Nu sunt obiectii in raspunsul tau, decat eventual in aceasta parte:
Intentia scriitorului psalmului 97 e clara - cel putin pt. mine. Acesta e nemultumit ca oamenii se inchinau unor dzei falsi. Problema nu era ca oamenii respectivi fac doar plecaciuni prin care arata ca se supun unor regi, ci ca ei chiar se inchinau unor dzei. Autorul ii indeamna (in mod batjocoritor?) pe acesti dzei falsi sa se inchine la Iahve, aratand astfel cat de prosti sunt acesti oameni care se inchina la ceva care de fapt trebuie se inchine la adevaratul dzeu. Ok, deci sa revenim la cel care citeaza acest psalm, scriitorul epistolei. Esti de acord ca el, in vs din psalm, cunoaste ca e vorba de Iahve, ca lui trebuie sa i se inchine respectivii?
Problema tipului de inchinare e decisa de
tema psalmului 97 (mesianic): "Iehova a devenit rege! Sa se inveseleasca pamantul (v1). Toti dumnezeii sa se plece inaintea lui (7). Sionul aude lucrul acesta si se bucura (v8). Caci tu, Iehova, esti Cel Preainalt peste tot pamantul, tu esti mai presus de toti ceilalti dumnezei".
Cand exista un rege in Sion, Iehova domneste, cand natiunile il inlatura, rusinos, nu domneste, acestea se falesc ca domnesc ele, regii lor sau dumnezeii lor (care uneori erau acesti regi) (Is. 52:7).
Deci in Psalmul 97 "inchinarea" este o
relationare intre "regi", sau dumnezei, care este mai mare, nu diferenta de fond adorator-dumnezeu (creatura-dumnezeu).
La fel este in Psalmul 2, chiar mai explicit. Conducatorilor lumii li se cere sa-l recunoasca pe regele ridicat deasupra lor ca mostenitor - drept un act de respect/supunere fata de el si fata de suveranitatea lui Dumnezeu.
Acum in Evrei 1:5 este citat Psalmul 2 (cineva este adoptat 'astazi',
dupa ceilalti regi, ca 'Fiu'), in v6 este marcat momentul cand este dus/impus in lume acest fiu (intai nascut ca pozitie fata de ceilalti regi). Atunci "zice" (profetic in psalmul 97), "toti dumnezeii/ingerii(LXX) sa i se inchine". Este evident ca nu putem subtia prezenta in ambele versete a psalmului 2, care stabileste
tipul de inchinare, acelasi de fapt ca in 97. Nu putem sa nu retinem nici ca ea este
dubla, fata de fiul adoptat si fata de Tatal - Dumnezeu care-l adopta si impune ca rege.
Concluzia?
Citatul din Psalmul 97 in Evrei 1:6
nu discuta relatia generala adorator-dumnezeu, ci subordonarea ceruta la ungerea unui rege in Sion. (vezi sensul dublu a lui
proskineo in dictionare)
Prin impunerea Fiului, Dumnezeu insusi devine rege, domneste, iar acest Fiu, ca mostenitor al Lui, obtine un tron
mondial (al lui Dumnezeu), care este mai presus de cele ale conducatorilor nationali. Acest aspect de interpatrundere a regalitatii a determinat ambiguitatea pe care o au unele citate VT in NT, care intentioneaza sa lege/explice regalitatea noua a lui Iehova prin pozitia de "domn" la care a fost ridicat Isus.
PS
TLN renunta la partea "stufoasa" pentru cei ce nu sunt interesati de context, si reda pe
proskineo (lit. 'a te inclina inainte pentru a saruta') cu "sa se plece".
"Dar despre timpul cand il va aduce din nou pe Intaiul sau nascut in lume, zice: "Toti ingerii lui Dumnezeu sa se plece inaintea lui".
Fiind "despre timpul" si nu "despre Isus", e mai putina discutie cine este acel "lui" in fata caruia se pleaca ingerii. Plecandu-se in fata Fiului, se pleaca SI in fata Tatalui care l-a ales. Dublu, conform VT. Dar actul in sine este respect, omagiu, NU inchinare. Nici nu reduce cele doua persoane la una singura. Daca este ambiguitate pentru trinitarieni, ea oricum este si in cuvintele lui Isus, ca cine il primeste/cinsteste pe el, il primeste/cinsteste pe Tatal.