Credinta strica mintea evident.
?
A avea incredere deplina in adevarul unui lucru, care de fapt se dovedeste a fi o minciuna, acest fapt poate fi devastator pentru psihicul uman,
nu credinta pe care o au crestinii in Dumnezeul Bibliei si implicit in marturia Lui ce Il priveste pe Fiul Sau, Isus Hristos, Mantuitorul omenirii.
1Ioan 5:10-13 “Cine crede în Fiul lui Dumnezeu are această mărturie în el însuşi. Cine nu crede în Dumnezeu, L-a făcut mincinos, pentru că n-a crezut în mărturia pe care a mărturisit-o Dumnezeu pentru Fiul Său.
Şi aceasta este mărturia, că Dumnezeu ne-a dat viaţă veşnică şi această viaţă este în Fiul Său.
Cel ce are pe Fiul are viaţa; cel ce nu are pe Fiul lui Dumnezeu nu are viaţa.
Acestea am scris vouă, care credeţi în numele Fiului lui Dumnezeu, ca să ştiţi că aveţi viaţă veşnică”.
_________________
Isus Hristos a fost/este o persoana a carui existenta o confirma si dovezile istorice.()
“Tacit (56 - 117 e.n, chestor, pretor, consul, senator, istoric roman) scrie în Anale:
„Dar nici efort uman, nici mărinimia împăratului, nici înduplecarea zeilor nu a pus capăt scandaloasei idei potrivit căreia incendiul ar fi fost ordonat. De aceea, ca să pună capăt zvonului, Nero a aruncat vina pe alții și i-a pedepsit în cele mai neobișnuite feluri pe cei urâți pentru faptele lor rușinoase,
pe care mulțimea îi numea « creștini ». Fondatorul acestui nume, Hristos, a fost executat de procuratorul Ponțiu Pilat în timpul domniei lui Tiberiu.…………..
Un alt argument în favoarea ideii că pasajul ar fi o interpolare este că vorbește despre un Hrist, care înseamnă Mântuitor, fără a preciza care anume: prin Hrist nu se face precizarea dacă este vorba de un oarecare Isus.
Un contraargument ar fi că, oricum, fiind vorba de Hristosul creștinilor, identificarea sa ca Isus este evidentă, din moment ce creștinii mărturisesc că au un Mântuitor unic, pe Isus Hristos. Se mai argumentează că Tacit, chiar dacă ar fi cunoscut numele Isus, nu l-ar fi menționat în text, deoarece el arată că denumirea „creștin” provine de la Hristos.
Se mai argumentează (de data aceasta renunțându-se la ideea că pasajul ar fi o interpolare) că, atunci când tratează istoria personajului întemeietor, Hristos, Tacit o face reluând ce spuneau creștinii despre el, însă nu din cercetare proprie sau surse oficiale, întrucât comite eroarea de a-i atribui lui Ponțiu funcția de procurator, în timp ce el a fost prefect.
Un contraargument susține că, dimpotrivă, nimic din text nu permite să se ajungă la această interpretare. De remarcat că Tacit este considerat cel mai de frunte istoric al Romei, egalul - dacă nu superiorul - lui Tucidide; Encyclopædia Britannica opinează că el „se situează fără tăgadă în cel mai înalt loc printre oamenii literelor din toate timpurile”.
Tacit era un cercetător meticulos, care consulta frecvent documentele scrise și surse multiple.
Astfel, se argumentează că atunci când face o afirmație care nebazată pe vreo sursă documentară, ci pe auzite și alegații, Tacit indică acest lucru folosind cuvintele dicunt sau ferunt, ceea ce nu se întâmplă în acest pasaj în care prezintă execuția lui Hristos din timpul guvernării lui Pilat drept un fapt.
Prezentarea lui Pilat ca procurator și nu prefect este într-adevăr o greșeală, deși una minoră (argumentează unii), devreme ce abia după anul 44 d. Hr., după moartea regelui Irod-Agrippa I, guvernatorii romani ai provinciei au avut titlul de procuratori, în locul aceluia deprefecți, în uz până în anul 41 d. Hr. (Pilat din Pont și-a încheiat cariera de prefect în anul 36 d. Hr.).
Majoritatea specialiștilor consideră autentic pasajul. În plus stilul și conținutul capitolului este tipic pentru Tacit, pasajul se încadrează bine în context, iar pasajul reprezintă încheierea necesară întregii discuții despre incendierea Romei. Ceea ce ar explica faptul că acest pasaj nu este înlăturat din nicio ediție modernă a Analelor lui Tacit. De exemplu R. E. Van Voorst a observat că ar fi fost improbabil ca niște creștini să fi interpolat ulterior „astfel de remarci care defăimează creștinismul”. John P. Meier susține că nu există vreo dovadă istorică sau arheologică pentru a susține că un scrib ar fi introdus pasajul în text.
……………..
Bart D. Ehrman scria: „Relatarea lui Tacit confirmă ceea ce știm din alte surse, și anume că Isus a fost executat la ordinul guvernatorului roman al Iudeii, Ponțiu Pilat, in timpul domniei lui Tiberiu."
http://ro.wikipedia.org/wiki/Isus_din_Nazaret#Data_.C8.99i_locul_na.C8.99terii