444
« : Decembrie 29, 2011, 09:22:51 pm »
Nu recunosc autoritatea spirituală a Bibliei şi am renunţat să caut adevăruri ştiinţifice în ea. Povestea din Geneza e doar un basm pentru mine. Omul s-a făcut de la sine stăpân peste planetă, nu i-a dat-o nimeni. Încă de pe vremea când şefii de trib abuzau de puterea lor după bunul plac, stârnind mânia şi revolta membrilor de rând ai tribului, s-a impus necesitatea justificării acestui drept al pumnului pe o raţiune superioară. Aşa a apărut religia şi dreptul divin, derivat din ea. Cum naiba să justifici puterile regală şi sacerdotală decât prin sintagma "Dumnezeu m-a uns!"? Vechiul Testament nu e altceva decât o compilaţie de texte, din care unele prezintă etnogeneza mult romanţată a poporului evreu şi încearcă să justifice exterminarea populaţiilor indigene din vechiul Israel de către invadatorii evrei şi să dea un sens divin ocupării forţate a teritoriului respectiv (Dumnezeu le-a dat "ţara promisă". Aiurea, au cucerit-o cu armele!). În fine, povestea din Geneza e liantul între sacru şi pământesc: Dumnezeu îi dă omului stăpânire peste Pământ, dar îi impune nişte limite. Cu autoritatea păzirii acestora se va auto-învesti puterea sacerdotală, preoţii. Ei vor păstra secretele sacre, regii şi nobilii vor reprezenta autoritatea temporală, iar mulţimea de rând vor pupa poala popii şi a cui o mai fi. Inchiziţia a fost apogeul acestui pact: o poliţie spirituală care avea autoritatea chiar de a judeca membri ai familiilor regale şi de a pronunţa condamnarea la moarte...şi la chinurile Iadului, mai ales.
Afişare Mesaje