Mesaje

31

Discuții libere / Re: Există Dumnezeu?

« : Ianuarie 07, 2012, 09:29:12 pm »

La chestia cu (P2) n-am înţeles ce vrei să spui. Prin definiţie, un zeu nu este om şi omul nu este un zeu.

Vezi de ex. pagina de pe wiki privind ipoteza simulării. Acolo este dat un exemplu cu un creier (aflat într-un vas) conectat la un calculator. Creierul crede că se află afară în soare. Acum propunerea mea era că de fapt acest creier (de data aceasta are şi un corp) este şi creatorul calculatorului care face simularea... ceva asemănător ar fi posibil pt. un zeu (nu-i obligatoriu să fie singurul din univers). Zeul nu este om (realitatea obiectivă), dar în timpul simulării crede aceasta (realitatea subiectivă simulată).

într-un univers indeterminabil nu există nici o conexiune între stările succesive

Asta nu-mi pare a fi evident. Poţi demonstra aşa ceva?

Nu eşti de acord cum am definit universul indeterminabil (n-am ce demonstra aici) sau crezi că am afirmat (n-am făcut asta) că universul real în care trăim este indeterminabil conform definiţiei date?

starea lui nu poate fi definită decât individual la fiecare secundă.

Definiţiile pot fi oricum, sunt subiective. Eventual măsurătorile nu sunt oricum şi au rezultate obiective. Aşadar, ce vrei să spui, de fapt? Că tot nu reuşesc să înţeleg

Mă refeream că un univers determinabil trebuie să fie descris obligatoriu de funcţii continue definite prin formule, într-unul indeterminabil e vorba de funcţii definite doar prin valori.

Dacă ar fi să acceptăm că universul este indeterminabil

Deocamdată, neînţelegând ce vrei să spui, nu pot accepta că universul ar fi nedeterminist.

Eu nu afirm că universul este nici determinist, nici nedeterminist, din perspectiva existenţei variantelor alternative.

de ce aceeaşi întâmplare nu poate fi responsabilă şi pt. un univers determinabil?

Un univers determinist este un univers bazat pe logică. Consecinţele logice nu pot fi întâmplătoare, ci au cauze cognoscibile. Nu poate apărea în mod natural ceva logic din ceva ilogic. Încearcă să aprofundezi ce înseamnă „întâmplare” şi cum poate fi (dacă poate fi) ceva întâmplător în realitate.

Întâmplător pt. mine înseamnă şi că orice e posibil, inclusiv varianta pe care am considera-o neîntâmplătoare. Astfel determinismul poate fi văzut ca un caz special de indeterminism.

eu personal am fost şocat când am ajuns la concluzia aceasta.

Cum ai ajuns la concluzia că universul este nedeterminist doar local? Ne poţi arăta şi nouă modul în care ai raţionat? Chiar că pare interesant, în măsura în care universul ar putea fi nedeterminist undeva, cândva.

Am spus doar că ar putea fi o posibilitate.

Determinismul de care vorbim chiar dacă ar fi real este limitat...

Nu ştiu... Am impresia că te contrazici. Ce este limitat, până la urmă, determinismul sau nedeterminismul?

Poate dacă citez din pagina de unde mi-a venit ideea mai clarific treburile (nu-s de acord cu tot ce scrie acolo):

Pentru ca un sistem să fie absolut determinabil trebuie să fie:
I. În mod necesar interconectat (astfel logic)
II. Trebuie cunoscută poziţia şi mişcarea iniţială a părţilor sale
Pentru structura sub formă de unde [sferice] a materiei prima parte este corectă, realitatea fiind în mod logic interconectată datorită interacţiunii undelor [sferice] în spaţiu. Totuşi, un sistem infinit de unde [sferice] într-un spaţiu infinit nu poate fi niciodată predeterminat [din cauza undelor sferice care vin dinspre infinit].

32

Discuții libere / Re: Există Dumnezeu?

« : Ianuarie 07, 2012, 12:16:01 am »

De aceea propunerea mea a fost că însuşi d-zeu este subiectul simulării ...adică eu, simularea a fost făcută de mine pentru mine (de aici a pornit discuţia).

Iar eu spuneam că o asemenea simulare coincide cu realitatea însăşi.

Nu înţeleg de ce această legătură ar compromite simularea...

