Fuga de folosirea simbolismului crucii se trage de la primii evrei care l-au primit pe Mesia în secolul al XIX-lea după ce a căzut Imperiul Roman şi Sfânt, au apărut statele moderne odată cu masoneria, şi au apărut mai multe forme de protestanţi.
Evitarea utilizării cuvântului "cruce" şi a reprezentărilor unei cruci vine din cruciadele care s-au făcut contra Ierusalimului, contra evreilor şi musulmanilor, de la inchiziţia catolică care omora şi persecuta pe cei din comunităţile ebraice.
Iosif Rabinovici, primul evreu mesianic din Europa de Est, care a fondat în 1884 la Chişinău congregaţia "Izraeliţii noului Legământ" nu a slujit în cadrul unei biserici creştine din cauza unei juruinţe personale prin care a făgăduit lui Dumnezeu să nu intre pentru a sluji într-o biserică care are deasupra cruce.
Obiectul pe ce a avut loc străpungerea lui Mesia este descris prin două cuvinte Greceşti care au fost traduce prin "cruce", ele sunt σταυρον "staurou" şi ξυλον "xulou". Cuvântul arameic care corespunde cu gr. staurou, şi lat. stauro, şi en. staff (toiag, par, stâlp), este
זקיפה Zî'Chifa ori Zeqypha; vezi: Matei 10:38.
Înţelesul primar al stauros este stâlp, şi înţelesul primar al lui xulou este lemn. În Fapte 5:30 Petru zice asta: "Dumnezeul părinţilor noştri [Ex 3:15] a înviat pe Iisus, pe Care voi L-aţi omorât, spânzurându-L pe lemn." [De 21:22-23]
(Biblia Ortodoxă)
În Peshitta după virgulă scrie: "תליתוניהי על קיסא", cuvântul "chisa" ori "qysa" se poate traduce cu grindă, arbore, lemn, ş.a.