota Ioan, domiciliez în judeţul Mureş, oraşul Reghin...
M-am hotărât să vă scriu deoarece am ajuns teren de luptă între nişte contraziceri serioase privind unele idei ale credinţei noastre Martorii lui Iehova. Vă cer ajutor, vă rog să-mi răspundeţi.
I. Prima nedumerire este despre o chestiune de o importanţă vitală pentru orice creştin: onorarea Salvatorului şi Căpeteniei credinţei creştine, Isus Cristos. Constat că primii creştini, apostolii şi ceilalţi discipoli ai Săi din sec. I, erau mult mai iubitori şi mult mai respectuoşi cu El. Îl avea mult mai des pe buze şi era miezul vestirii lor – 1Corinteni 1:23,24; 2:2. De aceea au fost numiţi creştini.
Dar ei Îl mai onorau şi în alt mod: Îl numeau Domn şi Domnul nostru. O citire atentă a Noului Testament convinge.
Studiind personal am descoperit nişte fapte uimitoare: că onorarea Sa ca Domn a început încă din Vechiul Testament, cu David – Psalmul 110:1 (Matei 22:41-45). Era Domnul lui David!
Şi pentru Elisabeta era Domn, încă înainte de a fi născut – Luca 1:43!
Aşa L-au anunţat şi îngerii către păstori – Luca 2:11.
Şi repet: la fel se refereau la El şi primii creştini. Câteva dovezi: Ioan 4:1; 20:28; Fapte 2:36; 3:15; 1Cor. 8:6; Filipeni 3:7,8; Efeseni 4:5,6; 1Petru 3:15; Apocalipsa 22:20,21. Limbajul primilor creştini referitor la El era onorant. Pentru că onorarea se vede şi din exprimare şi pentru că Domnul nostru chiar ne învaţă că trebuie să-L onorăm foarte, foarte mult! Ioan 5:23
Dar constat cu regret că onorarea Sa este o mare problemă pentru noi. Suntem deficitari la acest punct. Şi aceasta se vede uşor atât în publicaţii cât şi la programele de la Sală şi la Congrese. În literatura noastră nu este numit Domn, ci Omul Isus Cristos, Isus (în exces), Cristos, Exemplu şi Maestru (ca un guru hindus), Instrument. Este trist că David, Elisabeta, îngerii, şi primii creştini Îl numeau Domn, dar noi nu!
În materialele noastre se repetă mereu că e Rege. Dar din această poziţie deocamdată nu influenţează situaţia de pe pământ. În schimb în materiale nu I se accentuează celelalte roluri din care acţionează de la Înălţare (Matei 28:18-20), anume de Domn, Mântuitor, Mijlocitor, Mare Preot, Păstor excelent, Uşă, Stăpân, Prinţul vieţii, şi a. Aproape totul şi toate sunt raportate numai la Domnul Suveran Iehova. Ni se predă un Isus mai puţin important decât cel din Matei 28:18; Filipeni 3:21; Evrei 1:3, mai puţin implicat, mai puţin onorat şi mai puţin iubit! Mai grav: în unele articole şi studii din Turnuri nu este nici măcar pomenit! Nu apare nici în relatările autobiografice ale misionarilor! Şi, din păcate, şi cântările reflectă acest dezechilibru: din 135 de cântări, numai într-una, nr. 30, e numit Domn! Aceasta este mult prea puţin!
Din cauza acestor desconsiderări oficiale în publicaţiile noastre, fraţii şi surorile nu-I spun Domn Fiului Unic: nici la rugăciuni, discursuri, programe şi conversaţii. Ei şi ele imită limbajul materialelor, în loc să copieze limbajul primilor creştini: Să-I spună: Domn, Stăpân, Păstor, şi a. - Romani 15:4.
Argumentul că noi nu-I spunem Domn deoarece aşa fac celelalte confesiuni e neconsistent pentru că primii creştini Îi spuneau frecvent Domn.