Faptul că există o legătură între interiorul şi exteriorul simulatorului denotă că între realitate şi simulator nu există un perete despărţitor (de orice natură) dincolo de care să nu poată trece observatorul. Altfel spus, un simulator (imperfect prin definiţie) va avea suficiente slăbiciuni pentru a putea fi deconspirat cu mijloace interne simulatorului.

Realitatea obiectivă nu-i obligatoriu să coincidă cu cea subiectivă. Scopul simulatorului este să facă această separare. Acceptând faptul că (P1) un singur om nu poate ajunge la o înţelegere obiectivă a universului în viaţa aceasta, şi că (P2) un d-zeu ar fi capabil să reproducă această stare pentru mintea lui, se poate trage concluzia că un d-zeu poate fi un astfel de om. Aştept argument care să demonstreze falsitatea premisei P2.

Dacă indeterminismul este adevărat, atunci nu este nici o restricţie pentru o funcţie continuă. Este o funcţie ale cărei rezultate sunt definite individual de ceea ce am putea eticheta factorul întâmplare.

Aici m-ai pierdut. La ce fel de restricţii te referi? Cum pot fi „definite individual” „rezultatele” unei funcţii?

De ex. să presupunem că ar exista un univers indeterminabil compus din puncte cubice de dimensiune predefinită ce pot avea doar două stări S1 şi S2 ce se mofică (sau nu) la interval de 1s (am pus restricţii deterministe dar aceasta nu schimbă în esenţă natura acestui univers). Cum într-un univers indeterminabil nu există nici o conexiune între stările succesive ale acestor puncte înseamnă că starea lui nu poate fi definită decât individual la fiecare secundă. Pentru fiecare punct al acestui univers există o funcţie individuală care-i defineşte starea la fiecare secundă, astfel pornind de la un moment 0 avem pentru un anumit punct stările aleatorii de ex.: f(0)=S1, f(1)=S1, f(2)=S2 etc. ... am spus că acestea sunt date generic de factorul întâmplare.

Astfel determinismul poate fi văzut ca un caz special de indeterminism.

Mă tem că asta e o concluzie cam ciudată, ce necesită completări serioase.

Dacă ar fi să acceptăm că universul este indeterminabil conform unor funcţii asemănătoare celei din exemplul de mai sus... unde generic vorbind, întâmplarea determină rezultatele... de ce aceeaşi întâmplare nu poate fi responsabilă şi pt. un univers determinabil? Chestia cea mai interesantă este că un univers indeterminabil ar putea fi indeterminabil doar într-un singur moment şi într-un singur punct infinitezimal de mic, iar în rest pentru totdeauna să se comporte determinabil... eu personal am fost şocat când am ajuns la concluzia aceasta.

Chiar dacă universul ar fi determinabil din punctul de vedere al funcţiilor continue de tranziţie (legile naturii) el de fapt poate fi înţeles în întregime ca fiind indeterminabil, deoarece nu există nici o stare iniţială (a întregului univers) ce poate fi cunoscută... datorită spaţiului infinit care defineşte acest univers. Determinismul de care vorbim chiar dacă ar fi real este limitat...

33

Discuții libere / Re: Ați ars literatura martorilor?

« : Ianuarie 06, 2012, 12:02:20 am »

Chiar mă gândeam că am două cărţi de-ale lui Rolf Furuli despre cronologie (Cronologia persană, şi durata exilului babilonian - Vol.I, 2006 şi Cronologia asiriană, babiloniană, şi egipteană - Vol.II, 2007). Oare să le scot pe piaţă, sau să le mai păstrez ca amintire?  Ultima parcă a fost revizuită între timp (apostaţii au găsit erori), de cealaltă nu ştiu dacă a mai fost revizuită.
Odată le-am fost cerut la doi martori să-mi dea ce cărţi aveau în legătură cu profeţiile din Daniel, Apocalipsă... cu acea ocazie mi-au propus să facem şi un schimb. Aveam cărticica aceea Tu poţi trăi pentru totdeauna în Paradis pe Pământ. Vroiau s-o scoată din circulaţie pentru că acolo era scris clar că generaţia de la 1914 va vedea Sfârşitul. Cărţile acelea le-am dat la o cunoştinţă pe când încă credeam că martorii sunt cei mai apropiaţi de adevăr. Mă gândeam la parabola cu bănuţii... trebuia să pun bănuţii la negoţ, lol! Chiar credeam că îndeplinesc parabola astfel şi încă aveam mustrări de conştiinţă gândindu-mă că poate nici nu le va citi, sau mai rău... Tot cu gândul să nu arunc bănuţii (mai că nu-mi vine să cred că am făcut aşa ceva), aproape tot ce aveam la un moment dat le-am dus într-o plasă la o întâlnire stabilită cu câţiva martori...

34

Discuții libere / Re: Există Dumnezeu?

« : Ianuarie 04, 2012, 08:51:57 pm »

Capacitatea de a raţiona este produsul mecanismului de funcţionare al minţii... acesta odată modificat a.î. să prevină conştientizarea simulării

Ce sens ar mai avea atunci pentru un zeu să se mai joace cu noi din moment ce nu l-am mai putea surprinde cu nimic?

De aceea propunerea mea a fost că însuşi d-zeu este subiectul simulării ...adică eu, simularea a fost făcută de mine pentru mine (de aici a pornit discuţia).

Apropo, aprofundează printre altele şi ceea ce spuneam despre legătura cauzală dintre realitate şi simulator.

Nu înţeleg de ce această legătură ar compromite simularea...

Desigur că realitatea este cu certitudine obiectivă, dar asta nu înseamnă că este întâmplătoare. Eu nu pot face confuzie între întâmplător şi obiectiv. Întâmplarea are sens atunci când chiar există şi alte soluţii, nu una singură. Ori eu susţin că nu există alte soluţii de univers decât Universul actual, căci Universul trebuie să fie un sistem complet şi necontradictoriu, iar un asemenea sistem nu poate fi multiplu, ci numai unic.

E confuzie doar dacă aşa vrei s-o înţelegi. Mai încerc sub alt mod. Intuiţia mea este că determinismul este adevărat, însă în opinia mea este imposibil să-l distingi de indeterminism deoarece eu văd lucrurile în felul următor: Dacă determinismul este adevărat atunci orice aspect al universului trebuie să fie descris printr-o funcţie continuă pentru totdeauna. Dacă indeterminismul este adevărat, atunci nu este nici o restricţie pentru o funcţie continuă. Este o funcţie ale cărei rezultate sunt definite individual de ceea ce am putea eticheta factorul întâmplare. Dar acest factor întâmplare poate fi responsabil şi pentru un univers determinist. Astfel determinismul poate fi văzut ca un caz special de indeterminism.

35

Discuții libere / Re: Există Dumnezeu?

« : Ianuarie 04, 2012, 03:55:37 pm »

Dacă mecanismul de funcţionare al minţii ar fi independent de simulare nu aş avea nici o obiecţie la ce ai scris.

Capacitatea de a raţiona (chiar şi în simulator) nu este limitată de posibilităţile reduse ale minţii, aşa cum capacitatea de a ridica în simulator (cu ajutorul unei macarale, de exemplu) nu este limitată la capacitatea de a ridica a omului. Aşadar, chiar şi cu mijloacele „limitate” din simulator există posibilitatea teoretică de a descoperi orice, deci şi faptul că eşti în simulator. Această posibilitate nu poate fi limitată nicicum, pentru că toate faptele sunt legate cauzal (simulatorul este legat cauzal de realitate) şi poţi să le descoperi cauzele pe orice cale o iei în raţionamente.

Capacitatea de a raţiona este produsul mecanismului de funcţionare al minţii... acesta odată modificat a.î. să prevină conştientizarea simulării, nu mai există posibilitatea acestei conştientizări decât dacă modificarea nu este fiabilă, sau la finalul simulării când se revine la starea iniţială...

Înţeleg că legi cuvântul întâmplare doar de existenţa unor variante alternative reale. Pentru mine are şi un sens mai extins, indicând ceva incontrolabil. Este incontrolabil că în prezent acesta este universul determinabil şi nu altul...

Numai ceva incognoscibil poate fi incontrolabil. Şi numai ceva supranatural poate fi incognoscibil. Cum nu există lucruri supranaturale, nu există nici lucruri incontrolabile.