II. Am descoperit de pe CD-WTS lipsesc ediţiile revistei Treziţi-vă din 1991, luniile februarie-iunie. Care este motivul acestui gol în hrana spirituală? Ele au existat în acel timp, era după căderea dictaturii. Ni se ascunde ceva dubios?
III. Altă chestiune: explicaţiile noastre susţin că fraţii lui Isus din Matei 25 sunt doar cei 144.000. Dar în Matei 12:50, Evrei 2:11,12, citim că toţi creştinii sunt fraţii Săi, evident mai mici. Ce să cred: spusele Domnului şi ale lui Pavel sau explicaţiile Organizaţiei noastre?
IV. Sfinţii din Biblie s-au rugat şi în genunchi. Câteva dovezi: În Psalmul 95:6 se porunceşte aceasta! 2Cronici 6:13; Ezra 9:5; Daniel 6:10; Fapte 20:36; 21:5; Efeseni 3:14; Filipeni 2:10; Apocalipsa 4:9,10. Vedem că există poruncă, dar şi exemple care nu pot fi ignorate. Şi extraordinar: există şi profeţii despre aceasta! Isaia 45:23; Romani 14:11. Dar mai există şi legea instinctivă a bunului simţ şi a umilinţei puse de Dumnezeu în oameni: în faţa Sa cădem în ţărână!
În timpul fratelui Russell se obişnuiau rugăciuni în genunchi, dar după moartea lui a dispărut acest bun obicei biblic. Şi nu mai suntem învăţaţi aşa.
Sunt martor al lui Iehova din 1968 şi îi cunosc pe fraţi încă de mai inainte, din copilărie, dar nu am văzut niciodată vreun martor al lui Iehova rugându-se în genunchi! Aceasta arată că ni s-a tocit sensibilitatea şi nu suntem umili. Constat şi mă doare. Greşesc?
Din ce motive biblice s-a renunţat la acest obicei biblic, public şi milenar de umilinţă?
A fost practicat de dinainte de Adam, iar în Apocalipsa vedem că cei din cer se aruncă înaintea Celui care stă pe tron. Şi Domnul Isus s-a rugat în genunchi.
Şi în acest caz, argumentul că alte confesiuni îngenunchează, nu poate fi un motiv să nu ne rugăm în genunchi pentru că este vorba de închinare conform Bibliei şi nu de a proceda contra altor culte.
V. Sfatul apostolului Pavel din 1Timotei 5:23, conform Traducerii Lumii noi, nu poate fi ascultat: cine îl respectă se deshidratează şi se alcoolizează, dacă Timotei l-ar fi aplicat în forma din traducerea noastră, boala lui de stomac s-ar fi agravat.
Nu cunosc limbi străine şi admit (dacă o fi cazul) că aşa o fi în manuscrise. Dar apostolul Pavel nu dădea sfaturi inaplicabile. Dacă or fi greşit un scrib sau mai mulţi, textul lor nu merită atâta respect superstiţios. Tot apostolul Pavel a mai spus că “litera omoară”... s-a tradus Bogăţie în loc de Mamona, iar aici nu s-a putut ţine cont de logica textului?! Şi ce a rezultat? Un sfat pe care nu îl poate respecta nimeni fără să îşi facă rău.
În ce mă priveşte eu rămân la traducerile Cornilescu, GBV şi Galaction; aşa cum faceţi şi voi: beţi şi apă când sunteţi bolnavi.
Ar trebui revizuit urgent deoarece din cauza lui am trecut prin momente neplăcute, neputându-l apăra în faţa batjocoritorilor.
VI. Altă problemă cu traducerea noastră: din ea au dispărut mai multe cuvinte din fondul lexical al limbii române, mai ales de origine slavă. Au dispărut cuvintele curvie şi preacurvie. Sunt înlocuite cu adulter şi fornicaţie. Şi aceasta dă apă la moară criticilor: “Aţi falsificat Biblia”! “V-aţi făcut Biblie pe placul vostru!” Ce să le răspunzi?