Eu mă refeream la faptul că situaţia / starea de lucruri că trăim într-un anumit univers (nu are importanţă tipul lui în acest context) şi nu altul, este ceva ce nu depinde de nimeni, ceva incontrolabil... o întâmplare.

36

Discuții libere / Re: Există Dumnezeu?

« : Ianuarie 03, 2012, 11:24:12 pm »

Nu sunt de acord că un simulator creat de o fiinţă foarte avansată (d-zeul etern cum l-ar denumi unii) poate avea limitaţiile pe care le menţionezi.

Simulatorul este prin definiţie ceva limitat şi nu poate fi confundat cu realitatea. Dacă zici simulator, atunci eu înţeleg simulator.

Totul cade doar pornind de la premisa că ceea ce gândeşti într-o astfel de simulare face parte din simulare...

Logica este la fel atât în simulator, cât şi în afara acestuia. Mai exact, în simulator poţi deduce logic cum ar trebui să fie în realitate. Aşadar, dacă eşti în simulator şi gândeşti logic, există posibilitatea (cel puţin teoretică) să observi că anumite fenomene din simulator nu sunt logice, nu sunt aşa cum ar trebui să fie dacă ar fi realitate.

Nu înţeleg ce vrei să spui.

Trebuie doar să faci efortul de a înţelege ce este realitatea şi prin ce poate ea diferi de un simulator. Abia atunci vei înţelege că (numai) un simulator care îţi poate pune la dispoziţie tot ceea ce îţi pune la dispoziţie realitatea nu mai este simulator, ci este realitatea însăşi.

Dacă mecanismul de funcţionare al minţii ar fi independent de simulare nu aş avea nici o obiecţie la ce ai scris. Însă atunci de la început subiectul simulării ştie că este într-o simulare. Eu am propus că ceea ce gândeşti în simulare face parte din simulare. E ca şi cum de ex. eu aş ştii cum funcţionează mintea mea şi aş fi capabil să-i modific funcţionarea (sau să pun anumite restricţii), memoria... După ce s-ar termina simularea s-ar automatiza încărcarea memoriei originale (aceasta fiind ştearsă la începutul simulării) alături de cea simulată, şi s-ar reface modificările din mecanismul de funcţionare al minţii. Astfel aş fi conştient de experienţa din timpul simulării şi de ceea ce sunt de fapt în realitate. Iar apoi aş putea şterge memoria simulată... Acum poate vei ridica problema identităţii 

Dar o stare, la un anumit moment, luată individual, eu o consider întâmplătoare deoarece e o întâmplare că acum o eternitate (ştiu că nu-i o exprimare tocmai corectă) a existat o anumită stare şi nu alta care a condus la starea unică actuală... Sau din alt punct de vedere, poate fi văzută ca o întâmplare faptul că legile de tranziţie sunt unele şi nu altele...

Chiar şi în această interpretare, „întâmplarea” că legile naturii sunt aşa cum sunt şi nu altfel este o aparenţă. Considerăm că valoarea vitezei luminii în vid e o întâmplare pentru că încă nu ştim ceva. Nu ştim tot ce trebuie să ştim pentru a nu le considera întâmplătoare. Întâmplarea merge mână în mână (numai) cu ignoranţa.

Întâmplarea într-un univers determinabil ar putea fi înţeleasă mai bine astfel: ne imaginăm că în acest moment ar putea exista o infinitate de universuri determinabile paralele dar aflate în stări diferite. Întâmplarea se referă la faptul că doar unul din acestea este cel real...

Universul acesta este real şi nu altul tocmai pentru că numai acest univers este posibil. Restul ni se par nouă posibile atunci când suntem ignoranţi şi nu ştim ce le lipseşte acelor universuri pentru a putea fi reale.

Înţeleg că legi cuvântul întâmplare doar de existenţa unor variante alternative reale. Pentru mine are şi un sens mai extins, indicând ceva incontrolabil. Este incontrolabil că în prezent acesta este universul determinabil şi nu altul...

37

Discuții libere / Re: Există Dumnezeu?

« : Ianuarie 02, 2012, 04:20:31 pm »

Întâmplarea într-un univers determinabil ar putea fi înţeleasă mai bine astfel: ne imaginăm că în acest moment ar putea exista o infinitate de universuri determinabile paralele dar aflate în stări diferite. Întâmplarea se referă la faptul că doar unul din acestea este cel real... Cu asta cred că am cam terminat ideile cum să explic întâmplarea asta. 