Dar aspectul cel mai grav al acestei probleme este altul: orice om bine informat ştie că aceste cuvinte fac parte din limbajul corect-politic al lumii necredincioase care luptă din greu să elimine din vocabularul populaţiei cuvintele care au “miros religios”. Eliminarea cuvintelor curvie şi preacurvie e o aliniere la globalizarea politică.
Fiara din Apocalips vrea să nu se mai audă limbajul religios. Vrea limbaj politic. Dar noi suntm religie, nu? Pe noi ne interesează limbajul corect.-biblic, nu? Ce facem? Ne aliniem la prelucrarea politică? Nu mişcăm în “front”?!
Adulter nu va egala niciodată stigmatizantul curvă sau curvar, cuvinte care ard, cuvinte care amintesc despre Dumnezeu şi judecata Sa! Adulter aminteşte de tribunale, nu de Biblie.
Iar cuvântul fornicaţie nu se găseşte în DEX. Şi micşorează şi el încărcătura acuzatoare a Bibliei contra păcatelor! Acesta este efectul acestor cuvinte, un efect cum doreşte lumea! Aceasta dorim şi noi?
Modul în care sunt traduse aceste versete (la fel ca şi cel din 1Timotei, dar mai sunt şi altele) mă surprinde neplăcut, mă dezamăgeşte. Sunt consternat!
VII. Care este baza biblică pentru campania cu invitaţii la Comemorare? Domnul Isus nu i-a invitat decât pe apostoli, deşi El şi apostolii Săi au botezat destui (Ioan 4:1), iar camera (de sus) era foarte încăpătoare: după înălţare s-au adunat acolo aprape 120 de persoane – Fapte 1:15.
Înţeleg din prezenţa restrânsă la Cină in aceea seară a lui Isus cu apostolii şi din 1Corinteni cap.11, dar şi din alte referinţe biblice că prezenţa la sărbătoarea Cinei era un privilegiu sfânt, solemn, frăţesc, intim, la care necreştinii nu erau invitaţi, ca la noi. Greşesc?
VIII. Conform explicaţiilor numai cei 144.000, cu răsplată cerească, au voie să se împărtăşească la Cină din simboluri, iar ceilalţi mulţi (Apocalipsa 7:9), cu speranţă pământească nu.
Dar în Biblie nu am găsit precizat nici o legătură între destinaţiile răsplăţilor şi împărtăşirea din simboluri. Am găsit doar că Isus ne-a lăsat împărtăşirea ca să putem arăta că recunoaştem importanţa jertfei Sale pentru mântuirea noastră. Şi pentru încă un motiv: pentru menţinerea jertfei Sale şi a importanţei ei în actualitatea oamenilor. Nu are legătură cu locul de răsplată a celor mântuiţi. Luca 22:19; 1Corinteni 11:26.
Explicaţiile materialelor dau ca argument 1Corinteni 11:27-29.
Dar aceste versete se referă la cu totul altceva! Ne spune contextul, adică versetele 20-22 şi 33,34: să nu confunde masa comună frăţească (agape), ţinută de ei înainte de Comemorare, cu Cina Domnului.
Concluzia: Toţi beneficiarii jertfei de pe Golgota au drept să se împărtăşească din simboluri, aşa cum în Vechiul Testament tot poporul avea drept să mănânce din miel şi din azime, chiar şi prozeliţii, nu numai regele, preoţii şi leviţii. Atunci?
IX. Referitor la botez: de ce facem botezuri cu formulă trinitară? (vezi cartea Organizaţi întrebarea nr.31; cartea Cunoştinţa p.176, par.12 şi alte materiale).
Primii creştini botezau doar într-un singur Nume: Al lui Isus Cristos. Aţi putea să-mi arătaţi un botez cu formulă trinitară în Noul Testament? Matei 28:19 nu este un argument: la nivelul în care vă aflaţi nu se poate să nu ştiţi ceea ce au descoperit şi au publicat cercetătorii manuscriselor încă de la începutul secolului XX: Că Tatăl şi Spiritul nu erau în manuscrisele originale, că sunt interpolări făcute de trinitarieni, că versetul e viciat de apostaţii de atunci.