38

Discuții libere / Re: Există Dumnezeu?

« : Ianuarie 02, 2012, 03:32:54 pm »

dacă suntem într-o simulare, experienţa nu reflectă realitatea.

Simulatorul nu este identic cu realitatea. Simulatorul este un laborator ce încearcă doar să imite realitatea. Mai precis, în simulator nu se conservă energia, impulsul sau momentul cinetic. În simulator ai putea face experimente care să prezinte la un moment dat anumite valori şi la alt moment alte valori, tocmai pentru că energia simulatorului ar putea scădea în timp. Mai devreme sau mai târziu, observatorul aflat în simulator poate realiza (concepe) experimente prin care poate deduce că este într-un simulator, nu într-o realitate. Singurul sistem logic complet şi necontradictoriu este realitatea, restul sistemelor sunt ori incomplete, ori contradictorii.

Nu sunt de acord că un simulator creat de o fiinţă foarte avansată (d-zeul etern cum l-ar denumi unii) poate avea limitaţiile pe care le menţionezi. Totul cade doar pornind de la premisa că ceea ce gândeşti într-o astfel de simulare face parte din simulare... dacă demonstrezi falsitatea acestei premise în mare parte aş fi de acord că argumentul simulării este absurd.

Dacă, în schimb, simulatorul este identic cu realitatea, comportându-se fidel acesteia în cele mai mici amănunte, atunci nici nu mai are rost făcută distincţia dintre cele două.

Nu înţeleg ce vrei să spui. Pe mine m-ar interesa de exemplu să ştiu dacă persoanele (în cazul de faţă simulate) din jurul meu sunt sau nu asemănătoare mie (subiectul simulării). Bineînţeles, şi această curiozitate se datorează tot simulării (poate e un semn că-i vremea să mă trezesc  ).

În cel determinabil e vorba de întâmplarea că universul se află într-o anumită stare (unica posibilă) şi nu alta

Pentru un zar cu o singură faţă nu e o întâmplare ca el să prezinte mereu aceeaşi faţă. Dacă există o singură posibilitate, atunci aceasta nu este întâmplătoare, ci este consecinţa logică a tuturor premiselor sale. Întâmplarea are sens doar pentru mai multe posibilităţi şi este prezentă doar alături de ignoranţa obserrvatorului, care nu poate stabili care dintre posibilităţi urmează să apară. Dacă arunc pe masă un zar cu şase feţe şi apare faţa 2, nu faţa 3, apariţia acelei feţe este pentru mine o întâmplare, căci eu sunt incapabil să calculez toţi factorii fizici implicaţi în apariţia feţei. Dar pentru realitate, apariţia feţei 2 în acest caz este o certitudine, o necesitate, nu o întâmplare. Pentru realitate era imposibil ca în momentul respectiv şi în locul respectiv să apară altă faţă.

Noa, da' să nu ne-ndepărtăm de subiect...

Ştiu că neînţelegerea vine din faptul că folosesc cuvântul întâmplare oarecum dubios (şi poate chiar greşit). Mai încerc. Din punctul de vedere al modalităţii apariţiei oricărei stări a universului determinabil, acest univers nu este întâmplător. Stările nu sunt întâmplătoare deoarece există o conexiune între ele. Dar o stare, la un anumit moment, luată individual, eu o consider întâmplătoare deoarece e o întâmplare că acum o eternitate (ştiu că nu-i o exprimare tocmai corectă) a existat o anumită stare şi nu alta care a condus la starea unică actuală... Sau din alt punct de vedere, poate fi văzută ca o întâmplare faptul că legile de tranziţie sunt unele şi nu altele...

39

Discuții libere / Re: Există Dumnezeu?

« : Ianuarie 01, 2012, 10:36:05 pm »

Ştim ce este după moarte, dacă ne referim la esenţe. Ştim că după moarte este inacţiune. Ştim că după moarte nu mai putem produce mişcare mecanică.

Ştim din ce observăm / experimentăm prin conştienţă... dar dacă suntem într-o simulare, experienţa nu reflectă realitatea. Spre exemplu mi-aş putea pune întrebarea: cum sunt conştient de prezenţa unei fiinţe similare mie? Prin simţuri. Dar pot aceste simţuri fi păcălite? Eu spun că da. Într-adevăr, ne gândim că după moarte corpul nostru se descompune etc. ... dar cât de real e acest corp sau dacă vom mai fi conştienţi sub altă formă după moarte n-avem de unde ştii decât după experienţă... şi chiar dacă după moarte vom fi conştienţi, aceasta nu înseamnă că am ieşit din simulare...

Nu-i greu de imaginat ca un d-zeu... să facă un simulator pentru el, astfel încât să experimenteze

Mie mi-e greu să-mi imaginez aşa ceva. Eu, în locul său, n-aş mai avea ce experimenta şi nici nu m-aş plictisi.

Aici e o problemă filosofică: poate exista o înţelegere a unei experienţe (în absenţa acesteia) care să fie echivalentă cu experienţa în sine? Eu spun că nu.

până la urmă totul este doar o întâmplare.

Desigur, asta o spui pentru tine. Eu nu sunt de acord. Ceva ce poate fi explicat nu poate fi întâmplător. Eu văd în jurul meu doar lucruri explicabile, nimic inexplicabil, nimic incognoscibil ca să-l pot numi întâmplător.

Trebuia să fiu mai detaliat privind această întâmplare. Într-un univers indeterminabil e clar la ce se referă. În cel determinabil e vorba de întâmplarea că universul se află într-o anumită stare (unica posibilă) şi nu alta, în orice moment (deşi tranziţia nu e întâmplătoare)... ideea mi-a venit din articolul lui G.Strawson despre liberul arbitru: întâmplarea/norocul înghite totul.

40

Discuții libere / Re: Există Dumnezeu?

« : Ianuarie 01, 2012, 06:12:21 pm »

totul s-ar putea să fie o simulare... însă una făcută de mine pentru mine în scop distractiv... 

O simulare atât de complexă încât te poate ucide este de-a dreptul obiectivă, independentă de capacitatea ta limitată de a te distra.

Tocmai pentru că nu ştim ce se întâmplă după moarte, orice e posibil. Nu-i greu de imaginat ca un d-zeu ce există de-o eternitate, care cunoaşte cum funcţionează universul şi are capacitatea de a-l manipula, în loc să creeze fiinţe asemănătoare lui în unele privinţe, dar din motive evidente cu unele limitări ... să facă un simulator pentru el, astfel încât să experimenteze inferioritatea, vulnerabilitatea, durerea etc. ... moartea, sau alt trigger, e doar game over... distracţia e pentru o astfel de fiinţă care de-o eternitate poate se plictiseşte... bineînţeles, oricare ar fi scenariul, până la urmă totul este doar o întâmplare.

41

Discuții libere / Re: Există Dumnezeu?

« : Decembrie 31, 2011, 05:43:28 pm »

Am văzut şi eu începutul la Activistul cuantic (sper că am înţeles bine ce spune):

În fizica cuantică obiectele nu sunt lucruri determinate, obiectele sunt posibilităţi. Posibilităţi a/pentru ce? Posibilităţi pentru conştienţă să aleagă din ele...

Dacă ar fi să acceptăm indeterminismul eu mă întreb cum există sau care-ar fi rolul unui creator într-un astfel de univers? ... ar trebui să propunem o cauzalitate (ontologic) indeterminabilă. Pentru mine este un nonsens. Poate mă luminează cineva în privinţa aceasta. Cât despre conştienţă nu există nici o dovadă că ar avea vreun rol executiv ... conştienţa alege, foarte dubios/problematic.
Problema răului e mai bine rezolvată prin existenţa unor extratereştrii, decât a unui d-zeu biblic:
Why Religious Apologists Cannot Possibly Win (KnownNoMore Mirror)
...sau ce-mi place mie să cred: că totul s-ar putea să fie o simulare... însă una făcută de mine pentru mine în scop distractiv... 

42

Discuții libere / Re: liberul arbitru

« : Decembrie 26, 2011, 11:26:08 pm »

doctrina de bază a marilor religii ale lumii (creștinism, iudaism, islamism) este sub semnul întrebării: cum pot fi cei „răi” pedepsiți și cei „buni” răsplătiți, dacă alegerile lor morale au fost influențate de factori externi, de hazard?