Traducătorii noştri ar fi trebuit să ţină cont de acele descoperiri care sunt deja istorie.
X. De ce, noi martorii lui Iehova, nu vestim şi chemarea ceresacă? Conform Turnului de Veghe din 1 mai 2007, rubrica Întrebări de la cititori s-a schimbat înţelegerea despre anul 1935 ca dată-limită pentru chemarea cerească; potrivit noii înţelegeri, chemarea cerească este de actualitate şi continuă până în marele necaz.
Sunt sigur că nu vă spun noutăţi. Atunci de ce nu vestim şi chemarea cerească în lucrarea de predicare? Şi de ce nu se vorbeşte despre ea la programele spirituale de la sală şi în reviste? Ar fi un motiv de bucurie şi o speranţă, pentru că nu e de competenţa noastră să alegem cine are parte de ea sau nu. Ea poate fi o posibilitate chiar şi pentru un botezat recent dacă aşa vreau Iehova Dumnezeu şi Domnul Cristos (vezi tâlharul de la răstignire, care nu era discipol).
Iehova Dumnezeu nu a împuternicit pe nici un om să-i aleagă pe cei care merg la cer, ci a păstrat pentru Sine această prerogativă – Romani 14:4; Iacov 4:12.
XI. De ce surorile nu-şi acoperă capul la întruniri şi în predicare? Apostolul Pavel dă două motive pentru aceasta: pentru recunoaşterea stăpânirii bărbaţilor şi pentru îngeri. Orice explicaţie contrară nu rezistă în faţa clarităţii textului biblic. Îngerii sunt prezenţi permanent. Explicaţiile Societatăţii numesc mărturia şi pionieratul ca fiind profeţie or Pavel a poruncit ca femeile să nu profeţească cu capul descoperit.
Cele care pretind că au ghid Biblia, dar o ascultă capricios se amăgesc crezându-se aprobate. Normele Bibliei nu sunt negociabile şi nu depind de contextul cultural.
XII. Apostolul Pavel le porunceşte surorilor să tacă la întruniri şi pentru a întări porunca în 1Corinteni 14:37 precizează că aceasta este o poruncă din partea Domnului. Referirea la autoritatea Domnului Isus nu e întâmplătoare şi nu pote fi ignorată.
Pe lângă aceasta în Biblie există o regulă veche: în Israelul antic femeile nu aveau voie să vorbească la întruniri şi Sinagogi, de aceea Pavel aminteşte Legea. Deci nimic nou pentru cine este familiarizat cu Biblia.
Cunosc explicaţiile care permit, dar apostolul Pavel este foarte categoric: nu a prevăzut nici o excepţie şi nu se poate trece peste autoritatea lui şi mai ales peste autoritatea Domnului Isus.
Dar observ, cu neplăcere, că materialele caută argumente anume ca să transforme interdicţia în permisiune.
Am căutat exemple cu femei creştine care să fi vorbit la întruniri în sec I e.n. şi nu am găsit.
Concluzia: această regulă era cunoscută şi respectată. Surorile noastre de ce nu o respectă? Mai mult – unele încalcă şi mai grav porunca răspunzând la Sală cu minipredici şi se folosesc de ocazii ca să le dea sfaturi chiar şi bătrânilor!
Mă opresc aici dragi fraţi. Aştept cu mult interes răspunsul vostru.
Continui să mă închin lui Iehova Dumnezeu bucuros pentru binecuvântările Sale prezente şi plin de încredere pentru cele viitoare, ca discipol pe urmele Domnului Isus.
Cu mult respect şi iubire frăţească!
Nelu Bota.
P.S. Către cititori
- O precizare: până la data publicării acestei scrisori pe internet nu am primit nici un răspuns de la Filială, deşi le-am trimis-o de două ori (în vară şi în Octombrie). Dar şi a nu răspunde este un răspuns...
A urmat, normal, dezasocierea mea de Organizaţia Martorii lui Iehova în 07.11.2011.
Nelu Bota.
Afişare Mesaje