Interesant că dintre creştini îi găsesc pe calvinişti să fie mai apropiaţi de convingerile pesimiştilor (care neagă că suntem agenţi liberi şi responsabili în ultimă instanţă). Ei spun ceva de genu că d-zeu predestinează pe cine va fi salvat, iar aceasta nu-i o nedreptate deoarece oricum niciunul nu merităm să fim salvaţi... ?
Dac-ar fi după mine, eu aş substitui denumiriea/conceptul de liber arbitru cu cel de arbitru întâmplător, mi se pare mai corect; m-am inspirat de la Galen Strawson (întâmplarea/norocul înghite totul).
OD, care-ţi sunt îndoielile legate de factorii genetici?

PS: Apropo de ideea cu conştienţa fiecărui punctuleţ din univers, deocamdată n-am găsit articol decât despre ipoteza conştienţei la nivel de celulă.

43

Discuții libere / liberul arbitru

« : Decembrie 09, 2011, 11:09:00 pm »

Pe scurt, nu există un liber arbitru deoarece omul nu poate să vrea ce să vrea (he cannot will what he wills), în ultimă instanţă. Pentru mine a acţiona folosindu-ţi liberul arbitru înseamnă a fi responsabil în ultimă instanţă de acţiunile respective (Galen Strawson). Însă pentru a fi responsabil în ultimă instanţă de orice acţiune presupune a fi sursa / prima cauză (într-un mod relevant). Dar aceasta este o imposibilitate fie că am accepta existenţa unui univers determinist, fie a unuia întâmplător (ontologic nedeterminabil). Altă variantă nu există. În cazul unui univers determinist nu există o primă cauză. În cazul unui univers întâmplător nu se poate vorbi inteligibil de un sine/agent întâmplător responsabil ca primă cauză.
Stabilirea inexistenţei liberului arbitru s-ar putea face şi prin înţelegerea naturii conştienţei. Şi anume a faptului că conştienţa nu are un rol executiv în acţiunile noastre. Personal cred că conştienţa este o proprietate a fiecărui punct infinitezimal de mic din univers (acelaşi punct poate avea nivele diferite de conştienţă în timp)...

44

Prezintă-te / Re: pavel

« : Decembrie 05, 2011, 09:13:05 pm »

Salutari la toata lumea... 

Bine ai revenit pavel!
Ciudat... ai devenit ateu.
Vezi sa nu fie mai degraba o abandonare in fata avalansei informationale greu de procesat.
Hai sa ne spui cum te-ai metamorfozat.

Nu-i vorba de abandon ... a fost intamplarea care m-a facut sa cercetez dezbaterile privind existenta liberului arbitru ... am terminat anul trecut cam cu aceleasi convingeri pe care le aveam si cand eram activ pe forumul vechi si am inceput primavara la 180 grade (link) ... poate voi deschide un subiect despre liberul arbitru (daca nu este deja), insa nu-i mare filozofie ... articolul lui Galen Strawson acopera destul de bine problema din punctul meu de vedere, desi sunt destui care nu sunt de acord cu inferentele lui (chiar nu-i pot intelege de ce; am experimentat-o pe un forum de filosofie) ...

45

Prezintă-te / pavel

« : Decembrie 05, 2011, 01:49:36 am »

Sub acelasi nume de utilizator am fost si pe forum.martorii.ro. Insa daca pe vremea aceea credeam ca martorii ar fi cei mai apropiati de adevar (motivul principal pt. mine era interpretarea anumitor profetii prin prisma publicatiilor martorilor sau a studentilor in biblie; n-am fost niciodata martor), intre timp biblia si interpretarile ei au incetat sa mai fie lucruri importante pentru mine. Totul a pornit de la ambitia mea de a demonstra preexistenta fiului lui d-zeu pe un forum al christadelphian-ilor. Cum argumentul meu principal era existenta (presupusa) liberului arbitru ... acest lucru m-a facut pana la urma sa caut mai amanuntit ce presupune aceasta notiune (o definitie mai detaliata) ... iar in cele din urma am ajuns la concluzia ca nu exista un liber arbitru ... sau cel putin nu in sensul in care intuiam ca ar trebui sa existe ... si de aici am ajuns sa ma consider ateu...